3.think.1: Presa cotidiană din România, schimbările din 2006



Odată, demult, într-o

galaxie îndepărtată au fost

Bani mulţi, oameni puţini, o presă pe măsură

Vechile erori, new media, dinozauri, taifasuri la o terasă cu bere


  UE, alai de dinozauri, oligarhi, datorii, procese, şantaje, procurori, colomnii

O viaţă suspendată între frică, neprofesionalism, ameţeală, profit, resurse umane şi consultanţi

O PRODUCŢIE A CASEI DE BLOGURI
FRAŢI DE WIKI

cu
Iulian Comanescu
Sorin Adam Matei
 Alex (Brăduţ) Ulmanu
acum pe ecranele
Media lui Comanescu, Pagini, Jurnalismonline


 


[Ulmanu] Pentru jurnaliştii români, sau cel puţin pentru cei din Bucureşti, anul 2006 a adus mai multe posibilităţi de angajare, într-un număr mai mare de instituţii de presă. Concurenţa marilor trusturi a crescut numărul titlurilor şi foamea de oameni. A sporit, însă, şi profesionalismul presei? A crescut calitatea produselor oferite publicului?

[Comanescu] Cei “patru mari” din media românească, Sârbu, Voiculescu, Vîntu şi Patriciu, au, dincolo de suspiciunile de jocuri de influenţă prin intermediul titlurilor deţinute, şi pretenţii de moguli media în sensul profitului. E drept, [Ulmanu] trei dintre ei îşi fac banii din altfel de afaceri, în timp ce al cincilea, auslanderul Ringier, [Comanescu] continuă să încerce să pună “Evenimentul zilei” într-o orbită ascendentă şi a lansat un experiment avangardist pentru România, free sheet-ul “Compact”. [Matei] Schimbările de personal determinate de revoluţia managerială impusă de patroni orientaţi mai mult către profit decât către vorbăria ieftină au mai curăţat din zgura care se adunase pe pistoanele presei centrale. Ziarele caută, însă, în continuare o direcţie şi, în această căutare, majoritatea au pierdut din tirajul pe hârtie. [Comanescu] “Libertatea” se menţine, e drept, în ciuda plecării echipei Halpert, dar tirajul “Jurnalului naţional” seamănă cu un montagne russe, din cauza campaniilor cu Loganuri, iar “Evenimentul zilei” e în continuare într-o pierdere lentă de tiraj, cam aceeaşi cu a întregii pieţe. Mai jos de top 3, începe măcelul: “Gândul” şi “Adevărul” au alunecat sub valuri îmbrăţişate înainte de a fi preluate de noi echipe, “Ziua” bâjbâie, “Atac” moare şi învie (scamatorie deocamdată neconvingătoare), iar “România liberă” a ajuns la menopauză.

[Matei] Remarcabil, însă, ziarele sunt în creştere semnificativă de trafic online. De aceea, succesul noilor formule, când există, nu poate fi încă complet evaluat. Rămâne să vedem dacă declinul tirajului pe hârtie reprezintă un eşec de politică editorială sau un transfer de atenţie din universul de celuloză către cel electronic. [Comanescu] Faptul că managerii de presă clasică se încăpăţânează să creadă că e vorba doar de un declin al printului nu ne îndreptăţeşte totuşi să tragem concluzii ce se vor finale. [Matei] La capitolul formule, trebuie remarcat că ziare cum ar fi “Jurnalul naţional” sau “Cotidianul” încearcă cu îndrăzneală, deşi cu multă stângăcie, formule hibride, care le apropie mai mult de revistele de interes general sau high-brow, decât de presa cotidiană.

Nu avem ştiri. Da, ştiri

[Matei] Lipsa cea mai mare din universul ziarelor  este, în continuare, cea de la capitolul ştiri. [Comanescu] Pare ciudat să începem contabilizarea lipsurilor cu o specie publicistică aparent atât de banală, dar e vorba de o carenţă reală şi dureroasă, care se extinde asupra întregii prese româneşti. [Matei] Ştirile sunt în continuare reactive, în loc să fie proactive. Agenda zilei este dominată de evenimentele create de politicieni sau de întâmplările imediate (serialele bileţelelor, şantajelor, demisiilor, etc.), nu de un serios jurnalism de investigaţie [Comanescu] sau măcar de o preocupare programatică pentru ştirile cu adevărat interesante pentru cititori. [Matei] E drept, această carenţă este resimţită şi de echipele editoriale ale ziarelor. Măcar instinctiv, ele văd că publicul dă din cap plictisit când presa repetă aceleaşi episoade cu aceleaşi idei şi întorsături de frază. De aceea, unele ziare au încercat să schimbe macazul. Ele au aruncat pe piaţă anchete şi “probleme”. Această tendinţă este remarcabilă măcar prin faptul că este o pată de culoare în peisajul publicistic scris. “Evenimentul zilei” sau “Jurnalul naţional” au încercat să lanseze teme grele, dedicând din când în când prima pagină unor evenimente şi curente şi importante. “Evenimentul zilei” s-a preocupat de efectele sociale ale migrării, în special asupra copiilor rămaşi acasă, sau de greutăţile puse în calea celor care se întorc în România după un sezon de muncă în străinătate. “Jurnalul naţional” a continuat cu varii mijloace seria sa, veche deja de o jumătate de decadă, a dezvăluirii crimelor comuniste. În ambele cazuri, însă, anchetele nu par a fi ancorate de nici un eveniment curent. Chiar atunci când aruncă pe piaţă un subiect “mare,” ziarele au datoria de a îl lega de un eveniment al zilei. Un ziar e, în cele din urmă, un mijloc de a ne ţine la curent cu ceea ce se întâmplă acum, aici. De aceea, anchetele au părut a fi mai mult un capriciu decât un subiect de meditaţie serioasă. În plus, un anumit senzaţionalism şi o doză de superficialitate a subminat valoarea acestor iniţiative.

[Comanescu] Cauzele carenţei de ştiri se pot reduce la trei. Pe de o parte, e vorba de subdimensionarea redacţiilor româneşti, mai ales la capitolul reporteri. Cea mai nobilă meserie din presă, a culegătorului de informaţie şi percepţii, e prost plătită şi discreditată în presa românească. Redacţiile se umplu de “şefi”, “editori” şi, mai nou, trusturile se înzorzonează cu “publisheri” cu diferite background-uri profesionale şi liste de competenţe. Între timp, poziţiile de reporteri sunt ocupate, din cauza ofensivei media a lui Patriciu şi Vîntu, de cruzi absolvenţi sau chiar studenţi la jurnalism, atunci când există în organigramă. [Ulmanu] Studenţii la jurnalism sau la alte facultăţi ajungeau şi în trecut în redacţii. Acum, din pricina crizei de personal venită odată cu expandarea marilor trusturi centrale, ei sunt lansaţi la apă fără să ştie să înoate. [Matei] Puţin training, rar “couching”. Fără ghidajele şi reperele pe care profesia trebuie să le adauge cunoştinţelor căpătate pe băncile şcolii, jurnaliştii începători trec printr-o nouă perioadă heirupistă, asemănătoare anilor 90.

[Comanescu] În al doilea rând, este cunoscut apetitul dintotdeauna al presei pentru ceea ce Graham Bowley de la Financial Times numea “the institutional story”, povestea instituţională. Ştirile vin mai uşor de la instituţii, cu alte cuvinte, iar nouă, ziariştilor, ne e uşor să le preluăm aşa cum ele, instituţiile, le servesc, ceea ce uneori ne face să ne pierdem instinctul pentru lucrurile cu adevărat interesante pentru cititori. [Ulmanu] Unul dintre cele mai mari pericole pentru orice jurnalist este sa devină “insider”, în sens propriu. Jurnaliştii se învârt în anumite cercuri (adesea aşa-numite înalte), cunosc anumite persoane, cu care beau cafele, stau la taifas după ce iau masa la “Sârbu” sau la Casa di David, îşi spun pe numele mic sau măcar respiră acelaşi aer. Rezultatul este că jurnaliştii uită să mai scoată capul afară, să mai ia o gură de aer, să mai facă un pas înapoi. Aşa se face că înghit pe nemestecate subiectele servite de terţi, că li se par importante lucruri care, poate, nu spun nimic marelui public şi viceversa – lasă la o parte subiecte care ar crea cu adevărat rezonanţă.

[Comanescu] În fine, în al treilea rând, ceea ce am putea numi tehnologizarea fluxurilor de informaţie predispune presa românească la aceeaşi cablare la agenda publică. Ziaristul începe să devină o fiinţă prolifică, fără picioare, racordată la e-mail, telefon, fax, Realitatea TV şi Google, care reguritează comunicate de presă, “ponturi” servite de-a gata de politicieni în diferite scopuri şi informaţie de background standardizată, dar nu foarte riguroasă, gen Wikipedia. [Ulmanu] Este sindromul “jurnalistului de birou”, care nu merge pe teren, nu miroase firul ierbii şi, uneori, nu ştie cum arată persoana a cărei voce îi serveşte informaţii la telefon sau a cărei semnătură apare la sfârşitul comunicatelor primite pe e-mail. O boală înrudită este “pack journalism”, jurnalismul de haită – toată lumea merge în aceleaşi locuri, pune aceleaşi întrebări, scrie aceleaşi articole.

[Comanescu] Ştirile sunt importante. Nu e vorba de agenda zilnică, cea tocată de toată lumea, de acel “Noi suntem Mediafax şi în Mediafax ne intoarcem”, cum spunea Lucian Mîndruţă, ci de ştirile spre care se duce reporterul. Cele care nu se găsesc la avizierul secţiei de poliţie şi nici pe ordinea de zi a Senatului, cele cu impact real la cititori şi care, bine documentate, sunt exclusivităţi pentru presa scrisă. Pe acest tip de abordare, mai laborios şi inteligent, ziarele ar putea “lua faţa” televiziunilor, în loc de a apărea a doua zi cu acelaşi bileţel al lui Tăriceanu, cu acelaşi titlu.

[Matei] Printre subiectele de ştiri care lipsesc cu desăvârşire din presa generalistă, sunt cele care se referă la schimbări majore în structura socială, economică, politică şi culturală a ţării. Petrolul, de pildă, a bătut câteva recorduri în ultimii doi ani. Rar şi mai mult constatând o fatalitate retroactiv, decât discutând o întâmplare, proactiv, au titrat ziarele locale spargerea plafoanelor de preţ. Sondaje şi studii numeroase au anunţat de câteva ori prognoze dramatice privind scăderea demografică (România ar putea să aibă numai 16 de milioane de locuitori în anul 2050). Creşterea economică, ce a atins ritmuri chinezeşti, de 8%, a fost şi ea tratată ca un fel de ploaie, care fie s-a întâmplat, fie e cunoscută de toată lumea. PSD-ul e o specie în depopulare în Moldova. Partidul Noua Generaţie canibalizează atât PSD-ul cât şi dreapta. Românii sunt mult mai optimişti acum decât au fost vreodată: 60% din ei cred că România se îndreaptă în direcţia cea bună, comparat cu o proporţie asemănătoare, care credea opusul, în 1999. [Comanescu] Şi nu în ultimul rând, tematica UE e poate cel mai bun exemplu de “abordare instituţională” în presa românească. Poveştile cu oameni adevăraţi şi impact la mase, cum ar fi peripeţiile căpşunarilor, sunt expediate în paginile de reportaj, în timp ce paginile de Integrare sau Europa sunt îmbâcsite cu poveşti cu cocoşul roşu de la Bruxelles, scrise în dorul lelii de externişti. Aici, totul se face via agenţii de presă, iar Bruxelles-ul, care începe să devină o instituţie mai importantă pentru România decât guvernul propriu, nu e nici pe departe populat cu corespondenţi ai ziarelor şi televiziunilor importante. Încă se merge pe soluţia câte unui român aflat cu alte treburi într-un oraş mare, care livrează pentru mai multe medii de informare ce poate şi el.

[Matei] Multe din subiectele de mai sus lipsesc din repertoriul conversaţiilor zilnice pentru că atunci când sunt anunţate de variatele organizaţii sunt superficial titrate, ca un fel de curiozităţi. Un fel de “aşa-i că nu ştiaţi că….” Ele nu sunt decât rar anticipate, mai ales pentru că ziarele nu au secţii dedicate de analiză şi redactori specialişti în chestiuni structurale, care să ştie cum curg ciclurile de cercetare şi investigaţie ale think tankurilor locale sau internaţionale. Mai mult, ştirile sunt de multe ori prost contextualizate, [Comanescu] mai ales în zona internaţională, unde “externistul” cu state vechi susură printre buze, la şedinţa de sumar, o poveste cu Banca Reglementelor Internaţionale, pe care n-o pricepe nici editorul de la Economie, nici redactorul-şef. [Matei] Publicului nu i se explică cauzele şi probabilele metode de prevenire a unora dintre aceste fenomene, [Comanescu] nu i se revelează impactul naţional al exoticei poveşti.

Făcătorul de gazete, făcătorul de prostii

[Comanescu] Un ziar contemporan se conduce cu un board de oameni inteligenţi. [Matei] Este o echipă de redactori-strategi, care îşi înţeleg mai bine ca oricine zona de interes, secondaţi de sub-redactori şi copy editori care pot să scrie repede, bine şi concis, serviţi de reporteri inteligenţi, informaţi, curajoşi, activi şi care dorm cinci ore pe noapte. În această situaţie redactorul-şef este un CEO. Un strateg. Un dirijor şi un arbitru al echipei de management redacţional, nu factotumul şi stăpânul absolut al redacţiei. El nu scrie editoriale. Nu citeşte fiecare material. Nu decide singur ce intră pe prima pagină. Presa e încă tributară mitului şefului care controla tot şi care se opunea intrării reclamei în gazetă, care conspira cu politicienii, care transmitea ordine detaliate de execuţie a articolului. Cu alte cuvinte, o fantomă continuă să bântuie prin Europa presei româneşti, [Comanescu] iar fantoma e a lui Ion Cristoiu, cel fără de care între 1992 şi 1996, la “Evenimentul zilei”, nu se mişca nici un semn diacritic în pagină. Marile merite ale bătrânului făcător de gazete pălesc în faţa distanţei – în timp – la care se află presa românească de ele şi în faţa tirajelor mizere pe care le obţin descendenţii lui.

 

[Ulmanu] Pe de altă parte, aşa cum remarcă unii dintre cei care au lucrat cu el pe vremea începuturilor “Evenimentului zilei”, Ion Cristoiu făcea un lucru pe care managerii de presă şi editorii de azi nu-l reuşesc: gândea altfel. Cu toate defectele sale, “Evenimentul zilei” din anii 90 era diferit, ca înfăţişare şi abordare, de tot ce exista în presă la vremea aceea. Astăzi, şefii din presă nu vor, nu pot sau nu ştiu să fie diferiţi, să găsească poziţionări originale şi unghiuri inedite. [Comanescu] Raportarea la concurenţă, pe care Pierre Bourdieu o evidenţia ca boală a presei contemporane, predomină, iar în ultimă instanţă, toate gazetele ajung epigoni ai televiziunilor de ştiri. [Ulmanu] Succesul de pe vremuri al “Evenimentului zilei” i-a învăţat pe cei care au crescut la şcoala Cristoiu că ştirile trebuie să fie şocante, senzaţionale, spectaculoase. Şi scurte. Iar fenomenul jurnalismului la indigo a făcut ca publicul să se îndepărteze de presă, pentru că viaţa nu e întotdeauna şocantă, senzaţională şi spectaculoasă; atunci când realitatea din ziare e alta decât cea a vieţii de zi cu zi, cititorii nu se mai regăsesc în produsul jurnalistic.

 

[Ulmanu] Ziarele “serioase” cad în prăpastia de pe cealaltă parte a muntelui. Atunci când nu sunt spectaculoase, senzaţionale sau şocante, ştirile sunt seci. Fără sare şi piper. Fără voci, fără exemple, fără anecdote. Şi astfel, jurnaliştii reuşesc adesea să omoare subiecte care ar putea fi interesante, pentru că nu le gândesc şi nu le scriu aşa cum trebuie.

 

[Ulmanu] BBC World Service a dedicat, cu ceva vreme în urmă, câteva zeci de minute unei transmisiuni în limba engleză despre “sindromul soacrei la români”. O problemă socială gravă, care afectează mii de familii tinere nevoite să locuiască la părinţii ei sau ai lui pentru că nu-şi pot permite un apartament. Un subiect de impact, tratat serios, dar atractiv. Unul dintre multele ignorate de presa română.

 

[Ulmanu] În lipsa unei culturi profesionale adecvate, a unei instrucţii mediatice şi unei şcoli de presă care să pună accentul pe ceea ce este interesant, relevant şi util (ca o contrabalanţă la şoc, senzaţie şi spectacular) şi care să încurajeze prospeţimea şi deschiderea în gândire, în condiţiile unui sistem de decizie supracentralizat, presa se află într-o criză de idei ce contribuie la îndepărtarea de public.

[Comanescu] De remarcat, altminteri, faptul că în presa românească distanţa dintre “tabloid” şi “ziar de referinţă” e mult mai mare decât cea din presa occidentală. Primul comite excese în direcţia şocantului, al doilea, în materie de lungime a textelor, punere în pagină neatractivă şi “atitudine”.


[Matei] Supracentralizarea editorială este dublată de lipsa unui real flux de producţie de ştiri, în care articolele să fie verificate, îmbogăţite şi co-redactate de redactori de specialitate. Pe scurt, deşi ziarele au făcut un anumit progres, se află înţepenite undeva la mijlocul drumului, fără să fie sigure de direcţia în care se îndreaptă. [Comanescu] Lipsesc specialiştii, plouă cu şefi. Mai ales cei cu opinii, multilateral dezvoltaţi intelectual, jinduitori după un colţ de masă în studiourile Realitatea TV.

[Comanescu] Cei care se pricep la ceva anume, şefii de pagină cu experienţă, reporterii cu idei, în schimb, înghit în sec şi execută în silă ideile insurgente ale vreunui adjunct plin de iniţiativă. Un ziarist de la un cotidian central spunea că în şedinţa zilnică, cei care ar trebui să vorbească se uită pe pereţi, în timp ce alţii perorează interminabile prostii. Direcţia editorială e o chestiune de muşchi, de cine e mai al dracu’, are gura mai mare şi prieteni pe un palier de management mai sus.

Cei 4+1 mari patroni şi treaba lor în presă

[Comanescu] Nouă dintre cele 11 cotidiene ale căror cifre au fost actualizate pe site-ul Biroului Român de Audit al Tirajelor aparţin lui Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, Adrian Sîrbu şi Ringier România. În urmă cu un an, piaţa era împărţită între opt-zece proprietari, însă cei patru mari moguli au luat cam tot ce mişcă în afară de Ringier. Situaţia din 2006, conform ultimelor date SNA interpretate la Comanescu.ro, spune: Ringier 56 %, Voiculescu 15 %, Sîrbu şi Patriciu câte 5 %. Vîntu ar putea avea şi el 3-5 %, cu neauditatul “Cotidianul” şi în funcţie de veridicitatea informaţiilor conform cărora “Ziua” este tot a lui.

[Comanescu] Restul lumii rămâne cu 19 la sută, incluzând un titlu unguresc şi ziare de sport. Cum-necum şi făcând abstracţie de presupusele intenţii de balauri politici ale celor patru mari români, asta înseamnă o revoluţie managerială, prin cohortele de ziarişti şi manageri luate de Vîntu de la Sârbu şi de Patriciu, de la Ringier. Însă o revoluţie care [Matei] nu e nici ea fără probleme. Intrarea lui Patriciu şi a lui Vântu în media, cu amândouă picioarele, nu asigură cu totul independenţa  şi modernizarea editorială a cotidienelor. Amândoi au dacă nu ambiţii politice, măcar nevoia de a interveni pe scena politică pentru a-şi apăra poziţiile economice şi juridice ameninţate de un milion de procese.

[Comanescu] Vorbind la grămadă, noua dinamică a presei cu substrat politic din România are două caracteristici. Investiţie masivă şi bâjbâieli manageriale. Am vorbit altundeva despre criza de resurse umane provocată de banii care s-au aruncat în piaţă. Managerii zboară de la Sârbu la Vîntu şi de la Ringier la Patriciu ca la squash, în timp ce legiuni masive de ziarişti îi urmează, în căutarea deceniului pierdut prin redacţiile de unde au plecat, pe bani puţini, cu şefi discutabili şi respect de sine proporţional cu statusul social, adică în scădere.

[Matei] Crearea celor patru concernuri de presă locală şi mutaţiile de personal nu sunt lucruri neapărat negative. O piaţă autentică de presă, atât pentru produse, cât şi pentru forţa de muncă este absolut esenţială. Ea nu poate exista fără competiţie, iar aceasta nu poate exista fără instituţii serioase în spate, cărora să nu le fie frică să investească în viitor. Măsura noii structuri de afaceri în mediul jurnalistic, mai ales cel scris, va fi dată mai ales de capacitatea acestor organizaţii (şi nu a lui Vântu, Patriciu, Voiculescu sau Sârbu, ca indivizi) de a propune şi mai apoi susţine noi produse mediatice. Mai mult, ea va fi dată de modul în care cele patru grupuri de afaceri (plus Ringier) vor înţelege să accepte înfrângerile. Nu toate ziarele şi televiziunile propuse în ultimii câţiva ani vor supravieţui pe lungă durată. Unele vor muri, poate, înainte de a se naşte. Dacă aceste eşecuri vor fi publice şi acceptate de cei care nu au putut să le transforme în victorii, atunci măcar un lucru va fi clar. România mediatică nu mai are nevoie de proptele ne-economice şi politice pentru a supravieţui. Mai mult, media nu mai este subordonată intereselor politice ale patronilor, ca alibi sau armă de luptă împotriva autorităţilor.

[Comanescu] Una peste alta, din punct de vedere al management-ului şi al business-ului, piaţa cotidiană se caracterizează prin tentative de management profesionist, dublate de planuri patronale tenebroase şi triplate de lipsa de oameni. Un amestec volatil, care poate folosi atât la bombe de ziare, cât şi la fuzee de piaţă. Poate ieşi, mai simplu spus, ceva pe cât de prost, pe atât de bun.

Trenduri, branduri

[Comanescu] Greu de prevăzut încotro se îndreaptă, în acest cuplu de forţe, piaţa presei cotidiene româneşti. Şi totuşi, dacă e s-o facem, există câteva tendinţe verosimile.

1. În primul rând, e vorba de segmentare. Faptul că Patriciu atacă, cu “Averea” pe punctul de a se transforma în “Click”, piaţa tabloidelor constituie prima ameninţare cât de cât serioasă la supremaţia “Libertăţii”. Agitaţia de la “Adevărul” şi “Gândul”, ca şi schimbările de la “România liberă” ar putea fi bazele unei noi zone quality, adecvată intereselor cititorilor, contemporană şi rentabilă ca business. Vedeta acestei zone poate fi “Cotidianul”, dacă echipa managerială mai are, aşa cum a afirmat, şi alte idei în afară de ceea ce răutăcios putem numi utilizarea ziarului pe post de ambalaj de DVD-uri sau cărţi. Apariţia unui al doilea ziar de business, lângă “Ziarul financiar”, pare o certitudine, după numirea Andreei Roşca, ex-“Capital”, ca publisher general.

2. [Matei] Presiunea Internetului este fantastică, deşi e greşit să se creadă că Internetul este duşmanul presei scrise. Internetul este prietenul ei, dar numai în măsura în care este acceptat ca un partener, nu ca un competitor sau duşman. Aceasta înseamnă că Internetul nu poate fi văzut ca un extraterestru ţinut pe lângă casă ca să-ţi amuzi prietenii, opriţi la o ţuică, cu uimitoarea sa capacitate să facă găinile din ogradă să dispară cu un “clic” din mouse.

 

[Matei] Internetul va duce nu la dispariţia, ci la accentuarea rolului de agregator de ştiri al presei scrise, în măsura în care aceasta va avea ce să agrege.

 

3. [Ulmanu] Avântul noilor tehnologii înseamnă şi o reorientare strategică a resurselor. Ziarele investesc mai mult in site-uri, mută ediţiile online (făcute până mai ieri în exclusivitate de departamentul IT) în redacţie, cresc numărul de oameni alocaţi redactării de ştiri online, încep să concureze televiziunea şi radioul prin actualizarea în timp real a fluxului informativ pe Internet, încheie înţelegeri cu companiile de telefonie mobilă pentru furnizarea de conţinut prin intermediul terminalelor GSM, ori creează propriile fluxuri de transmitere a informaţiilor prin SMS.

 
4. [Ulmanu] O altă tendinţă vizibilă este trustizarea, ca răspuns la fragmentarea continuă a presei din ultimii 10-15 ani. Banii nou-intraţi în piaţă odată cu Vântu şi Patriciu încep să creeze imperii care, inevitabil, înghit jucătorii mai mici din piaţă. În acelaşi timp, ofensiva noilor veniţi îi obligă pe cei prezenţi deja în piaţă (Ringier, Voiculescu, Sîrbu) să acţioneze pentru a-şi consolida poziţiile. Pe de altă parte, dispariţia titlurilor neperformante, pe care au tot prevăzut-o specialiştii de ani întregi încoace, întârzie să se producă.

 

5. [Ulmanu] Unul dintre trendurile legate aproape în mod natural de trustizare este localizarea. Ziarele locale, fie ele, adesea, prost făcute şi distribuite, câştigă, de cele mai multe ori, bătălia cu ziarele centrale pe teren propriu. După încercările puţin convingătoare ale unor trusturi precum Media Pro sau Intact de a dezvolta reţele de presă în ţară şi după eşecul reţelei Monitorul, produs mai degrabă dintr-o eroare de calcul ce a dus la o extindere prea rapidă pentru resursele grupului, asistăm acum la ofensiva braţului de publishing al ARBOmedia, care are deja cinci titluri locale în portofoliu şi intenţionează să ajungă la câteva zeci.

 

[Ulmanu] Presa locală, atinsă, până mai an, de o stare de letargie şi inerţie, lipsită de perspective în mediul profund corupt şi politizat în care trebuia să funcţioneze, începe să vadă luminiţa de la capătul tunelului. Perspectivele de vânzare către investitori cu potenţă au apărut în contextul în care, deja, multe ziare au început să facă bani din publicitate “pe bune”, obţinută inclusiv din colaborarea cu regia de publicitate a ARBOmedia, singura, deocamdată, care plasează publicitate naţională în publicaţii locale, [Comanescu] cu excepţia vânzărilor asigurate de structura internă a lui Adrian Sârbu, în reţeaua proprie de “Clujeni”, “Orădeni” ş.a.m.d.

 

[Ulmanu] Pe de altă parte, marile ziare naţionale au început să-şi ia măsuri pentru ranforsarea prezenţei în mediul local şi regional, cel mai bun exemplu în acest sens fiind “Evenimentul zilei”.

Premisele succesului

[Comanescu] În cursul lui 2006, câţiva manageri cu rezultate bune, ca Dragoş Stanca, Aurelian Amurăriţei, Cosmina Noaghea sau Răzvan Corneţeanu şi-au mutat cartierul de operaţiuni. Echilibrul instabil de pe piaţa actuală depinde de succesul sau insuccesul lor. Iar acesta depinde de câteva lucruri.

1. [Comanescu] Primul este înţelegerea sau neînţelegerea presei ca activitate a ziariştilor. Dintre cei patru, numai Stanca, director general la Vîntu (print) a scris de meserie, la gazetă. Presupunând că toţi patru ştiu să evalueze costuri, să gândească strategii de promovare şi să pună oameni la locul lor, background-ul de jurnalist pare un atu important pe o piaţă în care se conturează sciziunea între absolvenţi de MBA fără experienţă într-un business complex şi cu caracteristici bizare – şi ziariştii încremeniţi în războaie din anii ’90, încă suspinători după mitul ziaristului-Mesia, cu rolul lui de felinar al maselor. Regele gol (nu pe cap, ci în cap) al presei româneşti, Cristian Tudor Popescu, e un exemplu concludent: fals profet nu numai din cauza lipsurilor proprii, ci şi fiindcă s-a născut (ca ziarist) atunci când nu trebuia şi acolo unde nu trebuia.

2. [Comanescu] Al doilea asset necesar este competenţa de resurse umane. Ca s-o spunem pe şleau, euforia investiţională a lui Vîntu şi Patriciu se traduce prin faptul că orice tembel poate primi o leafă de câteva mii de euro. Iar deştepţii transferaţi se aglutinează în organigrame care ar stârni spaima unui specialist străin. Experţii în resurse umane, nu neapărat sclipitori, dar cel puţin ascultaţi de management şi patronat, ar putea da de puţină apă în nisipul de unde se recrutează în momentul de faţă noii angajaţi, al facultăţilor de jurnalism şi al provinciei. Tot ei ar putea spune că nu e nevoie de cinci directori, din care doi generali pe două ramuri, şase publisheri şi nouă redactori-şefi pentru un produs al cărui tiraj e egal cu numărul şefilor multiplicat cu o sută. Şi tot ei ar putea organiza programe de training permanent, necesare pe o piaţă unde mutările de la un titlu la altul sunt atât de numeroase şi (in)cultura organizaţională atât de fragmentată. Şi, nu în ultimul rând, aceiaşi specialişti în HR ar putea elabora modalităţi noi de motivare a angajaţilor, pe o piaţă în care beţia cu bani riscă să se lase cu mahmureli organizaţionale.

3. [Comanescu] Organizarea workflow-ului este o altă miză câştigătoare, mai aproape de ceea ce ştiu managerii existenţi. Abaterile faţă de schemele cele mai simple de producţie, întârzierile faţă de deadline-uri, pierderile de bani din cauza ediţiilor a II-a trase numai pentru ca articolele sosite târziu să poată trece prin corectură sunt incredibile. Ziariştii de talent îşi permit să predea târziu şi să aibă idei fixe. Cei punctuali habar n-au de gramatică şi primesc scrisori de ameninţare de la Corectură. Nou-botezatele “departamente de producţie” adăpostesc fosile de pe vremea plumbului, care demotivează total şefii de pagină şi graficienii bine pregătiţi în materie de Photoshop sau InDesign. Redactorii-şefi nu pot trăi fără indicaţii preţioase date art directorilor şi fotoreporterilor, care devin alcoolici, chiulangii sau maniaci ai jocurilor pe computer între ediţii.

 

4. [Ulmanu] Un alt element ce ar putea da consistenţă actului jurnalistic este regândirea rolului pe care trebuie să-l aibă ziarul într-un peisaj media din ce în ce mai aglomerat, dominat de televiziune şi atacat de copilul teribil, internetul. [Matei] Urmându-l pe Creangă, credem că “dacă-i popă, să cetească, dacă-i cal, să tragă şi dacă-i copil, să se joace”. Ziarele trebuie să înţeleagă că misiunea lor este să fie cu un pas înaintea evenimentelor, să relateze ce se întâmplă sau se va întâmpla în viitorul imediat. Ele trebuie să devină mai relevante cititorilor, punând accentul pe “descoperirea” de evenimente mai ales în zona structurilor de zi cu zi, care influenţează viaţa multor români. Aceste ştiri trebuie combinate cu mai multe genuri jurnalistice, inclusiv analiza şi reportajul interpretativ. Ambele sunt aproape inexistente în presa scrisă. Redescoperirea poveştii neutre, spusă la persoana a treia e absolut necesară dacă ziarele vor să îşi reapropie cititorii.

5. [Matei] Ziarele mai au o misiune de îndeplinit. Ele trebuie să iasă din ghetoul marilor oraşe şi al publicului activizat din punct de vedere politic şi cetăţenesc. Pe măsură ce acest public fie emigrează, fie se subţiază din cauza competiţiei altor mijloace de informare, ziarele trebuie să investigheze posibilitatea de a recaptura publicul semi sau non urban, atât intelectual, cât şi cu studii medii. Aici problema este, însă, complicată de faptul că apetenţa acestui public pentru ştiri este mică şi preocupările sale sunt locale. Desfăşurarea unor structuri de presă puternic localizate, la nivel subjudeţean, ar putea, însă înfrânge această problemă. România nu are încă reţele de presă locală bine dezvoltate şi ieşirea din impasul actual al ziarelor centrale ar putea fi mai marea lor localizare.

 

6. [Matei] Tot în contextul revoluţiei Internet, presa scrisă trebuie să îşi regândească în mod fundamental relaţia cu cititorii. Aceştia au un rol esenţial în structurarea conţinutului şi a agendei de lucru. Ei îţi spun ce materiale au valoare şi care sunt bombe. Ei îţi pot da idei şi ponturi. Ei pot fi campania ta de publicitate virală, care uneori nu costă un ban.

 

7. [Matei] În acelaşi timp, nu toţi cititorii sunt la fel şi nu toţi iubesc ziarul pe care îl citesc în fiecare zi. Calea cea mai sigură de a-i atrage este de a le da mai multe ştiri, de bună calitate, scurte şi în exclusivitate, cu care cititorii să poată lucra şi pe care  să le poată comenta (dar nu nega), pe internet. Dă-le analize pe cifre, dă-le poveşti adevărate şi întîmplări reale, scrise bine şi cu simţ.

În plus, ziarele trebuie să adauge la conţinutul pe care îl produc mai multă informaţie despre modul în care această informaţie a fost consumată. Acesta este un indicator de relevanţă şi interes despre care cititorii vor să ştie. Ziarele trebuie, deci, să fure de la Amazon.com – fiecare articol trebuie să fie însoţit, pe net, de o listă de texte pe care cititorii acelui articol le-au parcurs înainte şi după citirea acestuia, atât în timp, cât şi într-un anumit spaţiu de relevanţă.

[Comanescu] Cele şapte puncte de mai sus nu reprezintă o enumerare exhaustivă, ci câteva sugestii cu privire la nivelul de profunzime sau gradul teoretic la care ar trebui puse problemele. Privită de sus în jos şi de la stânga la dreapta, presa cotidiană românească oferă destule ocazii de critică, dar nu mai hrăneşte crampe mentale de felul “e rău, foarte rău şi n-avem nici o soluţie ca să ieşim din situaţia asta”. Pasiunea pe care mulţi dintre tinerii reporteri de azi, dar şi editorii mai hârşâiţi, o pun în ceea ce fac e o bună premisă pentru o conceptualizare mai atentă a “misiunii jurnalistului”. Generaţia 50+, oamenii formaţi pe vremea comunismului la “Flacăra” sau “Scânteia tineretului”, se retrage. A doua generaţie de tranziţie, pe care am putea-o numi “40”, ia puterea. Iar în lipsa de prestigiu social a jurnalismului, ca meserie, se găsesc destui adolescenţi inteligenţi, cu putere de muncă, care să se lase seduşi de o meserie prea veche pentru a fi, acum, pe cale de extincţie. Viitorul, cu alte cuvinte, nu mai e ce-a fost odată, dar sună bine.

  1. Media lui Comanescu » 3.think: câteva explicaţii Reply

    […] Câteva explicaţii pentru cei care se întreabă ce dracu’ se întâmplă în postul anterior. Se întâmplă un text scris în trei, pe Google Docs, de Sorin Adam Matei, Brăduţ Ulmanu şi Iulian Comanescu. O rubrică nouă pe Jurnalismonline.ro, “Media lui Comanescu” şi Pagini.com. Contribuţiile fiecărui autor sunt marcate prin numele lui, colorat, între parantezele drepte. Originalul textului se găseşte aici, iar în coada lui puteţi vedea şi o conferinţă pe Yahoo Messenger despre modul cum s-au născut ideea rubricii, tema articolului şi altele. Pe scurt, eu am venit cu ideea de a scrie împreună, Brăduţ Ulmanu a spus să scriem analize, iar Sorin Adam Matei a propus tema; de platforma de editare auzisem tot de la el. […]

  2. Vlad P. Reply

    Sorin, Bradut si Iulian: Brava! In sfarsit o analiza pertinenta si fara patima. (TV, anybody?)

    O parere: din media lipseste acum o generatie intreaga, generatia intermediara. 90-istii au crescut, cat de cat, sub ochii si sub mana unor gazetari vechi. Cu bune si rele, dar macar cu experienta. Au crescut insa prea repede si, in 5-6 ani de la debut, au trecut pe posturi de pivoti cu oase inca fragile.

    90-istii sunt prea preocupati de propriile lor nesigurante pentru a mai avea timp sa le-nteleaga pe ale actualilor incepatori. Adaugati presiunea unei piete feroce, o politica din care generatia celor… erm… “cu experienta” nu a disparut si o societate care nici macar ea nu si-a gasit ritmul firesc si aveti toate conditiile pentru esec. (Ma rog, sau poate sunt eu cam prost dispus azi :-)))

  3. Iulian Comanescu Reply

    Vlad: In primul rand, bun-venit aici. In al doilea rand, mersi de complimentul cu analiza. Dat fiind ca a fost primul “3think”, am pus accentul pe “cum” functioneaza si nu in primul rand pe articol, care mie, unuia, mi se pare cam bloated. Sigur ca mentinem ce-am scris, dar, ca totdeauna, se putea mai bine.

    Cat despre generatia intermediara, ai perfecta dreptate. Cu ochiul liber – desi ne-ar trebui studii – vad foarte putini ziaristi intre 25 si 35 de ani. Motivul mi se pare a fi acela ca prestigiul social al meseriei a scazut o data cu salariile reporterilor, de prin 1995 pana dupa anul 2000. Toata lumea a vrut in PR sau publicitate, din acest motiv.

    In fine, in privinta televiziunii, voiam sa vorbim si despre ea, dar maioneza se umflase deja destul. Am insa o propunere: nu vrei sa scrii impreuna cu noi despre TV news? Conceptul e deschis pentru toti oamenii pe care ii pretuim.

  4. Iulian Comanescu Reply

    NewsIn:

    “HotNews lansează pe bloguri rubrica “3think”, un experiment de scriitură în trei
    29 ianuarie 2007 12:53:10

    HotNews va lansa luni pe bloguri rubrica “3think” care va fi un experiment de scriitură jurnalistică în trei, iar autorii rubricii vor fi jurnaliştii Iulian Comănescu, Alexandru Ulmanu şi Sorin Adam Matei, a declarat luni, pentru NewsIn, Iulian Comănescu.

    Primul subiect abordat în această rubrică este legat de piaţa cotidienelor. “Eu am venit cu ideea de a scrie împreună, Ulmanu a propus să scriem comentarii, iar Sorin Adam Matei a marşat imediat şi a nuanţat conceptul”, a declarat Iulian Comănescu pentru NewsIn. El a mai precizat că jurnalistul Lucian Mândruţă s-a arătat interesat de proiect şi a fost de acord să participe şi el la o sesiune viitoare.

    Pentru scrierea acestei rubrici jurnaliştii folosesc platforma de editare comună Google Docs. “E ca şi cum ai avea trei maşini de scris care bat pe aceeaşi foaie de hârtie”, a explicat Comănescu.

    Fiecare dintre autori va putea folosi textul în mod liber, iar rubrica va fi lansată în paralel pe HotNews.ro şi pe blogurile Jurnalismonline.ro şi Pagini.com.

    În acest moment, textul există pe Google Docs şi se află în proces de editare. “Acest gen de scriitură este stimulativă pentru că te poţi subordona ideii altuia şi poţi lansa un paragraf pe care alţii să îl completeze”, ne-a mai spus Comănescu.

    Blogul colectiv al site-ului de ştiri HotNews.ro s-a transformat, la sfârşitul lunii decembrie, într-o secţiune ce cuprinde mai multe bloguri specializate pe domenii diverse şi a fost lansat oficial pe data de 1 ianuarie 2007. Aici se găsesc “Media lui Comănescu”, “Mersul Trendurilor”, “Inventarul stricăciunilor politice”, ” Blogul lui Merlin” şi, de săptămâna trecută, ” Blog de dat cu capul” al Ioanei Avădani.

    HotNews a inaugurat oficial blogul său la 1 februarie 2006. Site-ul există din 2000, când s-a lansat sub numele de RevistaPresei.ro. În aprilie 2005, RevistaPresei.ro s-a relansat ca o platformă multimedia de informare în timp real. Site-ul oferă gratuit acces la o arhivă de peste 100.000 de documente (text, video, audio), dosare, forum şi oferă un serviciu newsletter cu difuzare zilnică şi săptămânală.

    Reporter Elena Stancu

    Editor Bogdan Oprea”

    Multumim.

  5. Petre Reply

    Stii ca pe web se gaseste un trailer la Titanic 2 fara a se sti dc e unul fals sau chiar urmeaza un sequel?
    Il poti vedea aici http://www.fest21.com/en/node/2726/play
    Culmea, a aparut si pe siteurile specializate de film. Si cred ca o sa faci un post bun cu asta

    Embedul de pe youtube(fara parantezele rotunde de pe margini) (())

  6. gabi Reply

    interesant conceptul. am spicuit cate ceva din text insa lecturarea lui in totalitate e o munca in sine:), mai ales ca vreau sa si raman cu ceva dupa ce il citesc. e pentru prima, data de cand iti citesc blogul, cand simt nevoia unui buton dedicat pentru printarea textului :). oricum, mi-l printez si il citesc in drum spre casa. dupa asta, daca dezbaterea pe marginea subiectului continua voi incerca sa particip, in limita competentelor desigur.
    sustin si eu ideea, ce vad ca se contureaza in comentarii, de a aplica acelasi tratament segmentului tv si plusez o nuantare: ar fi bine sa includa pe langa analiza zonei de stiri, care presimt ca va lua partea leului, si o analiza a divertismentului tv, productii locale (seriale, filme, reality show, emisiuni). personal, desi consum cam 80% produse din zona televiziunilor de stiri resimt lipsa unei oferte serioase/atractive pe segmentul de entertainment local.

  7. Iulian Comanescu Reply

    Gabi: da, e de citit acasa, iar “Media lui Comanescu” si-a format un public din insemnari scurte. O sa avem in vedere treaba asta la urmatoarele episoade. Probabil ca o tema mai precisa ar duce la texte mai scurte si mai precise. Subiectele la care te referi sunt, natural, pe lista in curs de constituire. Poate ca o sa facem cu Vlad ceva despre stiri, poate o sa cautam pe cineva care se ocupa de divertisment ca sa facem ceva despre divertisment .

    Apropo, mersi ca ma citesti 🙂

  8. Vlad P. Reply

    Iulian: multumesc pentru invitatie (realmente). Ma gandesc.

    Oricum, analiza voastra merita acces pe tv, sa vedem si cum (ah, suna arogant, nu? Pardon, ma gandeam doar la productie).

  9. jaunetom Reply

    Vlad,

    Pana la accesul pe tv ai putea sa o preiei pe site la una din sectiunile deja existente sau sa creezi una noua de tipul “tendintze new media” or so.

    Cit despre tv o discutzie despre “brave new world” in fiecare duminica pe slotul vreuneia dintre preluarile alea de la E! s-ar impune. Vreo 4,5 oameni relaxatzi care discuta despre globalizare, web2.0, influentze si trenduri ar fi quite refreshing. Zic shi io : )

  10. cristian constantin Reply

    exista presa romaneasca? exista vreun ziar serios romanesc?
    m-ar interesa sa ii stiu si eu numele; ma abonez daca mi-l ziceti.

    ceea ce consider eu ziare serioase:

    Frankfurter Allgemeine Zeitung (am abonament la editia de duminica)
    Sueddeutsche Zeitung (citesc din cand in cand)
    Die Zeit (citesc din cand in cand)
    Neue Zürcher Zeitung (o.k. asta din auzite)
    The Washington Post (tot din auzite, mi l-a recomandat cineva)
    The Wallstreet Journal (citesc regulat)

    “presa” romaneasca pare o gluma proasta pe langa exemplele enumerate mai sus.
    cand vor putea fi considerate serioase ziarele romanesti:

    – cel putin un articol de analiza politica / economica internationala per editie care sa fie luat in serios de cel putin o alta publicatie / personalitate din afara romaniei.
    – articole care sa consituie surse de informare pentru surse din afara romaniei,
    (alte ziare, publicatii, etc)
    – publicare de statistici credibile, la obiect, la zi; exemple din faz:
    cat la suta din populatie are speranta la promovare, cat de mult se pune accentul pe cinste, prietenie, ce rol joaca religia in viata oamenilor samd.

    astept cu interes raspunsul dvs.

  11. Sorin A. Matei Reply

    Cristian,

    Tot ce spui tu e corect, desi unele progrese, chir cu pas de melc s-au mai facut. Pentru asta ne zbatem si noi, in acest articol. De asta imi fac si eu timp sa scriu si la proiecte din astea, dar si la ziarele din Romania.

  12. cristian constantin Reply

    sorin,

    vedeti dumneavostra, eu nu incerc sa denigrez sau sa arunc cu noroi samd.
    ceea ce incerc sa spun este ca: la nivel _global_ sau _european_ presa romaneasca nu exista; mai grav, in presa romaneasca nu a reusit nici un ziar sa impuna un standard de calitate, o etica jurnalistica.
    (poti sa compari hotnews.ro cu bbcnews? din pacate nu poti…)

    inca ceva: analiza dvs e foarte interesanta dar, la ora actuala etaloanele sunt _globale_. cat de relativ de bun e un ziar romanesc fata de alt ziar romanesc e neconcludent din moment ce toate sunt proaste. singurul lucru pentru care as fi interesat sa citesc un ziar romanesc sunt stirile interne din romania; probabil ca din punctul asta de vedere presa romaneasca e oglinda perfecta pentru balciul continuu din ro: sparta pe la colturi, zgariata, numai buna cat sa nu reflecte toate detaliile grotesti ale unei societati aflate de mai mult de 15 ani intr-un proces de autodevorare.

    si da, cred ca romania a avut candva o presa care macar incerca sa o ajunga din urma pe cea europeana; atunci cand eminescu si caragiale erau gazetari…

  13. Iulian Comanescu Reply

    C.C.: Eu – si cred ca si Bradut si Sorin – am scris toate cele de mai sus gandindu-ne la colegii nostri cu putere de decizie in presa scrisa. Nu cred ca optimismul nostru pe termen lung, ca si incercarile de a nuanta lucrurile, sunt neavenite.

  14. Maurice Reply

    Daca a existat un outline, el nu se mai ghiceste deloc. Si ce va era sa fi scris in patru? Ultimul, editorul, care sa taie fara mila si sa reorganizeze continutul?

  15. Media lui Comanescu » 3.think.1.1: articolul scris în trei acum o săptămână, e gata pentru adăugirile voastre Reply

    […] Pornind de la 3.think.1, articolul-experiment scris în trei, cu Brăduţ Ulmanu şi Sorin Matei, am ajuns la 3.think.1.1, unde al doilea “1″ stă pentru faptul că am mutat articolul pe un Wiki. De ce l-am mutat acolo: pentru ca şi voi să puteţi edita. Trebuie să vă înregistraţi, ca să monitorizăm modificările. “Monitorizare” nu se referă la datele reale ale celor care preferă să rămână anonimi, ci la evoluţia textului. […]

  16. Media lui Comanescu » 3.think.2: ce e românesc în presa românească? Reply

    […] Reamintesc că “3.think” este o iniţiativă de jurnalism colectiv aparţinând lui Comanescu, Matei şi Ulmanu. Vom continua împreună cu diverşi invitaţi. Aici puteţi citi primul text, 3.think.1. Aici găsiţi o versiune Wiki, deschisă pentru public, cu alte cuvinte 3.think.1.1. Deocamdată, contribuţiile publice s-au rezumat la spam-uri. […]

  17. Vandramas Reply

    E interesant, dar schimbarile din presa locala sunt prea putin analizate. De cele mai multe ori, cel mai slab cotidian local are un tiraj mai mare decat cel mai bine vandut cotidian national. Dupa mine, situatia s-a pastrat si in 2006. Intrarea trusturilor straine a adus o idee fixa – goana dupa abonati, cu orice pret. A scazut numarul cititorilor fideli, care isi cumpara ziarul de la chiosc, un numar care era aproximativ constant. In goana dupa abonati, acolo unde au aparut trusturile, au intrat, si pe pietele locale, premiile, exemplarele gratuite pentru “cititorii de proba” si alte stimulente. Din pacate, se incetateneste ideea ca este mai important “cum vinzi” decat “ce vinzi”. Nu mai depui nici un efort pentru a afla ce vrea cititorul, ci ii impui ceea ce vinzi. Mai putini reporteri, mai multe fetite blonde la promovare si angajati la marketing. E o metoda mult mai costisitoare, in bani si timp, dar al naibii de sigura! Din pacate asa scade calitatea presei, care evolueaza intr-o directie nesanatoasa. Acum 10 ani, datorita decalajului, presa romaneasca era la nivelul presei americane din anii ’70, perioada Watergate. Americanii au depasit acest punct. Din pacate. O oarecare decadere a presei de investigatie de la noi ar putea fi semnul ca, si noi, ne indreptam spre altceva. Nu stim directia, pentru ca schimbarile sunt lente, sunt in desfasurare si, de aceea, ne lipseste perspectiva. In ziua de azi, reporterii s-au “sindicalizat” si fac schimb de subiecte. “Dusmanul” este adesea trustul pentru care lucrezi, nu “concurenta”. E mai periculos sa-ti scape un subiect care apare la concurenta, decat sa dai un subiect concurentei. Asa se pun reporterii la adapost. 🙂
    Presa se dezumanizeaza constant. Lipsesc povestile despre oameni normali, obisnuiti, sau atunci cand exista, e musai sa fortezi adevarul si sa inventezi ceva senzational. Uitam ca pe oameni ii intereseaza sa citeasca despre oameni… In loc de asta, scriem despre institutii, despre partide sau politicieni (care sunt tot institutii 🙂 ) sau despre caricaturi, embleme, scheme de oameni – nu despre oameni adevarati. Oricum, am modificat regulile clasice ale presei. Dorind sa castige “interactivitate”, sa aduca Internetul in ziare, unii, (mai ales trusturile) au schimbat grafica si opteaza pentru o arhitectura a informatiei asemanatoare paginilor web. Informatia nu se mai ierarhizeaza dupa intuitia si bunul gust al ziaristului, care stabilea importanta articolelor prin cunoasterea cititorului. Acum se inghesuie cat mai multe subiecte pe prima pagina, abunda sumarele, trimiterile in alte pagini si continuarea articolelor. Toate sugerand click-ul din Home page. Regula de a continua cat mai putine articole in alte pagini a fost uitata sau este incalcata cu buna stiinta. Cred ca este o directie gresita… Ziarele nu se pot si nu trebuie sa se ia la intrecere cu website-urile. Pe termen scurt, par sa isi pastreze cititorii, dar se inscriu, pe termen lung, pe un drum sinucigas, contribuind la disparitia ziarelor clasice. Ar face mai bine sa-si dezvolte, doar, versiuni electronice. Si sa ramana ZIARE.

