Erați într-o redacție pe 11 septembrie 2001? Ce făceați acolo?…

Au trecut opt ani. Deși eram la “Unica”, în ziua aceea am lucrat pentru Revistapresei.ro (așa se chema HotNews), care avea doar un an și-un pic.

Dincolo de sensul istoric și altele, 11 septembrie 2001 este o zi interesantă pentru media – și mai ales pentru internet. La vremea respectivă, singurul canal global pe care puteai vedea relatări de la fața locului în România era mai peste tot CNN-ul, intrat și el rapid în stare de șoc din motive de ceea ce se întâmpla. Internetul a avut o zi foarte plină.

Televizorul din colțul halei în care era “Unica”, unde eram redactor-șef adjunct, era deja pe postul american atunci când am ajuns la treabă. Câteva fete de pe la reviste rămăseseră cu ochii pe el ca mâța-n calendar, iar coloana sonoră era, presupun, nu ce ziceau americanii, ci o piesă a lui Gigi d’Agostino cu care colegii de la “Bravo” ne-au supt creierii luni la rând, în buclă, zi de zi. Era o zi oarecum ocupată, către jumătatea lunii, când revistele se apropie de predarea în tipografie, altfel nu cred că ar fi fost atâta lume la lucru dis de dimineață.

Două reviste de femei și una de puștime/muzică: vă închipuiți starea de șoc în care eram cu toții, în timp ce prin geamuri îi vedeam pe colegii de la “Libertatea” apărând și începând să se agite. Mi-am adus aminte de șandramaua amicului Mărgărit, m-am așezat la calculator, am băgat userul și parola și m-am apucat de treabă. După vreo două-trei update-uri, am ajuns la ceea ce în ziua de azi s-ar numi live blogging. Un articol mare, actualizat din moment în moment, cu ora în fața informațiilor, dar pe atunci am senzația că scriam “cel mai recent, ultimul”. Luam o parte din lucruri de la TV, apoi de pe CNN.com, care a postat la scurt timp o versiune simplificată a site-ului, fiindcă serverul nu mai făcea față accesărilor:

Posturile românești preluau și ele CNN-ul, dar după o vreme am început să am déjà vu-uri de la evenimentele din decembrie 1989: oricât ar fi fost de evoluați față de George Marinescu și Petre Popescu, prezentatorii și newsdeskul postului lui Ted Turner se prinseseră în aceeași plasă de paianjen a zvonurilor și alarmelor. Informații care se băteau cap în cap se succedau cu repeziciune: “Rusia e cu noi! Putin ne-a oferit tot sprijinul”, după care: “Ministrul rus al apărării – avioane americane la bazele noastre din Kazahstan? Niciodată!”

Am început să scotocesc pe net. Cred că pe vremea aia mai căutam cu Metacrawler, Google era între creșă și grădiniță, dar nu mai știu. Am senzația că mergeam mai des din link în link și așa am ajuns la un ziar pakistanez de limbă engleză, care actualiza greu și se încărca și mai greu, și la un ziar arăbesc din Londra. Cred că acolo l-am găsit pe Osama și s-ar putea să fi fost primii care l-am dat, în România, deși mi se părea că ceva pute în toată povestea aia.

CNN, singura sursă globală pentru noi (Fox, NBC și altele se vedeau în foarte puține locuri, în România), era o televiziune din țara atacată și, dincolo de stupoarea de înțeles a oamenilor de acolo, a început să dea rateuri la capitolul “tehnici de documentare”. Se bazau doar pe agenții și surse oficiale occidentale, în timp ce pe site-urile pakistaneze, indiene și mai știu eu cum pe care intram cu greu se găseau lucruri mult mai interesante, cum ar fi declarațiile lui Pervez Musharraf și altele.

În fine, știu că am ținut-o langa câteva ore, fetele din redacție mă priveau cam ciudat, dar aveam senzația pregnantă că cineva citește ce fac eu acolo. Claudiu Șerban, directorul de atunci al revistelor, a văzut ce făceam și că lucram pentru “dușmanul” nostru Mărgărit, dar n-a avut nicio obiecție, ba dimpotrivă. S-a lăsat cu trafic mare pentru Revistapresei.ro și Mărgărit m-a sunat după vreo câteva zile ca să-mi spargă urechile pe tema că Revistapresei.ro a fost citată în presa scrisă. Cred că era prima dată.

Sigur că nu numai eu am făcut asta. Internetul s-a detașat mai bine ca niciodată în chip de sursă globală și în același timp serioasă de informație în acea zi din toamna lui 2001. Ca de obicei, o catastrofă a fost o veste bună pentru media.

PS: Poate că ar fi trebuit să încep cu asta: o colegă de la una din revistele Ringier se fâțâia imperturbabilă cu niște printuri de revistă între propriul birou și hală. La un moment dat am apucat-o de mânecă: “Alo, tu nu vezi ce se-ntâmplă la televizor? E nenorocire.” La care ea, agasată: “Lasă-mă, dragă, cu prostiile, nu vezi că am treabă? Nu-s gata rețetele!”