Acum un an, am avut o discuție cu Vintilă Mihăilescu, despre specificul național și 1 Decembrie așa cum este/a început să fie în ultimii ani. Interviul era pentru Jurnalistan, un site-exasperare, pe care l-am ținut sus doar vreo câteva luni. Cum toată povestea nu mai e pe nicăieri pe Web, dar la vremea respectivă a făcut vreo 700 de like-share-etc., v-o ofer aici.

Iulian Comanescu: Ultima dată când am vorbit eu eram puțin agasat de faptul că România s-a fondat pe un soi de mit sau de ficțiune, cea cu “de la Râm”, care nu e chiar atât de adevărată istoric. De re-latinizarea limbii, dată de Școala Ardeleană, alfabetul latin și de mișcarea națională din secolul al XIX-lea. M-ați consolat atunci, fiindcă mi-ați spus că orice națiune se întemeiază pe un mit, pe o ficțiune istorică. Puteți dezvolta?

Vintilă Mihăilescu: Păi pot să dezvolt. Hai să ne aducem aminte de unde am pornit. Și aici, eu folosesc de foarte multe ori expresie foarte scurtă, dar care-mi place foarte mult, a lui Ion Conea, antropogeograf interbelic, care spunea: “E țara plină de țări.” Or nu poți să faci o țară, când ai multe țări. “Multe țări” însemnând vrânceni, maramureșeni și-așa mai departe. De la asta am pornit. Cu diferențe mult mai mari decât ne imaginăm acum. Cu diferențe inclusiv lingvistice, chiar dacă asta nu înseamnă că nu avem un fond de limbă comun – care face parte din acel “miracol al limbii române”. Dar, de pildă, după ’90, prin ’97-’98, dacă nu mă-nșel, a apărut un Dicționar româno-oltenesc. Să mă bată Dumnezeu dacă știam mai mult de șapte cuvinte din acel dicționar. Sigur, nu înseamnă că nu le puteam, cât de cât, înțelege. Dar diferențele zonale erau mult mai mari. Ca să nu mai vorbim de faptul că în perioada formării ca națiune, eram o societate țărănească, masiv, imens țărănească, iar burghezia era, practic, copleșitor, alogenă. Așa că eram în situația: Avem o populație, cum o facem națiune? Dacă nu ar fi fost acel gen de propagandă națională – nu naționalistă – nu am fi avut națiune. Nu am fi existat. Continue reading →