Campania de promovare mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce

Sunt fan von Trier, dar până la Dogville inclusiv. De la Antichrist am ieșit după vreo 20 de minute, Melancholia l-am văzut cu admirație pentru calofilia imaginii – nebanală pentru un regizor care a început cu Dogma 95, care e opusul -, dar nu prea convins de personajele care mi s-au părut previzibile sau schematice. Vă povestesc toate astea ca să înțelegeți că pentru Nymph()maniac aveam așteptări în același timp ridicate, date de campania de marketing, și scăzute, date de ce-am găsit în ultimele filme ale regizorului. Credeam că va fi ceva șocant, dar mi-era teamă că nu voi cupla cu toată povestea, n-o să am vreo revelație sau, vorba lui Aristotel, catharsis.

Astea au fost așteptările. Dar, după ce-am văzut, am ieșit și de la Volume 1, și de la Volume 2 cu o senzație asemănătoare: fără să cuplez cu filmul propriu-zis, dar puțin mirat de așteptările scandaloase și scandalizate. E Nymph()maniac (încă) un flop al danezului? Părerea mea e că e altceva, și nu neapărat film. Continue reading →