Tag Archives: Dragoș Stanca

Uncategorized

Nymph()maniac: sunt filme care n-au nevoie de cronică

Campania de promovarea mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce.

Campania de promovare mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce

Sunt fan von Trier, dar până la Dogville inclusiv. De la Antichrist am ieșit după vreo 20 de minute, Melancholia l-am văzut cu admirație pentru calofilia imaginii – nebanală pentru un regizor care a început cu Dogma 95, care e opusul -, dar nu prea convins de personajele care mi s-au părut previzibile sau schematice. Vă povestesc toate astea ca să înțelegeți că pentru Nymph()maniac aveam așteptări în același timp ridicate, date de campania de marketing, și scăzute, date de ce-am găsit în ultimele filme ale regizorului. Credeam că va fi ceva șocant, dar mi-era teamă că nu voi cupla cu toată povestea, n-o să am vreo revelație sau, vorba lui Aristotel, catharsis.

Astea au fost așteptările. Dar, după ce-am văzut, am ieșit și de la Volume 1, și de la Volume 2 cu o senzație asemănătoare: fără să cuplez cu filmul propriu-zis, dar puțin mirat de așteptările scandaloase și scandalizate. E Nymph()maniac (încă) un flop al danezului? Părerea mea e că e altceva, și nu neapărat film. Continue reading

, ,

Realitatea, numărată la Parchet

Revista 22 mi-a solicitat un comentariu referitor la scandalul stenogramelor Realitatea TV. Am mers pe ideea că mult din ce a vorbit Sorin Ovidiu Vîntu la telefon cu managerii lui e din categoria… vorbe și că trebuie văzut cum s-au legat acestea de politica editorială a canalelor media din Realitatea-Cațavencu. Cu alte cuvinte:

Ce e important în scandalul stenogramelor? Dacă tiradele obscen-flamboyante ale lui Sorin Ovidiu Vântu au sau nu au efecte. Astfel de conversații au loc și în alte grupuri media din România. Am asistat cu ochii mei la șuturi în pereți de rigips, extremități băgate și scoase și altele asemenea pe oriunde m-am dus – și aici e cazul să luați act de un conflict de interese, în ce mă privește: am colaborat și cu Realitatea-Cațavencu, în chip de consultant independent, din 2006 încoace. A fost unul dintre clienții mei. Acestea fiind zise, cine ce-a făcut dintre cei care-au vorbit la telefon? Continue reading

,

Criza de brand a presei scrise: unde am greșit?

Recentele întâmplări de la “Academia Cațavencu”, care a făcut vrând-nevrând un pui pe nume “Kamikaze”, mă fac să mă gândesc la o socoteală referitoare la valoarea de brand a unor titluri de presă scrisă. Ce s-a întâmplat în ultima parte a anului trecut și primele luni ale acestuia a dus la:

– “Academia Cațavencu” ruptă-n două. Kamikazii aruncă diferite săgeți către fosta revistă, ceea ce nu poate fi de bine pentru ea.
– “Cotidianul” dispărut de pe tarabă, cu o ediție de Web ținută în viață de F 5, compania de net a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
– “Evenimentul zilei” și “Capital” trecute la un proprietar român, Bobby Păunescu, legat de media care au susținut fățiș o parte a spectrului politic în campanie (B 1), cu toate conotațiile de brand care vin de aici.

Dacă nu pare mare lucru, să ne gândim la titlurile stabile: “Gândul” dă semne de vivacitate, nu numai prin clonarea pe net a layoutului de la Huffington Post, ci și prin unele subiecte bune din ultima vreme, dar n-a fost niciodată un ziar de peste 50 de mii de exemplare vândute, iar istoria lui începe în 2005. “Adevărul” zbârnâie ca tiraj, dar e legat ombilical de inserturile de cărți, iar conținutul propriu-zis nu a convins cu aplauze. La “România liberă” se pregătește (încă) o relansare, cu Mario Garcia, dar se știe cât au ajutat redesenările până acum: deloc.

Curios, în picioare rămân două branduri de la Intact Media Group (Voiculescu), “Jurnalul național”, cu evoluția lui ușor paralelă cu restul presei, ceea ce înseamnă și bine, și rău, și “Gazeta Sporturilor”, cu ale sale conotații serioase, date de scandalul Ridzi și alte eforturi editoriale, plus reputația directorului, Cătălin Tolontan.

Văzând lucrurile ca mai sus, putem trage concluzia că majoritatea brandurilor cu reputație din presa românească își pierd ceea ce au mai bun, dincolo de modul amenințător cum arată lucrurile dacă ne uităm la cifre și alte simptome de business. Scăderea de reputație nu înseamnă implozia tirajelor peste o lună, la fel cum orientarea editorială din prezent a “Adevărului”, nu cu totul convingătoare, poate însemna un tiraj considerabil prin artificii de publishing. Dar, pe termen mediu, acest gen de pierdere de status nu e de bine.

