Întrebare la Radio Erevan: Ce înseamnă business rusesc? Răspuns: Să furi o ladă de vodcă, să o vinzi și să bei banii. Afacerea Est, al regizorului basarabean Igor Cobileanski, e o succesiune de hohote de râs de felul ăsta, scurte, înșirate pe firul unui road movie care se petrece într-o țară cu drumuri distruse. Un road movie în care eroii se diminuează uman în loc să crească, pe dos decât spune axioma genului. Deși în film vodca plouă-n ochi, obiectul business-ului e nu băutura, ci o cantitate industrială de potcoave, cu care cuplul Petro-Marian vrea să se chivernisească, cumpărându-le de la niște gruzini și vânzându-le de cinci ori mai scump. Un pretext care promite un comic dement, dar te cam bagă-n sperieți, o să vedeți mai la vale de ce.
Dacă țineți neapărat, găsiți pe Net detaliile poveștii inspirate dintr-o întâmplare reală, dar am preferat să vă livrez descrierea asta vagă fiindcă filmul e plin de surprize absurde și e păcat să vă stricați plăcerea de a-l vedea chiar și cu cele mai nespoileristice informații. O să spun doar că Igor Cobileanski livrează, în fine, o extrapolare a scurt-metrajelor care l-au transformat în legendă de YouTube acum zece ani, la foarte puțin timp de la lansarea platformei: Când se stinge lumina, Plictis și inspirație sau Sașa, Grișa și Ion. Probabil, acestea sunt cele mai bune promo-uri la lung-metraj, cu cheia lor absurdă, care combină slapstick-ul cu comicul de limbaj, situată în tradiția comediilor sovietice, de la Kin Dza Dza, la Ziua alegerilor.
Și dacă Afacerea are vreo problemă, e aceea că funcționează mai puțin ca întreg, cât ca succesiune de secvențe care au fiecare farmecul și caraghioslâcul ei. Chestia asta nu te solicită, însă, ca spectator. Întrosăturile sunt atât de ciudate și surprizele – inclusiv finalul – atât de multe, încât nu apuci să te plictisești.
Exuberanța molcomă sau blegeala disruptivă care definește personajele e bine pusă în valoare de imaginea clară, dar picturală și compozițiile economicoase ale unui lituanian pe nume Feliksas Abrukauskas, directorul de imagine al filmului.
Destulă cronică, hai să aberăm puțin
Am văzut filmul cu ideea că Ion Sapdaru, cel care a strălucit în A fost sau n-a fost? al lui Porumboiu și Petro din Afacerea Est, e un actor român transplantat într-o poveste basarabeană. Constantin Pușcașu, adică Marian, cel cu care Sapdaru are o chimie perfectă, construită pe contrastul dintre derbedeul rudimentar dar uman și artistul ratat, dar cu urme de decență, pare cules direct dintr-un birt de la Ungheni și te aștepți ca în fiecare clipă să înceapă să vorbească rusește. De fapt e pe dos, Sapdaru e basarabean cu studii de film la Moscova și Pușcașu e ieșean cu state vechi pe scena Teatrului Național de acolo. De ce vă povestesc despre confuzia asta? Fiindcă Afacerea Est e un film a cărui acțiune se petrece în Republica Moldova, dar titlul îl vinde, just, ca putând fi oriunde în “Est”. Sau, rezumând cu replica unui personaj episodic, adresată unui transfug mongol, ajuns aiurea prin Republică: “Auzi, băi? Aici nu e Europa aia care crezi tu. Aici tot Europa, dar de Est. Aici «bad, not good».” De altfel, Cobileanski a turnat în România.
Dacă vreți – și eu așa am vrut, poate la modul discreționar – filmul funcționează ca o oglindă distorsionată a României, redată cu tușele absurdiste și frenezia calmă (dacă se poate spune așa) a unui artist puternic influențat de comedia rusească. Comicul e exagerare mai peste tot, dar absurdul de filiație Mosfilm e posibil o cale de scăpare pentru regizorii care, pe vremea comunismului, nu puteau duce povestea la deznodăminte realiste, moralizatoare. Deși, dacă stai să te gândești mai bine, rădăcinile lui le găsești și la Gogol, care n-are nicio legătură cu comunismul sau cenzura. Poate că acest gen de absurd trebuie să existe doar pentru ca dedesubt să mocnească un anume fel de jale nespusă, pe care o simți doar la un număr de ore după ce ai încheiat un film ca Afacerea Est.
Bun, dar care-i legătura cu România? Am văzut un alt film estic, My Joy/Schastye moe al lui Serghei Loznița, cu aceeași senzație de proximitate. Dar dacă încărcătura intensă de sub-umanitate a ucraineanului te face să spui “Bine, naibii, că suntem un pic mai la Vest, altfel ne lua dracu’ pe toți”, după ce rumegi un pic Afacerea Est, sentimentul e: “Aoleu! Nu cumva Marian și Petro sunt chiar eu, Dr. Jekyll și Mr. Hyde?”
Una peste alta, Afacerea Est e o tot ce poate fi mai diferit față de producțiile noului val din cinematografia românească, o privire sașie sau aburită de alcool asupra unei realități care te-ar face să îți frângi mâinile dacă ai lua-o ca atare. Bătând Moldova prăfoasă inventată-n România, cu tâlc, de Cobileanski nu poți să nu te gândești cum ar fi – insolență absolută! – un remake al lui Mungiu la aceeași poveste.
Toate aceste feluri de neliniște se acumulează din replicile care sună un pic exotic în româna standard, dar perfect scrise ale personajelor. Vedeți că în citatul de mai sus verbul predicatului lipsește de două ori, dar nu e eroarea mea, ci urechea fină a lui Cobileanski. Cine a fost pe la Ungheni înțelege ușor că “aici tot Europa” reproduce lipsa copulei din rusă. De fapt, dacă ar fi să închei cu o mare calitate a filmului, cred că în mare parte comicul e o chestiune de ritm și în Afacerea Est, grație lui Cobileanski, Sapdaru și Constantin (dar și, de la un punct încolo, Daniel Busuioc), ritmul se simte mai ales în replici, așa cum n-am văzut în niciun film românesc până acum.