Tag Archives: Emil Constantinescu

, ,

Alte alegeri

Dacă nu sunt subiectiv, turul al II-lea al prezidențialelor din 2014 a fost unul dintre cele mai intense din istoria post-1989. Duminică, 16 noiembrie, când scriam aceste rânduri, singurele lucruri pe care le știam erau că la secțiile de votare din diaspora erau cozi kilometrice și prezența la vot la ora 13.00 era de peste 27%, cu trei procente mai mare decât în agitatul, și el, 2009. Pe undeva, 2014 e un fel de 1996, indiferent de rezultat. Lucru care m-a făcut să-mi amintesc ce am trăit când cu victoria lui Emil Constantinescu. Continue reading

Politicienii români și limba engleză

De ce naiba vorbesc diplomații și politicienii români engleza cu accent rusesc? Ultima prestație de acest tip îi aparține lui Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, căutat de posturile străine de când cu problema imigranților români din 2014. Curios să văd cum stau lucrurile și cu alții, am investigat puțin problema pe YouTube.

Site-ul păstrează, desigur, cele mai penibile sau ilare apariții de acest tip ale mai-marilor noștri. S-ar putea ca oameni ca Ion Iliescu sau Traian Băsescu să se fi descurcat în diferite momente binișor în limba străină, dar adesea, cei care au încărcat pe YouTube spusele alor noștri au vrut să-i ridiculizeze. Cu această precauție, să vedem ce-am găsit. Continue reading

, ,

De ce se duc vedetele când se duc?

Dacă ne gândim la personalități/vedete, România e ca o alee toamna: plină de frunze veștede, de te întrebi de unde au apărut atâtea și cum au ajuns pe caldarâm. Pe Contributors.ro, Tudor Călin Zarojanu se întreabă și el Unde se duc vedetele când se duc? și prezintă o listă destul de lungă și în orice caz comprehensivă a unor astfel de personalități, printre care Petre Roman, Emil Constantinescu, dar și vedete TV ca Florin Călinescu, Marius Tucă, Teo Trandafir. Zarojanu recapitulează traiectoria fiecăruia cu detalii concludente, dar ne lasă să reflectăm asupra motivelor pentru care nume categoria grea, precum cele de mai sus, sunt mai puțin vizibile azi. Tocmai despre aceste motive îmi propun să vorbesc în textul de față, drept pentru care am înlocuit “unde” cu “de ce” în întrebare.

O să încep prin a corecta două inexactități din textul lui Zarojanu, nu fiindcă inexactitățile l-ar anula, ci de dragul preciziei. Continue reading

,

Din Dilema: “Academia de Studii Economice Cațavencu”

“Dilema veche” mi-a solicitat un text despre ceea ce s-a întâmplat la “Academia Cațavencu”. Era înainte de anunțurile referitoare la “Cațavencii” și preluarea de către Th. Denis Dinulescu a titlului originar, dar pot să mă laud că ce-am spus stă în picioare. Postez textul și aici:

Academia Cațavencu? E revista făcută de niște tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu și după aceea au încurcat-o. Și ei, și revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ți l-ar putea furniza un trecător mai isteț, dacă ai face interviuri pe stradă. Și cam ăsta și e rezumatul celor peste 20 de ani de jurnalism amuzant, inteligent, exasperat, curajos, manierist, exasperant, interesat, pe care l-au prestat în acolada revistei fondatorii ei și succesorii lor. Totuși, la judecata comună se impune un corectiv: e drept, tipii care au făcut revista au încurcat-o, împreună cu ea, cu revista. Dar nu neapărat – sau nu numai – din cauza inamicului public Vîntu.

Pe la începutul lui 2010, Realitatea-Cațavencu era încă „trust“ și jurnaliștii de la Academia Cațavencu încă nu se scindaseră în revista-mamă și Kamikaze. Stenogramele erau, ca să spun așa, stenografiate, dar încă nepublicate, iar cîțiva dintre oamenii de la Academie și sateliții ei apăreau la Realitatea TV. Am dat atunci peste un număr de prin primăvara lui 1996. În care Adrian Păunescu declama de pe copertă: „Dacă ajung președinte, un singur lucru mă sperie: va trebui să mă pup singur în cur“. Titlul de deschidere: „Porcu’ vrea în Postu’ Mare“, cu trimitere nu neapărat la Paști, cît la intenția poetului de a candida la prezidențiale, cele la care Emil Constantinescu era, pe atunci, doar un aspirant.

Academia Cațavencu, 27 februarie 1996

Academia Cațavencu, 27 februarie 1996

La acel început al lui 2010, cei care ticluiseră această primă pagină în 1996 erau colegi (de ecran, cel puțin) cu Adrian Păunescu, care se afla, încă, pe lumea asta. Să-i crucificăm? Să le căutăm circumstanțe atenuante? Continue reading

Președinții Google

Pe Google, sub câmpul în care bați termenii căutați, există o mențiune la numărul de rezultate descoperite de motorul de căutare. Cifra poate fi folosită la măsurarea notorietății. Din acest punct de vedere, topul președinților României arată așa: Traian Băsescu, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu. De ce?

Câteva precauții. Prima e aceea că doi dintre cei patru președinți și-au trăit cel puțin o parte din viața politică înainte de expansiunea internetului în România. E vorba, desigur, de Ceaușescu și Iliescu. Traian Băsescu este, firesc, “cel mai în actualitate”. Cu aceste precauții, lucrurile stau însă așa: Băsescu, 2,69 milioane de rezultate, Ceaușescu, 583 de mii, Iliescu, 484 de mii, Constantinescu, 138 de mii, la căutări pe Google.ro, de forma prenume-nume între ghilimele. Continue reading