Tag Archives: Realitatea TV

,

Numiri și prelungiri în câmpul presei

Două de la Realitatea-Cațavencu și una de la Prima TV:
– Sergiu Toader și Sorin Enache și-au prelungit contractele cu Realitatea TV până la 1 august 2011.
– Răzvan Ionescu este anunțat oficial ca redactor-șef la “Cotidianul”.
– Mihaela Dumitru este director general la Prima TV, în locul lui Cristoph Buerge, care pleacă, după ce a ocupat funcția de director comercial din 2004 încoace.

De remarcat că toți cei patru manageri au în jur de 40 de ani (Răzvan Ionescu – 35). Confirmați în funcție sau nou-numiți, ei acreditează teoria cu schimbarea de generație din managementul de presă. Succes.

,

Liga I Realitatea = 1,2 milioane euro pe an

Valoarea contractului dintre Realitatea Media și Liga Profesionistă de Fotbal, conform căruia Realitatea a deveni partenerul LPF, este de 1,2 milioane de euro pe an, cu creștere anuală de 10 %, contract pe cinci ani. În acest deal, Realitatea primește difuzarea a câte un spot la începutul fiecărei reprize de meci, plus menționarea numelui de câte patru ori pe partidă. Liga I se va numi “Liga I Realitatea” pe perioada contractului.

4 greșeli ale Realității, cu Cătălin Oprișan

Cătălin Oprișan are zilele numărate la Realitatea TV, zice Tolo. Precaut ca totdeauna, Cătălin (bloggerul) dă informația la modul optativ-condițional, citând “surse”. Eu zic că nu e decât o chestiune de timp până știrea lui Tolo se va adeveri, pentru că Realitatea TV a făcut cel puțin patru greșeli în privința lui Oprișan:

– ca lider de știri, a încercat să contracareze challengerul (Antena 3/Mircea Badea) cu un me-too, s-a raportat cu alte cuvinte la Badea încercând să facă un lucru asemănător
– Oprișan e prost ales in start – politețea mă împiedică să spun mai mult
– tentativa de format propriu nu e mai mult de o tentativă, cu toate desenele acelea ale aspirantului la statutul de vedetă
– Realitatea TV nu și-a imaginat un “plan B”, o variantă de fugă, pentru cazul în care lucrurile ar fi evoluat cum au evoluat, cu Oprișan după miezul nopții și deloc convingător – la fel cum nu a avut un plan B nici în mult mai costisitoarea chestiune a meciurilor.

UPDATE: “Jurnalul național” (cine altcineva?) spune despre Cătălin Oprișan că și-a dat demisia. O ieșire un pic mai elegantă de pe post, dar care nu schimbă substanțial lista de mai sus.

Realitatea TV se lansează și la Brașov

După strigarea cam indigestă “prima televiziune de știri cu stație la Cluj” (de ce nu “prima televiziune de știri cu siglă în dreapta?”), Realitatea TV se lansează, pe 14 mai, și la Brașov și declară o investiție de 500 mii de euro. Director: Ionuț Russu, echipa: aproximativ 35 de persoane, grila: jurnale locale plus program “gen sinteza zilei” (uite că emisiunea de la concurenta Antena 3 a ajuns gen) și un talk-show local.

O televiziune a mușcat niște câini

Asta da știre. Realitatea TV “provoacă” partidele politice la soluții în problema “stringentă” a câinilor vagabonzi, pentru care candidații la locale trebuie să găsească soluții. Autorii celor mai bune soluții vor fi mușcați de Andreea Crețulescu, joi, de la ora 22.00.

Dat fiind istoricul acestei probleme, nu mă îndoiesc că unele din forțele politice se vor simți provocate mai stringent decât altele.

Comunihamhamul de presă: Continue reading

Fețele Realității, Colegiul Cotidianului

Emisiune nouă la Realitatea TV, cu Robert Turcescu, lunea, de la ora 22.00, după dispariția de pe sticlă a lui “100%”: Fețele Cotidianului, cu deja amintitul, Mircea Dinescu, Doru Bușcu, Adrian Ursu și Emil Hurezeanu.

Enumerarea sună cunoscut fiindcă e vorba chiar de Colegiul Editorial de la “Cotidianul”, despre care fostul redactor-șef, Mihnea Măruță, tocmai spunea că nu prea are treabă cu ziarul, cu excepția editorialelor.

Dacă doriți să revedeți: Continue reading

Umbra lui CTP. La Realitatea

Lucrul despre care aveam semnale s-a petrecut, iar Cristian Tudor Popescu și-a motivat deja demisia de la “Gândul”, telefonic, la Realitatea TV: aprecieri nu foarte pozitive ale lui Adrian Sârbu despre calitatea editorială a ziarului, plus obiective de tiraj, audiență și trafic de internet pe care CTP nu le-a considerat posibile.

“Gândul” este un cotidian care a pierdut și tiraj, și bani, constant, de la lansarea în mai 2005 și până în prezent. Totuși, Oana Dobre remarcă tonul pe care Realitatea TV a consemnat știrea, dezolat, ca pe un necrolog și e logic să te întrebi: cum de a făcut prima știre a jurnalului celei mai populare televiziuni de știri directorul ziarului aflat pe locul nouă (sau cam pe-acolo) în topul tirajelor?

Probabil că răspunsul vă vine în minte imediat: CTP, cel care (nu) făcea ca ziarele să se vândă, nu e una și aceeași persoană cu CTP, cel care apărea la televizor. Continue reading