De ieri, de când a început circul pe tema vulnerabilităților din strategia de apărare, mă chinuiește un gând. Consiliul Suprem de Apărare a Țării, compus din oameni care ar trebui să priceapă care-s, da, vulnerabilitățile României și pe care-i plătim să ne apere, e cam analfabet, la propriu sau cel puțin din punctul de vedere al regulilor de comunicare. Să ne întoarcem la fragmentul care a stârnit tot tapajul:

Fenomenul campaniilor de presă la comandă [subl. n.] cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român.

De ce am subliniat ce am subliniat? Fiindcă din formulare e clar: apărătorii patriei își închipuie că ar exista și campanii ne-“la comandă”. Probabil că democrația, în capul cetățenilor ăstora, e un fel de stradă pe care umblă tot felul de campanii fără stăpân, eventual încântate (ele, campaniile) de modul cum guvernul la putere (Tăriceanu, Boc, nu importă) gestionează criza și alte chestii, aplaudând ca focile la zicerile Elenei Udrea și naiba mai știe ce.

Explicație superfluă poate pentru cititorul mediu al Comanescu.ro, dar utilă pentru CSAT: oricine care a avut treabă, vreodată, cu vreo publicație sau vreo televiziune știe perfect că o campanie de presă presupune o strategie, niște obiective de atins și coordonarea între diverși oameni (fie aceștia numai editorul și detepistul). Există de fiecare dată, sub o formă sau alta, un manager, care, ghici, ciupercă, Continue reading →