Florin Dumitrescu

,

Imnul Epocii Ceaușescu – plagiat după un cîntec de Beatles?

La prima senzație se pare că da… Încercați să fredonați și parcă se potrivește: Partidul… Ceaușescu… I want to hold your hand…

Într-adevăr, primele note din refrenul cîntecului ceaușist seamănă pînă la identificare cu melodia semnată Lennon-McCartney. Cîntecul i-a adus avere compozitorului George Grigoriu, cel cunoscut tinerilor de azi ca lider al trioului vocal care cînta Macarale (rîd în soare argintii).

A fost “maestrul Gigi” conștient de “preluare”? Și, dacă da, a acționat el ca un haiduc al drepturilor intelectuale sau ca un abil lansator de mesaje subversive?

Primele comentarii – aici.

Conspiraționism sănătos cu Filip Stoler (fără diacritice)

Filip Stoler, om de radio și ocazional de TV, are dubii în privința pericolului încălzirii globale. Iată incomoda lui ipoteză (adevăr nu pot să-i spun, că se supără Al Gore):

Sa presupunem ca afirmatia “incalzirea globala se datoreaza intr-o buna masura si poluarii auto”este o mare manipulare.

Cine ar avea interesul sa mentina aceasta teorie?

In anii ’60, nemtii n-au avut ce face si au construit niste automobile cu care si in ziua de astazi cei din tarile din est isi cara saci de ciment, porci, legume si cu care fac taximetrie. As mentiona aici doar Mercedes Cobra.
Deci timp de 30 de ani (sa zicem, pana-n ’90) nemtii de rand nu prea aveau chef sa schimbe aceste masini.
Urmarea? Producatorii isi rodeau unghiile stand in fund pe bordura si asteptand sa se strice ceea ce ei au fabricat pe viata.

Continue reading

Publicitate pe lumea cealaltă

http://www.publicitatepelumeacealalta.ro/
Seria lumilor matriceale continuă. De data asta avem de a face cu un medium care, dacă tot comunică îndeobște cu spiritele, poate să facă și publicitate targetată pe lumea celor drepți.
Omul își prezintă mecanismul ca un adevărat marketer: reclama respectivă atinge miliarde de suflete ale defuncților; care se vor (cum altfel?!) reîncarna; deci vor reveni în lumea noastră, cu mesajul publicitar gata inoculat. Asta cică ar avantaja mărcile locale, care astfel pot căpăta anvergură internațională. Pentru că, desigur…
“[…] spiritele care se reincarneaza in lumea noastra se pot naste in oricare tara […] ”
Cu alte cuvinte, îți faci reclamă în lumea de dincolo, ca să ajungi în piețele externe de dincoace:
“[…] Asta inseamna ca produsul dumneavaoastara nu mai are decat sa se lanseze international si va avea deja un numar de consumatori.”
Tare, nu? Și, la o adică, se poate rezolva și problema distribuției. Simplu: prin teleportare.
Sau prin telekinezie! (Dar asta prea e așa, la prima mînă…)

,

Reclamă la pîine feliată cu sosiile Columbenilor

Am mai spus-o și acum un an: povestea Columbenilor are ceva mitic în ea.

OK, oamenii se uită la No Comment ca să caște gura. Dar! Mai e ceva. E mitul: e frumoasa și fiara, e Suzana și bătrînul, e Cenușereasa care se pricopsește peste noapte etc. E mai nou copilul (să le trăiască și să se bucure de el); și orice copil e o minune. Și, cum toate astea sînt la TV, sînt cu atît mai reale, capătă surplus de esență; pentru că TV-ul îi face, vorba analiștilor media, bigger than life.

Fie că rîdem de Columbeni cu dispreț, fie că dimpotrivă îi adorăm telespeculativ și aspirăm la modul de viață, ei fac parte din folclorul media: îi imită comicii la TV; pasaje copioase din No Comment fac trafic pe YouTube mai mult decît în premieră pe B1TV; și mai nou sînt într-o reclamă la pîine (sub forma unor foarte reușite sosii).

Nu ar fi prima dată: o adolescentă sclifosită care îi pune întrebări tîmpe la telefon unui anume Iri apăruse deja în seria de spoturi pentru BCR Asigurări. Dar în noua reclamă la French Toast (client: Vel Pitar, agenție: Next, director de creație: Liviu David) asemănarea eroilor e de-a dreptul derutantă!

Detalii cotidiene, parcă luate din No Comment, accentuează veridicitatea. Intriga spotului este adulterul (temă dragă publicitarilor români), dar ne putem gîndi că Irinel are destul umor și autoironie încît să accepte, la o adică… Dar este doar o reclamă cu actori și indiciul cel mai clar este acela că Iri și Moni nu ar face reclamă la altceva decît la ei înșiși.

