Category Archives: Social Media

Homemade.ro dă premii

Emisiunea de clipuri făcute acasă de pe TVR 2, Home Made.ro, dă un premiu pentru cel mai bun clip realizat cu mijloace de amator, cum s-ar fi spus înainte de nebunia YouTube: 1000 RON. La Homemade.ro găsiți detalii, dar și promo-ul, care mi s-a părut simpatic.

Cât despre premiu, poate s-ar fi putut crea ceva emulație pe Internet pentru clipuri bune, ca formatul să fie mai aproape de fenomene virale și alte întâmplări de pe Internet. Era mai frumos, dar de ce să mințim, mai greu.

Home Made.ro s-a lansat vinerea trecută și poate fi văzută și mâine, la 22.40. Se uită cineva să îi facă un review?

PR Vodanet: trafic record cu felicitările, cu erată

Vodanet comunică un trafic de 3,2 milioane de vizitatori in decembrie, ceea ce conform PR-ului trimis reprezintă 60 45 la sută din traficul total pe Internetul românesc, din sursă Trafic.ro.

Pare monstruos, dar cifrele de ordinul ăsta de mărime sunt posibile, datorită felicitărilor de Crăciun puse la dispoziție pe Acasa.ro și Ele.ro. Poate să mai vină cineva cu detalii? Ionuț?

UPDATE: Chiar e monstruos, ca dovadă că însuși PR-ul Vodanet a trimis o erată:

“Cu scuzele de rigoare, precizam ca, cei 3,2 milioane de vizitatori, conform Trafic.ro reprezinta 45% din totalul audientei raportata de Trafic.ro, 7000 000 de vizitatori, in luna decembrie.

De asemenea, as vrea sa subliniez ca numarul de vizitatori pe care l-am citat conform trafic.ro, nu reprezinta numarul de vizitatori unici/luna.”

Pentru comparație, ultima hartă a publicității on-line, de la Vivi, care azi e datată 18 decembrie.

Comunicatul de presă: Continue reading

Cifrele www.comanescu.ro: blogul se citește la Cancelaria Primului Ministru

“Media lui Comanescu” se citește în draci în redacțiile din România, arată statisticile furnizate de Google Analytics. Din cele 12.343 de vizite din perioada de după relansare, 1-15 ianuarie, 386 au fost de la Publimedia, 309 de la Expres (“Evenimentul zilei”), 226 de la Mediafax, 17 de la Cancelaria Primului Ministru. Alte instituții de presă nu sunt vizibile în topul Google Analytics, ci intră la traficul RDS, Astral, Romtelecom etc.

Câteva instituții relevante care au intrat pe “Media lui Comanescu”:

Organization Name/Visits
SC Publimedia SA: 386
Expres Ltd. (“Evenimentul zilei”): 309
MEDIAFAX: 226
Media Pro International SA – ProTV: 169
SC ADEVARUL HOLDING SRL: 63
Sanoma Hearst Romania: 61
NetBridge Investments SRL: 52
The Daily ZIUA Newspaper: 36
Romanian Publishing Group SRL (Edipresse AS): 30
Cancelaria Primului Ministru: 17.

Pentru mine, asta e o veste mai bună decât volumul destul de important de trafic, fiindcă arată că mesajul meu ajunge acolo unde trebuie. Cu alte cuvinte, de la Sanoma Hearst s-a intrat de vreo patru ori pe zi, de la Publimedia, de vreo 25 de ori pe zi, de la Tăriceanu, cam o dată pe zi. Alte conglomerate de presă, care nu “se văd” ca rețea, precum Ringier fără EVZ, Realitatea-Cațavencu, Jurnalul-Antena, mă vizitează probabil la fel de mult. Se dovedește că am influență, ce fac cu ea? 🙂 Deocamdată, la 309 vizite de la “Evenimentul”, eu l-aș sfătui pe Thomas Landolt să ia în seamă, cel puțin, afirmațiile apărute pe bloguri… înseamnă cam trei vizite pe cap de ziarist la “Evenimentul”.

Topul general, în funcție de rețea, plasează Publimedia pe locul 6, imediat după giganți ca RDS sau Astral: Continue reading

SWOT www.comanescu.ro

Unde dai și unde crapă: am vrut să fac schimb de SWOT-uri cu Braduț și m-am ales cu un SWOT de la Maxim. Îi mulțumesc mult și menționez că îl consider corect. Și fiindcă lucrurile s-au încurcat în maniera asta fericită, mă gândesc că am putea da drumul la un meme (leapșă sau tag, cum i se spune mai frecvent), cu SWOT-uri. Fiindcă Maxim a muncit, e dreptul lui să beneficieze de asta, iar eu îl provoc pe Doc, de la “Inventarul stricăciunilor politice“, veteran al forumurilor și al blogului HotNews.ro, la o analiză a lui “Zi de zi“, blogul lui Maxim.

