Iluminații și tipar la două culori: Gutenberg a încercat

Umberto Eco zice prin Nu sperați că veți scăpa de cărți că în epoca incunabulelor (primele cărți, 1450-1500), copiile erau personalizate prin intermediul iluminațiilor, elementele adăugate manual paginii tipărite (letrine, chenare, ilustrații). E un tip de personalizare care a urmat costisitoarelor manuscrise, conchide Eco.

Adevărul e că lucrurile nu stau chiar așa. Gutenberg a făcut teste de culoare roșie peste negru pentru letrine și titluri, se spune în The Bible in Pictures – From the Workshop of Lucas Cranach. Testele nu au funcționat, așa că practica iluminațiilor a rămas în picioare. Deci nu cererea de pe piață a dictat ornamentele manuale, ci o imposibilitate tehnologică. Ne putem gândi și la faptul că dacă bogații acelor vremuri doreau cărți foarte personale, ar fi putut comanda în continuare manuscrise și nu tipărituri. Cum probabil că s-a și întâmplat, dar într-o măsură mai mică decât ar fi trebuit pentru ca tiparul cu litere refolosibile, invenția lui Gutenberg, să dispară. Dimpotrivă.

Viitorul a mers în orice caz în sensul lui Gutenberg. Nu știu când s-a trecut la tiparul zis “la două culori”, dar interesant e că în România, în 1989, redescoperirea lui a fost o mare poveste. În ultimii ani ai comunismului, “Scânteia” apărea integral alb-negru, fără culoare nici măcar pe logoplate (capul ziarului). Atunci când Adevărul și România liberă au început să se tipărească cu albastru și magenta a fost o mare reușită.

Biblia lui Gutenberg ( de pe Wikipedia)