Cum NU a câștigat Facebook alegerile

În aceste vremuri tulburi, când nația – ai grijă să nu te numeri în ea, cititorule – oscilează între adorație și scepticism pentru Santa Klaus Iohannis, o idee riscă să se impună fără grilă critică și cifre care s-o susțină, aceea că Facebook a câștigat alegerile. Eu cred, dimpotrivă, că alegerile le-a câștigat ideea de anticorupție – și pericolul care se ascunde aici e că în ideea aceasta gândim mai degrabă consecința, adică prosperitatea noastră, a tuturor, care, la drept vorbind, nu se prea susține.

Cum de nu a contat Facebook atât cât se crede? Oricare-ar fi fost activitatea din cercurile noastre de prieteni, ea a fost nu tocmai decisivă, cât timp la turul I Monica Macovei a luat în jur de 4,5 % din voturi. Eu, unul, care am votat-o pe Monica Macovei, am fost mulțumit, fiindcă în cifră absolută asta însemna cam 417 mii de voturi, dacă nu greșesc. Monica Macovei și-a construit un discurs de candidat refuzat de televiziuni, dacă vă amintiți. A spus și minciuni, ca orice politician, fiindcă a fost la TV destul de des, dar nu în prime-time. În linii mari, dacă ne uităm și la voturile lui Nicușor Dan din 2012, a performat mult mai bine: statisticile vremii îl înregistrează cu în jur de 70 de mii de voturi. Cam atât s-ar putea spune despre succesul Facebook, pornind de la Monica Macovei, în ideea că Macovei e Facebook, și nu TV. De unde avem percepția că “rețelele sociale” au câștigat alegerile?

Cine a sucit cifre-n sus și-n jos, ca mine, știe foarte bine un lucru: există tendințe care se pot cuantifica în numere și altele, care nu. Internetul are din acest punct de vedere o mare calitate: statisticile vin aproape instantaneu. Orice posesor puber de blog află destul de repede că își poate atașa la propria-i operă ceva numit Google Analytics, un cod care îți arată vizitatorii, numărul de pagini afișate și traseele pe site. Imaginați-vă că ați putea ști cum se mișcă între Mircea Badea și Radu Banciu telespectatorii: oarecum, măsurătorile de TV oferă astfel de date, dar nici Badea, nici Banciu nu au interesul să le arate publicului. De aceea, aflăm mult mai multe date despre Internet – și în primul rând Facebook – decât despre televiziune.

Din toate aceste lucruri trebuie să înțelegeți că “Facebook a câștigat alegerile” pentru că avem multe cifre despre Facebook, de alegeri, și în rest, nu avem cifre. V-ați întrebat vreodată câți alegători din diaspora au dat telefon rudelor de-acasă pentru ca să le convingă să voteze cu Iohannis?

Aici e locul să deschid o paranteză cât pot eu de scurtă: Mircea Badea și Mihai Gâdea au ajuns la concluzia că “Facebook”, sau ceva asemănător, a spălat creierul alegătorilor și i-a mânat la vot împotriva lui Ponta. De aici lamentațiile lor despre cei zece ani pierduți din viață – really? ce-ar fi putut face oamenii ăștia doi în ultimii zece ani? – și ideea că o forță malefică, superioară, a mânat lumea la vot în contra gnozei Antena 3. În toată povestea asta se ascunde o gândire de propagandist care își închipuie că totul e propagandă. Am închis paranteza.

Înapoi la Facebook și telefoane: am vorbit cu toți prietenii din diaspora cu care am putut vorbi și am aflat că fiecare dintre ei a sunat rudele de acasă de la coadă, și la turul I, și la turul II, și le-a explicat că ceea ce trăiesc ei e o porcărie fără seamăn, încălcarea dreptului de a alege. Și-au mânat părinții, soacrele, frații și verii din țară la vot, cu un mesaj credibil: “Uite, eu nu pot vota acum, stau la coadă și mi se refuză acest drept, poți să te duci tu pentru mine?”

Despre toate aceste telefoane nu avem, și cred că nu o să avem niciodată, cifre. Spre deosebire de Facebook. Câte ceva s-a văzut în presă. Gheorghe Stanciu, primarul de Greabănu, Buzău, spune ceva despre telefoane în materialul publicat de Adevărul. Dar un studiu despre cum a funcționat mobilul pe 16 noiembrie 2014 mă îndoiesc că vom vedea. În primul rând, că trebuie bani. În al doilea, că e o trezire la realitate de care partidele din România nu au nevoie. Și o evită.

Nu niciun fel de cifre, dar mirosul meu de frecător de cifre îmi spune că explicația schimbării prin care am trecut pe 16 noiembrie e în alte locuri decât cele despre care citiți în ziare și pe Net. Amintiți-vă de ce ați votat și nu-i credeți pe cei care vă spun pentru ce ați votat. Nici pe mine.

4 thoughts on “Cum NU a câștigat Facebook alegerile”

  1. Mersi Iulian pt articol – si eu ma gindeam cam tot in sensul propus de tine, dar nu cu atitea argumente. Acum pot sa dau linkul linistit, pt cei care scot iar FB-ul la inaintare 🙂

  2. eu de pe facebook am prins ideea ca tinerii de stanga, cei cu #unitisalvam si alte actiuni, care n-au nicio treaba cu Monica Macovei si dreapta ei, s-au hotarat in ultimele ore ale “meciului” sa iasa totusi la vot, “organizati” pe tweeter, FB sau alte bloguri si platforme de-ale lor, ei au facut diferenta de 10% la socoteala, pe care nu stiu de ce ii tot revendica dreapta FB (MM 4%) in lupta cu televiziunile si presa mogulilor.
    e ca si cum ai spune ca telefonul a castigat alegerile, el fiind doar un electronic device mai departe, unii l-au folosit sa se uite la pisici, altii sa vada cu groaza cum vor tortionarii PSD sa ia puterea, deci si internetul (ultima bula unde inca nu era aceeasi mizerie)

  3. Toate rudele din strainatate care au rude si planuri de intoarcere in tara au sunat acasa inainte de turul II cerand rudelor sa voteze cu Johannis, sau, impotriva lui Ponta. Din pacate as putea spune ca cel putin un sfert din veri si din nepoti sunt in strainatate. Familie mare, de bunici tarani cu 7-8 copii, din partea amanduror parintilor. O mica povestioara despre 3 astfel de familii gasiti in articolul acesta :
    http://lloopp.wordpress.com/2014/11/23/in-vizita-la-parintii-romanilor-din-diaspora/
    Din acest punct de vedere Facebook a ajutat la imprastierea acestui mesaj. Pe langa asta, am fost si noi cei din tara, asa-zisii “macovisti” sau pur si simplu obsedatii de statul de drept si democratie, care am vorbit cu toti cunoscutii, unul la unul, aducand nehotarati si intorcand pe dezinformati din a vota pe Ponta catre Johannis :
    http://lloopp.wordpress.com/2014/11/08/si-totusi-speranta-exista-johannis-poate-fi-ales-presedinte/
    Noi am stiut de joi-vineri de dinainte de alegeri ca Johannis va castiga :
    http://lloopp.wordpress.com/2014/11/14/despre-alegeri-cum-vad-eu-situatia-din-teren/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *