În șapte săptămâni, Victor Ponta a făcut trei greșeli de imagine care anulează impulsul pe care electoratul l-a avut către USL și l-a arătat la locale. Tânărul președinte al PSD nu va avea o traiectorie atât de înaltă pe cât sperau susținătorii. Dar e asta un lucru rău pentru noi, ceilalți?
Cea mai vizibilă eroare s-a ivit, zilele trecute, în afacerea plagiatului. Voi trece cu cinism peste fondul problemei, pentru a spune că povestea pare a fi ieșit la lumina zilei ca urmare a unui pont din interior, al cuiva care a participat sub o formă sau alta la redactarea – sau copierea – doctoratului. Dacă e să facem scenarii, putem vorbi și de un anume fost mentor politic și îndrumător de teză doctorală, probabil singurul personaj care nu se bucură de răcoarea ce i s-a dat (în Rahova) în aceste zile fierbinți. La cum au ieșit lucrurile la iveală, ar fi fost destul de greu ca oricine să se-apuce să facă, la întâmplare, săpături de mii de pagini prin bibliotecile de specialitate românești, fără ceea ce, în jargon jurnalistic, se numește un pont. Dar să trecem. Problema e ce s-a întâmplat după: băgat în corzi, Victor Ponta ar fi putut să-și depună mandatul, ceea ce i-ar fi protejat într-o oarecare măsură viitorul pe termen mediu și lung. El a ales însă o altă abordare de imagine, să încerce să discrediteze acuzatorii lovind în persoana și/sau statutul lor și tăcând dubios cu privire la fondul acuzațiilor. E greu de crezut că această abordare va servi unui politician tânăr, care părea a avea un viitor, mai ales că autoritatea care examina suspiciunea a fost desființată de un ministru din propria echipă.
Dar, cinic vorbind din nou, orice-ar fi făcut în lucrarea de doctorat, Ponta avea puține opțiuni odată ce întreaga poveste a ieșit la iveală. În schimb, tot inabilă, dar neprovocat inabilă a fost trecerea Institutului Cultural Român (ICR) în subordinea Senatului. Pozițiile de forță de pe care premierul a realizat această trecere și textul imbecil al actului normativ prin care a realizat-o au lăsat perplexă inclusiv acea parte a intelighenției care nu simpatizează opțiunile politice ale președintelui ICR, H.-R. Patapievici. Cinic, din nou, chiar dacă ICR era o rețea de propagandă a președintelui Băsescu (ceea ce e greu de argumentat până la capăt), strategia ar fi fost tot greșită, fiindcă o astfel de mutare a călcat pe nervi inclusiv intelectualitatea neînregimentată, dar influentă. Asta, într-un spațiu geografic și o epocă în care expresii ca „influențarea influențatorilor” sunt locuri comune și orice politician ar trebui să știe cât contează endorsementul pe care îl pot oferi sau retrage liderii de opinie.
În fine, în al treilea rând, tot ceva de felul unei greșeli neprovocate a făcut premierul atunci când a intrat pe curs de coliziune cu președintele Băsescu în chestiunea Consiliului European, insistând să fie el cel care va reprezenta România acolo. E drept, aici Constituția României conține destul echivoc în ea, fiindcă a fost croită de răposatul Antonie Iorgovan pentru un președinte nejucător ca Ion Iliescu, care, în stilul său ocult din al doilea mandat, a avut mult mai multă putere decât are actualul jucător de la Cotroceni.
Care, în schimb, nu are o miză electorală imediată, la sfâșitul anului, ca adversarul său în chestiunea Consiliului European. Reiese că polemica îi va costa mult mai tare, în planul imaginii, pe Ponta și USL, decât orice-ar susține președintele Băsescu la alegerile din toamnă, mai ales că acesta va avea spațiu de manevră pentru o construcție politică de-abia la sfârșitul mandatului prezidențial, din 2014.
Scandalul i-a surprins mai ales pe cei care vedeau în atitudinea inițială față de președinte a lui Ponta, conciliantă și circumspectă, un semn de maturitate și posibilă anvergură.
Se poate deci vorbi de o dezamăgire numită Victor Ponta? Numai pentru cei care au avut convingeri clare și roze în privința actualului premier. De fapt, ceea ce se întâmplă în aceste zile pune serios în discuție șansele USL de a obține o majoritate confortabilă în toamnă. Or un guvern monocolor (fiindcă S-ul și L-ul din Uniune par a se amesteca tot mai mult, măcar conjunctural) nu e neapărat visul românilor cu cap, la fel cum pornirea anti-PDL care a dus la implozia partidului prezidențial nu a fost tocmai o opțiune rațională, cu bătaie pe termen lung. Dezgustătoare așa cum va fi, bătălia politică pentru alegerile din toamnă va duce probabil la un compromis de guvernare în actorii principali ai momentului se vor ține reciproc în șah, în ultimă instanță spre binele electoratului. Nu de alta, dar ipoteza că USL-ul ar fi putut începe să umble la un moment dat cu covrigi în coadă e una totuși poetică și naivă.
Portret Victor Ponta, presedintele PSD (Photo credit: Wikipedia)
P.S.: Titlul de mai sus e desigur plagiat, după Hemingway, chiar dacă la acesta era vorba de un cetățean pe nume Francis Macomber.
Text scris pentru nunărul de joi, 4 iulie al săptămânalului Dilema veche
