Zilele trecute, Alexandra Florescu, single mother-ul marketingului Nemira și unul din cei mai avizi cititori pe care îi cunosc, se întreba pe drept cuvânt de ce în mediile influensăro-opinio-jurnalistice se discută atât de puțin despre dispariția probabilă – sau posibilă – a Dilemei. Motivul meu e că discuția nu se prea poate purta decât în clișee. Dar tocmai de aceea are sens. Continue reading
Ce e un analist? Un cetățean suspectat că vorbește la telefon cu patronul televiziunii, care-i spune ce să spună, când, aiurea!, e plătit tocmai pentru că știe ce trebuie să spună fără să-l piseze pe patron. Dar un poet național? De când a murit Păunescu, sintagma nu mai desemnează un singur exemplar al speciei. Și așa mai departe: “Dilema” mi-a cerut un articol despre cum s-ar vedea lucrurile din presa lui 2011 din 2061 și am făcut un fel de dicționar. Fiindcă la noi, noțiunile consacrate au niște sensuri cu totul diferite de cele de bază, așa cum ne-a avertizat Maiorescu atunci când vorbea de forme fără fond. De fapt, fondul există, dar e cel diferit…
ANALIST – vietate itinerantă de la o emisiune la alta, însă foarte rar de la un post TV la altul. Se pricepea la orice, dar nu la orice fel de „orice“, ci numai la cel care era pe placul unei anumite televiziuni. Treaba lui era să suplinească lipsa de informație cu palavre bine țintite împotriva unuia sau altuia din blocurile politice. Știința lui – să miroasă ce i-ar plăcea patronului să spună despre cutare sau cutare chestie, conform intereselor de moment, și s-o facă. Reporterii din „cealaltă“ presă încercau cu înverșunare să-l prindă vorbind la telefon cu patronul lui, mogulul. Aiurea! Analistul era bine plătit, tocmai fiindcă nu trebuia să-și pisălogească la telefon patronul, ca să știe ce are de zis.
BLOGGER – termen-umbrelă pentru o persoană care Continue reading
Înainte de sărbători, Cristi Ghinea mi-a cerut, pentru “Dilema”, o comparație între presa anului 2000 și cea a anului 2010. Cum mă tot jucasem cu inventarul proprietarilor media, tiraje și altele prin alte părți, am încercat să fac o poveste oarecum personală, cu lucruri semnificative pe care le-am văzut/trăit prin redacții. Iată ce-a ieșit:
Pe 11 septembrie 2001, eram redactor-șef adjunct la Unica, revista de femei. Cumva, după ce primul avion a intrat în World Trade Center, am ajuns și noi pe CNN și am privit cu gura căscată cea de-a doua ciocnire, deși prin „noi“ se înțelegea o pașnică amestecătură de femei, fete și metrosexuali, de la Unica, Lumea femeilor și Bravo. Cele trei pacifiste reviste își făceau veacul în una și aceeași hală a Ringier România, amplasată curios la etajul al patrulea din militarista Aerofina, fostă întreprindere de armament din Fabrica de Glucoză. În timp ce Al-Qaeda dărîma zgîrie-nori la televizorul din colțul halei cu prințese și metrosexuali, o colegă se fîțîia agitată încoace și-ncolo, cu cîteva pagini de revistă printate, în gheare. Am întrerupt-o: „Ei! Vino-ncoa’ să te uiți. Uite ce se-ntîmplă!“. La care colega: „Lasă-mă, dragă, cu prostiile! Trebuie să trimitem în tipografie și eu n-am terminat rețetele“. Continue reading
Acum vreo trei săptămâni, “Dilema” mi-a dat temă să scriu despre protestul pe net. Textul începe cam în felul următor:
“E protestul pe Internet altceva decît cel fizic? E el mai abundent, mai eficient? Sau dimpotrivă? Pentru a răspunde la această întrebare, nimerit e să începem cu cîteva exemple.
