Klaus Iohannis are sindromul Asperger, e sigur-sigur. La fel cum Traian Băsescu posedă, mai presus de orice dubiu, boala lui Parkinson, iar Adrian Năstase s-a împușcat rău de tot cu glonțul acela, de era să moară. Dacă nu știți de unde vin toate aceste certitudini gogonate, aflați că la originea lor sunt niște specialiști, de regulă anonimi. Dar mai ales o presă disfuncțională. Continue reading
În epoca rețelelor sociale, reacțiile stârnite de un brand propriu-zis sau de un brand-persoană sunt imposibil de controlat în proporție de sută la sută. Dacă ne gândim și la competiția acerbă în care se află aceleași branduri și persoane pentru atenția publică, pare firesc să crezi în butada: “Nu există publicitate/reclamă negativă”. Dar, în principiu, asta e valabil doar în unele cazuri. Continue reading
Zilele trecute, o serie de documente financiare apărute pe filieră ANAF au făcut vâlvă pe Internet și în ceea ce a mai rămas din presa clasică. Conform acestora, Cătălin Tolontan avea, în anii buni ai Gazetei Sporturilor, venituri din drepturi de autor de 35 de mii de euro lunar net. Scandalos! Sau nu?… Continue reading
House of Cards – poster, sezonul 1
Acum o lună, un tweet al lui Barack Obama a făcut înconjurul mediei globale: “Diseară mă uit la House of Cards. Fără spoilere, vă rog”. Știrea a venit la pachet cu o alta, despre același președinte, dar alte seriale, pe care acesta le-a cerut de la HBO înainte de data premierei: Game of Thrones și True Detective. Cum e Barack Obama? Neserios, om ca noi toți…? Mai degrabă om ca alegătorii lui, dar trebuie să vedem de ce. Continue reading
În timp ce limbajul violent folosit de presă a devenit un motiv de îngrijorare, politicienii sunt violenți verbal fără prea multe urmări, cu excepția aceleia că aceeași presă le preia cu o acribie vinovată violențele, în chip de știri-scandal. Și, eventual, le dă mai departe în editoriale, transformându-le mai mult sau mai puțin creativ, cu un gen de furie în același timp slugarnică și revoluționară. Cei mai importanți trei oameni politici ai momentului au lipite trei etichete negative și vom vedea că fiecare dintre ei a ajuns în această situație cu concursul celorlalți doi și al forțelor politice care îi susțin pe aceștia din urmă. Continue reading
Iulian Comanescu: Dragă Florin Cojocariu, sunt mai multe motive pentru care ți-am cerut ymterviul ăsta. Primul e că m-a lovit vag pofta de scris, al doilea că vreau să știu cum și unde se poate ieși din chestia numită comunicare, al treilea că mi-a venit mie chef să-ți promovez roșiile. Pentru public, mita primită e o caserolă de roșii de la CAP Gurbănești. Salivați, salivați, salivați. Ar mai fi și altele, dar în orice caz, prima întrebare e de ce te-ai lăsat de marketing/Happy Fish/Blogary/ce naiba ai mai făcut tu înainte.
[Dacă nu știți cine e Florin Cojocariu, alias Ivan Zubeldian, probabil că nu v-ați petrecut suficient timp prin mațele Internetului mai mult sau mai puțin politic. A început în publicitate, la DBF și Ogilvy-Paris, a trecut în marketing la Elite, după care a tatonat proiecte de media online, cele de mai sus, plus un ONG de taxe pe nume ARSIT. CV-ul lui în zig-zag e interesant mai ales pentru cei au rămas în media/comunicare și acum. Și cred că pe Comanescu.ro intră destui oameni de felul ăsta.]
Florin Cojocariu: De marketing m-am lăsat după ce contractul meu la Elite (actual Don Cafe) a expirat [în 2007]. Sunt ani buni de când în loc sa vând ce fac alții, mă gândeam ca are mai mult sens sa fac ceva eu însumi. Cam așa a apărut Happy Fish, care a fost un proiect extraordinar. Poate cam in avans fata de timpul lui. Ei, de Happy Fish m-au lăsat alții [în 2009] 🙂 Mai precis partenerul, între timp majoritar, cel care a finanțat a doua faza, care avea o viziune de business în care nu credeam deloc.
Beleaua numită televiziuni de știri – în realitate, posturi de propagandă și sforărie politică – deranjează, cel puțin declarativ, mai tot românul imparțial. Totuși, se zice, e o belea de care nu putem scăpa, fiindcă televiziunile fac și desfac opțiunile de vot, iar sărăcia din piața media obligă tot mai mulți patroni, jurnaliști, realizatori să-și vândă conștiința. Argumentul cel mai frecvent, pentru această teorie, e fulminanta evoluție a Antenei 3. Și totuși, lucrurile nu sunt ce par a fi. Continue reading
De ce naiba vorbesc diplomații și politicienii români engleza cu accent rusesc? Ultima prestație de acest tip îi aparține lui Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, căutat de posturile străine de când cu problema imigranților români din 2014. Curios să văd cum stau lucrurile și cu alții, am investigat puțin problema pe YouTube.
Site-ul păstrează, desigur, cele mai penibile sau ilare apariții de acest tip ale mai-marilor noștri. S-ar putea ca oameni ca Ion Iliescu sau Traian Băsescu să se fi descurcat în diferite momente binișor în limba străină, dar adesea, cei care au încărcat pe YouTube spusele alor noștri au vrut să-i ridiculizeze. Cu această precauție, să vedem ce-am găsit. Continue reading
Fiindcă tot s-a relansat Google Trends, m-am jucat cu o comparație între volumul de căutări pentru Crin Antonescu și Traian Băsescu. Neașteptat, acesta e mult mai mare la primul.
Putem spune că Antonescu are o vârstă politică mai fragedă, deci e normal ca lumea să fie mai interesată de el. Dar dincolo de asta, rezultatul e nebanal.
UPDATE: Povestea se petrece însă numai dacă scriem “Traian Băsescu” cu diacritice, adică cu “ă”. Dacă scriem fără, Băsescu trece pe primul loc – mulțumesc, Dinu Zară, pentru pont.
Despre Silviu Prigoană am mai scris anul trecut, de Sărbători, când se transformase în Moș Crăciun mutant, verde, ca să transmită la TV mesajul de sărbători al Rosal-ului, în spoturi publicitare. Între timp, energicul om de afaceri a pierdut rușinos, cu 16,5%, la alegerile pentru Primăria Bucureștiului, iar luni, și-a dat demisia din PDL. Ce s-a întâmplat cu mutantul verde cu barbă albă, care dansa la televizor? Și-a pierdut aplombul? Continue reading
