Proaspăt încheiat, concursul de comentarii cu tema “Inovația în media românească după 1989” de pe “Media lui Comanescu” permite câteva concluzii asupra temei alese, una dificilă în mod premeditat.

Niciunul din cei 12 concurenți nu a găsit un moment inovativ, pe care să-l aprecieze, fără rezerve, în cei 17 ani de media din România. După părerea mea, asta nu înseamnă că avem de-a face cu “12 oameni furioși”, contestatari, ci că, pur și simplu, subiectul de discuție e unul spinos. Altfel spus, că în chestiunea asta au mai curând dreptate.

Visul devenit realitate și apoi autopastișă al lui Adrian Sârbu – Pro TV-ul anilor ’90 – e un simptom care atestă situația, amintit de mai mulți concurenți de altfel. Se știe că de la 1 decembrie 1995 Pro TV-ul a devenit aspirație, universitate, sursă de bani, biserică și multe altele pentru români. Ceva din dezamăgirea cu care sunt întâmpinate ultimele noutăți Pro vine de altfel și din retrogradarea televiziunii la statutul ei normal, de business lucrativ, în România. La evenimentele din decembrie 1989 a fost centru de putere, – Televiziunea Română Liberă -, iar în 1996-1998, la Pro TV, a căpătat toate atributele magice de mai sus. Interesant e însă faptul că “fenomenul Pro”, “generația Pro” sau “spiritul Pro” a fost un curent social pornit de la niște repere externe, o așa-numită “televiziune în stil american”. Cu alte cuvinte, Adrian Sârbu are meritul incontestabil de a fi schimbat decisiv peisajul media, dar pe baza unor idei de import. Puțină lume își mai amintește de pildă că Andreea Esca, Adriana Muraru, Andreea Berecleanu și celelalte vedete Pro de primă generație aveau în acele vremuri o intonație ce părea nefirească, la lectura prompterului, datorită stagiilor de pregătire în străinătate. Un Radu Cazan, care azi sună exotic pe Antena 3, era pe vremea aceea ceva apropiat de normă. Ideile “americane” se datorau pe atunci unor oameni de felul Marshei Greenberg, chiar dacă Pro TV nu a avut o susținere internațională tipică, dat fiind faptul că CME, acționarul străin, însemna în ultimă instanță un venture pornit din banii câștigați de Estee Lauder din industria de frumusețe, și nu un grup străin de media cu credențiale.

Cu alte cuvinte, Pro-ul a fost un succes românesc, pornit de la niște repere străine. Era o inovație sau o adaptare reușită? Trebuie Adrian Sârbu aplaudat pentru ceea ce a dat românilor sau blamat pentru “copy&paste”? Continue reading →