Curentul grassroots care i-a adus lui Nicușor Dan 7-8 procente în exit poll-urile pentru Primăria Bucureștiului seamănă mai bine cu revoluțiile Twitter din țările cu probleme democratice, decât cu campaniile de Web ale candidaților americani. El s-a creat și l-a propulsat însă pe matematician nu pe Twitter, ci mai degrabă pe Facebook.
Să ne ocupăm întâi de asemănările cu mișcările spontane din țări ca Moldova (2009) sau Tunisia/Libia/Egipt (2011) și deosebirile față de campaniile din țările occidentale. Sunt, mai ales, trei. Prima se referă la caracterul cvasi-spontan, neprovocat al mișcării. Campania lui Nicușor Dan s-a făcut cu voluntari autentici, persoane care și-au donat timpul din proprie inițiativă, pentru a posta pe Twitter și Facebook, mai degrabă decât au fost solicitate. Prin contrast, un candidat cu greutatea unui Barack Obama s-a sprijinit în 2008 pe susținătorii organizați de partid, care au avut inițiativa în conversația de Web, cel puțin în primul moment. A doua asemănare, care decurge din prima, se leagă de caracterul necoordonat – ba chiar dezorganizat – al campaniei. Lipsită de fonduri (cei 45.000 de euro de care a amintit Dan la TV sunt o sumă modică) așa-numita campanie a fost o sumă eterogenă de contribuții, unele bizare, ca outdoor-ul cu tancul și piața Tien An Men, altele nimerite, ca imnul Adei Milea, ilustrat de Perjovschi. O persoană din staff-ul de comunicare al lui Dan – alcătuit, se pare, mai degrabă din oameni din agenții de publicitate și PR decât din specialiști în comunicare politică – a spus chiar că s-a ferit să „înfrâneze creativitatea” celor care au contribuit la campanie sau ceva asemănător. E drept, la modul cum au stat lucrurile, nici nu prea avea de ales.
În fine, a treia caracteristică a campaniei a fost caracterul strictu senso alternativ, care decurge din accesul restrâns la media clasică, dat în primul rând de lipsa de conexiuni cu vreuna din televiziuni. Asta, într-o țară în care se știe că Antena 3 e lansată de președintele-fondator al unui partid din USL, Giga TV aparține unui baron PDL, TV H 2.0 e tentativa de media a unui consilier prezidențial și multe, multe altele. Dan a fost oarecum în situația în care a fost Traian Băsescu în 2004, când nu a avut acces la televiziuni și a recurs la „Băsescu la țintă” pe Web, împreună cu foarte propagatul SMS viral cu Bombo-Congo. Din nou, la politicienii occidentali campania online nu e alternativa la TV, ci complementară cu acesta. De exemplu, spoturile TV pot trimite la Web, la fel cum Twitter poate face tease la o apariție TV și multe altele.
Ne place sau nu, analogia cu țările din afara UE stă în picioare și în zona ideologică, pornind de la faptul că Nicușor Dan este expresia unei minorități care respinge integral actuala clasă politică și care s-a manifestat până acum în afara mecanismelor reprezentative, în ceea ce am putea numi Piața Universității II. Dar să trecem și la problema Facebook versus Twitter.
Mediafax Monitorizare a pus în circulație, după a treia săptămână de campanie, o analiză care arăta că Nicușor Dan e destul de bine situat pe rețelele sociale, unde remarca un număr neobișnuit de mare de mențiuni pe Twitter (egal cu cel de pe Facebook, spre deosebire de alți candidați). Presa s-a grăbit să titreze: „Primarul de pe Twitter”, dar nu e chiar așa. Twitter are numai vreo 50 de mii de utilizatori în România, în timp ce numărul conturilor de Facebook e de 4,7 milioane. Deci, chiar la un număr egal de mențiuni, Nicușor Dan a fost mai mai vizibil pe a doua platformă. E ca și cum ai echivala o apariție la Money Channel cu una la PRO TV, o televiziune mult mai populară.
Situația e diferită de alte țări, în care același Twitter e mult mai influent decât în România. La noi, mock-up-urile la statuia lui Traian circulă mai degrabă pe Facebook, la fel cum tot acolo s-au făcut convocările eficiente în Piața Universității. E vorba de raportul de aproape 1:100 între cele două rețele.
Datele existente sunt destul de sumare, dar un studiu mai serios ar avea ca obiect interacțiunea propriu-zisă, mediată sau nu, dintre Dan și susținători. Endorsementul unor personaje notorii, dar nu superstaruri, ci situate într-o zonă alternativă și echidistantă, precum Cătălin Tolontan sau Mihai Dobrovolschi, a contat cu siguranță. Cert e în schimb că abordarea strict cantitativă, obsedată de parametrii măsurabili, strică. Marele perdant de duminică, Silviu Prigoană, e, pe Facebook, recordman-ul la like-uri, cu 90.000. Oprescu are doar vreo 10.000, iar Nicușor Dan, vreo 14.000. Like-urile se pot obține prin diferite metode. Vreo doi politicieni s-au făcut chiar de râsul utilizatorilor, atunci când aceștia au descoperit pagina de Facebook până atunci neglijată, care arăta că numărul maxim de susținători vine dintr-o țară exotică.
Dar, în cazul lui Nicușor Dan, o mare parte din cele 14.000 de adeziuni online au fost reale, fiindcă altă platformă nu a prea existat. Dacă, la fel ca tot politicianul român, Nicușor Dan își va lăsa site-ul și conturile pe rețele în paragină, va face o mare greșeală.
Articol scris pentru ediția de joi, 14 iunie a săptămânalului Dilema veche