Sfârșitul anului e perioada când presa publică diferite recapitulări și prognoze. Fiindcă fac asta de mai mulți ani în privința pieței media, mi se pare cinstit să reiau ceea ce scriam în Dilema veche la sfârșitul lui 2014, pentru ca să vedem unde am prognozat corect și unde am greșit. Continue reading
Prin 2003, când am scris articolul ăsta pentru Unica, Vama Veche era deja varză, orice-ar fi însemnat asta la vremea respectivă și orice-ar însemna acum. Mi-am adus aminte de articol fiindcă plec la mare cu niște treburi și o să mă opresc și în Vamă. Sunt curios ce-o să găsesc acolo, dacă lamentația cu “nu mai e ce-a fost” e aceeași. Deocamdată, asta e ce-am văzut acum 10 ani, pentru uzul cititoarelor de atunci. Pentru ele, povestea asta veche era o poveste nouă. A trebuit să insist puțin prin ședințele de redacție ca să impun un subiect în momentul respectiv destul de marginal…
Dacă ești tânără, singură și vrei să te simți frumoasă, atunci du-te la Vama Veche. Ai să-ți găsești, cum spune cântecul, pereche. Dacă ai pereche și vrei să te simți tânără, dacă te-ai săturat să te tot faci frumoasă tocmai întru cât crema de pe etajeră e scumpă și bună, atunci du-te tot la Vama Veche. Continue reading
Unica – aprilie 2014
Unica s-a relansat luna asta, cu Inna pe copertă. Câteva lucruri legate de layout:
“Money Express” mi-a cerut un articol despre tendințele de pe piețele de media și de publicitate, pentru o ediție specială numită “Lumea în 2011”. Revista a apărut azi, așa că pot să public mai jos textul:
1. Piața media e tot mai condiționată politic. Prin cercurile jurnalistice circulă percepția verosimilă conform căreia anumite televiziuni au contat foarte tare în campania pentru prezidențiale din 2009. Sunt de luat în considerare zvonurile conform cărora un personaj cu probleme de reputație dintr-un anume partid vrea să investească într-o televiziune iar o doamnă foarte importantă dintr-un alt partid este în spatele unei ofensive TV plănuite de un operator major de cablu și DTH. “La vedere” sunt câteva deal-uri care ridică semne de întrebare, de felul investiției în 50% din acțiunile B 1 TV a lui Sorin Oancea (o mulțime de bani, cine i-a dat?) sau al asocierii Sebastian Ghiță-Realitatea TV, unde primul plătește sume împovărătoare (75 de milioane pe câțiva ani) în schimbul unui profit pe care postul TV nu l-a avut niciodată.
Toate aceste zvonuri și schimbări se leagă de un context pe care l-am mai pomenit undeva. Continue reading
Amicul Andrei Crișan, art director și întreprinzător, mi-a cerut un text despre mâncare și ziariști, pentru Foodconnect.ro. A ieșit o poveste care e și de media, așa că am s-o teasuiesc aici:
Pozele alea cu mâncare pe care le vedeți în revistele de femei sunt mai mincinoase decât pozele alea cu femei pe care le vedeți în reviste de bărbați. Nu mă credeți? Păi uite de ce:
Prima oară când am luat contact cu această realitate crudă (pe alocuri la propriu, o să vedeți) a fost acum vreo 11 ani, la revista Unica. Era o poză verde, de import, cu ciorbă de burtă, soupe d’entrailles, care nu știu ce căuta, dar căuta în revistă. Radu Leonte, art directorul, se uita lung la poză, în monitorul lui cel mai mare din parcare. “Bă, ce dracu’.” Mă uit și eu. “Da, nu seamănă”, zic. “Nu, nu de asta-i vorba. Nu seamănă niciodată… chestia e – cum să pui morcovii la sfârșit în ciorba de burtă?” Păi nu se poate, zic. Zice, da, rămân cruzi. Hai să-i mutăm la început.
Îi mutăm.
Era o problemă. Nu știu dacă vă privesc aceste explicații, dar cel mai rău e să greșești, în media, chestiile utile. Dacă încurci programul TV sau dai o rețetă care nu se poate face, ai încurcat-o și cu cititorul sau cititoarea. Dacă zici de Băsescu că are două capete sau de Patriciu că a fost pictor în tinerețe, nu-i nicio problemă, se iartă. Dar morcovii trebuie să fie la locul lor în procesul tehnologic.
De ce erau la sfârșit? Continue reading
Au trecut opt ani. Deși eram la “Unica”, în ziua aceea am lucrat pentru Revistapresei.ro (așa se chema HotNews), care avea doar un an și-un pic.
Dincolo de sensul istoric și altele, 11 septembrie 2001 este o zi interesantă pentru media – și mai ales pentru internet. La vremea respectivă, singurul canal global pe care puteai vedea relatări de la fața locului în România era mai peste tot CNN-ul, intrat și el rapid în stare de șoc din motive de ceea ce se întâmpla. Internetul a avut o zi foarte plină.
Televizorul din colțul halei în care era “Unica”, unde eram redactor-șef adjunct, era deja pe postul american atunci când am ajuns la treabă. Câteva fete de pe la reviste rămăseseră cu ochii pe el ca mâța-n calendar, iar coloana sonoră era, presupun, nu ce ziceau americanii, ci o piesă a lui Gigi d’Agostino cu care colegii de la “Bravo” ne-au supt creierii luni la rând, în buclă, zi de zi. Era o zi oarecum ocupată, către jumătatea lunii, când revistele se apropie de predarea în tipografie, altfel nu cred că ar fi fost atâta lume la lucru dis de dimineață.
Două reviste de femei și una de puștime/muzică: vă închipuiți starea de șoc în care eram cu toții, în timp ce prin geamuri îi vedeam pe colegii de la “Libertatea” apărând și începând să se agite. Mi-am adus aminte de șandramaua amicului Mărgărit, m-am așezat la calculator, am băgat userul și parola și m-am apucat de treabă. După vreo două-trei update-uri, am ajuns la ceea ce în ziua de azi s-ar numi live blogging. Continue reading
Da, recunosc! pe lângă că sunt analist, consultant de oameni politici și alte lucruri nemaipomenit de rele, am lucrat și patru ani la o revistă de femei, “Unica”. Mai multe în “Dilema”.
Luni seară, la De Gustibus, întâlnire amicală cu foști și actuali din redacția “Unica”. Am fost și eu, ca ex-redactor-șef adjunct și lampadar al redacției. N-aveam nici o intenție să scriu ceva, dar uite că o fac. M-am bucurat întâi să mă așez vizavi de Diana Mețiu, fost redactor-șef al revistei și înfloritoare, ca totdeauna, astăzi într-o afacere de PR. Au mai apărut Diana Boicescu, fostă și ea redactor-șef, și Luana Mureșan, deținătoarea în prezent a acestei poziții, cu scutire de copil mic acasă.
Până-aici numărați trei doamne, dar la un moment dat am observat că vizavi de mine stăteau, pe lângă Diana M, în ordine alfabetică: Raluca Hagiu, redactor-șef “Bolero”, Dana Negrilă, redactor-șef “InStyle”, Mara Stroe, redactor-șef “Marie-Claire”, Diana Tofan, redactor-șef “Glamour”. Vă închipuiți ce căutau la “De Gustibus” cei patru redactori-șefi în funcție la alte titluri. Au început la “Unica”. Cred că numai Raluca M. Hagiu și Diana T. aveau ceva antecedente de presă atunci când au venit în redacție la “Unica”, prin 2002.
În rest, pește fiert, tarantule, spanac, andive, directori, patroni, bolboroci – pe mese și pe scaune. Ringier se poate lăuda desigur că a populat presa feminină cu redactori-șefi la fel de feminini. Dar eu stau și mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă toate cele șapte ar fi lucrat azi la “Unica”.
