3.think.1: Presa cotidiană din România, schimbările din 2006



Odată, demult, într-o

galaxie îndepărtată au fost

Bani mulți, oameni puțini, o presă pe măsură

Vechile erori, new media, dinozauri, taifasuri la o terasă cu bere


  UE, alai de dinozauri, oligarhi, datorii, procese, șantaje, procurori, colomnii

O viață suspendată între frică, neprofesionalism, amețeală, profit, resurse umane și consultanți

O PRODUCȚIE A CASEI DE BLOGURI
FRAȚI DE WIKI

cu
Iulian Comanescu
Sorin Adam Matei
 Alex (Brăduț) Ulmanu
acum pe ecranele
Media lui Comanescu, Pagini, Jurnalismonline


 


[Ulmanu] Pentru jurnaliștii români, sau cel puțin pentru cei din București, anul 2006 a adus mai multe posibilități de angajare, într-un număr mai mare de instituții de presă. Concurența marilor trusturi a crescut numărul titlurilor și foamea de oameni. A sporit, însă, și profesionalismul presei? A crescut calitatea produselor oferite publicului?

[Comanescu] Cei “patru mari” din media românească, Sârbu, Voiculescu, Vîntu și Patriciu, au, dincolo de suspiciunile de jocuri de influență prin intermediul titlurilor deținute, și pretenții de moguli media în sensul profitului. E drept, [Ulmanu] trei dintre ei își fac banii din altfel de afaceri, în timp ce al cincilea, auslanderul Ringier, [Comanescu] continuă să încerce să pună “Evenimentul zilei” într-o orbită ascendentă și a lansat un experiment avangardist pentru România, free sheet-ul “Compact”. [Matei] Schimbările de personal determinate de revoluția managerială impusă de patroni orientați mai mult către profit decât către vorbăria ieftină au mai curățat din zgura care se adunase pe pistoanele presei centrale. Ziarele caută, însă, în continuare o direcție și, în această căutare, majoritatea au pierdut din tirajul pe hârtie. [Comanescu] “Libertatea” se menține, e drept, în ciuda plecării echipei Halpert, dar tirajul “Jurnalului național” seamănă cu un montagne russe, din cauza campaniilor cu Loganuri, iar “Evenimentul zilei” e în continuare într-o pierdere lentă de tiraj, cam aceeași cu a întregii piețe. Mai jos de top 3, începe măcelul: “Gândul” și “Adevărul” au alunecat sub valuri îmbrățișate înainte de a fi preluate de noi echipe, “Ziua” bâjbâie, “Atac” moare și învie (scamatorie deocamdată neconvingătoare), iar “România liberă” a ajuns la menopauză.

[Matei] Remarcabil, însă, ziarele sunt în creștere semnificativă de trafic online. De aceea, succesul noilor formule, când există, nu poate fi încă complet evaluat. Rămâne să vedem dacă declinul tirajului pe hârtie reprezintă un eșec de politică editorială sau un transfer de atenție din universul de celuloză către cel electronic. [Comanescu] Faptul că managerii de presă clasică se încăpățânează să creadă că e vorba doar de un declin al printului nu ne îndreptățește totuși să tragem concluzii ce se vor finale. [Matei] La capitolul formule, trebuie remarcat că ziare cum ar fi “Jurnalul național” sau “Cotidianul” încearcă cu îndrăzneală, deși cu multă stângăcie, formule hibride, care le apropie mai mult de revistele de interes general sau high-brow, decât de presa cotidiană.

Nu avem știri. Da, știri

[Matei] Lipsa cea mai mare din universul ziarelor  este, în continuare, cea de la capitolul știri. [Comanescu] Pare ciudat să începem contabilizarea lipsurilor cu o specie publicistică aparent atât de banală, dar e vorba de o carență reală și dureroasă, care se extinde asupra întregii prese românești. [Matei] Știrile sunt în continuare reactive, în loc să fie proactive. Agenda zilei este dominată de evenimentele create de politicieni sau de întâmplările imediate (serialele bilețelelor, șantajelor, demisiilor, etc.), nu de un serios jurnalism de investigație [Comanescu] sau măcar de o preocupare programatică pentru știrile cu adevărat interesante pentru cititori. [Matei] E drept, această carență este resimțită și de echipele editoriale ale ziarelor. Măcar instinctiv, ele văd că publicul dă din cap plictisit când presa repetă aceleași episoade cu aceleași idei și întorsături de frază. De aceea, unele ziare au încercat să schimbe macazul. Ele au aruncat pe piață anchete și “probleme”. Această tendință este remarcabilă măcar prin faptul că este o pată de culoare în peisajul publicistic scris. “Evenimentul zilei” sau “Jurnalul național” au încercat să lanseze teme grele, dedicând din când în când prima pagină unor evenimente și curente și importante. “Evenimentul zilei” s-a preocupat de efectele sociale ale migrării, în special asupra copiilor rămași acasă, sau de greutățile puse în calea celor care se întorc în România după un sezon de muncă în străinătate. “Jurnalul național” a continuat cu varii mijloace seria sa, veche deja de o jumătate de decadă, a dezvăluirii crimelor comuniste. În ambele cazuri, însă, anchetele nu par a fi ancorate de nici un eveniment curent. Chiar atunci când aruncă pe piață un subiect “mare,” ziarele au datoria de a îl lega de un eveniment al zilei. Un ziar e, în cele din urmă, un mijloc de a ne ține la curent cu ceea ce se întâmplă acum, aici. De aceea, anchetele au părut a fi mai mult un capriciu decât un subiect de meditație serioasă. În plus, un anumit senzaționalism și o doză de superficialitate a subminat valoarea acestor inițiative.

[Comanescu] Cauzele carenței de știri se pot reduce la trei. Pe de o parte, e vorba de subdimensionarea redacțiilor românești, mai ales la capitolul reporteri. Cea mai nobilă meserie din presă, a culegătorului de informație și percepții, e prost plătită și discreditată în presa românească. Redacțiile se umplu de “șefi”, “editori” și, mai nou, trusturile se înzorzonează cu “publisheri” cu diferite background-uri profesionale și liste de competențe. Între timp, pozițiile de reporteri sunt ocupate, din cauza ofensivei media a lui Patriciu și Vîntu, de cruzi absolvenți sau chiar studenți la jurnalism, atunci când există în organigramă. [Ulmanu] Studenții la jurnalism sau la alte facultăți ajungeau și în trecut în redacții. Acum, din pricina crizei de personal venită odată cu expandarea marilor trusturi centrale, ei sunt lansați la apă fără să știe să înoate. [Matei] Puțin training, rar “couching”. Fără ghidajele și reperele pe care profesia trebuie să le adauge cunoștințelor căpătate pe băncile școlii, jurnaliștii începători trec printr-o nouă perioadă heirupistă, asemănătoare anilor 90.

[Comanescu] În al doilea rând, este cunoscut apetitul dintotdeauna al presei pentru ceea ce Graham Bowley de la Financial Times numea “the institutional story”, povestea instituțională. Știrile vin mai ușor de la instituții, cu alte cuvinte, iar nouă, ziariștilor, ne e ușor să le preluăm așa cum ele, instituțiile, le servesc, ceea ce uneori ne face să ne pierdem instinctul pentru lucrurile cu adevărat interesante pentru cititori. [Ulmanu] Unul dintre cele mai mari pericole pentru orice jurnalist este sa devină “insider”, în sens propriu. Jurnaliștii se învârt în anumite cercuri (adesea așa-numite înalte), cunosc anumite persoane, cu care beau cafele, stau la taifas după ce iau masa la “Sârbu” sau la Casa di David, își spun pe numele mic sau măcar respiră același aer. Rezultatul este că jurnaliștii uită să mai scoată capul afară, să mai ia o gură de aer, să mai facă un pas înapoi. Așa se face că înghit pe nemestecate subiectele servite de terți, că li se par importante lucruri care, poate, nu spun nimic marelui public și viceversa – lasă la o parte subiecte care ar crea cu adevărat rezonanță.

[Comanescu] În fine, în al treilea rând, ceea ce am putea numi tehnologizarea fluxurilor de informație predispune presa românească la aceeași cablare la agenda publică. Ziaristul începe să devină o ființă prolifică, fără picioare, racordată la e-mail, telefon, fax, Realitatea TV și Google, care reguritează comunicate de presă, “ponturi” servite de-a gata de politicieni în diferite scopuri și informație de background standardizată, dar nu foarte riguroasă, gen Wikipedia. [Ulmanu] Este sindromul “jurnalistului de birou”, care nu merge pe teren, nu miroase firul ierbii și, uneori, nu știe cum arată persoana a cărei voce îi servește informații la telefon sau a cărei semnătură apare la sfârșitul comunicatelor primite pe e-mail. O boală înrudită este “pack journalism”, jurnalismul de haită – toată lumea merge în aceleași locuri, pune aceleași întrebări, scrie aceleași articole.

[Comanescu] Știrile sunt importante. Nu e vorba de agenda zilnică, cea tocată de toată lumea, de acel “Noi suntem Mediafax și în Mediafax ne intoarcem”, cum spunea Lucian Mîndruță, ci de știrile spre care se duce reporterul. Cele care nu se găsesc la avizierul secției de poliție și nici pe ordinea de zi a Senatului, cele cu impact real la cititori și care, bine documentate, sunt exclusivități pentru presa scrisă. Pe acest tip de abordare, mai laborios și inteligent, ziarele ar putea “lua fața” televiziunilor, în loc de a apărea a doua zi cu același bilețel al lui Tăriceanu, cu același titlu.

[Matei] Printre subiectele de știri care lipsesc cu desăvârșire din presa generalistă, sunt cele care se referă la schimbări majore în structura socială, economică, politică și culturală a țării. Petrolul, de pildă, a bătut câteva recorduri în ultimii doi ani. Rar și mai mult constatând o fatalitate retroactiv, decât discutând o întâmplare, proactiv, au titrat ziarele locale spargerea plafoanelor de preț. Sondaje și studii numeroase au anunțat de câteva ori prognoze dramatice privind scăderea demografică (România ar putea să aibă numai 16 de milioane de locuitori în anul 2050). Creșterea economică, ce a atins ritmuri chinezești, de 8%, a fost și ea tratată ca un fel de ploaie, care fie s-a întâmplat, fie e cunoscută de toată lumea. PSD-ul e o specie în depopulare în Moldova. Partidul Noua Generație canibalizează atât PSD-ul cât și dreapta. Românii sunt mult mai optimiști acum decât au fost vreodată: 60% din ei cred că România se îndreaptă în direcția cea bună, comparat cu o proporție asemănătoare, care credea opusul, în 1999. [Comanescu] Și nu în ultimul rând, tematica UE e poate cel mai bun exemplu de “abordare instituțională” în presa românească. Poveștile cu oameni adevărați și impact la mase, cum ar fi peripețiile căpșunarilor, sunt expediate în paginile de reportaj, în timp ce paginile de Integrare sau Europa sunt îmbâcsite cu povești cu cocoșul roșu de la Bruxelles, scrise în dorul lelii de externiști. Aici, totul se face via agenții de presă, iar Bruxelles-ul, care începe să devină o instituție mai importantă pentru România decât guvernul propriu, nu e nici pe departe populat cu corespondenți ai ziarelor și televiziunilor importante. Încă se merge pe soluția câte unui român aflat cu alte treburi într-un oraș mare, care livrează pentru mai multe medii de informare ce poate și el.

[Matei] Multe din subiectele de mai sus lipsesc din repertoriul conversațiilor zilnice pentru că atunci când sunt anunțate de variatele organizații sunt superficial titrate, ca un fel de curiozități. Un fel de “așa-i că nu știați că….” Ele nu sunt decât rar anticipate, mai ales pentru că ziarele nu au secții dedicate de analiză și redactori specialiști în chestiuni structurale, care să știe cum curg ciclurile de cercetare și investigație ale think tankurilor locale sau internaționale. Mai mult, știrile sunt de multe ori prost contextualizate, [Comanescu] mai ales în zona internațională, unde “externistul” cu state vechi susură printre buze, la ședința de sumar, o poveste cu Banca Reglementelor Internaționale, pe care n-o pricepe nici editorul de la Economie, nici redactorul-șef. [Matei] Publicului nu i se explică cauzele și probabilele metode de prevenire a unora dintre aceste fenomene, [Comanescu] nu i se revelează impactul național al exoticei povești.

Făcătorul de gazete, făcătorul de prostii

[Comanescu] Un ziar contemporan se conduce cu un board de oameni inteligenți. [Matei] Este o echipă de redactori-strategi, care își înțeleg mai bine ca oricine zona de interes, secondați de sub-redactori și copy editori care pot să scrie repede, bine și concis, serviți de reporteri inteligenți, informați, curajoși, activi și care dorm cinci ore pe noapte. În această situație redactorul-șef este un CEO. Un strateg. Un dirijor și un arbitru al echipei de management redacțional, nu factotumul și stăpânul absolut al redacției. El nu scrie editoriale. Nu citește fiecare material. Nu decide singur ce intră pe prima pagină. Presa e încă tributară mitului șefului care controla tot și care se opunea intrării reclamei în gazetă, care conspira cu politicienii, care transmitea ordine detaliate de execuție a articolului. Cu alte cuvinte, o fantomă continuă să bântuie prin Europa presei românești, [Comanescu] iar fantoma e a lui Ion Cristoiu, cel fără de care între 1992 și 1996, la “Evenimentul zilei”, nu se mișca nici un semn diacritic în pagină. Marile merite ale bătrânului făcător de gazete pălesc în fața distanței – în timp – la care se află presa românească de ele și în fața tirajelor mizere pe care le obțin descendenții lui.

 

[Ulmanu] Pe de altă parte, așa cum remarcă unii dintre cei care au lucrat cu el pe vremea începuturilor “Evenimentului zilei”, Ion Cristoiu făcea un lucru pe care managerii de presă și editorii de azi nu-l reușesc: gândea altfel. Cu toate defectele sale, “Evenimentul zilei” din anii 90 era diferit, ca înfățișare și abordare, de tot ce exista în presă la vremea aceea. Astăzi, șefii din presă nu vor, nu pot sau nu știu să fie diferiți, să găsească poziționări originale și unghiuri inedite. [Comanescu] Raportarea la concurență, pe care Pierre Bourdieu o evidenția ca boală a presei contemporane, predomină, iar în ultimă instanță, toate gazetele ajung epigoni ai televiziunilor de știri. [Ulmanu] Succesul de pe vremuri al “Evenimentului zilei” i-a învățat pe cei care au crescut la școala Cristoiu că știrile trebuie să fie șocante, senzaționale, spectaculoase. Și scurte. Iar fenomenul jurnalismului la indigo a făcut ca publicul să se îndepărteze de presă, pentru că viața nu e întotdeauna șocantă, senzațională și spectaculoasă; atunci când realitatea din ziare e alta decât cea a vieții de zi cu zi, cititorii nu se mai regăsesc în produsul jurnalistic.

 

[Ulmanu] Ziarele “serioase” cad în prăpastia de pe cealaltă parte a muntelui. Atunci când nu sunt spectaculoase, senzaționale sau șocante, știrile sunt seci. Fără sare și piper. Fără voci, fără exemple, fără anecdote. Și astfel, jurnaliștii reușesc adesea să omoare subiecte care ar putea fi interesante, pentru că nu le gândesc și nu le scriu așa cum trebuie.

 

[Ulmanu] BBC World Service a dedicat, cu ceva vreme în urmă, câteva zeci de minute unei transmisiuni în limba engleză despre “sindromul soacrei la români”. O problemă socială gravă, care afectează mii de familii tinere nevoite să locuiască la părinții ei sau ai lui pentru că nu-și pot permite un apartament. Un subiect de impact, tratat serios, dar atractiv. Unul dintre multele ignorate de presa română.

 

[Ulmanu] În lipsa unei culturi profesionale adecvate, a unei instrucții mediatice și unei școli de presă care să pună accentul pe ceea ce este interesant, relevant și util (ca o contrabalanță la șoc, senzație și spectacular) și care să încurajeze prospețimea și deschiderea în gândire, în condițiile unui sistem de decizie supracentralizat, presa se află într-o criză de idei ce contribuie la îndepărtarea de public.

[Comanescu] De remarcat, altminteri, faptul că în presa românească distanța dintre “tabloid” și “ziar de referință” e mult mai mare decât cea din presa occidentală. Primul comite excese în direcția șocantului, al doilea, în materie de lungime a textelor, punere în pagină neatractivă și “atitudine”.


[Matei] Supracentralizarea editorială este dublată de lipsa unui real flux de producție de știri, în care articolele să fie verificate, îmbogățite și co-redactate de redactori de specialitate. Pe scurt, deși ziarele au făcut un anumit progres, se află înțepenite undeva la mijlocul drumului, fără să fie sigure de direcția în care se îndreaptă. [Comanescu] Lipsesc specialiștii, plouă cu șefi. Mai ales cei cu opinii, multilateral dezvoltați intelectual, jinduitori după un colț de masă în studiourile Realitatea TV.

[Comanescu] Cei care se pricep la ceva anume, șefii de pagină cu experiență, reporterii cu idei, în schimb, înghit în sec și execută în silă ideile insurgente ale vreunui adjunct plin de inițiativă. Un ziarist de la un cotidian central spunea că în ședința zilnică, cei care ar trebui să vorbească se uită pe pereți, în timp ce alții perorează interminabile prostii. Direcția editorială e o chestiune de mușchi, de cine e mai al dracu’, are gura mai mare și prieteni pe un palier de management mai sus.

Cei 4+1 mari patroni și treaba lor în presă

[Comanescu] Nouă dintre cele 11 cotidiene ale căror cifre au fost actualizate pe site-ul Biroului Român de Audit al Tirajelor aparțin lui Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, Adrian Sîrbu și Ringier România. În urmă cu un an, piața era împărțită între opt-zece proprietari, însă cei patru mari moguli au luat cam tot ce mișcă în afară de Ringier. Situația din 2006, conform ultimelor date SNA interpretate la Comanescu.ro, spune: Ringier 56 %, Voiculescu 15 %, Sîrbu și Patriciu câte 5 %. Vîntu ar putea avea și el 3-5 %, cu neauditatul “Cotidianul” și în funcție de veridicitatea informațiilor conform cărora “Ziua” este tot a lui.

[Comanescu] Restul lumii rămâne cu 19 la sută, incluzând un titlu unguresc și ziare de sport. Cum-necum și făcând abstracție de presupusele intenții de balauri politici ale celor patru mari români, asta înseamnă o revoluție managerială, prin cohortele de ziariști și manageri luate de Vîntu de la Sârbu și de Patriciu, de la Ringier. Însă o revoluție care [Matei] nu e nici ea fără probleme. Intrarea lui Patriciu și a lui Vântu în media, cu amândouă picioarele, nu asigură cu totul independența  și modernizarea editorială a cotidienelor. Amândoi au dacă nu ambiții politice, măcar nevoia de a interveni pe scena politică pentru a-și apăra pozițiile economice și juridice amenințate de un milion de procese.

[Comanescu] Vorbind la grămadă, noua dinamică a presei cu substrat politic din România are două caracteristici. Investiție masivă și bâjbâieli manageriale. Am vorbit altundeva despre criza de resurse umane provocată de banii care s-au aruncat în piață. Managerii zboară de la Sârbu la Vîntu și de la Ringier la Patriciu ca la squash, în timp ce legiuni masive de ziariști îi urmează, în căutarea deceniului pierdut prin redacțiile de unde au plecat, pe bani puțini, cu șefi discutabili și respect de sine proporțional cu statusul social, adică în scădere.

[Matei] Crearea celor patru concernuri de presă locală și mutațiile de personal nu sunt lucruri neapărat negative. O piață autentică de presă, atât pentru produse, cât și pentru forța de muncă este absolut esențială. Ea nu poate exista fără competiție, iar aceasta nu poate exista fără instituții serioase în spate, cărora să nu le fie frică să investească în viitor. Măsura noii structuri de afaceri în mediul jurnalistic, mai ales cel scris, va fi dată mai ales de capacitatea acestor organizații (și nu a lui Vântu, Patriciu, Voiculescu sau Sârbu, ca indivizi) de a propune și mai apoi susține noi produse mediatice. Mai mult, ea va fi dată de modul în care cele patru grupuri de afaceri (plus Ringier) vor înțelege să accepte înfrângerile. Nu toate ziarele și televiziunile propuse în ultimii câțiva ani vor supraviețui pe lungă durată. Unele vor muri, poate, înainte de a se naște. Dacă aceste eșecuri vor fi publice și acceptate de cei care nu au putut să le transforme în victorii, atunci măcar un lucru va fi clar. România mediatică nu mai are nevoie de proptele ne-economice și politice pentru a supraviețui. Mai mult, media nu mai este subordonată intereselor politice ale patronilor, ca alibi sau armă de luptă împotriva autorităților.

[Comanescu] Una peste alta, din punct de vedere al management-ului și al business-ului, piața cotidiană se caracterizează prin tentative de management profesionist, dublate de planuri patronale tenebroase și triplate de lipsa de oameni. Un amestec volatil, care poate folosi atât la bombe de ziare, cât și la fuzee de piață. Poate ieși, mai simplu spus, ceva pe cât de prost, pe atât de bun.

Trenduri, branduri

[Comanescu] Greu de prevăzut încotro se îndreaptă, în acest cuplu de forțe, piața presei cotidiene românești. Și totuși, dacă e s-o facem, există câteva tendințe verosimile.

