Tag Archives: Academia Cațavencu

Despre paywall pe Theindustry.ro

Am început să punem pe net conținutul de la The Industry nr. 7 și începutul e, bineînțeles, cover story-ul. De data asta e vorba de paywall, pornind de la încercarea curajoasă a “Dilemei vechi” de a-și monetiza cititorii. Puteți citi pe site prima parte, referitoare la săptămânalul fondat de Andrei Pleșu și precedente gen “Academia Cațavencu” sau “Gazeta Sporturilor”; în zilele următoare o să mai postăm părțile despre modele de succes din afară și viitorul întregii povești. Sau ceea ce putem spune în momentul de față despre acest viitor. Continue reading

Sibilinicule Istodor, nu le amesteca…

… fiindcă am de făcut câteva precizări la precizările tale de la textul meu, ca să zic așa. Nu au cine știe ce relevanță publică, ți le-aș fi trimis pe mail dar cel de Cațavencu presupun că nu mai e valabil, așa că îți scriu aici.

Dinescu în 1996 nu ne-a preluat, ci, poate, ne-a făcut cunoștință cu SOV.

Păi nu l-ați făcut redactor șef atunci? Asta nu e preluare?

“Am murit în picioare”, revista era profitabilă în momentul falimentului, clienții răi nu ne-au dat banii.

Se prea poate ca revista să fi putut supraviețui într-un viitor/trecut paralel, fără toate apendicele din jurul ei. Dar Trustul de Presă – și repet, Trustul de Presă – Academia Cațavencu a fost o gogoașă umflată care la un moment dat a făcut implozie. Ați dat faliment, Istodor, Continue reading

,

Din Dilema: “Academia de Studii Economice Cațavencu”

“Dilema veche” mi-a solicitat un text despre ceea ce s-a întâmplat la “Academia Cațavencu”. Era înainte de anunțurile referitoare la “Cațavencii” și preluarea de către Th. Denis Dinulescu a titlului originar, dar pot să mă laud că ce-am spus stă în picioare. Postez textul și aici:

Academia Cațavencu? E revista făcută de niște tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu și după aceea au încurcat-o. Și ei, și revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ți l-ar putea furniza un trecător mai isteț, dacă ai face interviuri pe stradă. Și cam ăsta și e rezumatul celor peste 20 de ani de jurnalism amuzant, inteligent, exasperat, curajos, manierist, exasperant, interesat, pe care l-au prestat în acolada revistei fondatorii ei și succesorii lor. Totuși, la judecata comună se impune un corectiv: e drept, tipii care au făcut revista au încurcat-o, împreună cu ea, cu revista. Dar nu neapărat – sau nu numai – din cauza inamicului public Vîntu.

Pe la începutul lui 2010, Realitatea-Cațavencu era încă „trust“ și jurnaliștii de la Academia Cațavencu încă nu se scindaseră în revista-mamă și Kamikaze. Stenogramele erau, ca să spun așa, stenografiate, dar încă nepublicate, iar cîțiva dintre oamenii de la Academie și sateliții ei apăreau la Realitatea TV. Am dat atunci peste un număr de prin primăvara lui 1996. În care Adrian Păunescu declama de pe copertă: „Dacă ajung președinte, un singur lucru mă sperie: va trebui să mă pup singur în cur“. Titlul de deschidere: „Porcu’ vrea în Postu’ Mare“, cu trimitere nu neapărat la Paști, cît la intenția poetului de a candida la prezidențiale, cele la care Emil Constantinescu era, pe atunci, doar un aspirant.

Academia Cațavencu, 27 februarie 1996

Academia Cațavencu, 27 februarie 1996

La acel început al lui 2010, cei care ticluiseră această primă pagină în 1996 erau colegi (de ecran, cel puțin) cu Adrian Păunescu, care se afla, încă, pe lumea asta. Să-i crucificăm? Să le căutăm circumstanțe atenuante? Continue reading

O redacție și un brand

Această rubrică se referă în general la un om și mai multe etichete. Azi e vorba de o etichetă și mai mulți oameni. Mai exact, de brandul “Academia Cațavencu”, care și-a schimbat recent proprietarul, în urma licitației.

Întâmplarea face ca noul proprietar să fie una și aceeași persoană cu cel al “României libere”, Dan Grigore Adamescu, dar asta are mai puțină importanță pentru rândurile care urmează. Problema e dacă suma pentru care a fost tranzacționat brandul, ceva mai mult de 880 de mii de euro, e “adevărata valoare” a lui, orice-ar însemna asta. Continue reading

,

ymterviu.038: Simona Tache se cară de la Cațavencu

Asta e pe bune. Explicația: “are chef să se-arunce cu capu-nainte fără plasă”, în cinstea acestei chestii am dezgropat ymterviul. Acum îl aranjez, o să-l vedeți aici destul de rapid. Nu, nu vă așteptați la senzații tari…

UPDATE: Ăsta e ymterviul. Simona Tache a negat, sub amenințarea detectorului de minciuni, cu care de altfel s-a amenințat singură, orice aspect tenebros legat de propria plecare. Ce mi-e clar mie din discuția asta e că a bifat o etapă în viața ei, că o să mai facă presă și că n-are planuri foarte bine determinate.

Iulian Comanescu: Uau, ți-ai dat demisia.

Simona Tache: uau

Iulian Comanescu: Asta-i tot ce ai de zis? E adevărat că Vîntu ți-a zis să scrii ceva nasol de Băsescu?

Simona Tache: 🙂

Iulian Comanescu: Ești tristă c-a murit Maicăl, ce dracu’ ai?

Simona Tache: Vantu nu mi-a zis niciodata sa scriu ceva nasol de Basescu, ma bag la test cu detectorul de minciuni, cum am vazut la “Din dragoste”, daca nu ma crezi.

Iulian Comanescu: N-am detector. Las publicul să detecteze. Deci zi de ce te-ai cărat.

Simona Tache: Sunt trista ca a murit Maical, cum am fost trista si cand a murit nevasta lui Florin Salam si cum sunt trista cand moare oricine, dar nu de-aia parasesc Catavencu.

Simona Tache

Simona Tache

Simona Tache: Stii cum e: cateodata ti se face o pofta nebuna sa te arunci in cap fara plasa de salvare. De obicei, se intampla atunci cind te arunci afara dintr-o mare iubire. Catavencu a fost pentru mine o mare iubire. Si o sa ramana, doar ca imi reiau statutul de cititor fidel.

Simona Tache: 🙂

Iulian Comanescu: Așa. Cu cât ți-au micșorat ăștia salariul?

Simona Tache: Nu are absolut nici o legatura cu reducerile de bugete plecarea mea. Continue reading

Corul Vânătorilor de la Cațavencu

E ăla interzis de CNA. Știu că se poate să-l mai fi văzut și în alte părți, dar îl pun aici tocmai fiindcă nu cred că trebuia interzis pe TV.

UPDATE: Și varianta cenzurată, care am înțeles că a fost și ea respinsă de CNA: