Cea mai lungă glumă cu Radio Erevan

Acum câteva luni, am publicat în Esquire o poveste despre faimosul Radio Erevan, pe care l-am văzut în 2008 la față, nemediat. M-a întrebat cineva de curând de ea, așa că m-am gândit că s-ar putea să fie un fel de subiect de media 🙂

Ăsta e. Altul nu poate fi. Erevanul era (și este) în Armenia, Armenia era în Uniunea Sovietică, Uniunea Sovietică era în comunism și în comunism nu erau decât radiouri de stat. Armenian Public Radio. În spatele fațadei lui de tuf rozaliu s-a pus la cale cel mai cunoscut format de talk radio din lume, întrebările și răspunsurile de la Radio Erevan. E a doua oară când ajung aici și de data asta pot să mă uit la el cât vreau.

„Se poate face dragoste cu fereastra deschisă? Depinde de mărimea ferestrei, dar vă sfătuim să încercați cu o femeie.” Acestea sunt chiar geamurile pe care s-a testat teoria, înainte de răspunsul dat ascultătorilor. Dacă te uiți puțin la forma și dimensiunile lor, înțelegi imediat de ce e preferabilă femeia: Suntem în vara lui 2008 și toate sunt închise.

Oricum, e ca și cum te-ai întâlni pe stradă cu Omul de Fier al lui Wajda, cu Pionierul Moruzov sau cu Casa Poporului. Ghici, ciupercă, de ce vor toți străinii să vadă oribilitatea aia, când vin la București… Gluma cu care am început vă e poate cunoscută, ca și cea cu făcutul copiilor cu Picături Davila, care depinde de vârsta Domnului Davila. Sau: „Ce e șampania? – Radio Erevan are plăcerea de a vă informa că șampania este o băutură delicioasă consumată de clasa muncitoare prin intermediul conducătorilor săi.”

Cu alte cuvinte, nu se poate să nu fi auzit de Radio Erevan, una din cele mai faimoase legende din fostul lagăr socialist. Dar povestea nu s-a spus pe larg. Nici pe Discovery, nici pe National Geographic, pentru care vreau să fac un film din ea, când o să am finanțare. Și mai ales dacă. „Evenimentul zilei” a ajuns acolo acum câțiva ani, în corpul de presă al unui înalt oficial român, și a făcut un interviu cu unul din directori. Directorul răspundea cam ce răspunde Iliescu atunci când e întrebat despre activitatea dinainte de 1989. Adică bătea câmpii despre măreția și viitorul radioului public și altele. Diana Evantia Barca, autoarea, își amintește: „A fost foarte pe fugă, plecasem cu un alt subiect. Dar mă bucur, fiindcă țineam neapărat să dăm titlul «Evenimentul zilei a pus întrebări la Radio Erevan».” Le-au pus, l-au dat. Bravo, Diana!

Avem, prin urmare, legenda: cândva, în anii ’60, la Radio Erevan a apărut un program cu întrebări și răspunsuri. Date fiind vremurile grele și tendința spre haz de necaz care nu e a românului, ci a trăitorului în blocul comunist în general, programul a devenit repede subversiv și, la fel de repede, a fost interzis. Radio Erevan e și nu e Radio Erevan, nu numai fiindcă e greu să dai de urma lui, ci și fiindcă era cunoscut sub acest nume doar în fostele țări-satelit ale URSS. În Uniunea Sovietică i se zicea „Armenskaia radio”, „Radio Armenia”. În armenește ar fi „Radio Hai”, de la Hayastan, numele pe care armenii îl dau propriei țări. De unde și o glumă nelegată de subiectul nostru, care circulă printre armenii vorbitori de engleză: „Toți armenii sunt high”.

Cladirea Radio Erevan

Cladirea Radio Erevan

Mai avem nevoie și de iarbă. Dar legenda de mai sus trebuie verificată din surse oficiale. La întrarea în Radio Erevan e o placă pe care scrie Radio Armenia. În hol, te lovești de câteva tigăi Zepter. Este forma pe care au conceput-o pentru șepci designerii uniformelor din armatele naționale foste în Uniunea Sovietică. Și grănicierii din Republica Moldova au tigăi pe cap. Și același aer descurajant ca păzitorii de sub ele. „Valea! Nu, nu se poate vorbi cu directorul.” Trebuie să te programezi din timp. Piar nu e? „Ce-i aia?” Și… pentru când îți poți face programare cu directorul? „Păi… luni.” Luni sunt în avion spre München, mulțumesc. Bravo, Diana, ce să zic? Măcar ai obținut întâlnirea. Și titlul.

Placuta de la intrare, ca sa vedeti ca nu va mint

Placuta de la intrare, ca sa vedeti ca nu va mint

Oamenii care intră și ies din Radio Erevan sunt probabil angajați, ar putea ști ceva despre istorie și legendă. E cazul de câteva întrebări și răspunsuri, pe stradă, prin traducător, mersi, Anzhela-din-Tbilisi-tata-e-armean-și-mama-gruzină. Unde e Radio Erevan? Nimeni n-are habar, deși în sensul poveștii noastre, suntem în fața lui. Dar Radio Armenia? „A, pe Alec Manukyan numărul 5, aici”, spune o doamnă, care recunoaște că lucrează la Radio Armenia, dar vrea să oprim banda. Cuplul ăla nu vrea să răspundă. Un puști cu ochelari de soare habar n-are unde e, deși e la doi metri de placa pe care scrie Armenian Public Radio. Un nene dintr-o categorie ESOMAR incertă bănuiește că radioul e în clădirea radioului, dar nu știe unde e clădirea. Un altul parcă-a auzit de glumele cu Radio Armenia, „alea de le spuneau rușii?” Un ofițer – mult mai puțin spăimos decât oamenii cu tigăi pe cap de la intrare – e de părere că Radio Armenia e el însuși o glumă. „O glumă a realității noastre.” Bine-bine, dar glumele în sine? Nu știe nimeni. A, ba da. Ochelarista. „Întrebare la Radio Erevan: Poate Armenia să bată Brazilia la fotbal? Răspuns: Da, dacă brazilienii poartă costume gruzine.”

Mda. Gruzinii se îmbracă în ceva numit chokha, care e roz și presupun că arată ca o fustă. Oricum, există o rivalitate între gruzini, armeni și azeri. Fiecare susține despre celelalte două etnii, în glumă sau mai serios, lucruri nu foarte măgulitoare.

Mai departe. O doamnă în vârstă susține că soțul ei, Viktor Balayan, a fost directorul televiziunii publice, dar că nu ne poate spune unde e. Nu soțul, televiziunea. Un domn cu aer de angajat al radioului vine cu o revelație: „Radio Armenia face 81 de ani anul acesta. Au fost niște festivități.” Dar cum e cu glumele cunoscute în toată lumea?

Nu știu, n-am auzit, nu mă interesează, n-am timp.

Anzhela zâmbește plictisită. Ce naiba au toți, Anzhelo? I-am jignit cu ceva? „Le-o fi frică… celor mai bătrâni…” Nu par că le e frică. Pipăl sunt old, soviet mentaliti, mai avansează Anzhela. Pare că nu îi interesează, cu o nuanță de reticență. Mai facem o încercare. „Bine”, zice Anzhela.

Albert Hovsepyan, operator care lucrează în televiziunea publică armenească de 46 de ani, a schimbat patru președinți. Da, Radio Armenia a intrat în emisie în 1927. În anii ’70, el, Albert, a fost mutat, împreună cu alți colegi la radio, pe Alec Manukyan ca să fie în centru, mai aproape de miezul lucrurilor. Inutil de adăugat că Albert Hovsepyan de pe Alec Manukyan, cu 46 de ani de TV Erevan la activ, habar n-are de Radio Erevan și glumele alea.