1. În primul rând, e vorba de segmentare. Faptul că Patriciu atacă, cu “Averea” pe punctul de a se transforma în “Click”, piața tabloidelor constituie prima amenințare cât de cât serioasă la supremația “Libertății”. Agitația de la “Adevărul” și “Gândul”, ca și schimbările de la “România liberă” ar putea fi bazele unei noi zone quality, adecvată intereselor cititorilor, contemporană și rentabilă ca business. Vedeta acestei zone poate fi “Cotidianul”, dacă echipa managerială mai are, așa cum a afirmat, și alte idei în afară de ceea ce răutăcios putem numi utilizarea ziarului pe post de ambalaj de DVD-uri sau cărți. Apariția unui al doilea ziar de business, lângă “Ziarul financiar”, pare o certitudine, după numirea Andreei Roșca, ex-“Capital”, ca publisher general.

2. [Matei] Presiunea Internetului este fantastică, deși e greșit să se creadă că Internetul este dușmanul presei scrise. Internetul este prietenul ei, dar numai în măsura în care este acceptat ca un partener, nu ca un competitor sau dușman. Aceasta înseamnă că Internetul nu poate fi văzut ca un extraterestru ținut pe lângă casă ca să-ți amuzi prietenii, opriți la o țuică, cu uimitoarea sa capacitate să facă găinile din ogradă să dispară cu un “clic” din mouse.

 

[Matei] Internetul va duce nu la dispariția, ci la accentuarea rolului de agregator de știri al presei scrise, în măsura în care aceasta va avea ce să agrege.

 

3. [Ulmanu] Avântul noilor tehnologii înseamnă și o reorientare strategică a resurselor. Ziarele investesc mai mult in site-uri, mută edițiile online (făcute până mai ieri în exclusivitate de departamentul IT) în redacție, cresc numărul de oameni alocați redactării de știri online, încep să concureze televiziunea și radioul prin actualizarea în timp real a fluxului informativ pe Internet, încheie înțelegeri cu companiile de telefonie mobilă pentru furnizarea de conținut prin intermediul terminalelor GSM, ori creează propriile fluxuri de transmitere a informațiilor prin SMS.

 
4. [Ulmanu] O altă tendință vizibilă este trustizarea, ca răspuns la fragmentarea continuă a presei din ultimii 10-15 ani. Banii nou-intrați în piață odată cu Vântu și Patriciu încep să creeze imperii care, inevitabil, înghit jucătorii mai mici din piață. În același timp, ofensiva noilor veniți îi obligă pe cei prezenți deja în piață (Ringier, Voiculescu, Sîrbu) să acționeze pentru a-și consolida pozițiile. Pe de altă parte, dispariția titlurilor neperformante, pe care au tot prevăzut-o specialiștii de ani întregi încoace, întârzie să se producă.

 

5. [Ulmanu] Unul dintre trendurile legate aproape în mod natural de trustizare este localizarea. Ziarele locale, fie ele, adesea, prost făcute și distribuite, câștigă, de cele mai multe ori, bătălia cu ziarele centrale pe teren propriu. După încercările puțin convingătoare ale unor trusturi precum Media Pro sau Intact de a dezvolta rețele de presă în țară și după eșecul rețelei Monitorul, produs mai degrabă dintr-o eroare de calcul ce a dus la o extindere prea rapidă pentru resursele grupului, asistăm acum la ofensiva brațului de publishing al ARBOmedia, care are deja cinci titluri locale în portofoliu și intenționează să ajungă la câteva zeci.

 

[Ulmanu] Presa locală, atinsă, până mai an, de o stare de letargie și inerție, lipsită de perspective în mediul profund corupt și politizat în care trebuia să funcționeze, începe să vadă luminița de la capătul tunelului. Perspectivele de vânzare către investitori cu potență au apărut în contextul în care, deja, multe ziare au început să facă bani din publicitate “pe bune”, obținută inclusiv din colaborarea cu regia de publicitate a ARBOmedia, singura, deocamdată, care plasează publicitate națională în publicații locale, [Comanescu] cu excepția vânzărilor asigurate de structura internă a lui Adrian Sârbu, în rețeaua proprie de “Clujeni”, “Orădeni” ș.a.m.d.

 

[Ulmanu] Pe de altă parte, marile ziare naționale au început să-și ia măsuri pentru ranforsarea prezenței în mediul local și regional, cel mai bun exemplu în acest sens fiind “Evenimentul zilei”.

Premisele succesului

[Comanescu] În cursul lui 2006, câțiva manageri cu rezultate bune, ca Dragoș Stanca, Aurelian Amurăriței, Cosmina Noaghea sau Răzvan Cornețeanu și-au mutat cartierul de operațiuni. Echilibrul instabil de pe piața actuală depinde de succesul sau insuccesul lor. Iar acesta depinde de câteva lucruri.

1. [Comanescu] Primul este înțelegerea sau neînțelegerea presei ca activitate a ziariștilor. Dintre cei patru, numai Stanca, director general la Vîntu (print) a scris de meserie, la gazetă. Presupunând că toți patru știu să evalueze costuri, să gândească strategii de promovare și să pună oameni la locul lor, background-ul de jurnalist pare un atu important pe o piață în care se conturează sciziunea între absolvenți de MBA fără experiență într-un business complex și cu caracteristici bizare – și ziariștii încremeniți în războaie din anii ’90, încă suspinători după mitul ziaristului-Mesia, cu rolul lui de felinar al maselor. Regele gol (nu pe cap, ci în cap) al presei românești, Cristian Tudor Popescu, e un exemplu concludent: fals profet nu numai din cauza lipsurilor proprii, ci și fiindcă s-a născut (ca ziarist) atunci când nu trebuia și acolo unde nu trebuia.

2. [Comanescu] Al doilea asset necesar este competența de resurse umane. Ca s-o spunem pe șleau, euforia investițională a lui Vîntu și Patriciu se traduce prin faptul că orice tembel poate primi o leafă de câteva mii de euro. Iar deștepții transferați se aglutinează în organigrame care ar stârni spaima unui specialist străin. Experții în resurse umane, nu neapărat sclipitori, dar cel puțin ascultați de management și patronat, ar putea da de puțină apă în nisipul de unde se recrutează în momentul de față noii angajați, al facultăților de jurnalism și al provinciei. Tot ei ar putea spune că nu e nevoie de cinci directori, din care doi generali pe două ramuri, șase publisheri și nouă redactori-șefi pentru un produs al cărui tiraj e egal cu numărul șefilor multiplicat cu o sută. Și tot ei ar putea organiza programe de training permanent, necesare pe o piață unde mutările de la un titlu la altul sunt atât de numeroase și (in)cultura organizațională atât de fragmentată. Și, nu în ultimul rând, aceiași specialiști în HR ar putea elabora modalități noi de motivare a angajaților, pe o piață în care beția cu bani riscă să se lase cu mahmureli organizaționale.

