Arestarea lui Dan Voiculescu și moartea lui Dinu Patriciu marchează sfârșitul epocii mogulilor de presă. Cu Sorin Ovidiu Vîntu în închisoare de mai mult timp, harta media arată cu totul altfel, iar o contabilizare în funcție de proprietari și surse de finanțare e necesară și relevantă.
“Dilema veche” mi-a solicitat un text despre ceea ce s-a întâmplat la “Academia Cațavencu”. Era înainte de anunțurile referitoare la “Cațavencii” și preluarea de către Th. Denis Dinulescu a titlului originar, dar pot să mă laud că ce-am spus stă în picioare. Postez textul și aici:
Academia Cațavencu? E revista făcută de niște tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu și după aceea au încurcat-o. Și ei, și revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ți l-ar putea furniza un trecător mai isteț, dacă ai face interviuri pe stradă. Și cam ăsta și e rezumatul celor peste 20 de ani de jurnalism amuzant, inteligent, exasperat, curajos, manierist, exasperant, interesat, pe care l-au prestat în acolada revistei fondatorii ei și succesorii lor. Totuși, la judecata comună se impune un corectiv: e drept, tipii care au făcut revista au încurcat-o, împreună cu ea, cu revista. Dar nu neapărat – sau nu numai – din cauza inamicului public Vîntu.
Pe la începutul lui 2010, Realitatea-Cațavencu era încă „trust“ și jurnaliștii de la Academia Cațavencu încă nu se scindaseră în revista-mamă și Kamikaze. Stenogramele erau, ca să spun așa, stenografiate, dar încă nepublicate, iar cîțiva dintre oamenii de la Academie și sateliții ei apăreau la Realitatea TV. Am dat atunci peste un număr de prin primăvara lui 1996. În care Adrian Păunescu declama de pe copertă: „Dacă ajung președinte, un singur lucru mă sperie: va trebui să mă pup singur în cur“. Titlul de deschidere: „Porcu’ vrea în Postu’ Mare“, cu trimitere nu neapărat la Paști, cît la intenția poetului de a candida la prezidențiale, cele la care Emil Constantinescu era, pe atunci, doar un aspirant.
Academia Cațavencu, 27 februarie 1996
La acel început al lui 2010, cei care ticluiseră această primă pagină în 1996 erau colegi (de ecran, cel puțin) cu Adrian Păunescu, care se afla, încă, pe lumea asta. Să-i crucificăm? Să le căutăm circumstanțe atenuante? Continue reading
Săptămâna trecută am fost la Frankfurt pe Oder, la ediția a noua a “Days on Media Law”, organizate de Universitatea Europeană Viadrina și Asociația Germană pentru Studii Est Europene. Prezentarea cu care am defilat eu se referă la Stenogramele Realitatea:
Celelalte luări de poziție au fost mai filozofice, legate de sistemul legal, atunci când au vorbit occidentalii, și mai factuale și jurnalistice, dacă a fost vorba de invitații din Est. Câteva notițe pe care le-am luat, cu scuze pentru eventualele inexactități, fiindcă am lucrat după traducerea din cască: Continue reading
A scandal related to some phone conversation records of Sorin Ovidiu Vîntu, Realitatea-Cațavencu’s owner, and his managers spread throughout most of the 18-26 October week in the Romanian media. Romania has slipped to no. 52 from 50 in the Freedom Press Index, and the public television is planning some savings by cancelling transmissions from some sports events and sublicensing the Olympic Games in 2012. Continue reading
Problema e: ce urmează? În chestiunea deja celebrelor stenograme ale convorbirilor lui Vîntu cu angajați de la Realitatea, sunt mai puțin surprins decât alții. Am scris aici despre relația media-politic până m-am plictisit și, tocmai, pot doar să mă bucur că n-am fost paranoic. Dar lucrurile care au fost ieri scurse în media fac parte dintr-o succesiune de evenimente și poate că aici ar mai fi ceva de spus. Continue reading
Next year might the first for the media market to go back on growth, after the sector shrank for the past two years. S.O. Vîntu alleges persons close to President Traian Băsescu asked him to give up part of his share in the Realitatea TV news channel. The new public television manager tries to cut on losses and hike viewership. Adevărul Holding to go into the television market and go publicly listed abroad. Continue reading
În limba română, mai mult decât în altele, cuvintele au o carieră a lor. Arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu aduce în discuție un calificativ des folosit: “mogul”, cu varianta “oligarh”.
Nu are rost să ne ascundem după degete: profesioniștii media – și nu numai ei – au vorbit multă vreme despre îmbogățiții anilor ’90 ca despre “mafioți”. La un moment dat, despre aceștia a început să se scrie în presă. Desigur că odată intrate în zona publică, unele nume n-au putut fi asociate cu calificative care să trimită autorul în zona, de cod penal, a ofensei. Așa s-a ajuns la “mogul”, spre deosebire de Rusia, unde pe vremea lui Elțîn s-a vorbit de “oligarhi”. Probabil că Continue reading
Sorin Ovidiu Vîntu was taken into custody for helping a convicted criminal. MPs with the ruling party plan to censor print and online media outlets. Romanian news sites have higher advertising rate-cards than The New York Times. Romanian online advertising market is going down, while European-wide it is on the way up. TV stars from Romania get shows in the Republic of Moldova. Continue reading
Azi a fost o zi plină de exclusivități în presa românească. O parte a ei, a presei, a “intrat în posesia” unor transcrieri de convorbiri telefonice ale unui mogul și le-a băgat cuminte în sumar cu titlul “Stenograme”, că vinde mai bine decât banalul “transcrieri”. Cu o abilitate profesională caracteristică, bucata aia de presă s-a gândit că numai ea, prăvălia cutare, a intrat în posesie și a ornat întreaga poveste cu strigarea “Exclusiv”, apărută în consecință prin mai multe locuri.
În paralel, televiziunea mogulului cu convorbirile, ajuns la mare ananghie, a obținut și ea o exclusivitate sfidătoare. Cu ultimele puteri, s-a târât la mogul acasă, unde a aflat că fusese o percheziție și că ea, percheziția, împușcase cu alice de cauciuc un cățel. Au fost și imagini în exclusivitate de la camerele de supraveghere de-acasă de la mogul, că nu le are numai pe alea de la televiziune. Imagini exclusive pe care scria, desigur, “Exclusiv”.
E mai greu de calculat cât au investit cei cu stenogramele pe investigații, că au fost mai mulți cu exclusivitatea aia (sic), dar, ca să-i descopere televiziunea cățelul împușcat la el în curte, mogulul aflat la ananghie a cheltuit anul trecut 69 de milioane de euro. La venituri de 30. Scăzând una din alta aflăm pierderile.
“Evenimentul zilei” a făcut o poveste despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în Realitatea-Cațavencu și mi-a cerut și mie părerea. Puteți citi despre ce e vorba aici. Dar asta nu înseamnă că am, neapărat, vreo bucurie fiindcă structura media a lui Vîntu se face bucăți. Stau și mă gândesc de ce se face, în afara motivelor evidente. Poate că problema cu mogulii români nu e că sunt moguli. Ci, mai curând, că nu prea sunt. Sau în măsura în care nu sunt. Cum vine asta?
O să înțelegeți ce vreau să spun dacă vă povestesc că anul trecut, un amic din Chișinău, om foarte serios, cu presă occidentală în CV, îmi spunea cu un dram de invidie: “Măi, dar voi nu stați rău, dacă puteți vorbi despre EBa așa cum vorbiți în media. La noi, numele lui Oleg (Voronin) nu se pronunța înainte de 7 aprilie nici măcar pe stradă.” Da, e adevărat, la Chișinău sunt lucruri care nu se spun decât metaforic, în timp ce la București se vorbește uneori prea mult. Dar morala poveștii e clară: unul sau mai mulți poli de putere financiară, opuși politicului, care să fundamenteze și susțină media va să zică un fel de vis al oricărei democrații. Continue reading