Dincolo de climatul economic general, toate cele de mai sus se suprapun peste schimbarea de generații din presa românească. De prin 2007-2008, șefii de gazetă din generația pre-1989, adică oameni precum Cornel Nistorescu, Sorin Roșca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu (care intră numai biologic în această generație, fiindcă nu a făcut presă pe vremea lui Ceaușescu) au dispărut din fruntea redacțiilor. Cum spuneam și în alte locuri, în locul lor a venit generația din care fac parte, în jurul a 40 de ani, formată după 1989. Pare deci verosimil că o parte din responsabilitatea pentru cele de mai sus, și pentru altele, ne revine/îi revine acestei generații. Cum s-ar repartiza vina pe diferiții manageri de redacție, divizii și altele? Continue reading

De la PR Week: despre internet ca, evident, mediu de PR

Datorită participanților, cred, am obținut azi la PR Week un slot destul de animat despre PR și Web 2.0. Cei pe care i-am moderat sunt, în ordine alfabetică: Paula Apreutesei de la Microsoft, Bogdana Butnar, Ana-Maria David de la HotNews.ro, Orlando Nicoară, Dragoș Stanca și Bobby Voicu.

Sala era cam adormită, fiindcă era ultima sesiune, dar din câte am întrebat după, se pare că a fost un slot destul de bun pentru public (dacă nu cumva mi s-au servit amabilități). Câteva idei pe care le-am cules din discuție: Continue reading

Stirileprotv.ro versus Realitatea.net: din nou despre cele cinci tipuri de conținut

Stirileprotv.ro au preluat leadershipul în topul pe online din iunie, prilej pentru Dragoș Stanca să vină cu o analiză de poziționare interesantă. E drept că analiza lui Stanca poate fi considerată pro domo, în luna în care Realitatea.net a trecut sub Stirileprotv.ro, dar argumentele stau în picioare.

Eu am dat un răspuns la toată această problemă în “Cum să devii un Nimeni“: conținutul din piața media românească se împarte în cinci zone, mai puțin pe radio, unde lucrurile arată deocamdată altfel. Motivul: convergența media. Dar mai întâi să vedem ce spune Stanca.

În esență, teoria omului de la F 5 e următoarea: există o diferență substanțială între Realitatea.net și Stirileprotv.ro, al doilea ar trebui încadrat la categoria “tabloid” și nu la “știri generale”, așa cum s-au încadrat Libertatea.ro sau Cancan.ro. Diferența vine din tipul de public (categorii Esomar, vârstă), iar lucrurile tind să arate pe internet așa cum arată și în presa scrisă, unde există o categorie quality și una de tabloide, cu un mid-market destul de bine reprezentat, evident între ele.

În linii mari așa e. La observațiile lui Stanca se poate obiecta că Realitatea.net e o rețea și are un public eterogen. E de studiat care e targetul Ziare.ro, alias Ziarero.realitatea.net, raportat la www.realitatea.net. Dar, în rest, “știri generale” e un catch-all care nu prea are corespondent în poziționările din piața românească și domnii mari de la SATI ar fi bine să aibă treaba asta în vedere.

Tipuri de poziționare

Discuția despre categorii Esomar e puțin alta decât cea cu “știri cu Băsescu versus sâni”. Motivul e că există trei tipuri de poziționare, în linii mari:

1. Poziționarea prin conținut/sumar Este vorba de un anumit gen de marfă, care caută un anumit gen de cititori/telespectatori/ascultători/utilizatori. E destul de clar cum funcționează lucrurile: “dacă dăm informații despre vedete, o să avem un public larg, nu foarte educat și bogat” sau: “dacă dăm știri despre business, o să avem un target de manageri și patroni”. Sumarul determină, în intenția celor care fac ziarul, radioul, site-ul, un anumit tip de public.

2. Poziționarea prin statement Este mai curând treaba marketingului decât a redacției. De multe ori lucrurile nu corespund. Vă amintiți că “Jurnalul național” a defilat ani de zile cu “ziarul de calitate nr. 1 din România” când, de fapt, publicul lui se află undeva între “Cotidianul” și “Libertatea”, e, cu alte cuvinte, un mid market, așa cum o arată rezultatele SNA în forma prezentată de Dragoș Stanca:

Cu alte cuvinte, poziționarea prin statement poate fi identică cu cea prin conținut, poate fi wishful thinking sau, pur și simplu, o gogoașă.

3. Poziționarea prin target Aici ajungem la discuția despre categoriile Esomar, cele care dau statusul social și altele. E vorba oarecum de rezultatul primelor două tipuri de poziționare. După ce ai stabilit o direcție de conținut și un statement de poziționare (care ar trebui să fie ceva din categoria Unique Selling Proposition, avantaj competitiv, dar uneori nu e), trebuie să și găsești publicul respectiv. Uneori o faci, alteori nu.

