Cum funcționează showbiz-ul – în Hit Yourself, cartea lui Florin Grozea

Ce naiba se mai întâmplă în muzica românească de topuri? Habar n-aveam, înainte să mă apuc de În țara minunilor. N-o să vă enumăr hituri de top și statistici de YouTube, dar o să vă spun că de vreo lună, a trebuit să aflu cum e cu Cabron, Nicole Cherry, Cornel Ilie și toți ceilalți. I-am cunoscut/reîntâlnit pe mulți la platou și mi-au creat impresia de tipi foarte no-nonsense, care își iau în serios jobul și produc muzică și bani eficient și disciplinat, într-un mod pe care aș vrea să îl văd replicat în alte industrii. Nu știu cum ar putea fi evaluată, cu precizie, piața muzicală din România, fiindcă avem un circuit de CD-uri și mp3-uri, un altul de concerte, banii făcuți afară, drepturile de autor și multe altele. Dar ceva-ceva am găsit într-o carte pe care mi-a dat-o Florin Grozea, tipărită la Polirom și numită Hit Yourself.

Hit Yourself - coperta toata

Hit Yourself e un how-to numerotat, casetat, împănat cu exemple și adrese de Web, util pentru orice începător într-ale muzicii, dar și un instrument de explorare a felului cum se pot face succes și bani într-un business funcțional din România. Poveștile și sfaturile vin de la Florin Grozea care înseamnă Hi-Q, adică un nume de succes cu o vechime de 17 ani, dar tot Florin e cel care a avut acces la Inna, Smiley, Marius Moga și alți cetățeni care au fost prea rar întrebați despre felul cum funcționează lucrurile în muzică.

Am de la Florin câteva pagini în format pdf, pe care le puteți descărca pentru ca să vă faceți o impresie despre felul cum curge cartea. Eu, personal, m-am întâlnit cu lucrurile astea fiindcă lucrez la emisiune, dar merită luate în serios la modul general. Dac-aș avea o publicație de business pe mână, aș lansa o serie de articole despre showbiz-ul muzical din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *