Înc-o carte pe ziua de azi, uite-așa, ca să ne culturalizăm și fiindcă am o mulțime de chestii pe care n-am apucat să le pun aici în ultima vreme. De data asta, una la care am scris și eu. Pe 24 noiembrie, la ora 15.00, Humanitas lansează la Gaudeamus De la Waters la Similea, despre oameni cunoscuți și melodiile pe care le iubesc/îi obsedează/etc. Radu Paraschivescu, spiritul rector din spatele volumului, mi-a făcut plăcerea de a-mi cere un text, pe care nu-l pot posta aici, din motive de contract. O să vă spun totuși că obsesia mea se cheamă Cristina, maneaua pe care Maria Răducanu a ridicat-o din noroi și a stors-o de tot ce era impresionant, bucureștean, gotic, paseist în ea:
Mie mi se pare că treaba asta se leagă în mod curios cu Craii de Curtea-Veche, Domnișoara Hus, La țigănci a lui Eliade și multe altele, într-un film ciudat și gotic despre putreziciunea și forța vitală specială a Bucureștiului. Am încercat să pun toate astea în textul respectiv, furând masiv din textele de mai sus și din altele, într-un exercițiu textualist pe care las cititorilor plăcerea să-l descâlcească.
Altfel, m-am plimbat prin Centrul Vechi de câteva zeci de ori cu aparatul pe umăr și până la urmă am ajuns la concluzia că nu e nimic de pozat acolo, locul ar fi la fel de aseptic ca un Mall, dacă n-ar fi gunoaiele, imperfecțiunile, fantomele care bântuie. Dar nu despre pozele astea voiam să vă povestesc, ci despre o alta, pe care am făcut-o într-un alt loc bântuit din București, pe Mântuleasa (intersecția cu Călărași, La Scena). Într-o seară, Maria Răducanu a cântat acolo.
Restul nu e tăcere, ci în volumul lui Radu Paraschivescu.
O bucățică de text și lista autorilor, aici [pdf].