Prin anii ’50, unchiu-meu, care la vremea respectivă avea 10, 12 sau 13 ani, a plecat într-o bună dimineață la plimbare cu câinele Ciucurică, prin orășelul în care bunicul și familia lui fuseseră ejectați de comunism din București, ca posesori de origine nesănătoasă. De ce ejectați? fiindcă altcineva voia joburile bune, de medic, pe care bunicul le agonisise unul peste altul ca să-și hrănească familia în Bucureștiul în care bunica povestea că foametea generase un covor dens de coji de semințe, atât de dens încât tramvaiul se împotmolea în el. Naiba știe de unde, unchiu-meu aflase că oamenii din alte locuri își plimbă câinele cu o lesă, așa că îl legase pe Ciucurică cu o sfoară de gât și plecase cu el pe străzi lăturalnice, în zig-zag, cum te duce orice câine. Continue reading →