“Călătorie pe Volta”: cum am scăpat de izolare

Călătorie pe Volta, Planeta Becurilor tocmai a ieșit din tipar la începutul acestei săptămâni, nici n-am apucat s-o pipăi, fiindcă sunt la Bruxelles, ea n-a ajuns la mine, nici eu n-am venit încă la ea. De ce m-am apucat de scris cărți pentru copii? Ca să-mi distrez copilul. Ca să mă răzbun pe pandemie și izolare. Ca să pun și eu umărul la creșterea unor generații care vor înțelege că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu pe dos, cum cred 40% din români în momentul de față.

Care e povestea și cum am ajuns la ea

Volta e prima dintr-o serie de aventuri prin care trec patru prieteni: Efrem, Alma, Titi și un Bec vorbitor. Și ea, și unele dintre următoarele povestiri explorează și lărgesc în mintea unui copil de 5-7 ani visul spațial, iar eu cred că în vremurile astea, subiectul nu e unul întâmplător. De ce: pe 26 februarie anul ăsta, am coborât din avionul cu destinația definitivă (atâta cât se poate spune) Bruxelles. De-aiba așteptam ca Efrem (5 ani) și Anais (15) să meargă la Școala Europeană, să începem să comandăm mobilă, să prospectez business. Am reușit să trimitem rapid copiii la școală, dar peste o săptămână a venit izolarea. Ne-am trezit închiși într-un apartament spațios dar gol, înnebuniți de curierii cu mobilă care nu mai ajungeau, agățați de 4G-ul din România în așteptarea Internetului care nu se mai instala și multe altele de același fel. Efrem a suferit în mod special, fiindcă e un băiețel social, care avea cel puțin două găști după care suferea: cea de la grădiniță și cea din Cișmigiu. Și mai ales tânjea după Alma, prietena lui cea mai bună, cu care se cunoaște încă de pe vremea când amândoi de-abia vorbeau.

A trebuit să inventez nenumărate chestii ca să umplem timpul, de exemplu jucării din cartonul cutiilor în care adusesem cărțile la Bruxelles. Comandam online lipici, hârtie colorată, toner și le pândeam idiotic la fereastră, fiindcă interfonul nu mergea atunci când ne-am mutat – iar curierii din Belgia funcționează într-un hal fără de hal, care te face să te prosternezi în fața Fan Courier sau a ce-om mai avea noi prin România.

Visul spațial și izolarea

La un moment dat, Efrem a văzut prin casă Mihnea Constantinescu. Omul care a schimbat România fără ca noi să știm și mi-a spus că vrea să-i fac și lui o carte. Printre bricolaje, lecții despre Sistemul Solar și decupaje, m-am pus pe scris. Ceea ce a fost salutar și pentru mine, fiindcă în familia noastră eu eram partenerul “sacrificat”, “attachment”, cum se zice prin Eurobubble, care preia toate chestiile domestice și plictiselile legate de relocare, fiindcă celălalt a venit la un job ofertant (comunicare pentru Adina Vălean, în cazul Anei-Maria). Oricât nu mă deranjează să învăț să fac carbonnade flamande, să reciclez cartoanele și plasticul, să decupez chestii și să măsor camere pentru mobilă, dacă excluzi orice altceva din viața ta și pe izolare, lucrurile astea pot deveni înnebunitoare. Am reușit să fac ceva cu ce știu eu să fac (scuzați tautologia), scrisul. La puțină vreme după, am restartat business-ul, care se oprise inevitabil, pe premise de political intelligence, iar clienții au început să vină – există o legătură și cu asta.

Una peste alta, nu cred că pandemia și relocarea sunt tragedii incomensurabile, alții au trecut prin lucruri mult mai rele, dar eu, pentru orice eventualitate, m-am răzbunat.

Acum, visul spațial e o miză foarte bună în izolare. Unde-ți poți satisface mai bine, la modul imaginar, dorința de ieșire, de rupere cu monotonia, decât în Cosmos? Așa a fost și în Războiul Rece, dar despre asta o să vă povestesc altădată. Ce mi-am mai dorit a fost să așez în acest vis a fost o grămadă de informație științifică, pe care am adaptat-o cât mai bine nevoilor și înțelegerii unui copil de 5 ani. În “Călătorie pe Volta”, un bec începe să vorbească brusc, apoi se transformă într-o navă spațială. Dar asta e o convenție pe care și copiii o înțeleg ușor. Restul – că trebuie să fii la 180 de kilometri deasupra Pământului ca să te menții pe orbită sau că distanța de la Pământ la Lună e cam de 200 de ori mai mare decât cea dintre București și Bruxelles – e atent verificat.

Cartea a intrat în librării zilele trecute și puteți să o comandați online de pe site-ul Humanitas.

P.S.: M-am bucurat fără rezerve când am aflat că Humanitas e la fel de preocupat ca mine de latura științifică sau educativă ca mine. Acum, Efrem e la Școala Europeană și ceea ce se întâmplă cu copiii în învățământul românesc mi se pare uneori îngrozitor. Când Iustina Croitoru, împărăteasa domnitoare a Humanitas Junior, mi-a cerut un dicționar de termeni științifici la sfârșitul cărții, m-am apucat serios de treabă – seriozitatea, în chestia asta, e atenția cu care încerci să explici noțiunea de forță sau Legea Atracției Universale unor copii care încă nu au aparatul matematic. Humanitas și Iustina au fost de altfel piaza bună a cărții, li se datorează inclusiv Raluca Burcă, o tânără ilustratoare care a creat latura vizuală a lucrurilor cu o imaginație și un simț al culorilor și formei care mă încântă.

P.P.S.: Până aici, probabil că v-ați dat seama că unele dintre personajele cărții au corespondent real. Despre Efrem v-am spus deja cât trebuie să știți, iar Alma este în realitate fetița Amaliei Enache de la PRO TV, de care a fost nedespărțit până la venirea în Belgia. Titi și Becul sunt total fictivi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.