Dilema veche mi-a dat ca temă să analizez felul cum partidele se împodobesc cu diferite culori, pentru un număr dedicat acestora, culorilor. Postez articolul și mai la vale, cu precizarea că începând de ieri revista e la chioșc:

Ce-au culorile cu partidele? Păi să vedem ce-au ele, culorile, cu noi, în general, pentru ca după aceea să vedem ce iese dacă vopsim în ele formațiunile politice. Sau, în fine, de ieșit iese fie roșu, fie galben-albastru, fie portocaliu. Dar de ce e așa?

Orice culoare are, în linii mari, două înțelesuri sau două paliere simbolice. Unul e cel arhetipal, general valabil, și un al doilea e cultural, dobândit. Roșul înseamnă viață, vitalitate, dar și violență, pericol, fiindcă se asociază cu sângele și focul și ambivalența lor. În schimb, purpura, apropiată de zona roșie, e imperială fiindcă e o culoare foarte rară în natură, proprie doar unor scoici care exclud aproape tot spectrul vizibil din radiația reflectată, cu excepția capetelor roșu și indigo. Rară înseamnă scumpă și scumpă înseamnă dorită de conducători. Probabil că împărații din stepă nu au avut acces deloc la ea (în ce s-o fi îmbrăcat Gengis Han?), așa că toate conotațiile de glorie și mărire sunt de tip cultural, legate de un anume loc și timp: Roma, Bizanțul și altele asemănătoare. Continue reading →