Tarabum, tarabum: Concurs cu invitaţii la Inovaţia în Media!

Aşa cum am mai scris, pe 11 octombrie, la Howard Johnson are loc conferinţa “Inovaţia în media 2007”, organizat de Media Management Institute şi Freedom House. Dacă scrieţi un comentariu/eseu pe tema “Inovaţia în media românească după 1989”, puteţi beneficia de una din cele trei invitaţii pe care le pun la bătaie aici, prin amabilitatea Aurei Iordan, de la Media Management Institute. Iată mai întâi despre ce e vorba la conferinţă, pentru ca după aceea să vedeţi condiţiile de concurs.

“Inovaţia în media 2007” e o succesiune de prezentări despre noi trenduri în media, susţinute de vorbitori cunoscuţi. Favoriţii mei de pe listă:

– Jim Chisholm, consultant care are în portofoliu proiecte cu “The Guardian”, “FT” sau “Le monde”, – Dragoş Stanca, singurul GM de grup mare (Realitatea-Caţavencu) care a pornit din jurnalism
– Cătălin Tolontan, care ar fi putut să rămână o vedetă a presei sportive, dar şi-a construit o reputaţie cu totul aparte pe zona informaţii pertinente din media, analize manageriale etc.
– Ioan Mărgărit, prietenul meu de la HotNews, care a făcut un business de aproape un milion de RON (cifra de afaceri pe 2006) pornind de la un calculator şi o antenă de FX, în 2000.

Programul poate fi consultat aici. Aşa cum se vede, există taxe de participare, ca la orice eveniment de aceste dimensiuni.

Tocmai de aceea, am căutat şi găsit trei invitaţii gratuite la eveniment. Concursul e după cum urmează:

– comentariu de 2000-5000 de semne pe tema “Inovaţia în media românească după 1989”, postat aici, în subsol, sub formă de text curgător sau de link la un text de pe site-ul/blogul autorului. Fiindcă mă aştept să apară întrebări, vă rog să însoţiţi postările de menţiunea: “pentru concurs”, ca să ştim ce luăm în considerare şi ce nu.
– poate participa: oricine, cu excepţia oamenilor din top şi middle management (grupuri de media, agenţii), pentru care taxa de participare nu cred să constituie o problemă. Cu alte cuvinte: jurnalişti aflaţi sub redactor-şef adjunct în ierarhie, alţi oameni din grupurile de media cu poziţii asemănătoare, bloggeri, copywriteri şi oricine altcineva decide să se înscrie.
– strict necesar: o adresă de mail reală, pentru ca să putem lua legătura în caz de succes. Altfel zis, puteţi scrie cu pseudonim, dar se va şti cine sunteţi dacă aţi câştigat şi apăreţi la conferinţă.
– juriu: Aura Iordan, GM Media Management Institute, organizatorul conferinţei. Brăduţ Ulmanu, prof la FSJC, blogger (Jurnalismonline.ro), trainer la NewsIn. Subsemnatul, despre care aflaţi detalii de aici şi de aici.
– criterii de evaluare: pertinenţa comentariului/eseului, logica, argumentaţia. Ne interesează mai curând un punct de vedere original, fundamentat, decât fraza rotunjită. Pe de altă parte, scrisul cu “sh” şi “tz”, grafia neglijentă, de forumuri vor descalifica textele.
– termen-limită de postare a comentariilor: duminică, 7 octombrie, ora 24.00.
– hinturi: nu e musai să vă ocupaţi de toată media românească, puteţi lua un segment sau un om. Puteţi fi la fel de bine analitici şi bazaţi pe cifre, dar şi speculativi la modul articulat şi creativ.
– disclaimer: vom ţine ştacheta destul de sus, ceea ce înseamnă că la limită, concursul s-ar solda cu zero premii. În ipoteza fericită că vor fi mai mult de trei texte bune, vom avea în vedere suplimentarea numărului de premii/invitaţii gratuite.

  1. inromania Reply

    Mda, nu ştiu dacă sunt permise comentariile sau flame-urile dar … în opinia mea, e doar mult snobism şi ipocrizie !
    O aulă a vreunei facultăţi nu puteaţi să luaţi pentru eveniment ? La Hotel ?!
    O să plătiţi câştigătorului/ilor de la Tecuci (presupunând că e unul luat de ape care va câştiga) şi transport/masă/cazare în capitală sau doar intrarea aia infimă de X milioane ?
    Banii rezultaţi vor fi donaţi unei cauze nobile sau sunt indemnizaţia domnilor străini şi/sau faimoşi deja ?

    Aş mai avea întrebări dar mă opresc, nu ştiu dacă veţi răspunde şi poate mai vor să interogheze şi alţii … cât despre inovaţia în media românească, pe moment mi-e greu să mă gândesc la ceva original românesc inovator care să nu fi fost preluat/copiat/modificat/cosmetizat/upgradat/adaptat/etc din afară şi pentru România.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Inromania: aici nu e cu flame-uri, eşti off-topic, fiindcă subsolul ăsta e dedicat concursului, dar totuşi am să-ţi răspund:

    – conferinţele astea au loc în hoteluri, cu taxă, de regulă. Nu e nici o acţiune de caritate, nici un curs pentru studenţi. Totuşi, atât organizatorii, cât şi eu, am considerat că e important ca acolo să intre şi oameni tineri şi talentaţi, aşa că am disponibilizat cele trei invitaţii.

    – câştigătorul din Tecuci obţine intrarea gratuită, dar în rest, el va trebui să îşi achite cheltuielile.

    – nu ştiu dacă va exista profit de pe urma conferinţei, dar, dacă ar exista, nu văd de ce ar fi donat unei cauze nobile. Organizarea de conferinţe e un business, şi în România, şi în alte părţi. Plăteşti ca să asculţi nişte oameni cu idei pertinente în specialitatea ta, la fel cum plăteşti ca să te duci la Filarmonică sau la film.

    Da, inovaţia în media românească după 1989 e un subiect spinos şi tocmai de aceea l-am ales pentru concurs. Nu e exclus să premiem un comentariu care argumentează convingător că nu există genul ăsta de inovaţie, la fel cum am putea premia şi unul care susţine contrariul, pentru tot peisajul old şi new media sau pentru un segment.

  3. Iulian Comanescu Reply

    Apropo, nu vă faceţi griji dacă mesajul nu e validat imediat. Uneori durează câteva ore, în funcţie de cât timp am de blog în ziua respectivă. Baftă la scris.

  4. Darius Reply

    [pentru concurs; publicat şi pe Jeg]

    Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit.

    “Cine comprimă vocale “k s ekonomiseask tmp” dilată degeaba vremea pierdută pe citit…” (vechi proverb de pe Internet)

    Domeniul bloggingului se aliniază ideii de “inovaţie în media românească după 1989”, din două argumente foarte simple: este o inovaţie PENTRU România şi – invariabil – se mişcă la fel de încet ca orice ÎN România, după 1989.

    Dacă, pe plan mondial, conceptul de blogger s-a “maturizat” în locul nostru, evoluând din stadiul de formă de comunicare (uneori derizorie), la cel de formator de opinie (deseori relevantă), ar fi totuşi decent să nu folosim ca scuză pentru faptul că noi “nu ne mişcăm mai cu talent” necesitatea trecerii prin acelaşi proces, de la infantil la acătării. Când oricum ne trezim mai târziu, măcar de ne-am trezi în miezul problemei. Ei bine, n-o facem. Ba chiar ne bălăcim în comoditate.

    Blogosfera românească se bazează aproape în totalitate pe natura sa de fenomen, fără să simtă vreun impuls de a şi transmite neapărat ceva, ci făcând relativ interesant modul în care (nu) îl transmite. Interactiv, cu feed-back, tot tacâmul şi fastul informaţional, mesajul unui pensionar nervos, al unui liceean complexat sau al unui şomer frustrat poate ajunge, dintr-o garsoniera amărâtă, un net-café sau un apartament pe cale de evacuare, în studiourile de televiziune, redacţiile sau microfoanele radio şi, mai departe, la urechile şi sub ochii publicului larg (iar – în el – poate chiar ai unor oameni importanţi). Dar atâta tot. În cel mai bun caz, textul e articulat coerent. Asta fără să aibă musai un conţinut.

    Bloggeri de calitate există. Indiferent de domeniu. Doar că vorbim despre ei atât de tainic, cu însuşi acest “există” curios, la fel, din motive cum nu se poate mai limpezi: habar n-avem de ei. Nu-i cunoaşte grosul targetului de consumatori de blog. Dacă te-ntreabă cineva despre zece bloggeri de calitate (nu de top!), cel mai probabil n-o să ştii nici chiar tu, ca blogger, să-i zici, de necontestat, câteva exemple potrivite. Sau, dacă te scremi şi scorneşti câţiva, prietenul tău blogger din dreapta nu-i citeşte pe nici jumătate dintre ei.

    Mai exact, se nişează. Dintr-un public, chiar şi aşa destul de restrâns, care măcar cere ceva în schimbul lecturii, se împart cititorii pe categorii. Iar nişele bune rămân în spate, uitate. Pentru prima dată, termenul de “scursură” – raportat la un content, nu autorul acestuia! – nu îşi mai poate păstra sensul metaforic de “la fund” sau “pe margini”. E chiar invers: se preling prea puţine lucruri ce ar putea fi sorbite cu acelaşi nesaţ demn de-o cauză mai bună, epuizat acum pentru un conţinut nu tocmai “hrănitor”, ci, mai degrabă, nociv.

    În viaţa de zi cu zi, ne degradăm deja voit: mâncăm plasticuri, bem vopsele, respirăm diverse gaze. Acum doar ne orbim cu pixeli sclipicioşi. Ni s-a dat şansa să reinventăm “virtual” batăr un canal cu standarde şi nu numai că n-am folosit-o, dar nici n-am remarcat c-o avem. Şi culmea, cineva se descurcase deja înaintea noastră. Dacă tot e să copiem mereu, măcar aici puteam începe cu asta.

    În aceast context, abia aştept prima blogoligarhie media. Or fi unele segmente din cele tradiţionale corupte până-n fundul călimării, dar nu cred că se concretizează o mafie editorială multilateral dezvoltată mai clară decât în blogosferă. Deja se face o bisericuţă pe aici, una pe acolo, se adună două-trei mii de enoriaşi, “ăsta n-are voie să zică ceva dacă nu-i dau voie ceilalţi”, “ceilalţi tre’ să zică toţi ce-a dictat unul singur”, iar, până să ne dezmeticim, blogării de frunte, ce fac omlete la webcam, se pişă-n piscine sau îşi schimbă tricourile doar când le dă un sponsor nou altul mai curat, au propriul lor trust. Şi prostia e mogul.

  5. Iulian Comanescu Reply

    One. Bravo. Desigur, nu pot da un verdict înainte ca toate textele să se strângă, şi nu de unul singur – fiindcă o să jurizez alături de Aura Iordan şi Brăduţ Ulmanu. Cu toate acestea, trebuie să-i mulţumesc lui Darius pentru că a deschis seria cu un text articulat, scris îngrijit, în fine – eligibil.

  6. inromania Reply

    Când am văzut prima oară titlul “Inovaţia în media românească după 1989″ n-am fost deloc intrigat nici prin curiozitate, nici spre fascinaţia privind ideea unei noi conferinţe, o altă dudă de PR. După aceea chiar am stat să mă gândesc pe mine însumi şi să încerc să găsesc ceva inovator (dar şi original ) românesc şi mai mult, care să fi avut şi succes. Încă mai ponderez.
    Inovaţia tehnologică e clar importată, de la noile metode de printare la ultima modă, digitalul şi HD-ul. Nu e o îndoială, media a evoluat. Presa o găseşti la orice intersecţie şi în apropierea oricărei staţii de autobuz, radiourile transmit şi în munţi iar televiziunile sunt câtă frunză şi iarbă. Accesul la media e limitat doar de bani, dar nici atunci, nu rare sunt cazurile în care ghetto-urile noastre de garsoniere au antene de satelit la geam dar în acelaşi timp telespectatorii au datorii la întreţinere şi alte utilităţi. Hmm, asta pare a fi o inovaţie autentic românească şi de succes … se pare că nu, favelas sud-americane ne-au luat-o înainte şi aici.
    Să trecem aşadar la inovaţia de „content”. În primul rând am să fac câteva observaţii ajutătoare. S-a creat un cerc vicios, noi hrănim media şi media „ne hrăneşte” pe noi. Şi nu, nu mă refer la celebra sintagmă „pâine şi circ”, ci o să dau un alt exemplu printre altele existente. În `94 când plângeam la mama să îmi pună cablu să văd desene animate exista numai TVR-ul. Pot să spun că am crescut sub imperiul lui Berlusconi, canalele MediaSet Italia1, Canale 5 şi Rete4 fiind cele care le urmăream cel mai mult. Astăzi, după mânăria firmelor de cablu, dar probabil şi a unui acord cu televiziunile, avem 35-40+ de posturi româneşti şi abia mai vezi un post străin. Pe italieni nici nu-i mai prind, abia dacă îmi clătesc ochii pe RaiUno cu amabilitatea unui acord „inovator” între televiziunile naţionale. Revenind, pe cele `nzeci de televiziuni ţi se livrează orice, vezi orice şi nici nu mai poţi face comparaţia cu străinii, d-apoi să mai spui, parcă am mai văzut – Florin Călinescu/Marius Tucă Show, „Video Magazin”, „Tip top mini top”, „Ştii şi câştigi”, „Telerebus”, „Robingo”, „Roata norocului”, „Preţul Corect”, „PRO Fashion”, „Procesul etapei”, „Big Brother”, „Din dragoste”, „Vrei să fii miliardar( în lei)”, Bingo şi cărţile poştale, „Surprize Surprize”, „Duminica în familie”, „Megastar”, „Cronica cârcotaşilor”, „Trădaţi în dragoste”, „Ciao TV”, „Veniti cu noi pe Programul 2”, „Tonomatul DP2”, „Dansez pentru tine”, decor de ştiri ca al celor de la Antenă, scroll ca al celor de la Realitatea, clip publicitar ca al celor de la Pro, echipă de investigaţii ca a celor de la OTv, dedicaţii ca la Atomic, Chat ca al celor de la Utv, (şi lista poate continua pe pagini întregi, iar exemplele, unele frumos alăturate, sunt cu oameni care ne-au schimbat în bine şi sunt şi acum ”inovatori” în media) – pe undeva, nu-mi aduc aminte unde şi pe ce post. Aa, nu mai am acces la canalele străine. Şi e la fel şi în presă, tabloidizarea, „Fata de la Pagina XXX”, rebusul de pe ultima pagină, etc şi în radio, faimoasele farse, top-urile şi dedicaţiile, show-ul de la miezul nopţii, totul despre sex etc. Totul e furat. Ok, sunt prea dur, aproape tot. Mda şi „furat” e prea mult, să zicem adaptat/importat/upgradat/stilizat/integrat/modificat/customizat/preluat/editat în/pentru România. Bineînţeles poate există ceva inovator, nu ştiu dacă de succes, dar original românesc. Dar dată fiind situaţia şi antecedentele, de unde ştiu eu că nu e copie a ideilor americane, europene, a televiziunii de stat chineze, a celor japoneze (pe aceştia chiar aş vrea să îi copie românii, au nişte show-uri cu adevărat hilare, recomand The No Laugh Or You Get Beat Show/Gaki No Tsukai) sau mai ştii, de la arabi.
    Ce ne mai rămâne ? Inovaţia, aş numi-o de atitudine, care ţine mai mult de ideea de o zi, de şarmul moderatorului/realizatorului/bebeluşelor, de „am fost primul în România care …”, de inspiraţia producătorului ce vrea să modifice aspectul decorului din dreapta sus spre stânga jos, de oamenii noi şi de vremurile şi evenimentele noi. Aici s-ar încadra Călinescu, băieţii de la Zero Productions, câţiva de pe la radio-urile şi televiziunile independente de la începuturi, vechile emisiuni pentru copii de la TVR şi altele, nu-mi vin în minte acum. Totuşi aici nu e vorba de inovaţie pură zic eu, de acel ceva ce va schimba faţa mass-media, eventual va face furori şi în străinătate.
    Acum au apărut televiziunile de nişă, blogging-ul, presa şi radioul pe net, în curând totul va fi pe digital, pe HD, pe celular, aduse dinafară … dar ideile (cele româneşti originale, inovatoare şi de succes) ?

    P.S.: Din fericire sunt „din Tecuci”.

  7. Iulian Comanescu Reply

    Da, filmul ala despre clone, cu pac pac si bum bum, Scarlett Johanson in forma maxim-dezirabila. Cred ca poanta cea mai intelectuala in toata povestea e ca filmul e la randul lui o clona dupa “Brave New World”.

  8. gabi Reply

    blog n-am asa ca: in direct si exclusivitate iata materialul meu pentru concurs 🙂

    Povestea Pro-ului: Adaptarea ca inovaţie

    Rating istoric
    Scânteia care stă la baza universului mediatic românesc poate fi găsită prin arhivele video sub eticheta “Decembrie 89. Revoluţie”. După ani de zile de frimituri din partea televiziunii unice, românii au putut urmări la finele lui ’89 un veritabil show mediatic: Revoluţia în direct. Cei puţini care au ieşit atunci în stradă au primit certificate de revoluţionar. La fel de bine, cei mulţi, care au stat în faţa televizoarelor, ar fi putut primi certificate de telespectator. Dincolo de orice semnificaţie social-politică, revoluţia televizată a avut toate caracteristicile unui format de succes: dramă, suspans, personaje pitoreşti, focuri de armă şi, mai important, se baza pe fapte reale. Entertainment de proporţii istorice pentru un public care, în numai câteva ore de stat în faţa televizorului, se transformase dintr-un public captiv într-un public captivat. În termeni de bussines: o rară oportunitate.

