Tag Archives: Mircea Dinescu

În decembrie 1989 ne-am luat rația de viitor

Orice revoluție, sau răsturnare socială de proporții, își are liderii și în ultimă instanță personificările ei, figurile legendare cu fața întoarsă către viitor, pe care istoria, după caz, pune semnul plus sau minus. Pentru noi, românii, decembrie 1989 egal uciderea lui Ceaușescu, ceea ce e ca și cum ai spune că Revoluția Franceză înseamnă sfârșitul lui Ludovic al XVI-lea sau cea bolșevică e asasinarea lui Nicolae al II-lea. Din ecuație lipsesc, în ce ne privește, Robespierre, Danton, Marat, Lenin sau Troțki: cum am putea să îi identificăm pe aceștia cu Iliescu, Dinescu sau Mazilu? Lipsa unor figuri providențiale înseamnă că 1989 nu a generat un anume tip de viitor. Ci doar un prezent etern și cenușiu.  Continue reading

Sibilinicule Istodor, nu le amesteca…

… fiindcă am de făcut câteva precizări la precizările tale de la textul meu, ca să zic așa. Nu au cine știe ce relevanță publică, ți le-aș fi trimis pe mail dar cel de Cațavencu presupun că nu mai e valabil, așa că îți scriu aici.

Dinescu în 1996 nu ne-a preluat, ci, poate, ne-a făcut cunoștință cu SOV.

Păi nu l-ați făcut redactor șef atunci? Asta nu e preluare?

“Am murit în picioare”, revista era profitabilă în momentul falimentului, clienții răi nu ne-au dat banii.

Se prea poate ca revista să fi putut supraviețui într-un viitor/trecut paralel, fără toate apendicele din jurul ei. Dar Trustul de Presă – și repet, Trustul de Presă – Academia Cațavencu a fost o gogoașă umflată care la un moment dat a făcut implozie. Ați dat faliment, Istodor, Continue reading

,

Din Dilema: “Academia de Studii Economice Cațavencu”

“Dilema veche” mi-a solicitat un text despre ceea ce s-a întâmplat la “Academia Cațavencu”. Era înainte de anunțurile referitoare la “Cațavencii” și preluarea de către Th. Denis Dinulescu a titlului originar, dar pot să mă laud că ce-am spus stă în picioare. Postez textul și aici:

Academia Cațavencu? E revista făcută de niște tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu și după aceea au încurcat-o. Și ei, și revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ți l-ar putea furniza un trecător mai isteț, dacă ai face interviuri pe stradă. Și cam ăsta și e rezumatul celor peste 20 de ani de jurnalism amuzant, inteligent, exasperat, curajos, manierist, exasperant, interesat, pe care l-au prestat în acolada revistei fondatorii ei și succesorii lor. Totuși, la judecata comună se impune un corectiv: e drept, tipii care au făcut revista au încurcat-o, împreună cu ea, cu revista. Dar nu neapărat – sau nu numai – din cauza inamicului public Vîntu.

Pe la începutul lui 2010, Realitatea-Cațavencu era încă „trust“ și jurnaliștii de la Academia Cațavencu încă nu se scindaseră în revista-mamă și Kamikaze. Stenogramele erau, ca să spun așa, stenografiate, dar încă nepublicate, iar cîțiva dintre oamenii de la Academie și sateliții ei apăreau la Realitatea TV. Am dat atunci peste un număr de prin primăvara lui 1996. În care Adrian Păunescu declama de pe copertă: „Dacă ajung președinte, un singur lucru mă sperie: va trebui să mă pup singur în cur“. Titlul de deschidere: „Porcu’ vrea în Postu’ Mare“, cu trimitere nu neapărat la Paști, cît la intenția poetului de a candida la prezidențiale, cele la care Emil Constantinescu era, pe atunci, doar un aspirant.

Academia Cațavencu, 27 februarie 1996

Academia Cațavencu, 27 februarie 1996

La acel început al lui 2010, cei care ticluiseră această primă pagină în 1996 erau colegi (de ecran, cel puțin) cu Adrian Păunescu, care se afla, încă, pe lumea asta. Să-i crucificăm? Să le căutăm circumstanțe atenuante? Continue reading

S-a întors Dinescu

Dovada. Poate cel mai bun text din ultimii ani al poetului.

Cu – sau mai curând fără – legătură, Adrian Ursu a fost adus de Doru Bușcu la ședințele de sumar de la “Cotidianul”. Dacă informația asta o avea vreo relevanță.

Fețele Realității, Colegiul Cotidianului

Emisiune nouă la Realitatea TV, cu Robert Turcescu, lunea, de la ora 22.00, după dispariția de pe sticlă a lui “100%”: Fețele Cotidianului, cu deja amintitul, Mircea Dinescu, Doru Bușcu, Adrian Ursu și Emil Hurezeanu.

Enumerarea sună cunoscut fiindcă e vorba chiar de Colegiul Editorial de la “Cotidianul”, despre care fostul redactor-șef, Mihnea Măruță, tocmai spunea că nu prea are treabă cu ziarul, cu excepția editorialelor.

Dacă doriți să revedeți: Continue reading

Consiliul Editorial de la Cotidianul – Dinescu in

…e pe anunțate în redacție. Bușcu, Ursu, Hurezeanu, dar nu și Liviu Mihaiu și nici – deși s-a pus problema – Sorin Roșca Stănescu. Revin cu al patrulea nume când o să-l aflu, adică, evident, după ce se anunță. Pariuri, ceva?

UPDATE: Al patrulea era Mircea Dinescu, dar l-am uitat pe Robert Turcescu. Doru Bușcu e director editorial. Adică ia oarecum locul de până acum al lui Robert Turcescu. Aurelian Amurăriței și Dragoș Stanca își păstrează desigur pozițiile de director executiv și director general.

UPDATE 2: Ciutacu observă o problemă: Dinescu e secretar de stat la CNSAS și în această calitate are acces la dosare împotriva publicării; probabil că în Consiliul Editorial de la “Cotidianul” e plătit. Nu știu dacă vreo lege interzice asta, dar situația e cam la limită.