În ultimele câteva săptămâni, m-am dat de ceasul morții ca să aduc la Întâlnirile Media HotNews pe cineva din Ringier, fie și numai ca să realizez un echilibru între invitații din marile grupuri media. Astăzi am primit un refuz de la Marius Hagger, după mai multe amânări de la diferiți oameni.
Sunt într-o situație destul de curioasă, fiindcă Ringier e a fost cel mai bun loc de muncă al meu, nu numai în sens sindical, ci și o companie din care am învățat foarte multe. Continuu să semnez o coloană, sâmbăta, în “Evenimentul zilei”. Promit că am să mai încerc să vă țin la curent cu ce se-ntâmplă, mai am mâine de dat un telefon altcuiva.
În orice caz, acest gen de “închidere” pe comunicare înseamnă de regulă că vin timpuri grele și ar putea apărea lucruri neplăcute de spus. Situația e cea care e, Cristina Simion de la Edipresse tocmai a anunțat ieri reducerea estimate-urilor pe publicitate cu 20 la sută.
Până atunci, vă las cu ceea ce a obținut Petrișor: “Criza poate aduce și măsuri nepopulare“. S-ar putea ca limbajul de PR să vă deranjeze, dar e singurul lucru pe care-l știm.
P.S.: Sunt curios dacă după această postare apare vreun comunicat de presă-borhot 🙂