Tag Archives: Web 2.0

Cine sunt influencerii de pe rețele? Un top Klout

Influența online e o idee care survine tot mai des în discuție în ultimii ani și, de regulă, discuția se poartă în jurul blogurilor cu vechime și trafic. Pe de altă parte, Facebook-ul și alte rețele (Twitter, LinkedIn, Instagram) sunt evident spații ale Web 2.0 tot mai importante, în care se desfășoară o mare parte din interacțiunea online, deci prezența și activitatea pe aceste rețele e un parametru care merită luat în seamă la modul serios. Am fost curios dacă există o cuantificare a acestui gen de influență și interacțiune și, după ce am examinat diferite tool-uri, m-am oprit la Klout. Dacă vă preocupă online-ul, știți probabil că acest site oferă un scor de două cifre, care măsoară influența totală pe Facebook, Twitter, Linkedin, Instagram, Google+ sau LinkedIn.

În sine, Klout măsoară interacțiunea (like-uri, share-uri, comentarii, retweet-uri etc.), și nu neapărat dimensiunile rețelei fiecăruia (numărul de followeri) sau activitatea. Permite alcătuirea de liste, lucru pe care l-am încercat aici, pentru tot ce am găsit remarcabil pe conturile românești (vă puteți loga cu contul de Facebook sau cel de Twitter ca să vedeți lista). În formă statică, așa cum se prezintă azi, în top sunt trei conturi cu un scor de peste 80, opt între 70 și 80 și peste 100, în total, cu peste 60:

  1. Alexandra Stan 81
  2. Edward Maya 81
  3. Akcent 80
  4. Vika Jigulina 78
  5. Sorana Cirstea 78
  6. Nadia Comaneci 76
  7. Lucian Mindruta 73
  8. Vali Petcu (Zoso) 72
  9. Elena Alexandra (Inna) 72
  10. Florinel Nicolai Deciu 70
  11. George Buhnici 70  Continue reading

Se poate fără Facebook?

Zilele trecute, după ce, mai mulți ani la rând, a refuzat să își facă cont de Facebook, un amic mi-a dat ceea ce pe limba rețelei se cheamă add friend. A fost, sigur, o mică surpriză. O fi fost amicul ultimul român conectat la Internet, fără user și parolă pe site-ul albastru? Bineînțeles că nu. Dar cum e viața fără rețele de acest fel? Pierzi ceva esențial?

Screen Shot 2013-05-13 at 8.34.16 AM

Continue reading

Cui (nu) dau add pe Facebook și cine sau ce mă face să dau unfriend

Am vreo 4900 și ceva de prieteni pe Facebook, pe care i-am strâns până acum câteva luni sau un an; pe cei mai mulți nu-i cunosc, dar le-am dat add din politețe și fiindcă, de ce să mint, îmi convenea și îmi convine: la mai mulți prieteni poți în principiu promova linkuri și altele mai bine.

Contul meu de pe Facebook

Contul meu de pe Facebook

În momentul de față, în România, Facebook-ul e probabil cea mai deșteaptă expresie a Web 2.0. Vezi acolo oameni care au evitat alte zone ale netului, făcând lucruri pline de sens sau amuzante. E și motivul pentru care evenimentele din Piața Universității, de la începutul acestui an, s-au propagat mai degrabă pe Facebook decât pe blogosferă sau Twitter. Și e la fel de bine motivul pentru care, de unde rețeaua nu mă atrăgea, îmi petrec zilnic între câteva și câteva zeci de minute acolo. E clar de ce am început să nu mai văd rețeaua ca pe o cutie de rezonanță pentru ceea ce am de spus sau pentru linkurile pe care le am de diseminat.

După ce anii trecuți mă interesase să cresc cât mai repede, acum mă interesează mai tare calitatea relațiilor. Nu cred în listele (clasificările) Facebook, dar am vrut să rămân sub 5.000 de prieteni, limita la care te oprești și îți poți transforma contul în pagină de personalitate. E oarecum diferența dintre narrowcasting, relație personală, și broadcasting, comunicare de tip clasic (oricât ar fi ea pe o rețea socială). Contul personal e bidirecțional, presupune reciprocitate și relații cu încărcătură umană, față de pagina de personalitate/firmă/produs/blog, care e unidirecțională și seamănă mai degrabă a comunitate de fani, pregătită la injecții de comunicare obișnuite, decât a cerc de cunoștințe propriu-zise, cu care porți o conversație. Asta înseamnă că am început să dau unfriend pentru ca să pot da add, unora din oamenii care îmi propun asta. Mai întâi, câteva motive pentru care dau unfriend:  Continue reading

9 mistakes companies often make on the internet

I think it was 2001 or 2002 when I first got involved in an online communication project related to a company (it was Coca-Cola). Back then it was called e-marketing or e-presence. Now it is called interactive, direct marketing, special projects, social networking, PR 2.0 and so on. Based both on my own experience and also on others projects, which I’ve studied in order to be able to come up with good solutions for my customers, I’ve assembled a list of DON’Ts or common mistakes companies usually make online.

