Category Archives: Advertising

Advertising, Analize

Problema cu reclama lui Șora la eMag

Că tot am glumit pe Facebook cu Șora, e ceva care mă deranjează în tot blamul pe care filozoful centenar și l-a încasat în ultimele zile. E ideea că un om de cultură ar trebui să zboare cu un fel de aerostat moral care să-i interzică total lucruri acceptabile pentru alții (cântăreți, vedete TV, sportivi), ca endorsementul de produse. Am căutat rapid pe Internet și am aflat că Steinbeck și Hemingway au făcut reclame la bere, iar Erskine Caldwell la whisky. Nu despre asta e vorba.

Continue reading

, ,

România, ipohondrul Europei

Moș Crăciun ne-a adus cadou, la toată familia, diferite viroze, bronșite și răceli grozave. Am fost la doctor și am plecat cu un teanc de rețete, după care am luat la rând cele două farmacii din AFI. N-am găsit decât chestii gen Bixtonim, plus un aparat de aerosoli, dar fără aerosoli.

Amândouă farmaciile erau în schimb pline-ochi de tot felul de pastile cu forme și nume mutante, atrăgătoare. O să vedeți care.  Continue reading

, , ,

Celebrity branding cu epilare definitivă

Cu o săptămână înaintea Crăciunului, pe când mă înfruptam deja, păcătos, dintr-un cozonac cât o traversă de cale ferată trimis cadou de Kanal D, un mail a făcut să-mi stea dumicatu-n gât: Claudia Pavel se epilează definitiv iarna! Din toate aiurelile pe care le-am primit în ultima vreme pe mail, asta e, probabil, cea mai mare. Dar de ce ne interesează pe noi, în Dilema veche, epilatul definitiv? Fiindcă în el se ascunde o întreagă lucrătură de marketing, pe care e bine s-o știți. Continue reading

, ,

Nostalgia unui trecut inexistent

Campania Coca-Cola „I’ve kissed…” o are cap de afiș, în România, pe Delia. Cântăreața, care a reușit un meritoriu comeback de când cu X Factor, nu prea are nici în clin, nici în mânecă cu centenarul aniversat de Coca-Cola. Totuși, o altă alegere locală mai bună era greu de găsit pentru cunoscuta marcă de răcoritoare, iar asta spune ceva despre limitele globalizării. Continue reading

, , ,

Când funcționează publicitatea negativă

În epoca rețelelor sociale, reacțiile stârnite de un brand propriu-zis sau de un brand-persoană sunt imposibil de controlat în proporție de sută la sută. Dacă ne gândim și la competiția acerbă în care se află aceleași branduri și persoane pentru atenția publică, pare firesc să crezi în butada: “Nu există publicitate/reclamă negativă”. Dar, în principiu, asta e valabil doar în unele cazuri. Continue reading

, , ,

Bani de la Guvern pentru presa bolnavă, dar prietenoasă

Un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) care va fi dat publicității chiar în ziua în care apare Dilema veche, joi, 19 iunie, cuprinde o indicație foarte interesantă despre politizarea mediei românești: publicitatea publică, adică banii dați de Guvern și agențiile acestuia presei, s-a ridicat în 2013 la aproape 77 de milioane de euro, o sumă foarte importantă comparativ cu volumul publicității comerciale, de 305 milioane. Din cauza procedurilor de atribuire, e puțin probabil că suplimentul de bani s-a dus la canalele media populare, omologate de public. Rămân cele cu surse de finanțare neclară, dar opțiuni partizane clare. Continue reading

Spoturi Superbowl 2014 – ce m-a interesat

Știți probabil că în SUA Superbowl, finala campionatului de fotbal american, e evenimentul anului nu numai în materie de sport, ci și de audiențe TV – și în consecință, o miză pentru advertiseri. O reclamă de Superbowl costă cam patru milioane de dolari (la fel ca la ultimul episod din Seinfeld) și de multe ori e un one-shot, programată o singură dată, iar costurile mari se justifică prin coverage-ul de știri pe care îl generează ulterior. Genul ăsta de viralitate-avant-la-lettre a folosit-o printre primii Steve Jobs acum fix 30 de ani, cu al său 1984, reclama lui Ridley Scott pentru Apple Macintosh.

Acestea fiind zise, vă închipuiți de ce e în același timp interesant și amuzant să aruncăm o privire pe ceea ce s-a întâmplat în 2014.

Cea mai feministă: Dannon Oikos Greek Yoghurt

Mă-mânjesc-pe-bot-cu-iaurt-ca-să-mă-pupi. Ar fi fost destul de lame dacă ar fi fost numai asta, oricât de bine și sexy s-a filmat. Dar la 0.18 apare surpriza, fata e răzbunată. Presupun că targetul Dannon Oikos Greek Yoghurt e feminin.

Cea mai ticăloasă (și preferata mea): Jaguar

“V-ați întrebat vreodată de ce în filmele de la Hollywood personajele negative sunt totdeauna jucate de britanici?” ne stârnește Ben Kingsley – specialist britanic în ticăloși hollywoodieni, bineînțeles. În reclamă apar și Mark Strong și Tom Hiddleston, alți experți în același domeniu. Nu vă spun răspunsul de la sfârșitul reclamei, dar seamănă foarte tare cu un citat din Mae West. Slogan: “How Alive Are You?”

Continue reading

, , ,

ymterviu.046: Mugur Pătrașcu (iLeo) despre bloguri, Facebook și bani

Mugur Pătrașcu, șeful de la iLeo, e cunoscut în piață ca un tip care știe ce spune. Am vorbit cu el despre evoluția agențiilor digitale, Facebook, bloguri și mobile. Altfel spus, despre banii care există pe Internet, zonele în care există și ce trebuie să faci ca să-i obții.

Iulian Comanescu: Ai vrut să vorbim față în față, deși eu fac interviurile astea, de obicei, pe messenger. Eu te pun pe blog, tu lucrezi în digital și totuși vrei să vorbim față în față. De ce?

Mugur Pătrașcu: Sunt clar niște bariere, pe chat. Se pierd nuanțele, se pierde viteza de reacție, se pierd, poate, niște detalii.

Iulian Comanescu: Să vedem dacă o să facem trafic mai mare cu interviul față-n față.

Mugur Pătrașcu: E important traficul? Cred că o să ajungem la momentul la care calitatea traficului o să conteze. O să conteze răspunsul, versus cantitate. Adică, de exemplu, o să conteze mai mult comentariile sau ce reacții naște o poveste, versus ce trafic are. Sigur, traficul și reacțiile sunt corelate oarecum, dar e evident că sunt nuanțe aici. Un text de calitate creează mai mult conținut în jurul lui.

Iulian Comanescu: Eu am restricționat comentariile la mine pe blog acum câțiva ani. Trebuie să fii abonat ca să comentezi. Asta de la cât conținut de “calitate” se năștea. [Între timp, am legat comentariile la Facebook.] Dar, de fapt, de la blogul tău vreau să încep. Ai scris acum câtăva vreme un post despre moartea agenției digitale, cu care mi se pare că ai pus degetul pe rană. Continue reading