Despre lansarea și al receptarea derutantă a spotului povestește în EvZ Petrișor Obae.

Corectează-l politicește pe Băsescu!

E noul concurs al lui Doru Demolatoru’!

Doru le cere participanților să găsească un echivalent politicește corect pentru expresia “țigancă împuțită”, cu care președintele nostru a catalogat o persoană triplu discriminabilă conform criteriilor sale: femeie, jurnalistă și brunetă pe deasupra…

Sînt admise dar nu vor fi premiate eufemisme pentru “găozar”, “păsărică”, “puiuț de comunist” etc.

Related link: Demolatoru’ îl ia pe Băsescu la polizor!

Huidu iritat: Cronica nu e licență, e “furt” de meserie

Șerban Huidu nu s-a ferit să recunoască, încă de cînd Cronica Cîrcotașilor era la debut, că în realizarea show-ului său s-a lăsat inspirat de Striscia la notizia, emisiune-vedetă de pe Canale 5 (postul lui Berlusconi). Numeroasele asemănări ale Cronicii românești cu show-ul italienesc duc cu gîndul la un format importat: n-ar fi fost singurul pe Prima TV…

Huidu se învrednicește să nege din nou, într-un comment pe blogul lui Zoso: Cronica nu e licență, ci “emisiune de autor”. Cu alte cuvinte, realizatorii copiei românești își permit să împrumute de la originalul italienesc concepte și forme de expresie, fără nici o obligație. Doi comentatori la birou, două dansatoare cu intermezzo-uri scurte, cîțiva corespondenți goofy, rubrica de gafe TV, topul gogomăniilor, interviul în paralel… – sînt nu puține elemente care se regăsesc și colo, și dincoace. Asemănările merg pînă la nivel de elemente de decor, de ton al vocilor, de figuri de dans… Și nu: nu e format cumpărat! Huidu recunoaște că a “furat” (ghilimelele îi aparțin) meserie…

Interesant este că bulgarii au și ei un show tip Striscia la notizia – Gospodari na efira (Stăpînii eterului), a cărui linkuire pe situl oficial al emisiunii-mamă indică o afiliere oficială. Din fragmentele disponibile pe YouTube, Gospodarii par să aibă o abordare mai liberă în raport cu modelul de peste Adriatică…

Pe blogul Textier, am făcut observația că, spre deosebire de Striscia, emisiune zilnică în direct, Cronica e înregistrată și programată săptămînal, ceea ce nu e fair față de colegii de la emisiunile live pe ale căror gafe le vînează Cîrcotașii. Huidu strecoară în comment o contră neconvingătoare: cică nici Striscia nu e transmisă în direct. Ceea ce – vai – nu e tocmai adevărat…

http://textier.blogspot.com/2007/04/huidu-recunoate-cronica-nu-e-nici-mcar.html

http://textier.blogspot.com/2007/04/crcotai-cu-ceafa-groas.html

,

SPIRIT – OK, bravo… dar… de ce FABULO?

Oameni care se pricep la branding si imagologie apreciază pozitiv conceptul “SPIRIT” lansat de Ministerul Externelor ca formulă de recomandare a României/a românilor/a românității în lume…
În egală măsură am receptat anumite zîmbete condescendente apropo de particula “fabulo-“, care atestă că spiritul de glumă bîntuie în exces prin laboratoarele de forjare a imaginii noastre de export.

Orice blazon național e fabulo…, întrucît tărîmul însuși de desfășurare a reprezentărilor de acest tip e cel al fabulației, al fabulei, al caracterului fabulos (sau, vorba lui Nedelciu, fabulatoriu): nemții sînt fabulo-preciși, italienii sînt fabulo-artiști, rușii sînt fabulo-patetici. Ba chiar se poate spune că sînt ceva mai fabulo decît noi – oricare dintre ei… Dar nu o strigă. Sînt cu atît mai fabulo cu cît nu se dau fabulo!
Este – se pare – un nărav mercantil tipic românesc să clamezi naturalețea unui suc arhi-chimizat, tradiția de secole a unei margarine abia lansate… și… nou! caracterul fabulos al unui neam despre care pînă mai ieri destinatarul occidental al mesajului nu știa mare lucru. (Cu siguranță, aici cineva fabulează.)
Astfel diluat, SPIRIT-ul nostru riscă să ajungă la ei un șpriț… cam prea văratic.
(Promit să revin cu mai multe aprecieri despre conceptul SPIRIT ca atare. Dar și cu anumite hmm…-uri.)