Răspunsul din “Cum să devii un nimeni”: cele cinci tipuri de conținut

Un copy-paste din carte, fiindcă toată povestea, despre care am mai scris, e explicată acolo cât am putut mai bine:

Din 2006, marile grupuri de media clasică au început să investească și pe internet. Dincolo de tabloidizare, tendință care se remarcă mai ales la presa cotidiană, asistăm și la fenomenul de dată recentă numit convergență media. Acesta se referă la diseminarea aceluiași mesaj pe mai multe platforme media (prin mai multe vehicule), pornind de la o stocare „universală”, digitală, a mesajului. Fenomenul se leagă mai ales de internet și alte tipuri de new media (mobile sau CD-Rom, de pildă), dar pornește dinspre așa-numita old media sau classic media. Continue reading

Ce ziare quality trăiesc la anul?

Pe nou-lansatul blog, Dragoș Stanca a plasat niște predicții despre ziarele quality, dintre care, spune el, se vor mai afla pe piață cel mult trei la 1 iunie 2010. Îmi place relativizarea noțiunii “quality” în textul respectiv, fiindcă e vorba de ziare poziționate printr-un statement în zona aia. De fapt, cred că avem de-a face cu vreo două mid-marketuri care vând acceptabil, dar sunt în scădere (în lipsa marilor campanii), “Evenimentul zilei” și “Jurnalul național”, plus “Adevărul”, un ziar care își caută formula și crește mai ales datorită colecției de carte, deocamdată.

Asta dă, oarecum, și lista titlurilor cu șanse de supraviețuire pe print. Supraviețuirea nu înseamnă și rentabilitate la 1 iunie 2010, naiba știe cum or fi vânzările de publicitate atunci, dar oricum, cele două ziare deținute de români par a fi pornit la drum lung fie și numai pentru că investițiile în marketing, prin colecțiile de carte, sunt substanțiale. Despre “Evenimentul zilei”, Michael Ringier și alții au lăsat să se înțeleagă în repetate rânduri că nu au de gând să-l închidă sau vândă, iar din puținul pe care-l știu din respectivul grup media, așa pare a fi. Cine ar putea muri și de ce?

– “Cotidianul”. După ce o pornise-n sus, promițător, pare a fi condamnat la zona sub 20 de mii de exemplare. Faptul că Dragoș Stanca, manager în Realitatea-Cațavencu, grupul care deține ziarul fondat de Ion Rațiu, dă numai trei supraviețuitori, iar supraviețuitorii sunt ușor de evidențiat ca mai sus, ar putea fi un indiciu. Dincolo de asta, în ciuda unor articole bune și a numeroși jurnaliști valabili, ziarul nu și-a găsit un drum. Dincolo de raportul calitate-tiraj pe care nu mi-l pot explica, ceea ce e miraculos la acest ziar e mai curând supraviețuirea, după nu știu câte formule de management schimbate.
– “Ziua”. Scăderea continuă și după plecarea lui Sorin Roșca Stănescu, dacă la “Cotidianul” te miri cum de nu și-a găsit drumul, la “Ziua” vezi prea puține eforturi de trecere în mileniul actual, sper să nu se supere cineva de-acolo pe mine, sau în definitiv, n-au decât să se supere, că oricum se supără toată lumea ori de câte ori scriu.
– “Gardianul”. Se aplică și la el ce spuneam despre “Ziua”.
– “România liberă”. Nu știu cum de se menține. Păcat de câte-o sclipire, dar în rest…
– “Gândul”. Pare mort de când s-a născut, diferitele face lifturi și plecarea lui CTP de la direcțiune n-au avut ce adăuga la un ziar și el cu iz de anii ’90. Faptul că se pierd bani constant, de la lansare, nu e probabil pe placul lui Adrian Sârbu, pe care nu-l văd stipendiind multă vreme ditamai Publimedia, mai ales pe criză.

Cam astea-s ziarele quality auditate. Topul pe 2008, singurul cunoscut oficial, e ăsta:

Tiraje 2008

Tiraje 2008

Ziarele care au avut o creștere abruptă în 2008, adică “Adevărul”, “Click!” și “Cancan” sunt defavorizate în clasamentul de mai sus. Creșterea a continuat pare-se și în 2009.

Deși tripleta câștigătoare pare destul de clară, sunt o mulțime de lucruri pe care eu unul nu le pot prevedea clar, legat de piață. Deci n-aș ține vreun pariu nici cu Stanca, nici cu altcineva. Șanse de supraviețuire ar mai avea Cotidianul, ca urmare a susținerii financiare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, deci o altă versiune ar fi o piață cu patru titluri zise quality.

P.S.: Tolontan scrie și el o chestie visătoare pe aceeași temă. După ce am scris cele de mai sus am ajuns și la Mihnea Măruță, care vede lucrurile cam la fel cu mine. Motivele sunt probabil asemănătoare. Oricum, socoteala asta îi privește mai mult pe proprietarii de media decât pe noi. Presa scrisă și cea online au probleme comune în ultima vreme: înregimentarea politică, lipsa unei soluții referitoare la conținutul propriu față de ceea ce fac televiziunile de știri, dormitul pe la conferințe de presă, bălăceala în Mediafax etc.

Scroll down și către ultima parte a textului de la Focusblog, la citatele din Charlie Beckett.