  1. Too much control, perfectionism. Successful companies search for perfection with their their products and services, launched in a competitive climate and carefully tailored to consumers’ needs. Blogging and social platforms have a very different philosophy, consisting of spontaneity, reaction speed, lightness, tolerance for error. Unlike printed texts, blog posts can be corrected after publication and if mistakes are not brutal, there will be very little frustration and criticism because of them.  Continue reading

Regulile jurnaliștilor Washington Post pentru Web 2.0: merită să impui restricții?

Ați auzit poate despre restricțiile pe care marile redacții din SUA le impun asupra modului cum jurnaliștii lor evoluează în Web 2.0. Ceva a ieșit la iveală despre “New York Times”, dacă nu mă înșel, dar acum Paidcontent.org publică integral “Social Media Guidelines” de la “Washington Post“. Deși “sună prost”, restricțiile s-ar putea să fie o strategie câștigătoare pe termen lung.

Câteva lucruri care se spun acolo:

– jurnaliștii din redacție trebuie să se identifice ca atare în Web 2.0
– conținutul online asociat jurnaliștilor este echivalentul byline-ului (rândul cu semnătura și poziția) din ziar
– jurnaliștii se vor abține de la a posta (tweetui) lucruri (text, poze, video) care să reflecte anumite opinii politice, religioase etc., își vor păstra imparțialitatea
– tot ei vor evita să se înscrie în rețele sociale de advocacy sau care se ocupă în mod special de una din chestiunile pe care le cercetează fără a cere în prealabil aprobarea unui editor
– paginile personale ale jurnaliștilor nu vor include informații despre ceea ce se întâmplă în newsroom sau alte date referitoare la munca jurnalistică.

wpost_front

Sensul a o parte din regulile de mai sus e destul de clar: “Washington Post” urmărește să își conserve un brand distinct, integru și imparțial, iar jurnaliștii sunt personificările lui online, deci influențează percepția ziarului. Cu “nativii” internetului (bloggeri, pseudonime de forum), situația e mai simplă: Continue reading

Semne de închidere Web 2.0 și o invitație pentru MLC.ro

Știrea că Wikipedia ar putea restricționa contribuțiile userilor, prin obligația de validare de către un editor a făcut înconjurul lumii acum câteva zile. Interesant e însă că episodul nu e izolat. Există cel puțin două exemple cunoscute de bloguri care și-au închis comentariile, care nu aduceau un plus de valoare editorială: Instapundit.com și The Daily Dish al lui Andrew Sullivan, de pe “The Atlantic Monthly”. Cum spuneam acum câteva săptămâni, Web 2.0 tinde să se închidă într-un anume grad. Concluzia (deloc populară pe internet) este: contribuția userilor, producția colectivă și așa mai departe au o anumită valoare, dar numai dacă sunt mixate de un editor într-un conținut cu sens.

Oarecum lucrurile au legătură cu ceea ce se întâmplă aici, pe MLC.ro. Fiindcă e vorba de un blog “bătrân”, există spamuri care nu se opresc la Akismet, plugin-ul tipic al platformei. Acum câteva luni, am reintrodus captcha (literele și cifrele pe care trebuie să le bateți ca să puteți posta comentarii), fiindcă în unele zile ploua cu tot felul de viagre și nu mai știu ce. Captcha e destul de supărător pentru unii dintre voi, știu și îmi cer scuze. Din acest motiv, am început să Continue reading

Ce este Web 2.0? Clasificare

O prezentare ținută acum o săptămână la “Blogul ca mijloc de advocacy pentru ONG-uri”, seminar organizat de Fundația Soros și Centrul pentru Jurnalism Independent. Fără a avea pretenția că am ajuns la o definiție nouă, am încercat să extrag esențialul din ceea ce s-a zis deja și să trec în revistă cele mai populare platforme 2.0:

Ce este Web 2.0?

Web 2.0: euforia se apropie de sfârșit

Un număr de indicii duc către ideea că Web 2.0 nu mai e tocmai o euforie. Clipurile de amator de pe YouTube cad în clasamente, autoritatea Technorati scade – deci interacțiunea dintre bloguri e mai mică, chiar la același trafic -, conținutul bine realizat, bine nișat tinde să se aleagă zgomotul produs de marea masă, identitățile bloggerilor sunt din ce în ce mai bine precizate. Sunt mai multe simptome din care am încercat să trag niște concluzii în Evenimentul zilei.