Tag Archives: Facebook

De duminică: cum scapi de prietenii junk de pe Facebook

Dacă ții neapărat să iei Facebook-ul în serios, unul din lucrurile pe care poți să le faci cel mai greu e să-ți triezi, din timp în timp, lista de prieteni, renunțând la conturile dezactivate, inactive sau ciudate cu care te-ai procopsit. Poate fi vorba de limita de 5.000 de contacte de la care Facebook nu te mai lasă să adaugi prieteni sau de altele. Cert e că atunci când îți listează prietenii, Facebook ți-i dă în browser pe cei cu care interacționezi mai des. Să ajungi la “adormiți” sau “insignifianți” e mai greu.

Azi, când am avut o jumătate de oră liberă, am încercat să mă ocup de problemă. Am aflat că există un script pentru Firefox cu care poți să-ți ștergi în bloc prietenii inactivi, dar nu am Firefox, așa că îl pomenesc doar în treacăt, testați-l voi dacă vreți. Am descoperit însă o șmecherie destul de simplă prin care poți scăpa de câteva zeci de prieteni inutili.

facebook_friends

Ca să o pui în aplicare, trebuie să pornești de la pagina de Friends (butonul de sub cover sau facebook.com/numecont/friends), unde obții listarea în care cele mai frecvente interacțiuni apar cel mai sus. Nu folosește la mare lucru așa cum e, dar în dreapta, sus, găsești un box de căutare. Acolo m-am apucat să caut întâi Continue reading

De ce își anunță Andreea Marin și alte vedete evenimentele din viață pe Facebook

Faptul că Andreea Marin și-a anunțat căsătoria pe Facebook a ajuns temă de analiză pentru “Adevărul”. Concluzia ziarului e Intimitate cu iz de publicitate. Cum Corina Cosmescu mi-a pus și mie două întrebări pentru articol și problema nu e una trivială, vedeți mai jos ce cred eu:

“De ce credeti ca prefera personalitatile de la TV, actorii, cantaretii sa transmita astfel de informatii pe Facebook?
Aici ar fi mai multe motive. În primul rând, dacă folosești un astfel de mediu (Twitterul e mai popular în SUA), ai o aură de modernitate, față de clasicul comunicat de presă. Dar, ca și în cazul acestuia, ai inițiativa comunicării, care e preferabilă, de obicei, în relațiile publice. În al doilea rând, tone of voice-ul comunicării online e mai familiar, Continue reading

Orori cu câini și victime

Pozele cu orori au început să circule și pe Facebook-ul românesc. Sunt, mai ales, două: imaginea copilului omorât de câini și cea a unui câine mutilat. Prima e pusă, re-pusă și răs-pusă în circulație de cei care cred că maidanezii trebuie eutanasiați, a doua, de cei care cred că nu trebuie să te atingi de ei. Războaiele se poartă azi cu imagini, și nu între țări, ci între triburi virtuale.

Continue reading

Ce media se consumă în 2013, în metrou și pe stradă

Azi, când mă întorceam de la o întâlnire, am fost surprins să văd în jurul meu nu mai puțin de cinci cărți deschise. Mai erau și mobile, dar nicio publicație, cu excepția uneia de integrame. Am făcut o poză și am pus-o pe Facebook, fiindcă mi s-a părut o situație atipică, deși cărțile erau, la o examinare superficială, literatură-junk. M-am bucurat atunci când Tiberiu Cazacioc a adăugat câteva poze din aceeași categorie, mai ales e-book readere. Poftim de vedeți – pentru imaginile lui Tiberiu dați click pe comments:

Continue reading

+8 tipuri de useri români de Facebook

Acum vreo două-trei săptămâni am scris despre tipurile de useri de Facebook din România, iar toată treaba s-a învârtit destul de bine ca trafic și, da, pe Facebook. Au fost însă oameni care m-au tras de mânecă, fiindcă lista e incompletă, și au venit cu animale pe care nu le băgasem în seamă. Am strâns totul la un loc, m-am mai gândit și eu puțin și ar mai fi vorba de:

1. PĂRINTELE. Dacă n-are copiii sau copilul la poza de profil, precis îi are pe cover (header, poza de sus, cum vreți să-i ziceți). Părintele e totdeauna într-o mafie compusă din el și din alți părinți. Toți își exhibă creaturile pe Net ca pe niște ființe unice, nepereche, cu bale la gură și lopățele. E adevărat, odată ce am primit în gestiune o astfel de creatură, toți am devenit, ăăă, părinți. Incurabili sunt Continue reading

Cât trafic pierzi după închiderea Google Reader?

A trecut o lună și ceva de când Google Reader s-a închis. Pentru blogurile și micro-site-urile mai vechi, cu un număr mare de abonați, părea că asta va însemna o pierdere importantă de trafic, fiindcă astfel de site-uri erau/sunt accesate de power useri prin cititoarele de rss, iar Google avea în jur de 90% din piață. Totuși, situația nu e atât de proastă pe cât părea. O oarecare indicație despre ce se întâmplă în general am găsit în propriile cifre, din care vă ofer o mostră mai jos:

Continue reading

9 tipuri de useri români de Facebook

Mashable a publicat acum vreo zece zile un post despre tipurile de useri de Facebook. Bineînțeles, clasificarea e una globală, mai precis de limbă engleză. E clar că la noi lucrurile stau altfel, iar eu am încercat să văd cum.

1. POSTACUL DE PARTID: Atunci când înjură, e dezgustător: dacă dai la o parte înjurăturile, nu rămâi cu nimic. Dar dacă laudă, e de-a dreptul grețos, fiindcă la politicienii români ai ce blestema, dar nu și ce lăuda. Regularitatea lui de ceasornic e înnebunitoare, ca și caracterul agramat-stereotip-obseda(n)t al postărilor. Te procopsești cu el mai ales dacă dai add la conturi cu nume de filială din Vaslui a partidului. Sau la cele personale ale politicienilor.
Remediu: Unfriend și block. N-ai cum să-l scoți dintr-ale lui, e plătit pentru asta.

2. SIMPATIZANTUL: E o variantă uneori isteață, alteori la fel de moronică, dar mai puțin stridentă și productivă, a postacului. Se distinge față de acesta din urmă fiindcă Continue reading

Se poate fără Facebook?

Zilele trecute, după ce, mai mulți ani la rând, a refuzat să își facă cont de Facebook, un amic mi-a dat ceea ce pe limba rețelei se cheamă add friend. A fost, sigur, o mică surpriză. O fi fost amicul ultimul român conectat la Internet, fără user și parolă pe site-ul albastru? Bineînțeles că nu. Dar cum e viața fără rețele de acest fel? Pierzi ceva esențial?

Screen Shot 2013-05-13 at 8.34.16 AM

Continue reading

Facebook dot ro

…Aloh. Dah. Păi și i-am zis: “Fata moșului, ce cauți tu acolo, toată ziua, pe Facebook?” Și-a făcut o ceva, îi pornește Facebooku’ când îi pornește calculatorul. Da’ mă-sa, de câte ori mă duc la ea: “Nu, nu intră deloc pe calculator, stă numai cu copilul!” Stă cu copilul pe dracu’. A virusat tot calculatorul. Joculețe, alealea, viruși… da’ dacă-l virusează și p-ăsta nou… Ce?… Ba da, bă, ba da, ăsta nou e mai bengos, așa, și are și un antivirus bengos, nu cred că-l virusează. Dar știi tu unde bagă ăștia virușii. Unde e mai frumos, acolo-i bagă. Ă?… Ha-ha-ha-ha. Ha. Da-i zic. Dac-o mai prind cu poze d-alea pe Facebook… E, pă dracu’. Da’ ce, am avut bani să-i iau?…
(Auzită în taxi.)

Un share de Facebook îți aduce 10-50 de afișări

Pune pe Facebook și o să ai trafic, spune înțelepciunea comună. Dar cât? Am fost curios să aflu asta și am făcut o mini-analiză pe 10 articole postate pe Theindustry.ro. Concluzia e că share-urile funcționează într-adevăr foarte bine, cel puțin pe setul de date pe care am lucrat eu.

Ipoteza de lucru. Am exclus din start like-urile de pe Facebook, fiindcă acestea nu creează un link pe care poți da clic. Like-urile pot crea un halo pozitiv, awareness și altele asemenea, dar traficul este probabil dirijat prin intermediul share-urilor, care duc la afișarea linkului cu pricina pe alte pagini.

Articolele sunt cele mai vizualizate de pe Theindustry.ro, de la 1 iulie până la începutul lui decembrie. În tabelul de mai jos vedeți doar numărul de afișări de pagină care provin de pe Facebook, de regulă peste 50% din totalul afișărilor (Suleyman e o excepție, e un articol care s-a citit și se citește prin Google). Theindustry.ro este, desigur, doar un site dintre multele pe care ar trebui să le testăm dacă ar fi să obținem medii relevante pentru tot online-ul, dar datele pe care le-am obținut sunt relevante ca ordin de mărime și permit multe tipuri de interpretări.

Lasă caragața și bagă cifrele alea odată! Ok, le bag – în formă de poză, fiindcă WordPress-ul e notoriu de împiedicat atunci când vine vorba de tabele:

Share-uri de pe Facebook și trafic

1. Share-uri de pe Facebook și trafic pe Theindustry.ro

Concluziile care se pot trage sunt vreo trei:  Continue reading