Așa cum am anunțat, muzicianul Mihai Iordache va fi astăzi, între orele 14.00 și 16.00, pe Comanescu.ro, pentru a discuta cu voi și cu mine.
Mihai Iordache
Mihai este cel mai activ saxofonist de jazz român al momentului; se ocupă și cu rock-ul în Kumm. Are în spate peste 20 de ani de muzică, cu nume precum Harry Tavitian sau Sarmalele Reci. Am vrut să știu de la el cât îți folosește internetul pentru marchetarea și distribuția unei muzici de nișă (din păcate, la noi) ca jazz-ul. Printre altele, nu demult, Mihai a pus pe net un album live, Start from Scratch, în sistem “name your price”. Puteți cu alte cuvinte să-l downloadați contra unei sume pe care o numiți voi, inclusiv gratis.
Puteți începe să puneți întrebări în subsolul acestui post. Ca să întrebați/comentați pe Comanescu.ro vă trebuie un cont; solicitați-l printr-un mail la office{at}comanescu{dot}ro, unde vă rog să vă trimiteți numele real. Ne vedem la ora 14.00.
UPDATE: Discuția s-a încheiat, o puteți citi mai jos.
Buna
Nu voi fi online intre orele astea, asa ca las acum doua intrebari pentru Mihai:
1. S-a spus ca aparitia Internetului a insemnat explozia niselor, fiindca oamenii cu pasiuni asemanatoare reusesc sa se gaseasca si sa comunice mai usor. Simte artistul de jazz lucrul acesta, ii este mai usor sa comunice cu fanii?
2. Te-ai gandit sa folosesti, pentru piesele tale o licenta deschisa, care sa dea dreptul celui care a luat piesele de pe Bandcamp sa le dea mai departe, prietenilor sau cunoscutilor, fara sa incalce actuala lege a copyright-ului? De exemplu, chiar si cea mai restictiva forma de licenta Creative Commons permite orice forma de sharing in scopuri necomerciale (adica cam ceea ce se intampla oricum cu toata muzica pe net acum), dar nu permite remixurile sau utilizarile comerciale ale pieselor.
Mulțumesc, Mihai (Ghiduc). Două vorbe despre modul, previzibil, în care se vor desfășura lucrurile: așa cum vă imaginați, aici va fi o discuție 1:1 între Mihai Iordache și subsemnatul; o să fim însă bucuroși dacă oamenii care au solicitat conturi ca să poată comenta vor interveni.
Ne vedem în 30 de minute.
Merge povestea.
Yep, merge. Mai sunt 3 minute 🙂
Ok, o întrebare directă pentru început. Pe 28 iunie anunțai că ai pus online un album. Am pescuit informația din anunțul tău de Twitter (@iordache_jazz) și am scris aici:
https://www.comanescu.ro/iordache%C2%A0artist-roman-distributie-digitala.html
Ai vândut ceva download-uri? Și dacă da, cât?
salut. @Iulian: vreo 10.
(Linkul către “Start from Scratch, albumul pus în vânzare de Mihai pe Bandcamp: http://iordache.bandcamp.com/album/start-from-scratch)
@Mihai Ghiduc da, e mai usor sa comunic cu fanii (ma rog….) si pot aparea unii noi.
m-am gandit la o licenta CC dar nu mi-am dat exact seama cum functioneaza. oricum povestea cu copyright-ul nu merge in Romania, asa ca s-ar putea sa fac chestia asta
@Mihai Ghiduc unele licente CC permit remixurile, nu as avea nimic impotriva
Ok. Revenim la numărul de download-uri. 10 contra cost nu e o cifră impresionantă. În cazul ăsta povestea de pe Bandcamp folosește ca marketing pentru trupa ta de jazz, Mihai. În ce măsură lumea care vine la concerte te știe de pe net? Și mai precis, de unde?
