Televiziunile clasice sunt pe curs de coliziune cu companiile de cablu și telecom. Schimbările din piața media a ultimilor ani plasează furnizorii de semnal din România într-o poziție privilegiată față de grupurile audiovizuale, lucru care poate atrage consecințe politice și, cu siguranță, are consecințe în privința conținutului.
În martie, anul trecut, RCS & RDS a lansat Digi24, prima aventură a cabliștilor din România într-o zonă cu miză politică, diferită de posturile proprii de sport, film sau documentar pe care de regulă le includ distribuitorii în oferte. Investiția e de ordinul zecilor de milioane de euro pe an, cifră importantă față de costurile de ordinul milioanelor pe care le presupune operarea unui canal de nișă. Digi24 s-a impus, până acum, printr-un discurs alternativ, mai factual, potolit și mai puțin părtinitor decât ceea ce se întâmplă pe mai vechile Antena 3, B1 și RTV. Apariția Digi24 e doar cel mai cunoscut indiciu cu privire la o transformare care vine din aritmetica banilor. Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, în 2012, piața totală de cablu și telecom din România a fost de 1,18 miliarde de euro, iar adăugând companiile de telefonie mobilă, suma cifrelor de afaceri se ridică la 2,88 miliarde.
Acești bani provin de la abonații de Internet, cablu, DTH, telefonie fixă și mobilă. Cele 2,88 miliarde înseamnă însă de 15 ori mai mult decât totalul veniturilor din publicitate ale televiziunilor, estimate de Initiative Media la 183 de milioane de euro în 2013.
Cifrele arată că raportul de forțe e clar în favoarea unor business-uri ca RCS & RDS, Romtelecom sau Orange România, care, mai nou, s-a implicat în piața TV printr-o platformă de DTH, televiziune digitală prin satelit. E drept, publicitatea nu e singura sursă de venit a posturilor comerciale, fiindcă acestea mai percep, tot de la cabliști și telecomuri, un fee a cărui valoare nu este cunoscută, dar se ridică la câteva zeci de milioane pe an.
De acest fee se leagă cele două conflicte care au avut loc la începutul lui 2013. Primul a avut loc între RCS & RDS și Intact/Antena. Cabliștii au anunțat la începutul anului că nu vor mai retransmite Antena 1, Antena 3 și celelalte posturi din grupul deținut de familia Voiculescu, fiindcă Antena Group și-a crescut pretențiile financiare legate de distribuție. Conform unui comunicat al companiei controlate de Zoltan Teszari, aceste pretenții erau de 7 milioane. Conform aceleiași surse, posturile fuseseră până atunci distribuite gratuit.
Întreaga poveste a dus la apariția binecunoscutului dosar de șantaj, în care Sorin Alexandrescu, dar și fondatorul Intact, Dan Voiculescu, sunt trimiși în judecată pentru că ar fi exercitat presiuni asupra RCS & RDS, în vederea obținerii fee-ului de retransmisie. Aspectul penal-politic al întregii afaceri e mai puțin important în contextul de față. La ora actuală, posturile Antena Group sunt incluse în oferta de cablu a RCS & RDS, din cauza principiului must carry, care obligă distribuitorii să preia (gratuit) toate televiziunile importante din România, dar aceleași stații nu există pe DTH-ul RCS & RDS, Digi, care nu e inclus în legislația must carry.
Al doilea conflict a avut loc la începutul anului și, de astă dată, s-a petrecut între Romtelecom/Dolce și CME/PRO. Romtelecom a sistat la un moment dat retransmisia PRO TV și a celorlalte posturi din grupul fondat de Adrian Sârbu, tot din cauza a ceea ce compania de telefonie a numit “cereri financiare nerezonabile”. Posturile PRO au revenit însă, ulterior, la Dolce/Romtelecom, în condiții care nu au fost dezvăluite de părțile înțelegerii.
Anterior, la sfârșitul lui 2012, canalele Discovery au dispărut și ele din oferta RCS & RDS, care le-a înlocuit cu posturi de documentare proprii, Digi World și Digi Life. Discovery a rămas fără o jumătate din publicul din România și a pierdut poziția de lider pe nișa de factual entertainment.
Curios, apariția Digi24 și conflictele dintre grupuri audiovizuale și distribuitori au un numitor comun. Afacerea numită televiziune privată se bazează din ce în ce mai mare măsură pe banii publicului, altfel spus, pe abonamentul de cablu. Situația nu e tocmai nouă, fiindcă business-ul numit pay TV există de zeci de ani. Canalele specializate, de la desene animate la sport, știință, adulți și altele, sunt livrate de distribuitori în pachete premium, pentru care aceștia percep o taxă de câțiva euro lunar. Pay TV-ul de acest tip este însă o afacere globală, în care același conținut este distribuit pe câteva piețe, cu cheltuieli minime de adaptare (subtitrări, pachet promoțional în limba locală). Noutatea, în cele trei exemple de mai sus, se referă în schimb la broadcasteri autohtoni și la televiziuni importante, de mainstream. Cei care au controlul, prin veniturile de la abonați, sunt distribuitorii, și nu radiodifuzorii. Și, așa cum s-a văzut cu exemplul Digi24, aceștia pot decide oricând să finanțeze posturi cu aspirații mult mai mari decât nișele de sport sau film, din veniturile mari obținute pe înfloritoarea piață de cablu-telecom-mobil-online.
Într-un sens, televiziunea finanțată din banii abonaților, fie ei și de cablu, e o veste bună, fiindcă modelul de business comercial, finanțat din reclamă, a dus la tabloidizarea pieței TV și, în plus, și la scandaluri precum acela legat de publicitatea pentru exploatarea de la Roșia Montană. În alt sens, poziția de gatekeeper pe care o au mai nou distribuitorii poate duce la politizarea spectrului TV. Cu toate carențele pe care le au, broadcasterii posedă totuși experiență într-un business dificil, în care, fie și în zona privată sau comercială, trebuie să ții cont într-o oarecare măsură de interesul public și de dezideratele de imparțialitate și acuratețe ale jurnalismului.
Articol scris pentru ediția de joi, 24 octombrie, a săptămânalului Dilema veche.
Hm… și o nuanță de pe post de telespectator cu ceva background tehnic.
Ne aflăm într-un fel de lanț al slăbiciunilor:
1. Interesul publicului a fost tocmai ultimul lucru la care s-au gândit toți. Cabliștii încasau bani, radiodifuzorii încasau bani, pupat Piața Independenții.
2. A venit criza, motiv pentru amânarea digitalizării emisiilor terestre. Cabliștii (furnizorii) au prins putere, radiodifuzorii ori n-au vrut, ori n-au putut să împingă lucrurile mai departe. Bănuiala mea e că au dormit în cizme, visând frumos la o revenire.
3. Au început “meciurile“. Furnizorii marchează, radiodifuzorii încasează. Găluște, nu bani.
Culmea e că, la modul în care evoluează tehnica, foarte rapid către smart TV, internet (IPTV inclus) și MAI ALES transmisii mobile, încep să cred că digitalizarea nici nu mai are vreun farmec. (DVB-T)
4. Da, dar furnizorii de internet mobil au nevoie de noi benzi de frecvențe, care benzi nu s-au eliberat încă. Tehnic determinat, frecvențele astea sunt cam cele folosite de TV analogică.
5. Deci avem nevoie de digitalizarea transmisiilor terestre! 😛
Devine chiar interesant, nu?