Ce cităm și cum cităm

Subiectiv vrea să știe în ce condiții aș cita sursa unei informații apărute pe un blog într-un articol publicat în ziar. Cine face purici de mai multă vreme pe un blog și a dat măcar una-două informații în premieră își închipuie unde bate Subiectiv: presa preia informațiile de pe bloguri fără să le menționeze sursa.

Un răspuns direct întâi: aș cita și am citat într-un ziar ceva găsit pe un blog în aceeași situație în care aș cita și am citat informații aici, pe blog. Adică atunci când bloggerul cutare vine cu o știre din punctul meu de vedere exclusivă. Găsiți de regulă un link către sursă la informații externe și mai rar la cele interne, pentru că în 99% din cazuri nu preiau informații deja apărute în alte locuri. Cineva îmi spunea că ar trebui să ofer toată actualitatea media, dar las deocamdată aspirația asta lui Petrișor, cu al său proaspăt lansat site, fiindcă pentru mine blogul este ceea ce fac atunci când nu lucrez la proiecte mai elaborate. Atunci când voi crede că un site de media e sustenabil ca business, aș putea încerca mai mult, dar în momentul ăsta nu e cazul. Deocamdată, vă invit să citiți coloana alăturată, de “M-au interesat”, pentru lucuri pe care le consider importante, dar de care nu am avut timp să mă ocup.

În al doilea rând, două vorbe despre modul cum se menționează sursa informației în presa românească. A atribui e mai curând un imperativ moral sau deontologic și nu unul legal, cât timp informația în sine nu constituie obiectul dreptului de autor – nici nu ar putea fi așa, fiindcă o lege de felul ăsta ar contrazice principiul liberului acces la informație. Deontologie și recunoașterea meritelor? Prin anii ’90 presa trăia într-un fel de schizofrenie a exclusivităților, în care nimeni nu băga în seamă pe nimeni și fiecare fura de la celălalt, dacă se putea, exclusivitățile. Mediafax știe cel mai bine la ce mă refer – ziarele plăteau pentru știri și ștergeau semnătura agenției pentru a adăuga numele unui angajat propriu. Mediafax începuse să-și presare numele din ce în ce mai des, odată la două paragrafe, ca să “treacă”. Așa se ajunge la reflexele de azi, prin care sursa unei știri dispare.

Un redactor-șef de ziar mare îmi spunea acum un an și mai bine, când blogurile erau ceva proaspăt, că în redacția respectivă ajunseseră la concluzia că nu se citează blogurile fiindcă “dacă le-am cita, ar trebui să cităm tot timpul pe câte cineva”, nu numai de pe bloguri. Felicitări, dar asta arată destul de bine capacitățile redacției respective – una foarte mare – de a furniza informație la mâna întâi: aproape zero. E și explicația pentru care quality-urile, printre care se număra și ziarul în cauză, au un public atât de mic.

Dincolo de mentalitatea schizoid-cleptomană care se perpetuează încă în media tipărită, lucrurile sunt înțelese în România altfel decât în presa anglo-saxonă. În presă, informația se atribuie din motive de credibilitate: dacă scrii despre mărirea salariilor profesorilor și menționezi Guvernul României, atunci informația capătă mai multă greutate decât dacă enunți pur și simplu ceea ce se întâmplă. La noi, regula asta se aplică destul de prost. Editorii oldskool tind să taie diferite citări, menționări și atribuiri și am auzit chiar teoria bizară că “uneori trebuie să-ți asumi unele lucruri”, adică informații, fiindcă treaba asta te-ar face un jurnalist mai high-profile sau ceva de genul ăsta.

Chiar dacă vezi lucrurile ca la școala de jurnalism, în sensul că atribuirea dă credibilitate, blogurile sunt mai rar citate fiindcă, la un loc, nu au o reputație foarte bună. Jurnaliștii mai puțin cunoscători în materie de net tind să trateze orice zicere de pe un blog drept zvon, chiar dacă este o informație în premieră și paraverificată, precum tranzacția dintre Ringier și Dogan, dată de Tolontan, sau plecarea redacției de la Libertatea, dată de mine.

Toate cele de mai sus au puțină importanță din unghiul cititorului, motiv pentru care faptul că am găsit mereu informații date de mine peste două sau trei zile în ziare, fără ca blogul meu să fie menționat, nu m-a deranjat prea tare. Dacă cineva ia de la tine, înseamnă că ești util și valoros într-un fel sau altul. Altfel spus, sunt convins că cititorul specializat de media care a găsit la mine pe 2 octombrie asta și-a format singur o anumită părere despre ziarul și ziaristul care a publicat pe 6 octombrie asta.