Atunci când începi să îmbătrânești, poți să te lauzi cu tot felul de chestii neverosimile care ți s-au întâmplat în viață. Eu am pățit cel puțin două. Una ar fi că i-am dat un interviu lui Ion Cristoiu – am fost la emisiunea aceea săptămânală pe care o avea pe Antena 3, parcă prin 2009. Cristoiu nu mai e la Antenă și interviul nu mai e de găsit pe net. Iar a doua, că i-am făcut poze, eu, ăla cu textele, lui Radu Sigheti, tăticul fotojurnalismului românesc, pentru un interviu pe care i l-am luat în The Industry (1, 2). Una din poze i-a plăcut lui Radu Coman de la Esquire, așa încât am construit în jurul ei un al doilea material:
Materialul e din categoria Ce-am învățat, în care niște grei gen Clint Eastwood sau Keith Richards sunt luați la rost cu privire la experiențele lor de viață. A apărut în primăvară în Esquire și îl postez și aici:
Radu Sigheti,
Fotojurnalist, șeful biroului Reuters din România,
N. 28 octombrie 1959, București
Self-promotion? Pentru unii funcționează. Îmi vine să zâmbesc când citesc CV-uri în care unii menționează participarea la concursuri unde nu au câștigat niciun premiu și nici măcar nu au avut o fotografie expusă. Sau zic că au lucrat la agenția X sau Y, dar de fapt au fost doar în trecere pe-acolo. Cred că, dacă nu ar funcționa, nu ar menționa toate lucrurile astea.
Probabil, am aflat că o să mor în copilărie. Dar, acum, tocmai am trecut printr-un accident de barcă, o altă ambarcațiune a lovit-o pe cea în care mă aflam. Am scăpat cu hematoame, un prieten a fost aruncat în apă, iar apa care a intrat în barcă a distrus echipament în valoare de 44 de mii de lei. Deci poți să mori oricând. Data nu o știu încă și nici nu vreau să o aflu.
Încă nu știu dacă instinctul de conservare e rău sau bun pentru meserie. Mie cred că mi-a prins bine, te ferește să te apropii de locuri periculoase sau, dacă te apropii, o faci cu grijă, gândind ce se poate întâmpla.
Dezamăgirile sunt și ele bune la ceva. Sunt un imbold să mergi mai departe. Dar rămâi cu un gust amar.
Războaiele nu sunt necesare. Or fi fost în Comuna Primitivă sau Evul Mediu, când nu existau posibilitățile de comunicare din ziua de astăzi. Acum, când lumea tinde să devină o comunitate globală, nu avem ce face cu ele. Eu cred că în viitor vom împărți frățește ceea ce avem.
Poate că singurul lucru bun legat de războaie e tehnologia de ultimă oră. Cea dezvoltată de militari se aplică la civili, vezi Internetul sau telefonia mobilă.
Cu femeile nu e deloc ca la război. În niciun caz. Cu ele nu te războiești, te împrietenești.
Față de alți politicieni, politicienii români sunt mai slabi, la figurat, fiindcă la propriu mulți sunt supraponderali. Ai noștri nu știu politică. Sau modul în care o înțeleg și practică e un fel de luptă pentru supremație, ca între găștile de cartier. Își dau la gioale între ei sau între partide, în loc să pună umărul la treabă pentru binele tuturor, implicit și pentru binele lor. O altă diferență între ai noștri și alții este lipsa de caracter, mulți ar trebui să nu accepte funcții la care nu se pricep sau să demisioneze dacă ceva nu este în regulă cu ei însuși sau cu faptele lor. Alții au făcut-o, chiar dacă asta le-a încheiat cariera.
Războiul e mai rău decât politica, pentru că mor oameni. Nu am auzit de niciun politician care să moară la datorie.
A poza nu e același lucru cu a scrie. Când fotografiezi, surprinzi un moment în timp, când scrii, construiești acel moment.
Prostie sau boală? Aleg boala.
Nu cred că există un număr de ani la care te poți considera matur. Eu nu mă consider matur. Învăț mereu câte ceva.
Avantajul tinereții este că te poți apuca de multe lucruri pe care crezi că le vei duce la bun sfârșit. Dar, acum, nu îmi pare rău că nu mai am 15 sau 25 de ani.
Avantajul de a avea peste 40 de ani? Niciunul.