Pe Petitiionline.ro, cutare vrea serviciu divin și studiu biblic la televizor, între orele 9,00 și 12,00 dimineața, urmat de meciuri de fotbal, serviciu divin din nou – probabil că nu-n reluare – și filme. Sau dacă nu, divertisment și, da, meciuri, „deoarece sîntem o țară creștină“. Alt cutare vrea să trimită un mogul la pușcărie, iar un al treilea cineva – sau, mai bine zis, un alt nimeni – cere „să nu plece Flori în concediu“ (Acesta e titlul petiției. Cuprinsul: „Flori, nu plecaaa! Nu mă lăsa aici singuuur.“).
Petitiionline.ro e fratele mai mic și clona lui Petitiononline.com. Aici, cineva îi poartă sîmbetele unui director de institut cultural, iar altcineva vrea ca magazinul iTunes de la Apple să funcționeze în România, iar sistemul de operare al Macintosh-ului să fie Continue reading
Prin Mihnea Măruță, am ajuns și la interesantul ghid de omorât jurnaliști pe care îl publică Matei Martin în “Dilema”. Măruță a publicat cele zece puncte împreună cu comentariile lui, proprii, lucru care m-a stârnit să fac același lucru.
1) Ține-l în redacție. Munca de teren îi deschide apetitul de cunoaștere. Și îi întărește organismul.
Jurnaliștii nu sunt ținuți de nimeni în redacție. Ei rămân cu de la sine putere, fiindcă se racordează la sursele electronice de transmitere a informației și, pur și simplu, din lene.
2) Pune-l să realizeze simultan materiale pentru ziarul tipărit și pagina online. Dacă-l obligi să facă același subiect de două ori, sigur nu va mai avea idei pentru un alt articol, la sfîrșitul zilei.
Dimpotrivă, mi se pare foarte interesant să declini un subiect pe două suporturi, din exercițiul ăsta s-ar putea să te alegi cu idei noi. Continue reading
Da, recunosc! pe lângă că sunt analist, consultant de oameni politici și alte lucruri nemaipomenit de rele, am lucrat și patru ani la o revistă de femei, “Unica”. Mai multe în “Dilema”.
Numărul de joi al “Dilemei” apare în acolada “Ghid TV pentru oamenii deștepți”. Mă bucur că revista menționată m-a considerat și pe mine deștept, sau cel puțin așa presupun, fiindcă mi-a cerut niște răspunsuri la un interviu-anchetă. După ce mi le-a solicitat, m-a făcut să mă simt mai deștept decât mine însumi solicitându-mi un articol, pe care o să îl puteți citi joi, când apare revista. Așa se face că au rămas pe-afară răspunsurile mele deștepte despre TV, pe care nu-mi rămâne decât să le postez ca prostul aici:
1) Ce merita vazut/urmarit la TV (din oferta canalelor romanesti si straine deopotriva)? Ce va face cu adevarat placere sa urmariti cand deschideti televizorul?
Jay Leno, cu care ma culc, fiindcă funcționez bine seara, pana la miezul nopții. E o sărbătoare, păcat că se difuzează cum dă Dumnezeu, ba de acum o săptămână, ba de acum patru luni. Primele trei-patru minute de jurnal de la Realitatea TV sau Antena 3, dacă e iar cod galben, bătaie între două babe sau Paianjenul Văduva Neagră, schimb pe CNN. Acolo mai caut și uneori găsesc The Screening Room. Zappez intre Discovery-uri și National Geographic până găsesc niște documentare ca acum 10 ani, nu mă pasionează noua direcție, de Continue reading
Mor ziarele? Cele proaste, da. Problema nu e dictatura unor cititori ca voi, cei care vă luați informația de pe acest blog și în general de pe internet, ci scleroza managerială și conceptuală a marilor grupuri media. Eu cred că presa scrisă ar fi avut oricum probleme, și dacă n-ar fi existat internetul, iar acesta e mai curând un colac de salvare în sensul că arată că poți face ceva respectabil și în media mileniului al III-lea.
Am expus toate cele de mai sus de-a fir a păr într-un text publicat acum câtevă săptămâni în “Dilema”, cu care am uitat să mă laud aici.