(Aparte, pentru Brăduț: aștept în continuare SWOT-ul la rubrica “După bloguri”. De aici am putea da drumul la alt meme, Brăduț mă poate desemna să fac un SWOT unei rubrici din altă parte.)

Urmează SWOT-ul lui Maxim: Continue reading

Real Nahoi

Ingres avea o vioară la care cânta când nu picta femei grase și goale, la fel cum și Einstein avea una pe care o folosea când nu scria ecuații, iar Woody Allen posedă clarinet. Ovidiu Nahoi are blog, lucru pe care l-am aflat de la Maxim.

Îl are la OvidiuNahoi.FZR.ro, pe Forza Rapid, ceea ce-l face coleg cu Copos, ceea ce și era, mort după Real Rapid așa cum îl știu amicii. De ce cântă Nahoi la blog ca Ingres la vioară? Fiindcă femeile goale și grase ale lui Nahoi sunt editorialele politice, pe care le semnează constant și cu talent la “Adevărul”, după “Evenimentul zilei”.

550_nahoi.jpg

SWOT Jurnalismonline.ro

I-am propus lui Brăduț Ulmanu (Jurnalismonline.ro) ca fiecare dintre noi să facă o analiză SWOT (strengths, weaknesses, opportunities, threats) a blogului celuilalt. Brăduț a fost drăguț cu mine și a zis că nu are ce să critice la www.comanescu.ro, deși eu cred că ar fi lucruri de spus, la relansare am făcut pur și simplu ordine prin despărțirea vechiului blog.hotnews.ro și am creat premisele apariției unor noi bloguri sub umbrela HotNews. Până la urmă a rămas ca eu să-i fac un SWOT la Jurnalismonline.ro, iar el să-mi facă mie o analiză (nu știu dacă SWOT nu e cam mult pentru chestiunea în discuție) la noua rubrică, “După bloguri”. Mă achit de partea mea în cele ce urmează.

1. Strengths
1.1. Conținut
– cantitate
– specializare
– organizare (chiar în exces, vezi la weaknesses, linkuri)
– personalitate, cu întreruperi
– expertiză (și ca redactare), interpretare adecvată
– exclusivități/întâietăți
– umor pe alocuri
– influență (nu intră chiar la conținut, dar: E citat ca sursă. Are mențiuni în ziare ca blogger. E chemat la TV). Continue reading

Fr.MySpace.com

MySpace a lansat Fr.MySpace.com, al doilea site de țară, joi, după cel destinat UK. Eu am aflat de-abia acum, din Digital Media Europe. Concurent (puternic): SkyBlog.com, lansat de un radio francez acum câtava vreme, care plănuiește site-uri îh engleză, franceză și germană.

De ce Fr.MySpace.com și nu MySpace.fr? Păi există și MySpace.fr 🙂 Dați clic, ca să vedeți unde duce.

Apropo, și BBC lansează o versiune de MySpace, zice tot DMEurope.com.

Vând scaune electrice. Sunați la Adevărul

Fiecare face extensii de brand cum îl taie capul. Adevărul a trântit un link cu roșu: “Scaunul electriC. Adevărul despre muzica românească”, care duce la www.scaunulelectric.ro, în dreapta, sus, pe front page. Un blog, destul bine scris, despre muzica românească. Problemă: ultimul post e din 2005. Ce Doamne-iartă-mă-i asta? De ce e “electric” cu “C” mare? Și care-i legătura între Patriciu și scaunul electric, ca să zic așa?

400_adevarul_link.jpg

Tot ecranul.

Îi mulțumesc pentru pont lui Șerban.

UPDATE: Bogdan Gavrilă și Cristian Banu spun, în subsol, că linkul face parte din ceea ce s-a dat contra domeniului Adevarul.ro, la sfârșitul lui 2006. La Rotld.ro apare, într-adevăr, o modificare pe 11 decembrie, ocazie cu care mergem si la proprietarul adevarulholding.ro, ca să aflăm că “Adevărul Holding”, denumirea care s-a vehiculat în presă cu privire la trustul lui Patriciu, există ca SRL.

Vodanet intră sub poala NetBridge

Site-urile Vodanet vor fi vândute în exclusivitate de NetBridge, anunță un comunicat de presă al primei companii. Din Harta Publicității On-Line a lui Vivi deduc că asta aduce Boom-NetBridge la loc pe locul I în topul brokerilor de publicitate on-line din România și plasează ARBOmedia din nou pe poziția a doua.

E prima mutare ofensivă eficace a NetBridge de la plecarea lui Orlando Nicoară la Mediapro.

Comunicatul de presă vorbește despre un parteneriat și despre faptul că Vodanet nu a reușit să atingă decât 800.000 de euro ca și cifră de afaceri în 2006, ca motiv pentru parteneriat: Continue reading