Avem sau n-avem talk-show-uri?
Un răspuns provizoriu la întrebarea din titlu e că sunt o mulțime, dar puțini se uită la ele. Am încercat să explic de ce, sâmbătă, în Evenimentul zilei.
Un răspuns provizoriu la întrebarea din titlu e că sunt o mulțime, dar puțini se uită la ele. Am încercat să explic de ce, sâmbătă, în Evenimentul zilei.
10:13:51 PM Iulian Comanescu: Dragă Gelu Trandafir, ești membru CNA, iar motivul pentru care te-am rugat să accepți un ymterviu – și îți mulțumesc că ai acceptat – e chestia asta hot cu publicitatea electorală la TV.
10:14:16 PM Iulian Comanescu: CNA are un proiect de decizie, care probabil va fi adoptat marți, cu privire la faptul că politicienii pot și trebuie să plătească pentru ca să apară în anumite spații la TV. Problema e spinoasă rău: dacă dai bani ca să apari, riscăm ca televiziunile să nu mai reflecte campania echilibrat și imparțial, ci proporțional cu banii cheltuiți de fiecare.
10:14:50 PM Iulian Comanescu: S-a stârnit un val de stârmbături în breaslă. Poți să-mi spui cum se vede dinspre tine, dinspre CNA? Fiindcă voi aveți și monitorizări.
10:15:25 PM Gelu Trandafir: Sunt putin uimit. Nu CNA este institutia care propune ca accesul candidatilor sa se faca pe bani la posturile private. Asta este stablit prin Legea 35 inca din luna martie
10:16:41 PM Iulian Comanescu: Pot confirma, am pe-aici pdf-ul cu legea.
10:16:51 PM Gelu Trandafir: De aceea sunt uimit, atat de reactiile unor ziaristi, dar mai ales de reactiile politicienilor Continue reading
Realitatea TV pierde bani, dar își vinde GRP-urile la un preț bun, comparabil cu al televiziunilor lui Adrian Sârbu. Câteva din nișe – Etno și Taraf TV, dar și, surprinzător, Senso TV, încep să meargă. Mai multe, în articolul din “Evenimentul zilei” de sâmbătă.
Piața presei cotidiene din România dă primele semne de clarificare, după investițiile masive ale lui Patriciu, Vîntu și Voiculescu din perioada 2005-2007. Categoria istorică a cotidienelor “de referință” o duce rău, ziarele de sport scad, dar două noi tabloide, “Can-Can” și “Click!” se impun în peisaj cu tiraje care le plasează în top 3. Urmează decesele?
Cifre și corecții legate de metodă
Ultimele date referitoare la presa scrisă provin din Studiul Național de Audiență (SNA), care măsoară audiența (numărul de cititori ai unei publicații) în valuri anuale. Rezultatele nou apărute se referă la perioada aprilie 2007-aprilie 2008. Locurile obținute de “Can-Can” și “Click!” sunt mai slabe decât în topul tirajelor, ceea ce nu trebuie să ne mire. Așa cum spuneam și în “Evenimentul zilei”, explicația probabilă este notorietatea pe care o măsoară implicit SNA. Un brand mai vechi sau care reprezintă extensia unei televiziuni (“Pro TV Magazin” întrunește ambele atribute) va fi pomenit mai des de respondenții la sondaj, la categoria “am citit”, fără să fie vorba de o lectură efectivă.
În plus, a compara clasamentul rezultat din media audienței pe aprilie 2007-aprilie 2008 cu topul tirajelor din 2008 e destul de arbitrar. Probabil că media pe acest an e mai bună la “Click!” și “Can-Can” decât cea pe 12 luni.
Titlu | Apr 2007-Apr 2008 | Ian 2007-Ian 2008 | Variatie |
Libertatea | 1300 | 1328 | -2.11 |
Jurnalul National | 742 | 810 | -8.4 |
Gazeta Sporturilor | 678 | 714 | -5.04 |
Evenimentul Zilei | 546 | 617 | -11.51 |
PRO Sport | 536 | 553 | -3.07 |
CANCAN | 392 | 0 | 0 |
Adevarul | 377 | 405 | -6.91 |
Click | 330 | 0 | 0 |
Romania Libera | 221 | 235 | -5.96 |
Compact Bucuresti | 210 | 249 | -15.66 |
Cotidianul | 199 | 179 | 11.17 |
Gandul | 191 | 196 | -2.55 |
Ziarul Financiar | 186 | 204 | -8.82 |
Curierul Național | 144 | 144 | 0 |
Ziua | 127 | 161 | -21.12 |
Curentul | 74 | 74 | 0 |
Structura pieței
Câteva publicații nu au cifre și în valul anterior, dar însăși intrarea în măsurători a mai multor titluri denotă seriozitate din partea publisherilor, care caută reclama vândută pe baza cifrelor de audiență. Dincolo de relativizările de mai sus, piața cotidienelor românești capătă un aspect mai clar și mai segmentat decât în anii trecuți: Continue reading
Afon de felul meu cum sunt la fotbal, recunosc că m-am uitat la câteva meciuri din Campionatul European, nu de alta, dar au fost cam la orice terasă sau bar prin care am trecut, până la finala de acum opt zile. Nu am, desigur, nimic de spus despre calitatea jocului și altele. Totuși, felul cum vorbesc comentatorii mi-a zgâriat urechile. Am încercat să le demontez retorica de tinichea aici, în “Evenimentul zilei” de sâmbătă. Concluzia: în linii mari, realitatea de pe teren e atât de pompoasă în gura naumilor și enăcheștilor tocmai fiindcă marea majoritate a meciurilor sunt banale și pline de cotonogeală.
Vlad Macovei de la “Cotidianul” preia poziția nr. 2 de la “Evenimentul zilei”, cu începere de la 1 iulie, după numirea ca redactor-șef a lui Horia Ghibuțiu. În așteptarea comunicatului de presă cu CV-ul, o să spun că Vlad a mai fost la “Evenimentul zilei” acum ceva vreme și vine dinspre zona de business.
Echipa de conducere de la “Evenimentul” e prin urmare completă, ar putea urma schimbări de concept și resurse umane (niște secții au fost deja comasate ș.a.m.d.).
UPDATE: Iaca și anunțul oficial: Continue reading
Horia Ghibuțiu a fost confirmat oficial în poziția de redactor-șef la “Evenimentul zilei”. Confirmarea vine de la Marius Hagger, GM-ul Ringier România, la câteva săptămâni după demisia din aceeași funcție a lui Răzvan Ionescu.
Horia a asigurat interimatul în toată această perioadă. În logica lucrurilor e ca odată cu numirea, să purceadă la schimbări care să amelioreze performanțele “Evenimentului zilei”, un titlu care a scăzut în ultimele cifre oficiale sub 60.000 de exemplare vândute (și la care colaborez sâmbăta).
Comunicatul Ringier: Continue reading
Nu ca ar fi un mare pas pentru omenire, dar bănuiesc că se va gasi vreun vigilent care să susțină că am făcut asta pe furiș sau că am fost cumpărat de Băsescu la kilogram: așa cum se vede și aici, comentariile mele săptămânale se găsesc de azi în “Evenimentul” și nu în “Adevărul”. Nu aveam niciun motiv de nemulțumire la “Adevărul”, jos pălăria pentru Adrian(a) Halpert, Pierre Barbu și ceilalți prieteni ai mei de acolo, pur și simplu am luat această decizie pentru că “Evenimentul zilei” înseamnă puțin mai bine pentru mine – din punct de vedere al tirajului și altele. La care se mai adaugă un an și pasionant, și util pe care l-am petrecut acolo (2005), ultimul meu job la patron (altul decât Comanescu SRL).
Iulia Dinu pleacă din poziția de director executiv al Diviziei Quality (“Evenimentul zilei” și “Capital”) de la Ringier, în locul ei trece Claudiu Șerban, care își păstrează și poziția de director general adjunct al Ringier România. Cele două titluri nu au avut o evoluție foarte bună în ultima vreme, iar eu, care am lucrat câțiva ani cu Claudiu și am învățat o mulțime de lucruri de la el, nu pot spune decât că e unul din puținii, dacă nu singurul, care ar putea schimba lucrurile.
UPDATE: Dragoș Vărșăndan, publisher pe ghiduri TV și youth, este director executiv ad-interim la Revistele Ringier, adică preia atribuțiile lui Claudiu Șerban în divizia pe care acesta a condus-o de prin 2000-2001.
UPDATE 2: Noua organigramă a Ringier Romania, de la 1 martie. A venit și comunicatul de presă, de unde reiese că Iulia Dinu, fostul director de la Quality, se dedică proiectelor personale, iar Dorin Chioțea, fostul redactor-șef de la “Pro Sport”, care nu a plecat la Sârbu odată cu ziarul, e pe proiecte speciale. Nu scrie, dar vă mai spun eu că Anca David, redactor-șef adjunct la “Lumea femeilor”, e de luni redactor-șef la “Reader’s Digest”: Continue reading