Una din cele două jurnaliste care și-au dat demisia în direct de pe Russia Today, Liz Wahl, a publicat pe Politico.com un articol în care povestește cum “a fost pionul lui Putin”. Relatarea jurnalistei conține o serie de detalii relevante despre felul cum se face, azi, în lume, propaganda: mult mai subtil decât la noi.
Demisia în direct a lui Liz Wahl
Liz Wahl a ajuns prezentatoare la Russia Today, televiziunea de limbă engleză a Kremlinului, după un început de carieră nememorabil: stagii de intership la NBC și Fox, urmate de o colaborare cu o televiziune locală din Connecticut și un job permanent la un post din insula Saipan, una din Marianele aflate în mijlocul Pacificului. Russia Today a însemnat, pentru ea, venirea la Washington, oraș mult mai ofertant pentru un jurnalist decât o insulă din Pacific.
Primul lucru interesant pe care îl spune Wahl în confesiunea ei e că în interiorul Russia Today nu se vorbește despre propagandă și mincinuni. Nici la interviurile de angajare și nici la ședințele de redacție. Cu siguranță, așa e și în alte locuri. Bias-ul politic rezultă mai degrabă dintr-un acord tacit între manager și producătorul de conținut. Într-un interviu pe Skype care a prefațat mutarea la postul rusesc, jurnalista și-a întrebat potențialul angajator despre independența editorială. Acesta a dat un răspuns evaziv, referitor la știrile alternative pe care postul le prezintă, dar pe care televiziunile mari americane nu vor să le difuzeze.
La venirea la Russia Today, Wahl a descoperit că boșii erau ruși, iar angajații americani. Unii dintre conaționalii ei i-au sugerat că standardele etice nu sunt chiar prima prioritate pentru postul de televiziune. Ce-ar fi putut minți însă acesta? Că guvernul de la Kremlin, care îl finanțează, păstorește o țară prosperă, mai grozavă decât SUA? Că Barack Obama e un ucigaș și un mâncător de copii? Bineînțeles că nu. Russia Today nu minte, ci, cel mult, omite unele lucruri, ca de pildă o întrebare dintr-un interviu pe care i l-a luat Liz Wahl lui Ron Paul, referitoare la invazia rusească a Crimeii. Și, în loc, pune accent pe altele. Cum ar fi mișcarea Occupy din SUA, de la care Wahl a fost pusă să relateze in extenso. În jurnalele Russia Today, Statele Unite s-au văzut, la vremea respectivă, ca o țară aflată pe marginea prăpastiei, din punct de vedere economic, conchide Wahl.
O altă exagerare asemănătoare s-a legat de Gaddafi. După moartea dictatorului, Liz Wahl a primit însărcinarea să facă un material despre relațiile bune pe care libianul le avusese cu americanii – printre altele, acesta luase cândva masa cu John McCain. Ce voia să spună Russia Today cu asta? “Tema era ipocrizia americană”, îi spusese producătorul jurnalistei demisionare când i-a dat sarcina. Alți dictatori, ca Bashar el Assad sau Mahmoud Ahmadinejad, “aveau și părți bune” în relatările postului controlat de Kremlin.
În schimb, la capitolul politicieni americani de primă mărime, opțiunile editoriale ale postului rusesc sunt mai aparte. Candidatul preferat al Russia Today, în campania prezidențială din 2012, a fost același Ron Paul. Wahl explică preferința postului pentru atipicul republican prin opțiunea neintervenționistă a acestuia în materie de politică externă. Paul a criticat constant diplomația americană și vede SUA ca pe un fel de jandarm mondial excesiv (“huge bully”, în original), lucru care convine Kremlinului.
În alte contexte, ideile de politică externă ale lui Ron Paul sunt desigur acceptabile, măcar ca subiect de dezbatere. Dar nu și în genul de absolutizare pe care a realizat-o Russia Today. La fel se întâmplă și cu prezența unor extremiști ucraineni în Piața Maidan, care nu e de negat, dar a fost difuzată cu titlu de generalizare pe postul rusesc.
Propagandă se poate face și la nivelul sintagmei. Pe lângă pasajul care conținea ideea de invazie rusească a Crimeii, dispărut din interviul menționat, militarii fără însemne statale din Crimeea nu au fost prezentați ca ruși, decât în momentul în care a devenit imposibil de negat că este așa. Atunci, Russia Today i-a numit forțe de autoapărare.
Dacă în lista de mistificări de mai sus surprinde prin ceva, e tocmai faptul că nu sunt chiar mistificări. E vorba de o suită de omisiuni și exagerări (cu baze factuale reale), care transformă cu totul tabloul de ansamblu numit Statele Unite și conflictul din Crimeea. În ziua de azi, propaganda înseamnă mai puțin minciuni, cât o reprezentare distorsionată, construită din accentul pus pe anumite lucruri.
Iar asta devine cu atât mai interesant dacă facem o comparație între Russia Today și televiziunile partizane din România. O Antena 3 încearcă să acrediteze ideea unui “stat polițienesc” controlat de președintele Băsescu, în condițiile în care, pe sfârșit de mandat și fără susținere majoritară, acesta poate cu greu controla ceva. Pe B1, Radu Banciu pescuiește el știe de unde un studiu conform căruia 70% dintre femeile din Republica Moldova s-au prostituat. Toate acestea merită corelate și cu stenogramele discuțiilor dintre directori ai Realității TV și Sorin Ovidiu Vîntu, în care patronul spune, la un moment dat, despre grupul său de media: “Atunci cand am vrut să apăs pe buton, n-a funcționat cum am avut eu nevoie și cu asta, basta! Acum va acționa, va funcționa în conformitate cu nevoile mele.” Considerațiile de acest fel ale lui Vîntu veneau în același timp cu transformarea Realității într-o televiziune anti-Băsescu, după cvasi-neutralitatea din perioada 2005-2008.
Desigur, gogoșile pure și simple pe care canalele românești le servesc telespectatorului în chip de propagandă sunt mai degrabă enervante decât eficiente. Ele satisfac, poate, un public minoritar, lipsit de un minim spirit critic și deja convins din punct de vedere electoral. E drept, așa cum îi spunea un coleg american de la Russia Today lui Liz Wahl, în ziua de azi “toată lumea are o agendă”. Dar propaganda e cu adevărat pernicioasă atunci când acea agendă e creată cu inteligență.
Articol scris pentru ediția de joi, 27 martie, a săptămânalului Dilema veche.