initial era myspace, care e cam pe duca. acum, facebook si twitter. concertele sunt oricum mai profitabile decat vanzarea de download-uri si chiar de CD-uri
profitabile, vorba vine
Ești oarecum în situația în care sunt Radiohead, NIN sau alți monștri sacri din rock-ul de-afară. Păstrând proporțiile, desigur: e vorba de trupe care câștigă mai curând din concerte decât din vânzări de albume, deci își permit să dea la liber înregistrările. Se spune însă că genul ăsta de marketing prin albume free distruge șansele artiștilor mai puțin cunoscuți, care nu fac carieră în turnee. Ce crezi despre asta?
nu. Radiohead a crescut in sistemul clasic: casa de discuri, promovare serioasa, cu alte cuvinte multi bani. artistii mai putin cunoscuti? mor de ras. mai putin cunoscuti decat mine, vrei sa zici, sau decat R si NIN? nu au decat sa cante live. cel putin la noi este foarte usor
nu toate albumele mele sunt free pe site. unul nu e deloc, si anume dissipatin’ din 95. e inca in magazine si nu mi s-ar fi parut etic fata de casa de discuri
Da, Radiohead e “dinainte de internet”, au început să se marcheteze pe online doar de la un punct încolo. Spuneai de MySpace că “e cam pe ducă”. S-a vorbit de faptul că a crescut cantitatea de spam acolo. Din punctul tău de vedere, ce s-a mai stricat acolo? Eu aproape că n-am folosit MySpace…
oamenii normali au migrat spre FB, fiindcă e mai interactiv. au ramas trupe care-și trimit invitatii una alteia. nu te mai intreabă nimeni ce mai faci, toți te cheama la diverse evenimente. plictisitor
oamenii normali, adica cei care nu cânta la nimic
clasificarea asta îi aparține lui Edi Neumann
Salut!
O intrebare pentru Mihai: intre artistic si comercial, jazz-ul are o semnatura unica, personala, pe care fiecare muzician in parte o transmite publicului sau. Am observat ca putini artisti au cate un blog prin care sa comunice cu oamenii care il asculta. E o platforma de comunicare pe cat de generoasa, pe atat de accesibila si totusi e folosita cu o evidenta timiditate. De ce?
Să ieșim puțin din chestia asta cu digitalul. Apropo de “oameni normali”, prin urmare “care nu cântă la nimic”. Mi-ai zis la un moment dat că jazzmanii sunt o sectă. Citai din Sonny Rollins, Sun Ra sau nu mai știu care. De ce (sunt o sectă)?
renunt la diacritice, sorry
@Andrei am si eu unul. nu prea stiu sce sa scriu. chestiile care mi se par interesante ca muzician sunt prea – cum sa zic – tehnice. si chestii neinteresante scrie toata lumea. uite-l http://iordachejazzsax.wordpress.com/
@Iulian pentru ca nimeni nu intelege ce facem. cand a zis-o nu mai stiu cine era doar o butada, acum a devenit un fapt. mi-am dat seama vazand de ex paginile dedicate jazzului pe FB
mi-am amintit: Louis Armstrong: “Our music is a secret society”
Îndărăt la digital… dacă nu exista internetul, pe ce și cum te vindeai? Când ai concerte primesc SMS de la tine. Alte platforme? (Garduri, eu știu…?)
SMS-uri trimit de cand am telefon. majoritatea cluburilor isi fac si ele publicitate in 24 fun etc. am vorbit odata cu un tip care se ocupa de direct marketing la o firma din aceea cu cosmetice ieftine si mi-a zis ca am mai mult succes cu asta, statistic, decat ei
Cum îți măsori succesul față de ăla cu direct marketingul?
@Mihai: scrie despre ce muzici mai asculti, ce descoperiri muzicale mai faci, cluburi in care canti, ce anume iti place in orasele in care ai turnee, ce te inspira… Fanii vor sa afle multe lucruri legate de universul tau. Lucrurile nu stau chiar asa de alb si negru 🙂
Ma refeream la ce poate scrie Mihai pe blog…
@ Iulian: gandesc ca poate vinde exact la publicul care asculta jazz. Fie cunoscatori, fie corporatisti mai elevati, in fine… diverse medii si tot atatea comunitati. Intrebarea este: ce face artistul de jazz pentru a avea acces, a se integra si a intretine aceste comunitati?
cati veneau la concert din cei carora le trimiteam mesaj
Sorana, cam asta si fac. dar nu sunt atatea de spus. ma rog, nimic din ce nu ar putea incapea pe Twitter
ma gandesc ca a avea un blog implica si raspunderea de a scrie constant ceva demn de interes
si mai e o chestie: la noi, multi fani de jazz sunt in categoria de varsta care nu foloseste internetul decat pentru email. e rodul stilului in care s-a promovat muzica asta in Ro
@Sorana: Ei, Mihai poate scrie și-aici, dacă a luat-o ca pe o întrebare a ta 🙂
@Andrei: după știrea mea, artistul cântă atunci când e solicitat în diferite contexte de nișă, gen petreceri de firmă. În rest… să zică Mihai.
@Mihai: of course, intrebarea de mai devreme iti este adresata si tie.
Cat priveste blogul, personal mi-ar placea sa citesc despre ce mai compui, eventual sa soliciti pareri/comments din partea cititorilor tai despre anumite piese ale tale. Poti face polls, poti crea niste databases, poti anunta evenimente la care participi, etc. Posibilitatile sunt multiple si free.
majoritatea oamenilor tineri care vin la concertele mele sunt fani Kumm, ceea ce ma bucura. alti muzicieni de jazz nu au sansa de a canta si intr-o trupa de rock cunoscuta
@Mihai: Chestia asta cu “jazz-ul e o societate secretă”, mai ales din partea unui entertainer destul de popular la un moment dat (spre vârsta a treia) ne taie oarecum cheful să ne văicărim că în România artiștii de jazz nu sunt apreciați etc., etc. Care-i treaba, de fapt, de sunt atât de puține concerte și albume (digitale sau nu)? E publicul de vină? Casele de discuri? Radiourile?
@Mihai – asta e drept – totusi, tocmai prin aceste mijloace new media muzicienii de jazz isi pot extinde audienta si in Romania. Totul e o chestiune de PR – nimic nou sub soare.
Scuze de pleonasm…
o iau incet ca m-am zapacit.
@Andrei. eu fac tot ce ma duce capul, mai ales pe retele din astea sociale – care ca “om normal” aproape ca nu m-ar fi interesat. o parte importanta e ca fac reclama altor muzicieni care imi plac, in speranta ca lumea va afla de ei si isi va diversifica gusturile. e un fel de actiune culturala.
… deloc dezinteresata.
Iulian, chestia cu vaicaritul nu duce la nici un rezultat. concertele sunt putine fiindca asta e cererea. trebuie creata, altfel toata lumea care canta va pleca spre alte tari. deja s-a intamplat
@Sorana da, ai dreptate
Ai zis mai devreme ceva de Kumm. Asta mă face să văd puțin problema din unghiul brandurilor personale, din care ești și tu “bifurcat”, ca Tolontan, de pildă, care vorbește despre fotbal și piața media. Ești pe de o parte jazzman și pe de altă parte rocker. Știm de la tine că publicul Kumm vine la concertele Iordache. Cum funcționează sistemul ăsta cu “două etichete” în rest?
Buna ziua, si off-topic: vreau sa va multumesc pentru pontul de pe Twitter cu cartea aventurii lui W. Ghidibaca. Foarte buna! Si mai vroiam sa spun ca primesc newsletter-ul Iordache si e intotdeauna informativ, poate printre cele mai ok pe care le primesc / citesc. Rar si bun, chiar daca nu mai stiu cand m-am abonat 😛
Iulian, exista traume sinistre in memoria culturala a romanilor. iti amintesti radioul de pe vremea lui C? dar cenaclul F? cantarea ro? acolo sunt semintele interesului pentru muzica de astazi
asta la capitolul istorie. altfel, mergem inainte. ar fi misto ca si alti muzicieni mai buni ca mine sa se agite macar la fel de mult pe net, poate lucrurile s-ar schimba un pic
@Flaviu merci, ma bucur ca-ti place. si eu sunt fan de Ghidibaca, si am avut sansa sa-l cunosc
Nu mai știu de la ce am pornit, dar detaliază puțin, te rog, Mihai: azi ascultăm asemenea porcării în mainstream fiindcă am fost dopați cu Magistrala Albastră, “Toate femininele vor pace” și “Partidul, Ceaușescu, România”?
pai ce-ar mai fi de spus? cei peste 30-35 cam stiu despre ce e vorba, pentru ceilalti nu-i nici o pierdere.
a propos de Kumm. nu stiu daca ti-am spus vreodata, dar i-am cunoscut din postura de fan. asa ca locul saxofonist la Kumm e un fel de dream job. “sistemul” functioneaza relativ ok, cateodata mai apar solicitari de concerte in aceeasi zi dar nu foarte des
Voiam să fiu sigur că am înțeles bine, de aia întrebam. În privința “sistemului”, unde încape Mădălina Manole în el?
@Iulian – aproape ca il vad pe Mihai rotindu-si ochii 🙂
@Sorana: și eu 🙂
nu stiu. undeva intre, cred ca asta a fost problema, din top, intr-un fel de underground
uite, daca tot nu se intampla mare lucru momentan, site-ul lui Edi Neumann; http://planetosaurus.com/
si al lui Catalin Milea http://www.catalinmilea.com/ .
Apropo de Edi Neumann: “Joc” e destul de cool 🙂 http://www.planetosaurus.com/joc.mp3 Tu de ce nu faci chestii ethno, Mihai? Te duci spre Coltrane, Sun Ra și orice altceva. Treaba aia pe care o aveai cu Tavitian e istorie de mult…
asta ca spuneai in articolul cu distributia digitala ca nu sunt saxofonisti… si cred ca multa lume crede acelasi lucru. mi se pare aiurea
Aici nu e nicio întrebare: Revenind la Mădălina Manole, cred că s-ar fi putut discuta serios/în sens muzical despre ea. Oricât a terfelit toată problema presa, face parte într-adevăr dintr-o generați de tranziție, e “veriga lipsă” dintre Angela Similea și Andreea Bălan. Ca ea au fost Luminița Anghel sau Loredana Groza, cu grade variabile de succes. A rezista în timpuri când scările de valori (vine vorba valori) se-ntorc cu susu-n jos mi se pare ceva remarcabil. Mădălina și altele au putut. De la un punct încolo, ea nu a mai…
Bun, zi cu specificul ethno sau cum vrei să-i zici.
imi mai ies din intamplare… glasul sangelui, bla bla bla. asta de exemplu http://il.youtube.com/watch?v=SxOLI9uufqA . altfel, mi se pare cam comercial.
la Harry Tavitian imi placeau mai mult piesele free. desi el e cam singurul care o ia in serios cu ethno-jazz-ul
Nu “sunt” saxofonisti pentru ca nu se stiu promova. Eu abia acuma am aflat despre situl lui Catalin, desi sunt in online pe cat de mult poate fi azi un om din marketingul muzical. Si mai sunt alti saxofonisti remarcabili a caror promovare e aproape zero – Lucian Nagy e un exemplu graitor – compozitiile lui de ethno-jazz sunt absolut dementiale. Dar, promovarea lor intarzie…
Aha. Mă gândeam așa: Enescu și Bartok s-au ocupat cu lucruri “ethno”. Cred că nu a fost neapărat o mostră de patriotism, ci o decizie estetică. La HMV, la Londra, sau la Virgin, la Berlin, raftul cu “muzică românească” e Mahala Rai Banda, Taraful din Clejani sau Romica Puceanu. Oarecum culturile mici exportă moduri (în sens muzical) proprii. De ce ar fi asta comercial?
bineinteles. atata timp cat e o decizie estetica, e in regula. pe mine ma enerveaza/sperie ideea de a face muzica “pentru export”. n-am sa dau nume
@Sorana: și mie mi-a venit să-i zic asta lui Mihai, dar să zicem că și noi suntem de vină, că n-am ajuns la informație.
@ Iulian: din exemplele date de tine inteleg un singur lucru: brandurile muzicale romanesti nu vand volume. Fie ca sunt prea putin cunoscute, fie sunt percepute drept clasice pentru anumite comunitati. Rebranding, anyone? 🙂
@Sorana din pacate – sau din fericire – multi oameni, printre care si Catalin Milea – nu au atat de mare nevoie de promovare, mai ales in Romania. Catalin traieste in Olanda. La fel si Alex Simu, Marta Hristea… lista e lunga si contine aproape toate numele importante ale noii generatii
Mihai: În Serbia, pe care am studiat-o puțin, manelele sunt la lumina zilei, nu în circuite subterane gen piața din Ferentari. Ceea ce am putea numi PRO TV-ul de acolo, jucătorul dominant de pe piața TV, se cheamă Pink și are programe de turbo folk (denumirea locală a manelelor). E o televiziune așezată în mijlocul unui imperiu muzical, pe care îl promovează.
Nu e export, e muzică locală. Pe un asemenea substrat a putut apărea și un Bregovici, care face muzică. Chiar dacă fără paternitate clară 🙂
Dar să continuu cu întrebările. Ai renunțat la “Mihai” din “Mihai Iordache”, pentru trupă. Tot o chestiune de branding: cum se pronunță “Iordache” în limbile străine, merge?
@Andrei ce sunt brandurile muzicale? eu cand aud asta ma gandesc la ce e mai rau…
cine ce percepe drept clasic? uite, Toni Iordache e prezent cu cele cateva albume pe o multime de site-uri/bloguri de muzica interesanta din toata lumea. muzica lui a vorbit de la sine, nu stiu daca l-a “promovat” cineva in mod special
@Mihai: e foarte simplu cu licentele CC. Ele au o forma fixa, care se gaseste pe net (http://creativecommons.org/international/ro/). In functie de ce tip de licenta alegi, oricine poate verifica pe net care sunt lucrurile permise de autor si care nu.
Ti-as recomanda o licenta CC-BY-NC-SA (Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Romania), ceea ce permite sharing-ul si remixul, nu permite utilizarea comerciala si ii obliga pe cei care remixeaza sa foloseasca o licenta asemanatoare pentru creatiile lor derivate din piesa sau piesele tale.
@Andrei: din câte știu eu, s-a făcut un singur tip de marketing, în mod consecvent, pentru muzică, în România: tipi și mai ales tipese dance pompate pe radiourile FM și prin tabloide. La un moment dat, prin 1998, PRO TV a băgat în heavy rotation “Ți-am dat un inel” de Holograf, care a vândut câteva zeci de mii de CD-uri. Lumea s-a crucit atunci. În rest – Mihai a avut noroc să găsească un label gen A&A Records, care e oarecum “major”, dornic de a edita și distribui un album de jazz…
manelele sunt ok. sunt o muzica vie, legata de o comunitate. si acolo exista mainstream facil si chestii mai adevarate. eu sunt implicat de 3 ani intr-un proiect de educatie creativa pentru copii din Rahova si acolo asta se asculta. fata de ce merge la 21, kissfm etc manelele sunt de mii de ori mai autentice
@MIhai Ghiduc: și pe mine mă pasionează povestea cu licențele Creative Commons. Dar stau și mă gândesc, la muzică… ar fi trebuit ca cineva să-i facă măcar odată un mash-up “ilegal” lui Mihai. În alte domenii funcționează, și eu ar trebui să-mi pun o ștampilă pe-aici, pe undeva.
Uneori, “promovare” înseamnă și doar să te închizi în studio și să îți înregistrezi compozițiile naibii odată. 🙂
@Mihai Iordache: perfect de acord. În sensul ăla “ethno-ul” (denumire caducă, incorectă politic, acu se zice world) nu e pentru export.
@Mihai Ghiduc voi vedea. ceea ce nu stiu este cum ma descurc cu UCMR, care au reusit sa devina o chestie obligatorie, inclusiv pentru producatori (am aflat asta ca producator al albumului Kumm)
as vrea sa vorbim despre asta, dar nu acum.
@Iulian. nu norocul… o pila, si apoi un om deschis la minte si cu gusturi muzicale diverse
Cât răspunde Mihai la întrebarea cu brandul Iordache, să precizez ceva în general despre branduri muzicale. Un “brand” poate fi cineva lipsit de calități intrinseci, care face ce i se zice (până la un punct), ca Britney Spears. Dar și o fată cu calități, ca Aguilera, care stâlcește nușce muzici a stabilit marketingul de la EMI că se vând sezonul ăsta (nu știu dacă Aguilera e EMI, dar înțelegeți voi). Și, în general, un brand poate fi orice, chiar și “Iordache”, cât timp e o etichetă pusă cu scop lucrativ. Sau care aduce venituri.
@Sorana studioul costa. mult, daca esti genul care foloseste instrumente. cu asta obisnuiau labelurile sa-i abureasca pe artisti: plateau studioul. acum nu mai fac nici asta, platesc multiplicarea. de asta Kumm si-a scos ultimul album independent http://kumm.bandcamp.com/album/far-from-telescopes
ok, dom’le, sunt un brand. credeam ca e ceva de rau 🙂
Mihai: chiar voiam să te rog să postezi linkul la Kumm. Reclamă gratuită, cu plăcere, pe Comanescu.ro. În măsura în care un blog de comunicare contează 🙂 Întrebarea despre Kumm e așa: distribuția oferită de casa de discuri nu mai contează?
@Mihai: prin brand muzical inteleg Melody Gardot, inteleg Seasick Steve, inteleg Jimmy Page si alti exponenti in ai caror muzica ma regasesc. Personal nu cunosc o nisa care sa fi ajuns in atentia publicului vizat fara cateva branduri sau macar niste referinte apriori.
@Mihai – Excelent , bravo lor. Știu cât poate costa o sesiune de înregistrări, dar există prieteni care lasă din preț, există labeluri indie cu studio oferit gratis – situația nu e chiar așa de gri. De multe ori e doar blocaj mental… 🙂
Ok, ne apropiem de “ultimele întrebări”. O să zic o amintire din capul meu. În 1993, când s-au lansat “Sarmalele Reci” cu concertul ăla de la Theatrum Mundi, a fost “ceva”. Am asistat la primul concert, cred că am și scris despre trupă. “Țara te vrea prost” era un imn, în sensul “ăla”, a fost ceva șocant. Cred că tu l-ai compus sau ai avut o contribuție la el. De ce nu mai apar chestii de-astea în muzica românească, Mihai?
Sau am îmbătrânit eu?
Far From Telescopes se vinde in magazine, destul de bine pentru asteptarile noastre
cand ai vorbit de casa de discuri m-am gandit automat la fosta casa de discuri…
era o situatie tensionata, cu Iliescu la putere etc. cantecul “Tara etc” e al meu, cu versuri de Florin Dumitrescu. Cred ca situatia politica a fost importanta in modul cum a fost perceput albumul. erau, purn si simplu, cateva “good pop songs”, inregistrate amatoristic
nu prea mai merge net-ul la mine… la revedere si multumesc lui Iulian si celor care au participat
Mihai vă transmite “pa, chestii de-astea”; are probleme cu conexiunea, e bine că se întâmplă doar după ce sesiunea live s-a încheiat. Dacă mai aveți întrebări de pus, puteți posta în continuare, va intra să le răspundă.
Vă mulțumesc și eu dacă ne-ați urmărit, sper să vă fi plăcut. Numai bine.
si eu am avut probleme cu conexiunea. I just love the guys from rds…
@ Mihai: sper totusi ca vom vedea mai multa activitate pe blog.
@ Iulian: timp putin, discutia chiar interesanta. Waiting for next one 🙂
Toate bune!