Arhanghelul Eftimie

Cu obrăznicia și răutatea caracteristică, Ovidiu Eftimie de la Eftimie.net și Times New Roman își bate joc la modul cel mai nemilos de nobila literatură SF și de publicul lui și-al tuturor, scalându-și trollingul la proporții de volum, pe deasupra și de hârtie, mai precis ceea ce a devenit la sfârșitul toamnei trecute rușinea eternă a anticipației mondiale, romanul lui de debut pe nume Arhanghelul Raul.

Intențiile deloc onorabile ale ipochimenului Eftimie sunt ușor de înțeles chiar din rezumatele de pe Net ale cărții și interviurile pe care Eftimie și le-a plătit în bitcoinuri în locuri ca Hyperliteratura sau Cărți Zburătoare. Chipurile nașii de pe CFR sunt reprezentanții unei organizații secrete care luptă cu un univers bidimensional, care a construit un fel de turn al lui Babel de-acolo, de jos, de unde e el, care turn se unește cu Gara Teiuș printr-o gaură, prin care gaură dau buzna în universul nostru niște creaturi scârboase bidimensionale, ca să facă tot felul de sătănii. Hades, adică Satana, trimite o mortăciune luminescentă și însetată de bere pe nume Raul, fost copywriter transformat cu sfruntare teologică de Eftimie în arhanghel, pe lumea noastră, ca să pună lucrurile în ordine. Împreună cu niște nași strașnici și un curcan cu un nume imposibil de ținut minte, gen Popescu, Raul încearcă să rectifice Universul nostru familiar, adică 3D, ceea ce implică și căutarea unei creaturi de o frumusețe incredibilă pe nume Desdemond Imposibilul, care e-n 4D.

Habar n-am despre SF-uri, în general, și în particular n-am citit decât Philip K. Dick, William Gibson și Neal Stephenson. Dar cred că aiurelile lui Eftimie dezamăgesc profund orice fan serios de anticipație, genul pentru care viitorul e o chestie solemnă. La Eftimie nu numai că nu e o chestie serioasă, ci o gaură din Teiuș, dar în plus Raul și toată șleahta lui de nași distrug chiar ideea de viitor, plimbându-se înainte și-napoi prin el cu ajutorul unor locomotive cam stricate, dar speciale, glorii ale industriei grele românești post-ceaușiste inexistente. Numai un nesimțit ca Vonnegut – am uitat că l-am citit și p-ăsta – mai produce asemenea bătăi de joc și, cel puțin, la Vonnegut, pe toate personajele care contează le roade câte ceva, au câte-o jenă metafizică. Raul, nașii, Hades și toți ceilalți nu vor nimic, decât să se caftească cu zombii ăia 2D pe care oricum i-a văzut oricine în gara din Teiuș și să salveze Universul 3D.

Plus, toate locomotivele alea sunt niște rahaturi care n-au nicio legătură cu ingineriile elaborate pe care le gândesc sfiștii pentru ca inginerii și oamenii de știință să le pună în aplicare la câteva decenii după moartea lor, ca s-ajungem toți pe Lună, Marte sau în Star Wars numărul șaptișpe. Singurele dispozitive care funcționează verosimil în terfeloaga lui Eftimie sunt berea, plus niște salam și roșii de pe un ziar. Or asta nu e anticipație. Sau dacă e, e cam nasol.