Tetraevanghel într-un post de blog

Dragă Anais,

Uite, pun aici, pe blog, o chestie ca un bilet într-o sticlă aruncată în Ocean, fără să-ți dau linkul, fiindcă sunt curios dacă o să o găsești de una singură. E un fel de scrisoare de scuze, care pornește de la faptul că noi, adulții, râdem de voi, copiii, mult prea des, fără să vă dăm explicații. Precum știi, motivele sunt chestii pe care le spuneți, gen “n-am citit cartea, dar am văzut filmul”. În loc de “ha, ha, ha, fraiere!” o să îți explic că în zicerea asta se ascund cam 570 de ani de istorie.

Noi, azi, râdem de voi fiindcă vă atrag mult mai puțin cărțile decât tabletele și mobilele, pe care le folosiți, apropo, altfel decât noi – mai mult pentru văzut filme, deși pe ele poți citi și cărți. Dar a existat o vreme când cărțile au fost ceva mai tare, mai colorat și mai dorit decât mobilele. Acum 570 de ani, cum ziceam. Nu că n-ar fi existat, dar erau foarte rare. Știi cum sunt legate mobilele în magazine cu niște chestii flexibile, ca să le poți testa fără să le bagi în buzunar și să pleci cu ele? Așa au fost și cărțile, o vreme, legate cu lanțuri de pupitrele de care se citeau, pentru ca să nu plece cu ele cineva. Din dragoste de carte, fiindcă, uite, există și hoți din dragoste.

Pe vremea aia cărțile erau foarte rare fiindcă se făceau foarte greu și costau mult mai mult decât cel mai scump mobil din lume în momentul de față. Cum adică, “se făceau” și nu “se tipăreau”? Ei bine, fiindcă tiparul nu exista. Ai aflat probabil că l-a inventat un anume Gutenberg, iar eu adaug că la el se referă cei 570 de ani de care vorbeam. Dar, de fapt, pe vremea când l-a inventat Gutenberg, tiparul exista deja. De vreo mie și ceva de ani, fiindcă înaintea lui l-au inventat chinezii. Pe la anul 200, în timpul unor împărați din dinastia Han, acei chinezi s-au apucat să tipărească sculptând o pagină întreagă în lemn și apoi imprimând-o, ca pe o gravură, pe hârtie. Treabă care se potrivește foarte bine cu literele alea ale lor, pe nume ideograme.

Și-atunci, ce-a inventat Gutenberg? Ei bine, nu numai tiparul, ci și cartea, în sensul în care o cunoști. Ca să înțelegi de ce, o să pornim de la un lucru simplu, cu care te-ai jucat și tu, dar și mulți alți copii, până la vârsta ta: literele acelea ca niște ștampile, de cauciuc, din care poți să compui cuvinte. Ei bine, cam asta a făcut și Gutenberg. În loc să sculpteze o pagină întreagă de litere, o compunea din litere separate, într-o ramă. Cel mai mare avantaj era acela că literele puteau fi scoase și refolosite la următoarea pagină sau carte, în timp ce cu o pagină sculptată în oglindă, de lemn, nu poți tipări decât aceeași și aceeași pagină, mereu. Gutenberg a mai inventat – sau preluat din alte industrii – o presă cu care puteai apăsa hârtia pe litere după ce le dădeai cu tuș, aliajul de plumb și alte metale din care erau făcute literele și așa mai departe.

De multe ori, marii inventatori sunt cei care pun lucruri care există cap la cap. Cu toate șmecheriile astea tehnologice, Gutenberg a pus la punct un sistem de tipar din care au început să iasă cărți foarte multe și foarte ieftine. Înainte de asta, cartea era scrisă de mână, dura câteva luni să termini una și costa o mulțime de bani. Numai nobilii, capetele încoronate și mănăstirile puteau să-și permită să dețină una – îți vine să crezi asta azi, când le vezi înșirate pe treptele de la Teatrul Național, cu prețuri de un leu bucata?

Pe la 1450, folosind litere separate, o presă și altele, Gutenberg a tipărit vreo 150-180 de exemplare dintr-o Biblie care a schimbat lumea. În lume existau multe alte Biblii, dar era prima produsă după noua tehnologie. 150 de exemplare pare foarte puțin: chiar și azi, când au site-uri pe Internet, ziarele și revistele din România se tipăresc în zeci de mii de exemplare, iar cele mai populare periodice din lume scot milioane de copii din fiecare ediție. Dar, pe vremea aceea, era foarte mult. Închipuie-ți cât ți-ar lua să copiezi de mână o carte de 1286 de pagini, cât avea Biblia lui Gutenberg, de 150 de ori.

N-aș putea să-ți spun cât costa Biblia lui Gutenberg în banii de azi. Cu siguranță, mult mai mult decât ultimul iPhone, dar infinit mai puțin decât o Biblie copiată de mână. Cert e că peste vreo 70 de ani, când lumea se umpluse deja de cărți făcute după metoda lui Gutenberg, un alt neamț, pe nume Martin Luther, a publicat un Nou Testament tradus în germană. Cum adică, tradus? Ei bine, până atunci Bibliile erau în latină. Ca să le citești trebuia să știi limba asta de savanți, or tocmai asta-l rodea pe Luther: la învățătură – cea creștină în cazul de față – trebuie să aibă acces tot poporul care e în stare să citească. Dacă ți se pare o poveste cu șoareci de bibliotecă, află că nu-i deloc așa: presa lui Gutenberg și traducerea în germană a lui Luther au declanșat o revoluție religioasă, cea pe care o știi sub numele de Reformă. Sătui de dominația Papei, nemții au inventat, cum ar veni, o nouă formă de creștinism, Protestantismul, în care credincioșii nu aveau nevoie de preoți și ierarhi pentru a ajunge la Dumnezeu, ci de o carte. Fiindcă o carte e un dispozitiv religios mai puternic și mai ușor de mânuit decât o biserică – și nu mă refer numai la o clădire cu acest nume, ci la o întreagă instituție.

Peste alți vreo 50 de ani, Biblia lui Luther era tipărită în peste 100 de mii de exemplare, cât un ziar modern. Literele mișcătoare ale lui Gutenberg își făcuseră treaba, se așezaseră în mințile oamenilor și creaseră o lume nouă.

Ca să-ți dai seama cât de nouă era lumea asta, află, dragă Anais, că la vreo 110 de ani de la prima Biblie tipărită, a lui Gutenberg, și la mai puțin de patruzeci de la cea în germană, a lui Luther, invenția numită carte tipărită a ajuns și în ceea ce se numește azi România, mai precis la Brașov. Prin 1560, Diaconul Coresi a tipărit acolo Tetraevanghelul, adică un fel de Nou Testament, în română. Era la numai 40 de ani de la primul document scris (de mână) în Română, Scrisoarea Boierului Neacșu, din 1521. În Europa Apuseană, se caligrafiase de mână mii de ani pentru ca oamenii să ajungă la tipar. Dar invențiile cu adevărat grozave se răspândesc cu o forță fantastică. Noi am avut de așteptat doar câteva zeci de ani, la fel cum am avut și telefoane mobile, și Internet rapid foarte repede.

Cum spuneam, Coresi a făcut Tetraevanghelul în română. Aici, în ortodoxie, slujbele se țineau pe vremea aceea în slavonă. Dar, fiindcă nu aveam Papă, n-am avut nici războaie religioase, și nici certuri politice din cauza asta. Am avut, pur și simplu, Tetraevanghelul, pentru oricine avea ochi și curiozitate. Și, datorită lui, o limbă română mai unitară. Fiindcă oamenii care citesc cărți tind să vorbească în felul în care sunt ele, cărțile, scrise.

Acum, presupunând că ai putea să-ți cumperi Tetraevanghelul de la Universitate, ai găsi că e un obiect foarte nefuncțional. Dar esența lui nu s-a alterat. Cărțile nu sunt neapărat, sau numai, niște obiecte de hârtie și carton. Le găsești pe tabletă, pe mobil, pe e-book reader. Atunci când Amazon a început să vândă volume electronice, lumea s-a speriat din nou fiindcă ele, cărțile, ar putea muri. Neadevărat. Vânzările cresc, și nu numai la e-book-uri, ci și la cele clasice, de hârtie și carton. E drept, te poți îndrăgosti de un anumit exemplar dintr-o anumită ediție a unei anumite cărți, fiindcă l-ai citit într-un anumit moment sau e un cadou de la cineva drag. Dar celor care se îngrijorează de soarta cărților, ca și ție, le spun și le-am mai spus: nu vor muri, fiindcă au murit deja de nenumărate ori și au reînviat. Cărțile au fost mai întâi suluri de papirus, după aceea, când Imperiul Bizantin a pierdut Egiptul, de unde veneau, s-au transformat în pergamente, din piele de vițel. Prin secolul al XI-lea, ele s-au mutat pe hârtie, apoi au urmat Gutenberg și o mulțime de alte schimbări, ca linotipul, pentru culegerea automată a textului, tiparul pe calculator sau, mai nou, faptul că ele sunt scrise pe calculator și citite pe ecranul aceluiași, dar mai ales al tabletei sau al e-book readerului. Sunt convins că de fiecare dată a plâns câte cineva după vechea formă. Dar cărțile vor muri doar după ce va muri ultimul cititor. Sau poate vor exista, cuminți, milioane de ani, până când o altă specie decât cea umană le va deschide din nou.

Ilustrații: Wikimedia Commons, Craig Moe; University of Pennsylvania Rare Book & Manuscript Library.