8 învăţăminte despre blogging, de la la Olimpiadele comunicării

Săptămâna asta, Olimpiadele comunicării sunt prezentările publice ale finaliştilor la blogging, urmate de festivitatea de premiere de vineri. Dragoş Tuţă ne-a dat mie şi altora sarcina de a juriza blogurile finaliste. Ca să avem cu toţii un profit mai mare decât notele propriu-zise (câteva sute, la cele peste o sută, poate două sute de posturi pe care le-am avut de citit) din treaba asta, iată o listă de lucruri care nu se fac (şi se fac) atunci când scrii. Valoarea ei stă în aceea că porneşte de la o serie de greşeli atestate de ochii mei acum obosiţi.

1. Nu povestiţi ziua pe care aţi petrecut-o în locul cutare, fiindcă ziua pe care aţi petrecut-o în locul cutare nu e o poveste. Începe aproape inevitabil cu “am avut emoţii”, continuă cu “prezentările au fost cool” şi se termină cu “am mâncat la KFC”. Nici măcar “ne era foame, dar n-aveam unde mânca” nu e memorabil. A, l-am uitat pe “scriu cam târziu acest text, dar…”, pe care l-am citit de cel puţin 15 ori. Nu mai scrieţi cam târziu, pur şi simplu 🙂

2. Când vă tentează o zicere, mai ales anglo-saxonă dar şi românească, ceva gen “Back in business”, pentru titlu, daţi un search pe Google, cu sintagma între ghilimele. Dacă găsiţi mai mult de 1,5 milioane de rezultate înseamnă că e, bineînţeles, fumată.

3. Am dat note de foarte mici la aspectul grafic pur şi simplu fiindcă două dintre bloguri aveau un text ilizibil (construit pe un contrast neplacut cu fondul). Nu e admisibil să distrugeţi ochii cititorului cu astfel de lucruri, doar ca să fiţi mai altfel/atrageţi atenţia.

4. Nu scrieţi “mult” ca să se vadă că “v-aţi dat silinţa”. Statistic vorbind, multe din posturile în care cineva a scris “mult” erau reductibile la “puţinul” structurat ca la punctul 1. Un exerciţiu pe care îl fac ziariştii, util pentru orice tip de text: redaţi conţinutul, pe scurt, într-o frază. A rămas ceva interesant?

5. Toate floricelele, prescurtările de messenger, punctepunctele pe care le-am presărat cu dărnicie în text ca să arătăm că suntem altfel decât ceilalţi seamănă perfect cu emoticonii, prescurtările şi brizbrizurile pe care le-au presărat ceilalţi ca să arate că sunt altfel decât noi.

6. Poze cu “noi la sesiunea cutare/la Casa Poporului”? De ce ar interesa cititorul, presupunând că acesta nu e mama sau colegul? E cool să ai o digitală, e uşor să apeşi pe buton şi să obţii o imagine suportabilă tehnic. Dar în rest? Pe un blog care vorbeşte cu altcineva decât rudele, poza autorului ar trebui să se găsească, fără alt context/altă informaţie în ea, o singură dată şi bine. Cu eye-contact, să ştie cititorul pe cine citeşte. Din cele câteva zeci sau sute de imagini pe care le-am parcurs cu scroll, pe blogurile candidate, una singură mi-a atras atenţia: Adriana Săftoiu, foarte ridată. Nu e elegant şi nici prietenos, nu are neapărat sens să-i faci poze fără machiaj, dar în fine, era o poză care spunea “Adriana Săftoiu a fost acolo”.

7. Lăsaţi-l naibii de “dacă mă citeşte cineva”, “ştiu că nu mă citeşte aproape nimeni, dar…”. Eu, cel puţin, v-am citit, dragă Ligia, iar respectul pentru un autor cu atât de puţină încredere în sine a riscat să-mi scadă. Nu vă lamentaţi, în general, fiindcă eu şi ceilalţi cititori ai voştri suntem egoişti şi avem puţină înţelegere pentru suferinţele altuia, adică ale voastre. De aplicat şi la “scriu cam târziu, dar…” de mai sus, “mi-e greu să-mi structurez ideile, dar…”, “nu mă pricep să fac ceea ce mi s-a cerut, dar…” şi multe alte lucruri care se potinesc într-un “dar”.

8. A, apropo, cred că iu iuzd Ingliş for at list ten păr sent ov uat iu seid. Comunicarea ca disciplină e o chestie împănată de Ingliş, n-avem ce-i face, dar o parte din termenii în engleză pe care-i folosim au un echivalent perfect în română. Mai e o capcană. Traduceţi “Back in business”, de care vorbeam mai sus, prin “Înapoi în afaceri” sau “în joc”. Mai e bun de titlu? cam slăbuţ. Totuşi, în engleză nu înseamnă altceva, aşa că nu ştiu pe cine am putea păcăli cu el. Judecata se aplică cu succes şi pentru toate echipele care şi-au ales nume în engleză (destule). Traducerea în română sună adesea banal şi nesemnificativ. Şi încă ceva: dacă e musai să folosim un anglicism, să fim siguri că e corect.

  1. stash Reply

    Pana la urma ce fel de bloguri au participat in Olimpiadele astea? Din articolul tau deduc ca sînt in general bloguri adolescentine sau ma rog, ale unor pustani care abia invata sa compuna un text. Si atunci care a fost rolul Olimpiadelor Comunicarii daca nimeni nu stie sa comunice? Intreb si eu!

  2. Tintin Reply

    Internaut succint declar ca am gasit doua extreme care intamplator poarta si aceeasi jumatate de nume: Andreea Marin si Andreea Vass.
    Primul blog atrage cu albumul divei, cu experientele sale cotidiene. Cert e ca NU te stimuleaza la o revizitare, cu toata ca prima vizualizare e chiar agreabila.
    Al doilea blog nu a investit mai deloc in design, in schimb te copleseste cu informatia detaliata cu acribie. Economistii vor fi fiind probabil consumatorii fideli. Curiosilor le ramane sarcina de a digera pe cat pot analizele si comentariile autoarei.
    Inteleg ca satisfac doua nevoi diferite: mondenitatea, respectiv analiza de fond intr-un domeniu stiintific, ambele coborate la nivelul pragmatismului si al interfatei cu cititorii. Deci mi-e greu sa le compar.
    Marian, tu pentru care votezi? Poti alege?

  3. Tintin Reply

    Ca sa vezi, te-am mai si botezat. Scuze, Iulian. Chiar am un prieten Marian C. :))

  4. Iulian Comanescu Reply

    Stash: au participat blogurile participanţilor, ca să zic aşa. Vezi linkul din text la “blogurile finaliste”, adică ăsta:

    http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/premii-bloguri.html

    Tintin: nicio problemă, taman ce am botezat şi eu pe cineva la Realitatea TV 🙂 Sincer, nu votez pentru niciunul. Andreea Marin e prea previzibilă şi Andreea Vass prea elaborată pentru nevoile mele zilnice de lectură. Cred că fiecare are pe de altă parte nişte obiective pe care şi le-a atins, măcar în parte, cu blogul, prin urmare – aprecierea mea.

  5. Ligia Reply

    ahhaahhaahahah. Domnu’ Comănescu, serios daca nu mi-ati inseninat ziua (e noapte, dar deh) mai ceva ca acel curcubeu de pe cer de acum cateva ore.
    Va mulţumesc că m-aţi citit, dar imi pare rau ca n-aţi inteles subtilitatea fazei cu “fiindca tot nu ma citeste nimeni”. Se referea la cititul posturilor de catre membrii juriului atunci cand erau ele scrise (in timp real adica), nu in ultimele zile dinaintea jurizarii (cum inclin sa cred ca ati facut si dvs :D)

    Oricum, trecand peste asta, chiar m-a amuzat remarca dvs. Ati fost simpatic, imi pare rau ca am parut cu asa de putina incredere in mine, insemana ca nu toata lumea a perceput cum intentionam eu. M-ati pus si la nr. 7, cum sa n-am incredere in mine?

    Numai bine, multumesc de invăţăminte 🙂

  6. Iulian Comanescu Reply

    Ligia dragă, nu eşti singura care se văicăreşte că nu e citită în plutonul acela. Aţi făcut un fel de cor, nu numai cu asta, ci şi cu celelalte scuze şi poticneli. Cât priveşte citirea în momentul scrierii, noi, juriul, n-am avut o astfel de obligaţie. Iar publicul n-are chiar niciuna.

  7. Ligia Reply

    habar n-am dacă sunt singura care se văicăreşte, nu am citit blogurile celorlalţi participanţi, n-ai văzut ce varză sunt? 😀

    Modul de jurizare a blogurilor s-a anunţat abia recent, când am fost puşi să ne înscriem singuri blogurile şi posturile în categorii, după ce iniţial impresia generală era că jurizarea se face pe tot parcursul desfăşurării concursului şi că toate blogurile echipelor sunt automat înscrise. Erau clare doar categoriile la care se puteau lua premii.

    Cât despre lamentări, cel puţin în cazul blogului (meu) de echipă, erau ironii, atacuri şi inside jokes, de care s-a prins cine trebuia şi pe care le-a interpretat greşit cine citeşte posturile pe sărite. Să fii catalogat după un singur post e un risc pe care ţi-l cam asumi pe un blog. Asta e.

  8. bagamare Reply

    nu stiu, dar parca olimpiadele in trecut aveau un promo mai tare, iar drept sa spun anul asta abia daca am vazut cateva referiri la eveniment. ce se intampla oare.

  9. Petrisor Socol Reply

    neata la toata lumea. Nici un comentariu pe aici cu privire la subiectul realitatea pe antena 1? Mulumesc 😉
    Cred eu ca este destul de interesant

  10. vvritz Reply

    @Ligia: Pe vremea când abia începi să scrii (mă refer la scrisul profesionist, desigur, nu de sanchi) încerci să furi de la toţi meserie. Când am învăţat cum să “NU” scriu, acceptam criticile cu ochii deschişi, fără să mă enervez şi fără să fac caz din asta. Pur şi simplu învăţam.
    Din câte văzui la tine pe blog – şi nu, nu te amăgi, nu e unul colectiv, apari ca singur autor (iar dacă n-ai fost atentă la detalii, nu-i vina mea, e şi vedetismul o stare de spirit!) – mai ai de învăţat până să scrii măcar acceptabil (un post în care la zece cuvinte distanţă repeţi trei nu merită citit, că „zgârie” la urechi : Mi-amintesc cum în copilărie, într-o seară de iarnă mi s-a făcut o poftă incredibil de mare de dulciuri. Aveam în jur de 5 ani, şi, deşi nu-mi amintesc… Apar din nou şi „seară” şi „dulciuri”, dar mi-a fost lene să bag fonturile de bold ca să le citez…).
    Şi, ca poantă, blogurile sunt judecate după un singur post, ca şi scriitorii, ca şi regizorii ş.a.m.d., după o singură „producţie”.
    Poate o să te citeşti singură peste ani şi ani şi o să râzi de cât de puerilă puteai fi la 20 de ani. Sau poate că nu…

  11. Ligia Reply

    Blogul de echipă e ăsta, dacă ai curiozitatea. 🙂
    Pe blogul personal îmi permit să aberez, acolo totul e exerciţiu de scris. Şi aşa e, se vede evoluţia în timp. Deocamdată sunt pe la început, toate sfaturile sunt bune. Mersi 🙂

  12. sorin frumuseanu Reply

    Am urmarit evenimentul cu mult interes, fiind foarte interesat de evolutia mediului online romanesc.

    Dar mai intai sa-i raspund lui stash:

    “Pana la urma ce fel de bloguri au participat in Olimpiadele astea? Din articolul tau deduc ca sînt in general bloguri adolescentine sau ma rog, ale unor pustani care abia invata sa compuna un text.”

    Da, dar eu nu i-as cataloga ca si “pustani” ci oameni care cred ca pot sa faca un lucru bun cu care vor sa castige.

    Nu stiu cati au fost motivati de premii. Adevaratul premiu consta in faptul ca au fost prezenti online, ca au incercat ceva, ca au comunicat la un concurs promovat destul de mult in mediul online romanesc.

    In ideea asta, un sfat gratuit pentru participanti (cine da berea?): cati dintre ei si-au lasat datele de contact pe blog?

    Fiecare membru al juriului a avut propria parere si viziune.

    Prin analogie cu concursurile de “formula X”, firmele mari vor lua in considerare atat “bugetul” pentru constuirea masini, experienta in concursurile anterioare, mentorii si creativitatea personala.

    Ca idee, “pustani” dar buni. Toti sunt juniori initial si prin participarea la cat mai multe concursuri au sanse nelimitate de a se face remarcati.

    Esential in concurs, mi s-au parut textele din sectiunea http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/premii-bloguri/cel-mai-bine-promovat-blog.html

    Personal (si din cate stiu nu doar eu) am selectionat cateva bloguri ca remarcabile, indiferent punctajul final obtinut.

    Succes si felicitari pentru participare.

  13. andix Reply

    duuuh?
    blogul mai nou e obiect de studiu? o, fir’ar sa fie, deja imi imaginez cum niste profesori vor fi platiti cu bani grei in viitor ca sa se cocoate la o catedra si sa predea “stiinta blogaritului”.
    asta e un exemplu clasic despre deturnarea scopului unei actiuni in avantajul catorva indivizi. “ce e rau in a trata blogurile ca subramura a comunicarii”? pai este, fratii mei albi si / sau discriminati, pentru ca, garantez, in afara de unii care au facut niste bani din reclama pe blog si apoi au trambitat chestia asta, nimeni nu se vrea de fapt fluture cu boldu’nfipt in piept si pus la insectar, intru analiza studentilor. nimeni, cand se apuca sa isi faca blog, nu se gandeste: “hei, azi incep sa scriu istoria, generatii de studenti vor scrie la teze despre mine.”
    inca ceva. cand deja incepem sa teoretizam blogul (“nu e scris lizibil”, “are fotografii inutile”) si incepem sa stabilim reguli, deja am dat de dracu’. intervenim in selectia naturala. toate blogurile vor fi la fel. cei saraci cu duhul nu se vor mai autoelimina. vom avea si mai multe bloguri care seamana unul cu celalalt, va fi si mai greu sa le alegi pe cele bune, vor trebui si mai multi oameni care sa se ocupe de “teorie” si ajungem la ce spuneam mai sus: vor iesi bani din asta.
    asa ca, Iulian – poate n’ar fi tocmai bine sa te angajezi ca rotita intr’un viitor angrenaj financiar. eu n’am opt sfaturi, am unul singur: lasa’i sa se descurce singuri. e posibil sa am niste principii morale mai ciudate, dar poti sa ma crezi pe cuvant: daca mi’ar fi propus cineva sa “jurizez” “bloguri” (termenul de fapt e weblog) as fi refuzat din start. this is who I am.

Post your thoughts