  18. Daniel Ionascu Reply

    Felicitari tuturor celor care au participat la proiect. Si aici ma adresez ca unul care stie cat de cat ce vorbeste. Sunt absolvent de Jurnalistica la Sibiu, promotia din 2006 si de 8 luni sunt in presa. Si vreau sa aduc si aportul meu cat de mic la curatarea mediului jurnalistic.
    Intai de toate Facultatile de Jurnalistica. Aici trebuie eradicate toate speciile de dinozauri care predau materii actualizate ultima oara in anii ’70, care n-au habar ce blog, ce e o enciclopedie virtuala sau o psihologie de baza a informatiei internetului. Eu am observat ca poti colabora infinit mai bine ca unii pe care i-ai descoperit prin undergroundul netului si de care va leaga o mica pasiune comuna. Nu l-ai vazut niciodat, nu stii cum arata, cati ani are si totusi cand e nevoie sa fie serios, este iar cand este vorba de gluma e haios.
    Plus ca majoritatea materiilor din facultati sunt destinate pentru a umple statele de plata ale profesiilor si n-au legatura cu jurnalismul. Am avut norocul de a face cursuri sambata, cu mari greutati din partea celor implicati, cu Doina Jalea, Brandusa Armanca si Dan Tapalaga. Cand ai profesionisti care iti vorbesc, iti dai seama ca toata facultatea facuta e doar o “vorba”. Numai primul semestru din anul intai e interesant, cand intri in alt univers si inveti sa experimentezi. Si apoi a aplici niste reguli care pot fi extinse oricand iar apoi sa le treci. Mirific. Restul… nimicuri demne de discursurile lui Cristoiu sau Petre Mihai Bacanu sau Valentin Stan.
    Scrisem la un moment dat un fel de manifest in acest sens pe un forum al facultatii de jurnalistica din Sibiu dar se vede ca a fost sters. Atitudine tipica care denota ca nu se doreste discutarea problemei, ci ascunderea ei sub covor.
    “Ca sa incep cu sfarsitul: am fost un bou. Un bou ca facut patru ani intr-o facultate de toata jena, invatand sociologie, psihologia multimilor, arte grecesti, tropaitul mistretilor ca mod de comunicare, idioteniile lui eminescu.
    De ce? Toate aceste sfinte inutilitati care sa chinuie studentii cu drept la cultura numai ca unii si altii sa isi incarce buzunarul. Spre exemplu, stim de pe surse neoficiale, ca marele decan al facultatii are ia in fiecare luna 100 de milioane de pe spinarea studentilor, asta in conditiile in care anul trecut a fost o luna de greva studenteasca numai sa nu se mareasca taxele si apoi… s-au marit din nou.
    Deci, dragi boboci, ascultati aici un sfat: singurele cursuri care va trebuie sunt cele de pe primul semestru al anului intai, unde se pun bazele a ceea ce inseamna jurnalism, genuri.
    Mai trebuie si o doza uriasa de curiozitate si mult umor negru. Caci nu veti afla niciodata la facultatea de jurnalism cum sa manevrezi la butoane pupitrul de radio, camera de filmat, sa faceti documentare adevarate (intrebati-l pe nechit ca i-am filmat in premiera mondiala tunelurile medievale din sibiu, si nu a facut nimic cu caseta). Nu veti sti cum se lucreaza la un saptamanal specializat, de exemplu- stire e diferita la saptamanal fata de cea de cotidian, in presa online stire= articol destul de marisor, nu o sa cunoasteti nimic despre cum se scrie un articol de presa IT sau financiara.
    Veti invata numai despre cum fac distrusii de la Tribuna ziarul, caci pana si cotidienele sunt diferite intre ele, dar veti invata doar modelul leninist-universal. Picaturile de cunoastre sunt ca apa in desert iar cei care se preocupa ceva nu au sprijin.
    Pana nu se vor face cursuri despre media in general si impartirea pe sectoare a mediei din .ro, nu veti sti concret nimic.
    Veti fi amagiti cu un Sibiu Universitar, unde cei care vor sa spuna ceva, nu au nici un cuvant de zis din cauza luptelor interne si a intereselor diferitilor membri din conducere. Chiar daca veti scrie ceva, daca la cursuri sunteti invatati sa muscati Adevar din realitate si coruptii zilei, imediat vi se taie macaroana, daca deveniti un pic mai critici in oficiosul universitar.
    Si dupa ce terminati facultatea, mama ei de hartie, ca nu e buna de nimic cand jumatate de materii sunt comune si la crp si la jurna, nu veti face nici o branza in presa deoarece in presa reala se cauta exact exemparele care au supravietuit spalarii de creiere din facultati.
    Numai 10-15 dintr-o intreaga promotie vor reusi in media adevarata. In rest veti avea parte de toti pupincuristii care nu stiu sa deschida gura, se contrazic la fiecare chestie spusa si repetata in alte cuvinte. Astia vor ajunge sa ia note mai mari ca toti, si daca nu iau se duc la profesori “la marire”, personal si in cabinet la cersire de note “pentru bursa”.
    In presa reala se cauta exact ce nu veti face si nu veti afla niciodata de la facultate. Daca nu ma credeti, puneti-l pe Dur sa scrie o ancheta, sau un articol gandit pentru un public tinta cu pretentii, gen wallstreet. Si veti afla ca o cultura vasta inseamna un jurnalism pitic si pipernicit.
    Nu veti face reclame la cursurile despre reclame, nici nu veti observa si diseca ultimele reclame super tari de pe net. Veti morfoli insesiuni materii expirate de 30-40 ani, iar tehnica moderna nu isi are nici un rol.
    Cursurile cu cel mai mare potential se vor face pentru atragerea studentilor doar in sesiuni, cele mai interesante subiecte fiind omorate in stil magic dupa formula: “Stati si scrieti!”…
    Clasicii facultatii deja au parasit cladirea unde predau: Dan Tapalaga, Doina Jalea si Brandusa Armanca, deoarece erau atat de avansati si revolutionari in gandire incat deranjau dinozaurii din hibernarea culturala.
    De asemenea, feriti-va de administratori, nu incepeti cu spaga de camin, pentru ca daca dai o data, vei da pana la final…
    Dar eu am fost un prost si am facut toate astea.
    Voi daca vreti sa ramaneti cu ceva cute pe creier, abandonati dupa primul semestru sau fiti piteri, ospatari, ceva sa faceti bani pentru a va intretine.
    Daca mai aveti nevoie de sfaturi… buzz la daniell666.”
    Cam asta scrisesem.
    Despre presa… lucrez in ceva care este 90% din ceea ce au prezentat cei trei mai sus. Cinci editori fac un ziar de 24 de pagini, iar deasupra lor sunt 5 sefi. Halal presa… Dar problemele astea vor disparea singure cand vor disparea si dinozaurii. Scrierea de articole pentru a se atrage reclama in ziar- de aici incepe putoarea. Am scris o singura la data la ordin in toata cariera mea un articol din asta pentru a se atrage reclama de la banca Italo- Romena. Dar l-am scris intr-un fel in care numai reclama nu era si de atunci nu s-a mai deranjat nimeni sa imi ceara sa scriu chestii de astea. Imi era sila sa bat la tastatura, parca mancam o mangare rumegata de altii mult timp inainte, iar interesul era al ziarului si nu al cititorului.
    Alta mare problema: poate sa fie jurnalist si un student la jurnalism. Dar nu orice altceva. Cum eu am muncit cu toti idiotii in facultate pentru a-mi lua o diploma, sper sa imi fie respectata. Eu nu ma duc sa predau cursuri de IT, sa pledez in procese sau sa operez pe creier. De aceea, sa fie lasat jurnalismul jurnalistilor. Caci jurnalistii cei care sunt invatati sa intrebe. Ce se vede acum e un model de jurnalist in care orice jurnalist e un justitiar si isi da cu parerea despre orice. Eminescu a gresit in acelasi mod, iar Paler a pierdut orice urma de respect din partea mea pentru ca s-a lasat dus de val si elucubreaza anti- Basescu pentru placerile ascunse lui Voiculescu. Fiecare sa ramana expert pe ceea ce stie. Renasterea a trecut. Omul bun la toate in presa e continuarea expersiei de romanul bun la toate, imagine afisata de conationali in orice stat european. Am mai vazut o schimbare si la Adevarul: imediat ce dosarul privatizarilor energetice a iesit la lumina, pac a aparut in ziarul lui Patriciu (cercetat in privatizarea Rompetrol) un articol care cita Financial Times si in care se incrimina pumnul bagat pe gatul acestor privatizari de autoritatile care le cerceteaza.
    Nu mai vreau sa scriu 5 pagini pe saptamana, ci una la care sa lucrez asa cum vreau, sa ma duc si pe teren, sa caut surse. Scrii mult, gresesti mult. Nu vreau sa vin la lucru duminica sau daca vin sa mi se plateasca dublu, asa cum zice legea. Dar patronul (milionar in dolari dupa calculul meu, patron de firma de transferuri valutare) vrea ca ziarul sa fie un fel de pliant in genul alora de la Altex, prin care sa manipuleze cititorii sa transfere bani mai multi prin cealalta companie a sa. Altfel ar fi logic sa investeasca mai mult in redactie, personal, distributie. Acum calculati cat se autocenzureaza cei de la Catavencu sau intrebati-va de ce nu mai scrie Mircea Toma. Sau de ce e prezentat in orice jurnal de la Antena 3 un partid care nu va face nici 1% la alegeri. Unde e interesul public? Cand jurnalistii nu mai sunt lasati sa caute informatii, cand cainele de paza al democratiei are lesa pe masura si e maidanez, avem ceea ce se vede. Avem un Badea care isi bate joc de munca unor oameni pt ca el considera ca e amuzant. Plus ca nu se considera jurnalist. Astia sunt specimene otravite. Avem un Gadea care are doua emisiuni din trei anti Basescu si anti- dictatura si el e fiul unui fost ministru al educatiei din era comunista….

    Just my 2 cents

Post your thoughts