Vasile Roaită: Greu de ucis III

Se fac deja 21 de ani de când moartea lui nu mai e comemorată nici măcar prin asociație de idei. La 16 februarie 1933, în timpul grevelor de la Grivița Roșie, Vasile Roaită o sfârșea străpuns de un glonț, atârnat de sirena pe care, zice-se, o folosise ca să prevină greviștii de sosirea poliției. Enigmaticul personaj, în vârstă de 19 ani la data acestor fapte, a fost transformat după 1947 în simbol al grevelor din ’33. Cam odată cu decesul lui Dej însă, numele lui Roaită a început să fie rostit tot mai rar în discursurile oficiale. Se spune că istoriografii comuniști ar fi săpat prin arhive și ar fi descoperit că tânărul era informator al Siguranței lui Carol al II-lea. O afiliere la fel de puțin verosimilă ca și aceea la foarte puțin numerosul PCR.

Vasile Roaita. Imagine de pe Wikipedia

La fel cum circumstanțele morții lui Roaită, din februarie ’33, nu sunt clare, nu știm cu precizie nici cum s-a produs cel de-al doilea deces, al imaginii propagandistice, din anii ’60. 16 februarie s-a numit Ziua Ceferiștilor, nu s-a mai făcut caz de istoria cu sirena, dar Roaită a continuat să fie pomenit, mai în coada cortegiului, cu o jumătate de gură, fiindcă în propagandă e foarte greu să te dezici răspicat. Roaită a fost, în diferite momente de până în 1990, nume de stradă, de școală și liceu, spital, de cartier în Bacău, ba chiar și de sat. Însăși stațiunea Eforie Sud, fostă Carmen Sylva, a purtat atractivul nume de împușcat între 1950 și 1962.

Până târziu în anii ‘80, bunicile din comunism le-au zis nepoților, cu ironie secretă, venită din vremuri mai bune, capitaliste: “Ce țipi așa, ca sirena lui Vasile Roaită?”

Omul a murit la 19 ani, statuia s-a culcat la orizontală odată cu Dej; cum de a fost și e atât de greu de ucis Roaită a treia oară, în stadiul de mit? O explicație e că povestea cu sirena e scurtă, percutantă, sinestezică, spre deosebire de alte îngălate produse ale propagandei roșu-mioritice. O alta, că în România n-avem nici lustrație, nici consens despre comunism, nici cercetare istorică de detaliu: fără ele, misterul se perpetuează, deci mitul prosperă. Iar noi ducem în cârcă trecutul.

Articol scris pentru ediția de tipar de marți, 16 februarie a ziarului “România liberă”