Manukyan, Balayan și Hovsepyan fac pe proștii, Anzhela zâmbește plictisită, a la „ți-am zis eu” (e adevărat, îmi zisese), unde e Radio Erevan „ăla”? În 2006, spuneam, l-am mai căutat odată. Șoferul pe care îl închiriasem pentru o tură prin oraș s-a prefăcut – dacă nu era – cretin și când l-am rugat să ne ducă la radio ne-a dus la Turnul Televiziunii, cel mai înalt din fosta Uniune Sovietică (311,7 metri). Qwertuiop Volanian nu prea știa engleză, dar în armenește „radio” înseamnă, evident, tot „radio”. Și nu „TV”. Era noapte, am văzut un postament de beton cam cât o vilă din Băneasa și am dedus că e atât de înalt deoarece Erevanul are o caracteristică apropiată de spațiul mioritic. Asemănător oarecum cu alternanța deal-vale de care vorbea Blaga, capitala Armeniei e stâncă-groapă, cu diferențe de câteva sute de metri, iar undele TV se propagă în linie dreaptă, așa că trebuia să plece de undeva de foarte sus. Dincolo de aceste explicații ușor idioate, motivele pentru care șoferul cu accese de cretinism n-a vrut să ne ducă la Radio Erevan îmi scapă. Am insistat și am ajuns, până la urmă, spre miezul nopții, atunci când nu mai era (aproape) nimic de văzut. Prin sticla ușilor se zărea o tigaie Zepterian.

Radio Yerevan

Or fi armenii ăștia așa, mai ciudați? Serioși, supărați pe propria istorie și anecdotele despre ei? Sau e reacția de lehamite și imprecizie pe care o avem și noi atunci când ni se cer detalii despre Casa Poporului și Dracula? Dacă e adevărat, ultimul răspuns ar trebui să ne dea de gândit. La noi, un bard sclivisit din secolul trecut a avut o sclipire de geniu, care poate fi aplicată în privința brandului de țară, cel puțin în cazul celor care nu-s chiar fruntea: porecla poate fi transformată în renume. Aglomerația de vulturi, șerpi, lei, coroane și alte jivine războinice de pe stemele statelor liliputane e întotdeauna ilară, ca pe mărcile de ciocolată, laxative sau săpun. Altfel spus, gaura aia din drapel, model 1989, era grozavă. Dar noi am decupat steagul din jurul ei. și l-am pus din nou pe -Escu la Casa Poporului.

Dar, revenind la veselii (în folclor) și plictisiții (în realitate) armeni, toți cunoscuții din Erevan cu care am vorbit despre întreaga poveste au avut o reacție asemănătoare. Plecat în Capitala Armeniei ca să țin un workshop de jurnalism digital, am discutat problema cu diferiți profi și jurnaliști locali, la bere. Aram Mkrtchyan, unul din oamenii tineri care încearcă să miște lucrurile la Facultatea Armeană de Jurnalism (aflată la doi pași de clădirea unde am identificat radioul), lucrează și la un radio FM și mi-a povestit că în urmă cu câțiva ani a încercat să resuscite, pe post, povestea cu întrebările și răspunsurile. Niciun rezultat.

Din ce-am mai văzut, față de români, armenii sunt, cu siguranță, mai puțin autopersiflanți și mai serioși când vine vorba de nenumăratele și grozavele biserici ortodoxe (administrativ vobind, de fapt cam monofizite). Au conștiința propriului trecut – „primul popor creștinat” – și a etniei. Pentru ei, țara, cu o populație de 3,2 milioane de locuitori, e doar „cartierul general”. Forța lor stă în diasporă, care îi finanțează dezinteresat (au plătit bine cele două training-uri pe care le-am făcut acolo) și care numără peste 10 milioane de armeni. I-am dat pe spate atunci când am însăilat rapid un powerpoint cu Vosganian, Pambuccian, Horasangian, Dedeian, Karamyan, Tavitian, Ohanesian, Ghiulbengian și Exarhu. O mulțime de politician, muzician, scriitorician, ostatician și afacerician din România.

Altfel, în privința seriozității și a tabu-urilor naționale, printre care pare a se număra și Radio Erevan, nu pot spune cu certitudine decât un singur lucru: în prezența doamnelor și a domnișoarelor, nu se spun golănii și nu se fac. Dacă le faci, trebuie să primești și să execuți o pedeapsă. Dacă, dimpotrivă, ești cavaler, beneficiezi de o camaraderie romantică, cafea grozavă, plimbări în grup și karaoke zbierător pe romanțe techno rusești. Pe care nu-nu-nu, nu cântăm, ci ne uităm toți în ceașcă și oftăm.

