“Money Express” mi-a cerut un articol despre tendințele de pe piețele de media și de publicitate, pentru o ediție specială numită “Lumea în 2011”. Revista a apărut azi, așa că pot să public mai jos textul:
1. Piața media e tot mai condiționată politic. Prin cercurile jurnalistice circulă percepția verosimilă conform căreia anumite televiziuni au contat foarte tare în campania pentru prezidențiale din 2009. Sunt de luat în considerare zvonurile conform cărora un personaj cu probleme de reputație dintr-un anume partid vrea să investească într-o televiziune iar o doamnă foarte importantă dintr-un alt partid este în spatele unei ofensive TV plănuite de un operator major de cablu și DTH. “La vedere” sunt câteva deal-uri care ridică semne de întrebare, de felul investiției în 50% din acțiunile B 1 TV a lui Sorin Oancea (o mulțime de bani, cine i-a dat?) sau al asocierii Sebastian Ghiță-Realitatea TV, unde primul plătește sume împovărătoare (75 de milioane pe câțiva ani) în schimbul unui profit pe care postul TV nu l-a avut niciodată.
Toate aceste zvonuri și schimbări se leagă de un context pe care l-am mai pomenit undeva. 2012, 2013 și 2014 vor fi ani electorali (locale și parlamentare în primul an, europarlamentare în următorul și în fine prezidențiale), drept pentru care vom trăi într-o campanie electorală permanentă.
2. “Modelul top 3” redevine “modelul lider și challenger”. Până acum câțiva ani, pe principalele segmente ale pieței media din România funcționa modelul “lider și challenger”. Cu alte cuvinte, banii din piața de publicitate asigurau un profit confortabil liderului și outlet-ului de pe poziția a doua. După 2005, locul al treilea a început să fie și el unul confortabil, dar numai până la criză. Realitatea TV, care ajunsese televiziunea numărul trei, a avut din 2009 încoace probleme mari de cash flow. “Cancan” se apropiase de “Libertatea” și “Click!” până pe la începutul lui 2009, dar a scăzut sub 60 de mii în primăvara lui 2010. Pe piața revistelor de femei, pe vremuri “Unica” și “Avantaje” se băteau pentru poziția de lider, pentru ca aspiranții la profit să se înmulțească până la confuzie.
Lucrurile arată acum ca prin 2000-2004, cu PRO TV și Antena 1 ca business-uri autentice, la fel ca “Libertatea” și “Click!”.
3. Semne de clarificare la cotidiene zise quality. Socoteala e mai complicată aici. Interesantul “Gândul” e mai curând site decât cotidian de hârtie, la cele 13-14 mii de exemplare vândute. “Evenimentul zilei” își continuă picajul până pe la 20 de mii de copii în iunie 2010 și însuși “Adevărul”, marchetat până acum la greu, pare a avea probleme de tiraj. Altfel, singurul ziar cu o poziție filozofică limpede și distinctă e “Jurnalul național”, care se menține peste 55 de mii în prima jumătate a lui 2010. Toate cele de mai sus duc la ideea că în 2011 östalgia (nostalgie estică, gen Goodbye Lenin) acestuia ar putea fi contrabalansată de un singur ziar liberal-progresist, de orașe mari. Pentru această poziție pare favorit “România liberă”, care încă vinde peste 40 de mii și nu e perceput ca “vândut” cuiva.
4. De unde bani? Piața de publicitate ar mai putea scădea cu 10%. Agențiile de media par a fi de acord asupra faptului că piața s-a ridicat în 2010 pe la 290-300 de milioane de euro, ceva mai puțin decât realiza segmentul TV în 2007. 2011 ar putea însemna încă o scădere, posibil de 10%. Internetul ar putea crește puțin, e drept, în anul care vine, dar în orice caz, cele 260-270 de milioane de euro disponibile în 2011 nu sunt suficiente pentru cele două-trei televiziuni noi anunțate, ca să nu mai vorbim de alte noutăți pe alte segmente media. Ceea ce acreditează încă odată ideea de la punctul 1, că dinamica e dată de investițiile politice. Cu alte cuvinte, pe masă nu sunt doar cei 260 de milioane de la clienții comerciali. Acum un an și jumătate, Mihai Craiu, unul din cei mai cunoscuți oameni de vânzări din România, estima piața publicității de stat la 60-100 de milioane de euro, în 2009. Bani care nu depind de criză la fel ca bugetele de marketing ale multinaționalelor și care încep să conteze tot mai mult atunci când acestea tind să cheltuiască jumătate din jumătatea de miliard din 2007. Despre falsele contracte de “consultanță” dintre politicieni și apropiați ai televizunilor, bani din proiecte europene și altele există și mai puține indicații publice.