    Operator de oportunitate
    Cu siguranţă cei ce au întrezărit şansa afacerilor de presă nu au fost puţini. Cei care au reuşit să o valorifice însă au fost. Mai toate instituţiile media cu ceva istorie locală îşi regăsesc originile în acţiunile întreprinse de câţiva „aleşi” în zilele acelui sfârşit de decembrie. Cel mai elocvent exemplu este cel al lui actualului „mogul” Adrian Sârbu, la acea vreme operator la Sahia Film. Prezent în sediul Comitetului Central începând cu 22 decembrie acesta s-a plasat în apropierea protagoniştilor revoluţiei filmând unele dintre cele mai importante scene din acea perioadă. Prezenţa la momentul potrivit în locul potrivit s-a tradus ulterior prin numirea sa ca şef de cabinet al premierului Petre Roman, iar mai apoi ca secretar de stat pentru Mass media în Ministerul Culturii. Cu un aparat de filmat şi câteva scene prinse pe peliculă, Adrian Sârbu făcea deja cunoştinţă cu beneficiile pe care media le putea aduce într-o societate nou nascută. Astfel, în octombrie ’90 acesta renunţa la funcţia pe care o avea în aparatul guvernamental şi îşi îndrepta atenţia către afacerile de presă, înfiinţând în luna decembrie a aceluiaşi an compania Media Pro. Nu părăseşte însă funcţia de secretar de stat din Ministerul Culturii înainte de a-şi pune semnătura pe prima lege a audiovizualului românesc, document ce deschidea operatorilor privaţi piaţa audiovizuală. Prin comparaţie, Ungaria avea să adopte o lege similară abia în 1996.

    Un loc la masă
    Sârbu demarează primele operaţiuni în audiovizual în 1993 prin lansarea televiziunii Canal 31. Cu posibilităţi financiare limitate şi fără să aducă neapărat un suflu nou, investiţia, după cum el însuşi recunoştea într-un interviu din 2005, a avut totuşi meritul de a „securiza un segment de piaţă” necesar dezvoltării ulterioare. Indiferent de ambiţiile sale Adrian Sârbu risca să rămână un jucător irelevant pentru piaţa media din acea vreme. Antena1 şi Tele7 abc, alte doua investiţii locale, reuşeau deja să răspundă fascinaţiei publicului pentru programe de televiziune prin filme vestice, intervale de emisie mai mari şi, în general, oferind puţin mai mult decât televiziunea publică. Dacă voia un loc la masa televiziunilor postul lui Sârbu trebuia să vină cu altceva. Probabil că cel mai inovativ lucru pe care Adrian Sarbu l-a făcut pe piaţa media românească a fost să caute sprijin în afara ei. Banii dar mai ales experienţa pentru realizarea unui produs care să conteze cu adevărat într-o piaţă cu un public avid de televiziune şi fascinat de occident, cu siguranţă nu erau aici.

    Din nou cu revoluţia pe sticlă. Acum şi cu bussines plan.
    Pe tot parcursul lui 1994 Adrian Sârbu a căutat investitori. Sprijinul a venit din partea grupului de investiţii CME, grup cu experienţă în pieţe media din ţări recent ieşite de sub comunism. Întâlnirea pe care Adrian Sârbu a avut-o în decembrie ’94, la Londra, cu Robert S. Lauder, principalul investitor din cadrul CME, a marcat începutul unui nou capitol pentru Media Pro şi, în special, pentru televiziunea patronului român. Lauder s-a lasat convins destul de uşor. „Între timp învăţasem bussines development cu bussines plan-uri”, spunea Sârbu în 2005 despre nivelul la care ajunsese în căutarea de parteneri. Cu sau fără planul de afaceri al fostului operator de la Sahia cert e că grupul american avea tot interesul să investească în România după ce în Cehia reuşise să dezvolte, cu Nova TV, o reţetă ce cucerise mare parte din public. Reţetă ce putea fi reprodusă.
    Un an mai tarziu, în 1995, după investiţii consistente în aparatură şi personal, Canal 31 se transformă în Pro TV. Lansat cu fast pe 1 decembrie, de Ziua Naţională, într-un ambalaj ce ţipa a occident, Pro TV-ul nu a putut fi ignorat nici de public nici de concurenţă. „Era ceva din viitor” spunea Sârbu privind în urmă către momentul lansării. Sau din trecut. Trecutul unora pe care aspiram să îi prindem din urmă.
    La cinci luni de la lansare, într-un articol despre investiţiile în media ale magnatului american Robert Lauder, New York Times scria despre reţeta din spatele Pro TV-ului: „Ca şi Nova TV, prima investiţie a domnului Lauder în Europa Centrală, Pro TV-ul produce ştiri rapide, cu un aspect nou, difuzează filme americane de succes şi are un program matinal vioi”. Aliniindu-se la tendinţele occidentale, adaptând local reţete verificate de alţii, Pro TV-ul lui Sârbu inova în România. În doar câteva luni, mizând pe setea publicului pentru un nou tip de televiziune şi pe curiozitatea sa pentru tot ce însemna occident, Pro TV-ul a reuşit să revoluţioneze piaţa media locală. Maniera prin care postul se promova, tehnicile de marketing agresiv prin care îşi atrăgea telespectatorii, „mânuţele lui Călinescu”, campania „Te uiţi şi câştigi”, „Generaţia Pro”, evenimentele cu care scotea oamenii în stradă, toate transmiteau semnalul că un jucător din altă categorie s-a aşezat la masa.

    Reţeta merge mai departe. Inovaţia?
    După 12 ani, modelul, reţetele şi „bussines plan-urile” Pro TV sunt încă prezente. Rolul de televiziune avangardistă s-a mai estompat deşi postul continuă să fie cea mai de succes televiziune din România. Perioada revoluţiilor s-a dus şi ea, Pro TV-ul găsindu-şi echilibrul, sub presiunea rating-ului, market share-ului şi a GRP-urilor, în zona lui „iţi dăm ce vrei”. Acum când mai toate televiziunile „mari” arată la fel, de la ştiri la programe de divertisment, e greu să crezi că Sârbu şi al său Pro TV au inovat ceva în media autohtonă. Şi totuşi aşa s-a întâmplat. E suficient să aprinzi televizorul în orice cameră de hotel din regiune pentru a înţelege că se putea şi mai rău.
    Până acum inovaţia televiziunii lui Sârbu a constat în adaptarea cu succes a unor modele de import. Nu e deloc puţin având în vedere câte formate consacrate în afară au dat rateuri în România. Însă odată cu apariţia unui public care nu are habar de scenele filmate de Sârbu în decembrie ‘89 dar a văzut deja toate seriile din Prison Break luate de pe internet, Pro TV-ul va trebui să inoveze cu adevărat. Face asta sau, laolaltă cu restul televiziunilor româneşti, redevine Canal 31.

  9. Simina Mistreanu Reply

    [pentru concurs; un pic în nori şi un pic cam sincer]

    Inovaţia în media, pentru începători

    Ca tânără jurnalistă, vreau să ajung la “Inovaţia în media” pentru a vedea şi asculta oameni care au mişcat ceva în presa românească/internaţională. Şi dacă nu au mişcat, măcar au tras cu ochiul, în mic şi mare, au tras concluzii şi par dispuşi să ni le împărtăşească. Invitaţii conferinţei sunt oameni care pot fixa, măcar teoretic, harta mass-media pe coordonate fixe: România, 2007. Un tablou puternic diferit faţă de cel de dinainte de 1989.

    Teoretic (din citite şi auzite),
    Presa comunistă era un instrument al propagandei, care avea ca scop mobilizarea maselor, combaterea duşmanilor ideologici şi preamărirea realizărilor regimului. Înainte de 1989, presa funcţiona sub control total, de la distribuţia centralizată a resurselor până la cenzură, iar jurnaliştii erau selectaţi conform intereselor de partid. După căderea comunismului, mass-media a început sa funcţioneze după legile economiei de piaţă, iar selecţia gazetarilor s-a bazat pe criterii de performanţă. Au fost trasate reguli deontologice, după modelul internaţional, iar învăţământul universitar a început să prindă contur, prin înfiinţarea primelor facultăţi de profil.

    Conţinutul furnizat de mass-media a evoluat de la informaţia oficială, cu valoare propagandistică, scrisă în limbaj de lemn, până la materiale cu valoare informativă, care redau realităţile exterioare. Tehnologia, care se ocupa atunci de accentuarea sensurilor propagandei şi de lifting facial pentru Ceauşecu, a devenit unul din elementele de bază care marchează competiţia. Publicul, scăpat de sub oroarea presei militante, s-a orientat spre faptul divers, din presa tabloidă, care a apărut în peisaj imediat după 1990. Multitudinea de publicaţii apărute după Revoluţie s-a constituit în trusturi de presă solide sau a dispărut, după cum răspundea nevoilor de informare ale publicului, schimbărilor de mentalitate şi intereselor financiar-politice ale mediilor de afaceri.

    Oferta s-a îmbogăţit şi s-a diversificat, iar mass-media şi-a adăugat în portofoliul de canale şi Internetul; instituţiile de presă au început să se implice în tot felul de proiecte, conexe sau nu cu teritoriul lor; s-au înfiinţat ong-uri cu focus pe mass-media; s-au dezvoltat blogurile, noi tribune personale de comunicare; în paginile ziarelor a aparut o nouă rubrică: “media”, semn de autoanaliză şi profesionalizare.

    Din scurta trecere în revistă cu iz şcolăresc, vedem că mass-media românească a făcut un salt gigantic după 1989. Cu sau fără influenţe din afară, cu sau fără originalitate, inovaţia există.

    Practic (din văzute şi vorbite),
    În afară de audio-vizualul public, presa este o afacere, menită să scoată profit. Trusturile de presă sunt colorate politic, iar tinerii jurnalişti sunt încă “îndrumaţi” în alegerea unghiului de abordare înainte să-şi tasteze articolele. Până la profesionalizare completă mai e mult, iar studiile în domeniu nu sunt un “must”. Tehnologia rămâne, în viziunea unora, singura inovaţie veritabilă adusă în mass-media. Publicul se bucură de o ofertă variată, însă alege, în proporţie covârşitoare, tabloidizarea – atât la TV, cât şi în presa scrisă.

    Jurnalişti puţin mai trecuţi prin viaţă si prin presă susţin că online-ul (publicaţii, bloguri) încă nu are putere în mass-media, autoritatea fiind concentrată în mâinile dinozaurilor din presă, nume vechi şi prăfuite. Că salariile mari vin la pachet cu răutăţi şi mâncătorie, că tinerii ajunşi în locuri cu perspectivă îşi intră repede în rol şi îmbracă haine de dinozauri. Şi atunci, unde e inovaţia?

    Personal (din trăite şi gândite),
    Cred ca mass-media inovează şi progresează. Lucrurile nu sunt perfecte, dar înaintează optimist într-o direcţie bună. Presa poate fi un loc în care un tânăr să se poată dezvolta, cu perseverenţă şi corectitudine. Cred într-un loc de muncă civilizat şi mă bucură fiecare mail de la vreun cititor care îmi spune că i-a plăcut un articol scris de mine. Cred în învăţământ şi m-a bucurat link-ul primit pe messenger care îmi arăta că am cele mai mari note din anul întâi, la FJSC.

    Cred de asemenea în online, în inovaţia tehnologică şi în blogurile inteligente. Cred în autoanaliză şi în autoreglementare. Presa e departe de independenţă, dar cred că îşi slăbeşte tot mai mult chingile. De asemenea, cred că generaţiile se schimbă şi aduc cu ele profesionalism, responsabilitate şi idei inovatoare. Ca tânără jurnalistă, îmi permit să cred în inovaţie 

  10. Andreea Reply

    Pentru concurs

    E foarte greu să vorbeşti de « inovaţie media » în presă romanească. Cele mai multe dintre produsele media de pe piata românească au un « model de afară » sau tind către unul, adaptat mai mult sau mai puţin la condiţiile din România. Nu vreau să spun că romanii nu ar avea imaginaţie, dar cum n-am inventat noi « roata » e mai dificil să
    găseşti ceva original. In rândurile de mai jos mă voi referi în special la presa scrisă pentru că e principala mea preocupare.
    In ultimii doi ani, ziarele s-au întrecut în schimbarea aspectul grafic. Evenimentul Zilei, Romania Liberă , Adevărul, Cotidianul, Gandul au adoptat litere si formate diferite.
    Cea mai radicală « inovatie » a făcut-o Adevărul, care nu numai că si-a schimbat grafica, dar a micsorat si formatul. Putem spune ca Adevarul e copia, poate are un centimetru în plus, a cotidianului britanic The Times. Ultimele date de la BRAT arată o usoară crestere a tirajului, dar nu putem spune dacă mărirea tirajului e datorată schimbării graficii sau subiectelor publicate.
    Evenimentul zilei a renuntat la bulina roşie şi a adoptat globul. In opinia mea, ca aspect grafic, Evenimentul Zilei, cu litere mari şi rotunde, e ziarul cel mai uşor de citit, ceea ce poate fi considerata o inovatie în presa.

    Pe de altă parte, spre deosebire de ziarele serioase din străinate, care au un singur subiect pe prima pagină, ziarele de la noi abundă in trimiteri, care mai de care mai plicticoase către interior. Aspectul de « ghiveci » nu cred că e benefic pentru ziar, pentru că cititorul îşi va lua informaţia dintr-un singur loc. Dar la limită şi asta poate fi o inovaţie.

    Cei mai mulţi dintre editorii de ziare au inţeles că textele foarte lungi nu au succes la public aşa că au micşorat numărul de semne pentru un articol. Ceea ce poate fi o altă inovaţie. In străinătate scurtimea articolele e condiţia obligatorie a scrisului.

    Numai că, atunci cand faci o asemenea schimbare cred că nu trebuie să o faci numai de dragul schimbării. Cel puţin dacă ziarul nu a mai făcut schimbări de multă vreme ar trebui să-şi anunţe cititorii in prealabil despre intenţii. De consultat ar fi prea mult….Eu cel puţin n-am asistat la niciun anunţ public despre schimbările de la ziare. Poate numai pe bloguri.

  11. tausance Reply

    Clientul vostru, cititorul nostru

    „Şi tu, ce faci?” vine implacabil întrebarea la a doua cafea. „Fac reviste” răspund resemnat, fiind sigur că o să trebuiască să dau explicaţii suplimentare. „Reviste? Adică eşti jurnalist?” încearcă imediat o categorisire interlocutorul de ocazie. „Mai degrabă media-develloper. Fac customer-magazine-uri”. Şi uite aşa se duc pe apa Sâmbetei 30 de minute de conversaţie. Pentru a evita genul ăsta de discuţii la cafea m-am hotărât să explic în scris.

    Am un job perfect – inventez reviste, vehicule care poartă mesajul unei companii sau valorile unui brand către clienţi, existenţi sau potenţiali. Mă asigur că mesajul ajunge în bune condiţii la destinatar, îl ambalez frumos, îl manipulez cu grijă. Fac reviste „de casă” care întregesc strategii de vânzări sau de fidelizare, completez campanii de brand-awarness sau equity, impulsionez up-sales şi cross-sales. E o combinaţie de jurnalism şi PR, marketing şi strategie, dar în primul rând e un menage-a-trois fericit cu brand-ul şi publicul ţintă. Lucrez într-o zonă din media pe care mulţi o consideră Divizia B, dar în care rezultatele sunt demne de Liga Campionilor.

    Customer-magazine folosesc regulile presei scrise în favoarea lor, le deturnează, fac ceva aproape de „tactical-media”, doar că nu promovează cauze sociale, ci produse, brand-uri, valori. Un customer magazin bun arată ca o revistă, e scris ca o revistă, are structura unei reviste şi informaţii pe care te aştepţi să le găseşti într-o revistă. De obicei e gratuit, preţul de copertă fiind un mod inteligent de a-i creşte valoare şi de a-l menţine pe birouri şi măsuţe de cafea. Uneori e mai inteligent, mai independent şi mai bine scris decât o revistă care se adresează aceluiaşi segment. Nu se poate? Ba se poate!

    Să luăm ca exemplu Mercedes Magazine, o franciză internaţională care apare în 34 de limbi şi în 200 de ţări, cu un tiraj global de 3.1 milioane de exemplare per ediţie. E citită de 9.1 millioane de oameni pe an şi nu toţi au un Mercedes. Vorbim despre o revistă de high-life-style, mult mai bine scrisă sa Luxury sau Ceasar, cu un layout clean care bate Esquire sau Cigar Aficionado. Subiectele sunt variate: muzică clasică, design, călătorii, gastronomie – valori adăugate brand-ului Mercedes, devenit (şi) astfel sinonim pentru calitate, performanţă şi stil. Apare şi în România, într-un tiraj de 10.000 de exemplare, de patru ori pe an. Conţine multe subiecte locale şi… aparent paradoxal, reclame pentru alte mărci, de la ceasuri, la centre de beauty.

    Importatorii de maşini au fost primii care au înţeles cât de inovativ şi eficient este un customer-magazine. Spirit Volkswagen, Emozioni, Mitsubishi Magazine… lista continuă să se mărescă în fiecare an. Logica e simplă: de ce să am un media plan enorm, fără efecte clare, când pot să-mi canalizez mesajul nediluat într-o publicaţie proprie, fiind sigur că va ajunge la publicul meu ţintă. Să ne înţelegem, customer-magazine-urile nu sunt broşuri upgradate, nici cataloage de vânzări, sunt reviste scrise de profesionişti, în care găseşti şi subiecte non-grata în mass-media: dans contemporan, artă, design de obiect etc. Multe dintre aceste reviste sunt mai independete decât glossy-urile, sumarul şi coperta fiind concepute fără stresul cifrelor de vânzări la chioşc. Bătălia cu revistele „clasice” nu se duce însă doar la nivelul conţinutului sau al aspectului. IC, revista pentru tineret lansată de Cosmote, bate ca tiraj Popcorn-ul şi alte publicaţii pentru adolescenţi; Blue, revista lanţului Sensiblue are un ameţitor tiraj de 130.000 de exemplare distribuite naţional prin lanţul lor de magazine.

    Ca să înţelegeţi un pic dimensiunea acestui new-business la nivel global, iată câteva cifre: 3200 de titluri în Europa, 50.000 de titluri în SUA, peste 500 de titluri doar în Anglia. În UK, aproximativ 80% din populaţia adultă citeşte un customer-magazine, cele mai profitabile 250 de firme deţin unul, iar media de creştere a profitului pentru o firmă care a făcut această mişcare este de 8%. Englezii, vârful de lance în inovaţie pe piaţa de media, au şi premii anuale pentru această branşă. E normal pentru un business care, conform estimărilor, va valora jumătate de miliard de lire în 2009.

    Revin la piaţa de la noi şi la o întrebare frecventă „Cine face customer-magazine?”. Jucătorii importanţi de pe piaţă sunt: Supercar, Burda, BMG şi Re:ply, cei patru totalizând aproximativ 10 titluri. E doar începutul însă, având în vedere că doar în acest an au apărut trei titluri noi, iar evoluţia generală a pieţei merge spre un desant al publicaţiilor gratuite. Divizia B din piaţa media va rescrie în curând regulile jocului, aşa cum a făcut-o în Franţa, Anglia şi Italia. Mă bucur că sunt de partea bună a baricadei.

  12. bughitza Reply

    Eu zic ca e cam greu sa vorbesti despre inovatie in media romaneasca de pana acum. Dupa revolutie de abia am pornit-o in publicitate cu Titan Ice si “Alta viata” si am ajuns pana la “mai curat, mai uscat”. Iar in media cu Tinerama si ajunseram la “Libertatea”. Unde incape inovatia aici ? Cred ca ar trebui sa mai treaca niste timp pana cand sa vorbim de adevarata inovatie. Deocamdata am facut ce au facut si altii si inca mai suntem in urma. Asa suntem noi, romanii, trebuie sa tragem mereu ca sa recuperam decalajele. Inovatia sa fie inovatie pe bune, nu asa. Ca na, ai putea sa zici ca in momentul in care a aparut primul tabloid a fost o inovatie in Romania, ca de era ceva nou, deci o inovatie. Nu asta e inovatia insa, inovatia e atunci cand gasesti o modalitate chiar noua sa surprinzi publicul si sa-l chemi spre tine. Da, e greu sa re-inventezi roata… Daca o sa fac o revista sau un ziar de sport cu orice altceva decat fotbal, atunci zic ca ar fi o inovatie, nu sa mai fac inca un ziar de sport cu 80% fotbal, dar care are cu 10 pagini mai mult decat celelate si o pagina mai mica decat toate celelalte.
    Inovatia inseamna sa surprinzi. Mie imi e foarte teama ca nu o sa avem timp sa inovam nimic, fiindca timpurile or sa mearga asa repede ca la un moment dat cand o sa zicem k ne-am saturat, hai sa facem ceva nou o sa ne uitam in afara si o sa observam ca iar suntem in urma si iar trebuie sa o luam de la capat si sa recuperam ceva. Si aia nu cred ca o sa se cheme inovatie. Ca sa intelegeti mai bine, cand un nene la Paris a dat nastere dadaismului a fost o inovatie, nu cand Eminescu a scris prima elegie din limba romana. Adica in romana, da, era o premiera, dar nu o inovatie. Tot asa, inovatia in media romaneasca trebuie sa fie un fel de dadaism.
    Eu cred ca daca vrem sa avem o sansa sa inovam ceva sa ne apucam repede de internet. Semne sunt ca media acolo se va duce. Un amic plimbat prin SUA Si Canada imi zicea ca anul trecut advertiserii au constatat ca investitiile lor nu mai sunt profitabile fiindca vanzarile nu reflecta deloc suma investita in publicitatea TV. Asta pentru ca oamenii care sunt isteti si se descurca si mai au ceva bani, nu se mai uita al televizor ci prefera sa acceseze internetul sa se informeze, sa se distreze, uneori sa faca sex. Si la televizor raman cei cu educatie medie si sub si venituri la fel. Deci, cred eu ca targetul bun d epublicitate se duce pe internet si daca vrei sa inovezi acolo trebuie s afaci ceva. DE altfel, cele mai mari inovatii in media au fost pe net, nu ? youtube, second life, blogging… habra nu am ce o sa mai vina, dar o sa mai vina. Prin urmare se ia un trust de presa se face o sedinta mare cu trei categorii de oameni (jurnalisti buni, specialisti de content – una, manageri buni – doi si specialisti pe calculatoate si internet – trei) si se discuta pana iese ceva. Are toate sansele sa iasa ceva nou, adica o inovatie. Si , la anul, daca o sa mai fie conferinta asta, sa fie un studiu de caz pe inovatie in media romaneasca. Da unul pe bune.

    P.S. Acu sunt la serviciu si saptamana viitoare tot acolo o sa fiu, deci nu stiu daca as ajunge pe la conferinta respectiva, desi se anunta interesanta. Dar lucrez in TV, dau programe la presa, o conferinta despre inovatie ar fi ceva nou pentru mine, nu ? Si stii ce cred eu ca ar fi o inovatie in media traditionala dar pe parte de content nu de prezentare ? Un ziar numai cu lucruri bune sau o revista. Un ziar despre lucrurile bune care se intampla la noi in Romania. Fara stiri cu accidente, morti, drame, asasinate, razboi, intrigi politice. Un ziar despre cine ce a mai donat, despre spitale construte, azile renovate, oameni care se ajuta, oameni care sunt fericiti, oameni care au reusit sa construiasca o casa, intelegi ? lucruri bune, nu rele. Chiar nu credeti ca o sa cumpere nimeni asa ceva ? Sau e greu sa gasim subiecte? nu cred, o facem lunara si gata 🙂 hai, trimestriala… E ?
    Am scris ce am scris doar ca sa si raspunda cineva si sa imi zica daca eu sunt intr-o eroare si nu inteleg bine sau nu sunt in eroare si inteleg ceva, ceva. Am vazut k la conferinta se va vorbi si despre inovatia in publicitate. E acolo, cred ca stam mai bine putin. Mai branduim niste scaune, mai un graffiti ceva, ne descurcam. atat as vrea, ca daca inovam ceva sa se vada bai nene, nu sa o facem mai muteste asa, mai pe ghost, mai de festival, hai sa facem chestii misto pe care sa le propunem la clienti cu bugete mari si sa le implementam pe bune, sa se vada de departe, de cat mai multi din aia care trebuie, ca de-aia e neconventionala 🙂

  13. bughitza Reply

    am vazut ca si altii s-au mai exprimat in directia in care am argumentat eu sau am incercat. mi-am exprimat doar opinia mea, nu am cautat cu tot pretul sa fiu original. iar daca si altii sunt de aeeasi parere eu cred ca e ok, nu ? ma bucur, poate ca pe aici pe aproape e adevarul. cum ar spune cineva: “parerea mea…”

  14. secme Reply

    no blog, no forum, no chat, asa ca direct si la obiect:

    nu ma atrage premiul, nu ma entuziasmeaza programul, dar ma provoaca tema. inovatie? se ia un concept, se combina cu ceva impresii locale si se lanseaza in fabricatia de masa. eu am facut de doua ori acest lucru, inventand doua produse editoriale, in 2001 si in 2006, care au fost la vremea loc unicate in media ro
    eweek. prima si vreo doi-trei ani, singura revista despre modul de utilizare a tehnologiei informatiei in business. nu computere simandicoase, nu gadgeturi de fite, ci studii de caz despre companii care isi gestioneaza stocurile de marfuri si productie cu ajutorul unor aplicatii complexe, despre firme de distributie ale caror agenti de vanzari folosesc echipamente wireless si softuri de gestiune de relatie cu clientul, cu acces VPN mobil la baze de date centrale, cu stiri despre vendorii de software din tara asta, cu materiale de tendinte despre IT-ul romanesc.
    dar uite, am treaba si trebe sa inchid.
    oricum, inovatia este perceputa numai la nivel de corporatie si trebe aprobata dupa minim 1001 sedinte si slide-uri.
    multumesc pentru rabdare

  15. Olivian-Claudiu BREDA Reply

    Pentru concurs:
    Aspectul de care ma voi lega in eseu este influenta tehnologiei informatiei (IT) in mass-media dupa 1989. Eu pornesc de la premiza ca cele mai importante evolutii in mass-media romaneasca dupa 1989 s-au inregistrat pornind de la IT.

    Cel mai important aspect al inovatiei in media a fost accesul mult mai facil la informatie. Pe de o parte, Internetul s-a dezvoltat in epoca post ‘89, atat ca si capacitate de a informa, cat si ca posibilitate de acces la informatie pentru multi oameni. A crescut cantitatea de informatie, a crescut accesul la ea, a fost doar un pas pana cand interactiunea umana sa fie facilitata de Internet. Beneficiile pentru presa au fost substantiale: pe de o parte puteai afla orice mult mai rapid, pe de alta parte puteai comunica tu mult mai rapid un mesaj.

    Din punctul meu de vedere insa ca schimbarea aceasta a fost una destul de lenta. Daca la BBC puteai vedea frecvent si inainte de anul 2000 cum privitorii puteau sa intre in contact cu prezentatorii unei emisiuni TV prin email, in Romania acest lucru a durat ceva mai mult pana cand emailul a devenit un standard in comunicatie. Mass-media in particular, si societatea romaneasca in ansamblu a fost destul de putin receptiva la aparitia Internetului. Abia in ultimii ani s-au realizat progrese semnificative in adoptarea pe scara larga a Internetului.

    Cum a reactionat mass-media la dezvoltarea Internetului?

    Presa scrisa a inceput, treptat si cu pasi siguri, sa isi posteze continut pe Internet. Daca primele versiuni ale site-urilor romanesti aveau un design mai degraba neatragator, cu timpul lucrurile s-au schimbat mult in bine. In prezent exista ziare care isi actualizeaza continutul online de mai multe ori pe zi. Apoi exista ziare care ofera continut online mai mult decat in varianta scrisa. Este un fapt revolutionar ca poti intra pe Internet si sa ai o revista a presei online, sau poti citi o insemnata parte din articolele pe care altfel ai fi nevoit sa platesti.

    Radioul de stat a fost nevoit, datorita concurentei posturilor private, sa furnizeze continut digital. Apoi inregistrarile si mixajul a trecut si el in zona digitala. Digitalizarea productiei de materiale pentru emisiunile radio a adus dupa ea scaderi de cost, timp, si efort.

    Televiziunea a evoluat insa diferit. Desigur, formatul occidental al unor televiziuni private (Pro TV, Antena 1) poate fi considerat o evolutie, insa pana la trecerea televiziunii de la format analog la format digital mai este inca ceva drum. Pentru mine, faptul ca o televiziune are un decor modern, emisiuni cu ritm alert, prezentatori cu carisma si filme cu box-office ridicat nu inseamna neaparat ca a existat o evolutie. Continutul efectiv al programelor este o chestiune subiectiva, si exista zone in care televiziunile private sunt mai slabe decat cele de stat (dorinta de a culturaliza publicul).

    Nu comentez acum justetea unor criterii precum moralitate, ce vreau sa spun este ca din punct de vedere tehnologic in felul in care sunt transmise programele TV nu au existat modificari fundamentale. In Romania predomina televiziunea prin cablu, televiziunea digitala este inca la inceput, iar formatul de inalta definitie (HD-TV) abia face primii pasi.

    Ca si contra-argument al prezentarii mele se poate mentiona faptul ca societatea romaneasca in ansamblul ei a fost in continua schimbare post-1989. Evolutia si dezvoltarea mass-media ar fi astfel un fapt inerent. Tind insa sa nu cred ca simpla tranzitie la o societate democratica ar aduce progres in mass-media. Si in SUA Internetul si digitalizarea au produs un scurt-circuit in felul in care cineva are acces la informatie.

    Concluzionand, IT-ul a adus schimbari importante in accesul la informatie si distribuirea ei. Presa scrisa a fost implicata direct in evolutia societatii digitale, radio-ul a progresat evident, iar in televizune schimbarile au fost pana acum in formatul emisiunilor. Televiziunea digitala este insa pe drum.

  16. Iulian Comanescu Reply

    Bun, este ora 0.00, incepe ziua de luni, iar eu trag linie pentru textele participante la concurs aici. Mulţumesc tuturor, repet că sunt bucuros de ce-a ieşit, iar câştigătorii îşi vor merita invitaţiile.

  17. madmed Reply

    Asta cu eseurile pentru a stabili castigatorul imi aduce aminte de K-PAX. Iti schimbi numele in Prot?

Post your thoughts