3. [Comanescu] Organizarea workflow-ului este o altă miză câștigătoare, mai aproape de ceea ce știu managerii existenți. Abaterile față de schemele cele mai simple de producție, întârzierile față de deadline-uri, pierderile de bani din cauza edițiilor a II-a trase numai pentru ca articolele sosite târziu să poată trece prin corectură sunt incredibile. Ziariștii de talent își permit să predea târziu și să aibă idei fixe. Cei punctuali habar n-au de gramatică și primesc scrisori de amenințare de la Corectură. Nou-botezatele “departamente de producție” adăpostesc fosile de pe vremea plumbului, care demotivează total șefii de pagină și graficienii bine pregătiți în materie de Photoshop sau InDesign. Redactorii-șefi nu pot trăi fără indicații prețioase date art directorilor și fotoreporterilor, care devin alcoolici, chiulangii sau maniaci ai jocurilor pe computer între ediții.

 

4. [Ulmanu] Un alt element ce ar putea da consistență actului jurnalistic este regândirea rolului pe care trebuie să-l aibă ziarul într-un peisaj media din ce în ce mai aglomerat, dominat de televiziune și atacat de copilul teribil, internetul. [Matei] Urmându-l pe Creangă, credem că “dacă-i popă, să cetească, dacă-i cal, să tragă și dacă-i copil, să se joace”. Ziarele trebuie să înțeleagă că misiunea lor este să fie cu un pas înaintea evenimentelor, să relateze ce se întâmplă sau se va întâmpla în viitorul imediat. Ele trebuie să devină mai relevante cititorilor, punând accentul pe “descoperirea” de evenimente mai ales în zona structurilor de zi cu zi, care influențează viața multor români. Aceste știri trebuie combinate cu mai multe genuri jurnalistice, inclusiv analiza și reportajul interpretativ. Ambele sunt aproape inexistente în presa scrisă. Redescoperirea poveștii neutre, spusă la persoana a treia e absolut necesară dacă ziarele vor să își reapropie cititorii.

5. [Matei] Ziarele mai au o misiune de îndeplinit. Ele trebuie să iasă din ghetoul marilor orașe și al publicului activizat din punct de vedere politic și cetățenesc. Pe măsură ce acest public fie emigrează, fie se subțiază din cauza competiției altor mijloace de informare, ziarele trebuie să investigheze posibilitatea de a recaptura publicul semi sau non urban, atât intelectual, cât și cu studii medii. Aici problema este, însă, complicată de faptul că apetența acestui public pentru știri este mică și preocupările sale sunt locale. Desfășurarea unor structuri de presă puternic localizate, la nivel subjudețean, ar putea, însă înfrânge această problemă. România nu are încă rețele de presă locală bine dezvoltate și ieșirea din impasul actual al ziarelor centrale ar putea fi mai marea lor localizare.

 

6. [Matei] Tot în contextul revoluției Internet, presa scrisă trebuie să își regândească în mod fundamental relația cu cititorii. Aceștia au un rol esențial în structurarea conținutului și a agendei de lucru. Ei îți spun ce materiale au valoare și care sunt bombe. Ei îți pot da idei și ponturi. Ei pot fi campania ta de publicitate virală, care uneori nu costă un ban.

 

7. [Matei] În același timp, nu toți cititorii sunt la fel și nu toți iubesc ziarul pe care îl citesc în fiecare zi. Calea cea mai sigură de a-i atrage este de a le da mai multe știri, de bună calitate, scurte și în exclusivitate, cu care cititorii să poată lucra și pe care  să le poată comenta (dar nu nega), pe internet. Dă-le analize pe cifre, dă-le povești adevărate și întîmplări reale, scrise bine și cu simț.

În plus, ziarele trebuie să adauge la conținutul pe care îl produc mai multă informație despre modul în care această informație a fost consumată. Acesta este un indicator de relevanță și interes despre care cititorii vor să știe. Ziarele trebuie, deci, să fure de la Amazon.com – fiecare articol trebuie să fie însoțit, pe net, de o listă de texte pe care cititorii acelui articol le-au parcurs înainte și după citirea acestuia, atât în timp, cât și într-un anumit spațiu de relevanță.

[Comanescu] Cele șapte puncte de mai sus nu reprezintă o enumerare exhaustivă, ci câteva sugestii cu privire la nivelul de profunzime sau gradul teoretic la care ar trebui puse problemele. Privită de sus în jos și de la stânga la dreapta, presa cotidiană românească oferă destule ocazii de critică, dar nu mai hrănește crampe mentale de felul “e rău, foarte rău și n-avem nici o soluție ca să ieșim din situația asta”. Pasiunea pe care mulți dintre tinerii reporteri de azi, dar și editorii mai hârșâiți, o pun în ceea ce fac e o bună premisă pentru o conceptualizare mai atentă a “misiunii jurnalistului”. Generația 50+, oamenii formați pe vremea comunismului la “Flacăra” sau “Scânteia tineretului”, se retrage. A doua generație de tranziție, pe care am putea-o numi “40”, ia puterea. Iar în lipsa de prestigiu social a jurnalismului, ca meserie, se găsesc destui adolescenți inteligenți, cu putere de muncă, care să se lase seduși de o meserie prea veche pentru a fi, acum, pe cale de extincție. Viitorul, cu alte cuvinte, nu mai e ce-a fost odată, dar sună bine.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

24 thoughts on “3.think.1: Presa cotidiană din România, schimbările din 2006”

  1. Sorin, Bradut si Iulian: Brava! In sfarsit o analiza pertinenta si fara patima. (TV, anybody?)

    O parere: din media lipseste acum o generatie intreaga, generatia intermediara. 90-istii au crescut, cat de cat, sub ochii si sub mana unor gazetari vechi. Cu bune si rele, dar macar cu experienta. Au crescut insa prea repede si, in 5-6 ani de la debut, au trecut pe posturi de pivoti cu oase inca fragile.

    90-istii sunt prea preocupati de propriile lor nesigurante pentru a mai avea timp sa le-nteleaga pe ale actualilor incepatori. Adaugati presiunea unei piete feroce, o politica din care generatia celor… erm… “cu experienta” nu a disparut si o societate care nici macar ea nu si-a gasit ritmul firesc si aveti toate conditiile pentru esec. (Ma rog, sau poate sunt eu cam prost dispus azi :-)))

  2. Vlad: In primul rand, bun-venit aici. In al doilea rand, mersi de complimentul cu analiza. Dat fiind ca a fost primul “3think”, am pus accentul pe “cum” functioneaza si nu in primul rand pe articol, care mie, unuia, mi se pare cam bloated. Sigur ca mentinem ce-am scris, dar, ca totdeauna, se putea mai bine.

    Cat despre generatia intermediara, ai perfecta dreptate. Cu ochiul liber – desi ne-ar trebui studii – vad foarte putini ziaristi intre 25 si 35 de ani. Motivul mi se pare a fi acela ca prestigiul social al meseriei a scazut o data cu salariile reporterilor, de prin 1995 pana dupa anul 2000. Toata lumea a vrut in PR sau publicitate, din acest motiv.

    In fine, in privinta televiziunii, voiam sa vorbim si despre ea, dar maioneza se umflase deja destul. Am insa o propunere: nu vrei sa scrii impreuna cu noi despre TV news? Conceptul e deschis pentru toti oamenii pe care ii pretuim.

  3. NewsIn:

    “HotNews lansează pe bloguri rubrica “3think”, un experiment de scriitură în trei
    29 ianuarie 2007 12:53:10

    HotNews va lansa luni pe bloguri rubrica “3think” care va fi un experiment de scriitură jurnalistică în trei, iar autorii rubricii vor fi jurnaliștii Iulian Comănescu, Alexandru Ulmanu și Sorin Adam Matei, a declarat luni, pentru NewsIn, Iulian Comănescu.

    Primul subiect abordat în această rubrică este legat de piața cotidienelor. “Eu am venit cu ideea de a scrie împreună, Ulmanu a propus să scriem comentarii, iar Sorin Adam Matei a marșat imediat și a nuanțat conceptul”, a declarat Iulian Comănescu pentru NewsIn. El a mai precizat că jurnalistul Lucian Mândruță s-a arătat interesat de proiect și a fost de acord să participe și el la o sesiune viitoare.

    Pentru scrierea acestei rubrici jurnaliștii folosesc platforma de editare comună Google Docs. “E ca și cum ai avea trei mașini de scris care bat pe aceeași foaie de hârtie”, a explicat Comănescu.

    Fiecare dintre autori va putea folosi textul în mod liber, iar rubrica va fi lansată în paralel pe HotNews.ro și pe blogurile Jurnalismonline.ro și Pagini.com.

    În acest moment, textul există pe Google Docs și se află în proces de editare. “Acest gen de scriitură este stimulativă pentru că te poți subordona ideii altuia și poți lansa un paragraf pe care alții să îl completeze”, ne-a mai spus Comănescu.

    Blogul colectiv al site-ului de știri HotNews.ro s-a transformat, la sfârșitul lunii decembrie, într-o secțiune ce cuprinde mai multe bloguri specializate pe domenii diverse și a fost lansat oficial pe data de 1 ianuarie 2007. Aici se găsesc “Media lui Comănescu”, “Mersul Trendurilor”, “Inventarul stricăciunilor politice”, ” Blogul lui Merlin” și, de săptămâna trecută, ” Blog de dat cu capul” al Ioanei Avădani.

    HotNews a inaugurat oficial blogul său la 1 februarie 2006. Site-ul există din 2000, când s-a lansat sub numele de RevistaPresei.ro. În aprilie 2005, RevistaPresei.ro s-a relansat ca o platformă multimedia de informare în timp real. Site-ul oferă gratuit acces la o arhivă de peste 100.000 de documente (text, video, audio), dosare, forum și oferă un serviciu newsletter cu difuzare zilnică și săptămânală.

    Reporter Elena Stancu

    Editor Bogdan Oprea”

    Multumim.

  4. Stii ca pe web se gaseste un trailer la Titanic 2 fara a se sti dc e unul fals sau chiar urmeaza un sequel?
    Il poti vedea aici http://www.fest21.com/en/node/2726/play
    Culmea, a aparut si pe siteurile specializate de film. Si cred ca o sa faci un post bun cu asta

    Embedul de pe youtube(fara parantezele rotunde de pe margini) (())

  5. interesant conceptul. am spicuit cate ceva din text insa lecturarea lui in totalitate e o munca in sine:), mai ales ca vreau sa si raman cu ceva dupa ce il citesc. e pentru prima, data de cand iti citesc blogul, cand simt nevoia unui buton dedicat pentru printarea textului :). oricum, mi-l printez si il citesc in drum spre casa. dupa asta, daca dezbaterea pe marginea subiectului continua voi incerca sa particip, in limita competentelor desigur.
    sustin si eu ideea, ce vad ca se contureaza in comentarii, de a aplica acelasi tratament segmentului tv si plusez o nuantare: ar fi bine sa includa pe langa analiza zonei de stiri, care presimt ca va lua partea leului, si o analiza a divertismentului tv, productii locale (seriale, filme, reality show, emisiuni). personal, desi consum cam 80% produse din zona televiziunilor de stiri resimt lipsa unei oferte serioase/atractive pe segmentul de entertainment local.

  6. Gabi: da, e de citit acasa, iar “Media lui Comanescu” si-a format un public din insemnari scurte. O sa avem in vedere treaba asta la urmatoarele episoade. Probabil ca o tema mai precisa ar duce la texte mai scurte si mai precise. Subiectele la care te referi sunt, natural, pe lista in curs de constituire. Poate ca o sa facem cu Vlad ceva despre stiri, poate o sa cautam pe cineva care se ocupa de divertisment ca sa facem ceva despre divertisment .

    Apropo, mersi ca ma citesti 🙂

  7. Iulian: multumesc pentru invitatie (realmente). Ma gandesc.

    Oricum, analiza voastra merita acces pe tv, sa vedem si cum (ah, suna arogant, nu? Pardon, ma gandeam doar la productie).

  8. Vlad,

    Pana la accesul pe tv ai putea sa o preiei pe site la una din sectiunile deja existente sau sa creezi una noua de tipul “tendintze new media” or so.

    Cit despre tv o discutzie despre “brave new world” in fiecare duminica pe slotul vreuneia dintre preluarile alea de la E! s-ar impune. Vreo 4,5 oameni relaxatzi care discuta despre globalizare, web2.0, influentze si trenduri ar fi quite refreshing. Zic shi io : )

  9. exista presa romaneasca? exista vreun ziar serios romanesc?
    m-ar interesa sa ii stiu si eu numele; ma abonez daca mi-l ziceti.

    ceea ce consider eu ziare serioase:

    Frankfurter Allgemeine Zeitung (am abonament la editia de duminica)
    Sueddeutsche Zeitung (citesc din cand in cand)
    Die Zeit (citesc din cand in cand)
    Neue Zürcher Zeitung (o.k. asta din auzite)
    The Washington Post (tot din auzite, mi l-a recomandat cineva)
    The Wallstreet Journal (citesc regulat)

    “presa” romaneasca pare o gluma proasta pe langa exemplele enumerate mai sus.
    cand vor putea fi considerate serioase ziarele romanesti:

    – cel putin un articol de analiza politica / economica internationala per editie care sa fie luat in serios de cel putin o alta publicatie / personalitate din afara romaniei.
    – articole care sa consituie surse de informare pentru surse din afara romaniei,
    (alte ziare, publicatii, etc)
    – publicare de statistici credibile, la obiect, la zi; exemple din faz:
    cat la suta din populatie are speranta la promovare, cat de mult se pune accentul pe cinste, prietenie, ce rol joaca religia in viata oamenilor samd.

    astept cu interes raspunsul dvs.

  10. Cristian,

    Tot ce spui tu e corect, desi unele progrese, chir cu pas de melc s-au mai facut. Pentru asta ne zbatem si noi, in acest articol. De asta imi fac si eu timp sa scriu si la proiecte din astea, dar si la ziarele din Romania.

