La începutul campaniei, m-am bucurat că discutăm mai mult despre Bruxelles decât alte dăți. Până la urmă, tot la Dragnea am ajuns. Nu e bine să fie așa și nu e cazul să uităm pentru ce votăm: Uniunea Europeană. Și e un moment în care, vorba lui Kennedy, nu trebuie să ne întrebăm ce poate face Europa pentru noi, ci ce putem face noi pentru Europa. Ceea ce, pe termen lung, e o socoteală foarte bună, fiindcă soarta noastră nu se joacă pe 27, la termenul lui Dragnea.
Așa că să-l lăsăm baltă un pic pe Dragnea și să ne aducem aminte ce ne-a adus Uniunea Europeană. E de domeniul truismului: libertate de expresie, de gândire, de mișcare și economică, integrare în rândul țărilor civilizate, stat de drept, securitate, conectare la informația și scările de valori europene, creștere economică/prosperitate. Creșterea economică cu care se laudă PSD-ul e a oricui altcuiva decât a PSD-ului, atâta timp cât politicile publice sunt în mod notoriu ineficiente și corupte. E a mediului privat, a multinaționalelor pe care i-a cășunat aceluiași PSD și, în ultimă instanță – o dovedesc cifrele macroeconomice -, a Europei.
Dar, pe de altă parte, ea, Europa, are acum probleme. Cea a migrației, a unei construcții defensive proprii, iar toate acestea se vor reflecta în cadrul financiar multi-anual, celebrul buget UE. Asta înseamnă că vom avea mai puțin de primit și mai mult de dat, indiferent de rezultatul alegerilor europene din acest an. Din fericire însă, noi nu am votat niciodată pentru creșteri de pensii sau salarii a doua zi după alegeri, pentru găleți de plastic și pungi cu sticle de ulei. Am votat pentru imperative mai abstracte și mai îndepărtate, ca libertatea, civilizația sau statul de drept.
Azi, putem spune că acest gen de calcul altruist a fost singura noastră șansă pe termen lung, iar șansa s-a concretizat, oricare au fost dezamăgirile și înfrângerile de moment. Din acest punct de vedere, votul nostru de duminică e orice altceva decât un vot pentru pușcăria lui Dragnea. Un procent de participare mare va arăta aderența României la valorile europene – și Bruxelles-ul se uită foarte des la aceste cifre -, iar ceea ce putem face cu el e să influențăm componența unui Parlament European care va fi fragmentat, deci va funcționa mai greu ca actualul.
La noi, marșurile de protest care au început în 2012 au creat o masă critică de tineri implicați politic, care în câțiva ani s-a concretizat în apariția unei noi forțe politice, zona USR+. Avem chiar și o alternativă de vot, compusă din Alianța 2020 și un PNL restartat spectaculos – el știe cum -, după dezastrul de la localele din 2016. Nu e cazul să ne certăm pe PNL și USR+, fiindcă e clar ce avem de votat: Uniunea Europeană.
Situația noastră de azi e asemănătoare cu cea în care se găsea America lui JFK la 20 ianuarie 1961, data adresei inaugurale în care acesta rostea celebra frază, în fața unui Lyndon B. Johnson care începuse deja să se scarpine în cap din cauza belelelor pe care avea să i le lase pe cap Kennedy după moartea tragică. Kennedy se adresa unei generații fără niciun fel de certitudini, plină de anxietatea Războiului Rece, dar cu energii care aveau s-o ducă până pe Lună, la finalul deceniului. Dacă vă întrebați cum sună citatul exact, el e așa:
Ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country!
Cum ar trebui să-l adaptăm la noi? Ei bine, nu ar trebui: “Nu vă întrebați ce poate face țara voastră pentru voi. Întrebați ce puteți voi face pentru țara voastră!” Să ne gândim doar că țara noastră e Europa. Nu e nici Teleormanul și nici bula de Facebook. Statul acela paralel al lui Dragnea e cât se poate de real, dar nu e o construcție ocultă, ci una cât se poate de vizibilă: Uniunea Europeană. Știu, votul despre care vorbesc este același, dar să ne gândim la el altfel. Să-l lăsăm pe Dragnea să-și facă Teleorexitul, dacă vrea și poate. Sau nu. Noi ne-am văzut de treabă cu Iliescu, Năstase și alții. Și n-o ducem chiar rău.
- Puteți urmări adresa inaugurală a lui JFK aici (video).
- Foto: