Dacă n-ați fi fost voi, acest post ar fi fost un necrolog. Nu e și trebuie să încep cu începutul, ca să înțelegeți de ce. Anul trecut, către vară, veneam la voi cu încă o cerere de cancer de pe internet, în persoana unei ființe de la BRAT de care habar nu prea aveam, pe nume Alina Gache. Aveam doar garanții că e un caz real.

Alina Gache avea ficatul făcut praf de o tumoare supercalifragilistică, dar, ca de obicei, mai exista o speranță. Anume, scumpă și prin Austria. Dumnezeu știe de ce, dar și cu ajutorul unor tipi precum Dragoș Stanca și mulți alții, în loc să moară, Gache asta a ajuns pe la Viena. S-au stâns banii. S-a operat și după aceea n-am mai auzit de ea vreo cinci săptămâni, de credeam că a ieșit rău de tot.

După aceea, am primit un mail de la soțul ei, că nu e prea bine, că i-au făcut operația dar i-au găsit o tumoare și mai supercalifragilistică decât cea pe care o presupuseseră medicii din România. Buni, nu mă îndoiesc, și știți de ce? Și-au declinat competența atunci când trebuia.

Gache, Alina, doamna cu ficatul în formă de supernovă, a dispărut o vreme din atenția mea. Părea un meci pierdut. A murit vag, din nou, în capul meu, am mai scris un necrolog tot acolo, fiindcă n-avea niciun rost să arunc în voi cu tumori și să vă stric ziua. Au trecut, poate, vreo opt luni sau ceva de genul ăsta. Am uitat. E normal să uităm.

Până zilele trecute, când Continue reading →