  11. sorin,

    vedeti dumneavostra, eu nu incerc sa denigrez sau sa arunc cu noroi samd.
    ceea ce incerc sa spun este ca: la nivel _global_ sau _european_ presa romaneasca nu exista; mai grav, in presa romaneasca nu a reusit nici un ziar sa impuna un standard de calitate, o etica jurnalistica.
    (poti sa compari hotnews.ro cu bbcnews? din pacate nu poti…)

    inca ceva: analiza dvs e foarte interesanta dar, la ora actuala etaloanele sunt _globale_. cat de relativ de bun e un ziar romanesc fata de alt ziar romanesc e neconcludent din moment ce toate sunt proaste. singurul lucru pentru care as fi interesat sa citesc un ziar romanesc sunt stirile interne din romania; probabil ca din punctul asta de vedere presa romaneasca e oglinda perfecta pentru balciul continuu din ro: sparta pe la colturi, zgariata, numai buna cat sa nu reflecte toate detaliile grotesti ale unei societati aflate de mai mult de 15 ani intr-un proces de autodevorare.

    si da, cred ca romania a avut candva o presa care macar incerca sa o ajunga din urma pe cea europeana; atunci cand eminescu si caragiale erau gazetari…

  12. C.C.: Eu – si cred ca si Bradut si Sorin – am scris toate cele de mai sus gandindu-ne la colegii nostri cu putere de decizie in presa scrisa. Nu cred ca optimismul nostru pe termen lung, ca si incercarile de a nuanta lucrurile, sunt neavenite.

  13. Daca a existat un outline, el nu se mai ghiceste deloc. Si ce va era sa fi scris in patru? Ultimul, editorul, care sa taie fara mila si sa reorganizeze continutul?

  14. E interesant, dar schimbarile din presa locala sunt prea putin analizate. De cele mai multe ori, cel mai slab cotidian local are un tiraj mai mare decat cel mai bine vandut cotidian national. Dupa mine, situatia s-a pastrat si in 2006. Intrarea trusturilor straine a adus o idee fixa – goana dupa abonati, cu orice pret. A scazut numarul cititorilor fideli, care isi cumpara ziarul de la chiosc, un numar care era aproximativ constant. In goana dupa abonati, acolo unde au aparut trusturile, au intrat, si pe pietele locale, premiile, exemplarele gratuite pentru “cititorii de proba” si alte stimulente. Din pacate, se incetateneste ideea ca este mai important “cum vinzi” decat “ce vinzi”. Nu mai depui nici un efort pentru a afla ce vrea cititorul, ci ii impui ceea ce vinzi. Mai putini reporteri, mai multe fetite blonde la promovare si angajati la marketing. E o metoda mult mai costisitoare, in bani si timp, dar al naibii de sigura! Din pacate asa scade calitatea presei, care evolueaza intr-o directie nesanatoasa. Acum 10 ani, datorita decalajului, presa romaneasca era la nivelul presei americane din anii ’70, perioada Watergate. Americanii au depasit acest punct. Din pacate. O oarecare decadere a presei de investigatie de la noi ar putea fi semnul ca, si noi, ne indreptam spre altceva. Nu stim directia, pentru ca schimbarile sunt lente, sunt in desfasurare si, de aceea, ne lipseste perspectiva. In ziua de azi, reporterii s-au “sindicalizat” si fac schimb de subiecte. “Dusmanul” este adesea trustul pentru care lucrezi, nu “concurenta”. E mai periculos sa-ti scape un subiect care apare la concurenta, decat sa dai un subiect concurentei. Asa se pun reporterii la adapost. 🙂
    Presa se dezumanizeaza constant. Lipsesc povestile despre oameni normali, obisnuiti, sau atunci cand exista, e musai sa fortezi adevarul si sa inventezi ceva senzational. Uitam ca pe oameni ii intereseaza sa citeasca despre oameni… In loc de asta, scriem despre institutii, despre partide sau politicieni (care sunt tot institutii 🙂 ) sau despre caricaturi, embleme, scheme de oameni – nu despre oameni adevarati. Oricum, am modificat regulile clasice ale presei. Dorind sa castige “interactivitate”, sa aduca Internetul in ziare, unii, (mai ales trusturile) au schimbat grafica si opteaza pentru o arhitectura a informatiei asemanatoare paginilor web. Informatia nu se mai ierarhizeaza dupa intuitia si bunul gust al ziaristului, care stabilea importanta articolelor prin cunoasterea cititorului. Acum se inghesuie cat mai multe subiecte pe prima pagina, abunda sumarele, trimiterile in alte pagini si continuarea articolelor. Toate sugerand click-ul din Home page. Regula de a continua cat mai putine articole in alte pagini a fost uitata sau este incalcata cu buna stiinta. Cred ca este o directie gresita… Ziarele nu se pot si nu trebuie sa se ia la intrecere cu website-urile. Pe termen scurt, par sa isi pastreze cititorii, dar se inscriu, pe termen lung, pe un drum sinucigas, contribuind la disparitia ziarelor clasice. Ar face mai bine sa-si dezvolte, doar, versiuni electronice. Si sa ramana ZIARE.

  15. Felicitari tuturor celor care au participat la proiect. Si aici ma adresez ca unul care stie cat de cat ce vorbeste. Sunt absolvent de Jurnalistica la Sibiu, promotia din 2006 si de 8 luni sunt in presa. Si vreau sa aduc si aportul meu cat de mic la curatarea mediului jurnalistic.
    Intai de toate Facultatile de Jurnalistica. Aici trebuie eradicate toate speciile de dinozauri care predau materii actualizate ultima oara in anii ’70, care n-au habar ce blog, ce e o enciclopedie virtuala sau o psihologie de baza a informatiei internetului. Eu am observat ca poti colabora infinit mai bine ca unii pe care i-ai descoperit prin undergroundul netului si de care va leaga o mica pasiune comuna. Nu l-ai vazut niciodat, nu stii cum arata, cati ani are si totusi cand e nevoie sa fie serios, este iar cand este vorba de gluma e haios.
    Plus ca majoritatea materiilor din facultati sunt destinate pentru a umple statele de plata ale profesiilor si n-au legatura cu jurnalismul. Am avut norocul de a face cursuri sambata, cu mari greutati din partea celor implicati, cu Doina Jalea, Brandusa Armanca si Dan Tapalaga. Cand ai profesionisti care iti vorbesc, iti dai seama ca toata facultatea facuta e doar o “vorba”. Numai primul semestru din anul intai e interesant, cand intri in alt univers si inveti sa experimentezi. Si apoi a aplici niste reguli care pot fi extinse oricand iar apoi sa le treci. Mirific. Restul… nimicuri demne de discursurile lui Cristoiu sau Petre Mihai Bacanu sau Valentin Stan.
    Scrisem la un moment dat un fel de manifest in acest sens pe un forum al facultatii de jurnalistica din Sibiu dar se vede ca a fost sters. Atitudine tipica care denota ca nu se doreste discutarea problemei, ci ascunderea ei sub covor.
    “Ca sa incep cu sfarsitul: am fost un bou. Un bou ca facut patru ani intr-o facultate de toata jena, invatand sociologie, psihologia multimilor, arte grecesti, tropaitul mistretilor ca mod de comunicare, idioteniile lui eminescu.
    De ce? Toate aceste sfinte inutilitati care sa chinuie studentii cu drept la cultura numai ca unii si altii sa isi incarce buzunarul. Spre exemplu, stim de pe surse neoficiale, ca marele decan al facultatii are ia in fiecare luna 100 de milioane de pe spinarea studentilor, asta in conditiile in care anul trecut a fost o luna de greva studenteasca numai sa nu se mareasca taxele si apoi… s-au marit din nou.
    Deci, dragi boboci, ascultati aici un sfat: singurele cursuri care va trebuie sunt cele de pe primul semestru al anului intai, unde se pun bazele a ceea ce inseamna jurnalism, genuri.
    Mai trebuie si o doza uriasa de curiozitate si mult umor negru. Caci nu veti afla niciodata la facultatea de jurnalism cum sa manevrezi la butoane pupitrul de radio, camera de filmat, sa faceti documentare adevarate (intrebati-l pe nechit ca i-am filmat in premiera mondiala tunelurile medievale din sibiu, si nu a facut nimic cu caseta). Nu veti sti cum se lucreaza la un saptamanal specializat, de exemplu- stire e diferita la saptamanal fata de cea de cotidian, in presa online stire= articol destul de marisor, nu o sa cunoasteti nimic despre cum se scrie un articol de presa IT sau financiara.
    Veti invata numai despre cum fac distrusii de la Tribuna ziarul, caci pana si cotidienele sunt diferite intre ele, dar veti invata doar modelul leninist-universal. Picaturile de cunoastre sunt ca apa in desert iar cei care se preocupa ceva nu au sprijin.
    Pana nu se vor face cursuri despre media in general si impartirea pe sectoare a mediei din .ro, nu veti sti concret nimic.
    Veti fi amagiti cu un Sibiu Universitar, unde cei care vor sa spuna ceva, nu au nici un cuvant de zis din cauza luptelor interne si a intereselor diferitilor membri din conducere. Chiar daca veti scrie ceva, daca la cursuri sunteti invatati sa muscati Adevar din realitate si coruptii zilei, imediat vi se taie macaroana, daca deveniti un pic mai critici in oficiosul universitar.
    Si dupa ce terminati facultatea, mama ei de hartie, ca nu e buna de nimic cand jumatate de materii sunt comune si la crp si la jurna, nu veti face nici o branza in presa deoarece in presa reala se cauta exact exemparele care au supravietuit spalarii de creiere din facultati.
    Numai 10-15 dintr-o intreaga promotie vor reusi in media adevarata. In rest veti avea parte de toti pupincuristii care nu stiu sa deschida gura, se contrazic la fiecare chestie spusa si repetata in alte cuvinte. Astia vor ajunge sa ia note mai mari ca toti, si daca nu iau se duc la profesori “la marire”, personal si in cabinet la cersire de note “pentru bursa”.
    In presa reala se cauta exact ce nu veti face si nu veti afla niciodata de la facultate. Daca nu ma credeti, puneti-l pe Dur sa scrie o ancheta, sau un articol gandit pentru un public tinta cu pretentii, gen wallstreet. Si veti afla ca o cultura vasta inseamna un jurnalism pitic si pipernicit.
    Nu veti face reclame la cursurile despre reclame, nici nu veti observa si diseca ultimele reclame super tari de pe net. Veti morfoli insesiuni materii expirate de 30-40 ani, iar tehnica moderna nu isi are nici un rol.
    Cursurile cu cel mai mare potential se vor face pentru atragerea studentilor doar in sesiuni, cele mai interesante subiecte fiind omorate in stil magic dupa formula: “Stati si scrieti!”…
    Clasicii facultatii deja au parasit cladirea unde predau: Dan Tapalaga, Doina Jalea si Brandusa Armanca, deoarece erau atat de avansati si revolutionari in gandire incat deranjau dinozaurii din hibernarea culturala.
    De asemenea, feriti-va de administratori, nu incepeti cu spaga de camin, pentru ca daca dai o data, vei da pana la final…
    Dar eu am fost un prost si am facut toate astea.
    Voi daca vreti sa ramaneti cu ceva cute pe creier, abandonati dupa primul semestru sau fiti piteri, ospatari, ceva sa faceti bani pentru a va intretine.
    Daca mai aveti nevoie de sfaturi… buzz la daniell666.”
    Cam asta scrisesem.
    Despre presa… lucrez in ceva care este 90% din ceea ce au prezentat cei trei mai sus. Cinci editori fac un ziar de 24 de pagini, iar deasupra lor sunt 5 sefi. Halal presa… Dar problemele astea vor disparea singure cand vor disparea si dinozaurii. Scrierea de articole pentru a se atrage reclama in ziar- de aici incepe putoarea. Am scris o singura la data la ordin in toata cariera mea un articol din asta pentru a se atrage reclama de la banca Italo- Romena. Dar l-am scris intr-un fel in care numai reclama nu era si de atunci nu s-a mai deranjat nimeni sa imi ceara sa scriu chestii de astea. Imi era sila sa bat la tastatura, parca mancam o mangare rumegata de altii mult timp inainte, iar interesul era al ziarului si nu al cititorului.
    Alta mare problema: poate sa fie jurnalist si un student la jurnalism. Dar nu orice altceva. Cum eu am muncit cu toti idiotii in facultate pentru a-mi lua o diploma, sper sa imi fie respectata. Eu nu ma duc sa predau cursuri de IT, sa pledez in procese sau sa operez pe creier. De aceea, sa fie lasat jurnalismul jurnalistilor. Caci jurnalistii cei care sunt invatati sa intrebe. Ce se vede acum e un model de jurnalist in care orice jurnalist e un justitiar si isi da cu parerea despre orice. Eminescu a gresit in acelasi mod, iar Paler a pierdut orice urma de respect din partea mea pentru ca s-a lasat dus de val si elucubreaza anti- Basescu pentru placerile ascunse lui Voiculescu. Fiecare sa ramana expert pe ceea ce stie. Renasterea a trecut. Omul bun la toate in presa e continuarea expersiei de romanul bun la toate, imagine afisata de conationali in orice stat european. Am mai vazut o schimbare si la Adevarul: imediat ce dosarul privatizarilor energetice a iesit la lumina, pac a aparut in ziarul lui Patriciu (cercetat in privatizarea Rompetrol) un articol care cita Financial Times si in care se incrimina pumnul bagat pe gatul acestor privatizari de autoritatile care le cerceteaza.
    Nu mai vreau sa scriu 5 pagini pe saptamana, ci una la care sa lucrez asa cum vreau, sa ma duc si pe teren, sa caut surse. Scrii mult, gresesti mult. Nu vreau sa vin la lucru duminica sau daca vin sa mi se plateasca dublu, asa cum zice legea. Dar patronul (milionar in dolari dupa calculul meu, patron de firma de transferuri valutare) vrea ca ziarul sa fie un fel de pliant in genul alora de la Altex, prin care sa manipuleze cititorii sa transfere bani mai multi prin cealalta companie a sa. Altfel ar fi logic sa investeasca mai mult in redactie, personal, distributie. Acum calculati cat se autocenzureaza cei de la Catavencu sau intrebati-va de ce nu mai scrie Mircea Toma. Sau de ce e prezentat in orice jurnal de la Antena 3 un partid care nu va face nici 1% la alegeri. Unde e interesul public? Cand jurnalistii nu mai sunt lasati sa caute informatii, cand cainele de paza al democratiei are lesa pe masura si e maidanez, avem ceea ce se vede. Avem un Badea care isi bate joc de munca unor oameni pt ca el considera ca e amuzant. Plus ca nu se considera jurnalist. Astia sunt specimene otravite. Avem un Gadea care are doua emisiuni din trei anti Basescu si anti- dictatura si el e fiul unui fost ministru al educatiei din era comunista….

    Just my 2 cents

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *