Acum câțiva ani, când am terminat Cum să devii un Nimeni, cartea despre media apărută la Humanitas, am zis: OK, am făcut-o și pe asta, a fost foarte frumos, dar nu cred că o să am timp să mai scriu o carte în viitorul apropiat. Uite însă că s-a ivit momentul, iar Mihnea Constantinescu – Omul care a schimbat România fără ca noi să știm e cu totul altceva. E despre felul cum un personaj “de spate”, discret dar deloc ocult – care a făcut parte din toate guvernele României de după 1990 – a influențat decisiv traseul politic al ultimilor 30 de ani.
Director în Ministerul Afacerilor Externe, șef de cancelarie/cabinet a patru premieri și ambasador cu însărcinări speciale pentru energie, Mihnea Constantinescu a murit pe 18 noiembrie 2018, prea devreme față de ceea ce ar mai fi putut realiza. Dincolo de seriozitatea pe care astfel de lucruri o presupun, era un personaj vesel și luminos, așa că, după ce avusesem intenția de a lansa cartea la un an de la moarte, ni s-a părut mai potrivit să o facem de ziua lui. Azi, 13 decembrie, ar fi împlinit 58 de ani. În rest, cred că am explicat destul de bine, în Cuvânt înainte, ce-am vrut și ce-am reușit cu această carte. Așa că o să îl reproduc aici:
Cuvânt înainte
Dacă Mihnea Constantinescu ar ști că această carte apare, la un an de la moartea lui, ar considera asta o ironie. E vorba de un personaj care a evitat toată viața să-și asume merite, să dea interviuri, să accepte o poziție publică vizibilă. Ceea ce veți citi arată însă că în felul lui special, fără ca să-și dorească neapărat asta, a fost în miezul evenimentelor din 1990 până la dispariția prematură, în 2018, fie ca director în Ministerul Afacerilor Externe, fie ca șef de cancelarie a primului-ministru, ambasador cu însărcinări speciale pe energie sau ca trimis în Irak.
Viața lui Mihnea e un filtru prin care istoria post-1989 a României se vede foarte bine și se limpezește altfel decât ne-am aștepta. Aptitudinile de networking legendare ale omului au funcționat și după moarte, fiindcă numele lui mi-a deschis ușa unor oameni care nu știu dacă ar fi acceptat conversații pe alte subiecte: de la foști prim-miniștri și miniștri de externe, general manageri ai unor companii, la tineri diplomați în a căror fișă de post discreția și evitarea ochiului public sunt undeva în capul listei.
Această carte se bazează pe mai bine de 50 de interviuri și nenumărate alte surse scrise. Nu știu ce altă personalitate din istoria recentă a mai beneficiat de o asemenea documentare, dar pe de altă parte știu că din ea lipsesc interlocutori pe care mi i-aș fi dorit foarte tare și că în anumite privințe lucrurile nu pot fi decât aproximate, oricâte interviuri ai lua și oricâte surse din epocă ai cerceta. Documentând și scriind viața lui Mihnea, m-am lovit de mai multe obstacole. Primul a fost lipsa de timp, fiindcă trebuia să termin această carte în patru-cinci luni, ca să apară de ziua lui. Al doilea a fost secretul, de două tipuri. Cel de business, corporatist, și mai ales cel de stat, diplomatic. Cel diplomatic a fost în mult mai mare măsură o barieră decât primul.
Dincolo de toate aceste dificultăți, a fost o întreprindere pasionantă și sper să o găsiți la fel, la lectură. Cartea de față nu e un tratat de istorie, dar mă simt fericit pentru faptul că, prin amabilitatea și deschiderea interlocutorilor, am reușit să trec de suprafața lucrurilor suficient de mult încât să stârnesc curiozitatea și reflecția cititorului și, sper, a specialiștilor în diferite domenii. Toți cei cu care am vorbit sunt de acord cu privire la faptul că Mihnea Constantinescu a fost un exemplu despre ceea ce ar trebui să fie un înalt funcționar public, diplomat, om de stat. Așa cum spune fostul ministru Costin Borc la un moment dat, nu știm câte bombe nucleare au existat în istoria României în tot timpul de după 1989, dar, cu siguranță, subiectul cărții noastre a dezamorsat destule. Vă invit să vedeți câteva dintre ele.
Ce-ar mai fi de spus
Despre Mihnea Constantinescu au vorbit sau au scris oameni ca MS Margareta, Petre Roman, Theodor Stolojan, Mircea Geoană, Costin Borc, Sorin Ducaru, Mihai Răzvan Ungureanu, Bogdan Aurescu, Teodor Baconschi, Irina Schrotter, Luca Niculescu, Emil Hurezeanu, dar și diplomați străini ca Hans Klemm, ambasadorul în funcție al SUA, Michael Guest – ambasador și el al SUA în vremurile cruciale de la începutul anilor 2000. Sunt, cum spuneam, peste 50 de interviuri. Dar, dincolo de ele, propunerea de a scrie despre Mihnea Constantinescu a venit de la un grup de inițiativă fără care, cu siguranță, nimic n-ar fi fost posibil din mai multe puncte de vedere:
Alexandra Gatej, Dana Dărăban, Dragoș Bucurenci, Iulia Scântei, Mariana Gheorghe, Simona Spinaru, Virginia Gheorghiu.
Și, last but not least, avem o editură de top, cu o distribuție bună și care s-a mișcat exemplar în ritmul infernal în care am vrut să terminăm această carte: Curtea Veche. Cartea ar trebui să fie deja în librării, dar v-o puteți comanda și de pe site-ul Editurii, aici. Puteți citi primul capitol, legat de copilărie, mai nostalgic și lipsit de încărcătură politică decât restul, aici.
Fotografia de deschidere: Mihnea Constantinescu, decorat de Regele Mihai. A primit de la Casa Regală Coroana României în grad de Comandor, Decoraţia Regală Nihil Sine Deo şi Crucea Casei Regale a României.
Foto: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale Custodelui Coroanei
Destul de ok articolul insa Romania nu-i intr-o situatie buna, deci nici un cuvant de lauda pentru dl.