Cu chestia asta și cu altele asemănătoare am epuizat rapid și fără rezultate timpul liber, disponibil pentru documentarea la fața locului. Din spatele fațadei de tuf rozaliu și al ferestrelor virgine, Radio Erevan e mai opac decât la prima vedere, cea din 2006. Sau decât atunci când nu-l văzusem. Tace și se strâmbă la mine. Așa că spune tu, Google.

Clădirea de tuf de pe Alec Manukyan numărul 5 se găsește pe internet la ARMRadio.am. Un site spălățel, în engleză, știri și date de contact… desigur, zero referiri la povestea cu show-ul legendar. Are și streaming. Merge ca focul: „Ajeștipa, miachiun hamaras novorod meg exotiche cumacias la vagoni tric harțer camaraciac cum haralmeg harasmegu fantasma sfeșnic ab babagian chet, cusa poimout unsacian aralmeng gahandi penc.” Sau o fi benc? Apropo de rivalități zonale, armenii susțin despre alfabetul gruzin, atestat pe la anul 430, că e făcut din spaghete fierte. Mie cel armenesc, inventat în 405-406 de Sfântul Mesrop Mashtots, mi se pare că seamănă cu talașul. Incredibil cât de frustrant e să fii într-o țară în care nu poți deosebi literele inscripțiilor de pe străzi. Cele în rusă-chirilice au fost scoase. Cele în engleză-latine au început să apară, dar nu peste tot.

Următorul rezultat. Bancurile cu Radio Erevan sunt niște bancuri din țările comuniste. Structura: întrebare-răspuns, apropiată de așa-numitele one-liners (glume de un rând) americane. Teme: politică, etnii, sex, soacre. Asta știam sau bănuiam. Unele motive („Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”) existau și în România, fără întrebarea atașată. Colportaj, ar spune un etnolog. Vorba filmului, a fost sau n-a fost? Jur că acum câteva luni l-am găsit și eu, pe Google, pe directorul Dianei Barca, din interviul de la „Evenimentul”. El sau altul. Dar acum nu mai dau de el, deci nu pot decât să pun mâna pe inimă, ca să vă spun că, pe lângă inevitabilele plict-uri de aparatcik bătrân, omul emitea o teorie: anume că glumele cu Radio Armenia sau Erevan au fost inventate și puse în circulație în anii ’60 de CIA, care dorea să destabilizeze Uniunea Sovietică prin persiflare. Eu unul nu cred în umorul (voluntar) al securiștilor, fie ei și din patria lui Jerry Seinfeld, deci nu prea cred.

În rest, lucrurile își pierd conturul, cu excepția fotografiilor care dovedesc că am fost acolo și am muncit ca să fiu în stare să debitez toate prostiile de mai sus.

Care e diferența dintre filme porno și filme erotice? Claritatea imaginii, zice o altă glumă de la Radio Erevan. Diferența dintre legendă și realitate e mult mai mare atunci când vine vorba chiar de acesta, de Radio Hai. Poate că singura concluzie a acestei povești este: da, Radio Erevan a existat. Dar nimeni nu știe când și unde.

Radio Yerevan

BANCURI CU RADIO EREVAN

Mi s-a spus să nu amestec vodca cu serviciul pe care îl am. Ce să fac?
Renunțați la serviciu.

Ce să fac dacă mă apucă cheful de muncă?
Întindeți-vă un sfert de oră pe canapea. Vă trece.

Soacră-mea a fost atacată de un tigru. Ce mă sfătuiți să fac?
Dacă tigrul a atacat, lăsați-l să se apere.

De ce sunt femeile mai preocupate de aspectul decât de intelectul propriu?
Fiindcă există mai puțini bărbați orbi decât proști.

E adevărat că Ceaicovski a fost homosexual?
Da, dar nu de asta îl iubim.

E adevărat că în Uniunea Sovietică munca e după posibilități, iar salariul după nevoi?
Da. Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.

Ce e un duet muzical sovietic?
Un cvartet după o călătorie în străinătate.

Câți proști există în Armenia?
Vă așteptăm cu drag, sunteți primul.

De ce nu se grăbește Uniunea Sovietică să trimită cosmonauți pe lună?
Dacă aceștia refuză să se întoarcă?

Se spune despre comunism că se vede deja la orizont. Ce e orizontul?
E o linie care se îndepărtează de tine pe măsură ce te apropii de ea.

Atunci când vom ajunge în comunism, stadiul final al socialismului, vor mai exista hoți și furturi?
Nu, fiindcă totul va fi fost deja furat în socialism.

Va mai exista poliție în comunism?
Nu, fiindcă atunci oamenii vor învăța să se aresteze singuri.

Va exista un Al Treilea Război Mondial?
Nu, dar lupta pentru pace a atins o intensitate deosebită.

Care e diferența dintre Constituția URSS și Constituția SUA? Amândouă garantează libertatea de exprimare.
Constituția SUA garantează și libertatea de după exprimare.

De ce avem nevoie de două ziare centrale, „Pravda” și „Izvestia”?
Fiindcă în „Pravda” („Adevărul”) nu există știri, iar în „Izvestia” („Știri”) nu există adevăr.

Există cenzură în presa sovietică?
În principiu, nu. Dar nu ni se permite să dăm detalii în acest moment.

E permis să critici partidul comunist?
În principiu, da. Dar viața în Siberia nu e deloc confortabilă.

E posibil să trăiești numai din salariu?
Nu știm, n-am încercat niciodată.

De ce se zice despre capitalism că stă pe marginea prăpăstiei?
Fiindcă se uită la noi.

Care e semnificația sintagmei „afacere rusească”?
Să furi o ladă de vodcă, să o vinzi și să bei banii.

E posibil să conduci o mașină cu 100 de kilometri pe oră pe o autostradă rusească?
În principiu, da. Dar, până acum, nimeni nu a supraviețuit experienței.

Care sunt metodele subversive folosite de dușmanii poporului împotriva Statului socialist?
La această întreare vom răspunde la emisiunea „Sfaturi utile”.

E posibil să rezolvi o problemă fără soluții?
Nu răspundem întrebărilor legate de agricultură.

De ce purta Lenin pantofi, iar Stalin, cizme?
Pentru că pe vremea lui Lenin, în Rusia rahatul era doar până la glezne.

E adevărat că faimosul compozitor Haciaturian a primit lunea trecută în dar o Volgă, pentru serviciile aduse URSS?
Da, dar nu luni, ci miercuri. Și nu a fost vorba de o Volgă, ci de o bicicletă. Care nu i s-a dat, ci i s-a furat.

ALTE IMAGINI DIN EREVAN

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

10 thoughts on “Cea mai lungă glumă cu Radio Erevan”

  1. :-)) Merci! De mult nu am mai citit un articol, indiferent unde, de la cap la coada (inclusiv bancurile – pe cele licentioase nu le-ai pus)

  2. Hehe, m-am amuzat amintindu-mi cum ne-a dus nenea ala la turnul televiziunii. Si ne-a luat si o gramada de bani pe excursia lu’ peste. Cred ca pana la urma nu el a fost idiotul :).

  3. ‘Armen Amirian, directorul general al postului public de radio al Armeniei – adică Radio Erevan! – , a explicat originea acestor bancuri pentru revista Ararat din Romănia: “Trebuie să vă spun că am căutat, dar nu am găsit nici pănă acum acea cameră in care s-ar crea anecdotele. De ce? Pentru că acele glume sunt, de fapt, in sufletul poporului nostru. Iar povestea adevărată este că, purtănd numele radioului armean, acele anecdote au fost create de oamenii care erau deportați in Siberia in anii regimului sovietic”, a spus el in interviul realizat de Madeleine Karacașian și publicat in revista Ararat in decembrie 2005. Inițial erau numai bancuri politice. Pentru a fi recognoscibile fără să le aducă prejudicii celor care le inventau, armenii le-au lansat in seria “Radio Erevan”. S-a găsit această formulă care i-a ajutat să-și expună punctul de vedere, astfel incăt să se știe că este al lor, fără a putea fi prinși și pedepsiți. Mai tărziu, “intrebările la Radio Erevan” s-au extins, oamenii au inceput să lanseze bancuri in același stil și așa au ajuns cele mai gustate glume din toate colțurile lumii. In același interviu, directorul postului Radio Erevan spune că instituția a editat un prim volum cu bancuri in Germania, pentru că acolo sunt foarte gustate aceste anecdote. Și in Romănia au apărut broșuri și site-uri foarte căutate de public.’

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *