În ultimele săptămâni, diferiți comentatori de media vin cu diferite interpretări și informații referitoare la situația din TVR, referitor la care a început să se vorbească din nou despre faliment, așa cum s-a vorbit în 2006, înainte de debarcarea singurului manager care a făcut lucruri bune în materie de conținut din 1990 încoace, Tudor Giurgiu. Știți poate că am fost într-una din comisiile care s-au ocupat cu trierea de oameni din TVR, deci cunosc situația dinăuntru și am motive să cred că îngrijorările comentatorilor sunt exagerate, presupunând că sunt bine intenționate.
Dintre oamenii pe care îi cred și urmăresc, azi, Cătălin Tolontan scrie într-un post care conține mai multe informații și aprecieri despre piața media:
Tot acum, TVR ia un imens împrumut. PNL continuă să-l susțină pe Claudiu Săftoiu, care face la TVR efortul de a reașeza scaunele de pe puntea Titanicului, vorba unui ziarist american care descria operațiunile de cosmentizare a companiilor aflate în faliment nedeclarat. Așa cum este acum televiziunea publică.
Dacă vă întrebați de ce am tăcut până acum cu privire la toate povestea, motivul e faptul că ne-am asumat confidențialitatea celor întâmplate în comisii, așa cum era și firesc. Probabil că valul contestațiilor nu s-a stins. Nu știu exact cum stau lucrurile cu împrumutul “imens”, e un subiect care ar merita investigat, dar ce-am văzut în comisii mi-a confirmat impresia de instituție aflată în criză, pentru care e nevoie de un plan energic de redresare, gen “tăiat în carne vie”. Claudiu Săftoiu – și nu numai el – au făcut următoarele:
- Scoaterea din emisie a două posturi a căror existență nu era justificată de rating.
- Reduceri substanțiale de personal, mai precis 627 de angajați.
- O ordonanță de urgență cu un plan de redresare a TVR, adică girul guvernului și implicit al leguitorului.
Cred că, înaintea comisiilor, am fost printre foarte puținii comentatori care au remarcat primele două măsuri, ca pe niște pași în direcția bună (de pildă aici, dar nu e singurul loc în care am spus asta). Sunt primele, de decenii, care pot sta la baza unei reconstrucții în TVR și mie, unuia, îmi par orice altceva decât aranjatul scaunelor pe puntea Titanicului, despre care vorbește Cătălin. Probabil că aprecierile mele pozitive (dincolo de background-ul de consultanță pe care-l am, printre altele la instituții ca Tele-Radio Moldova) au fost cele care au generat invitația de a face parte din comisia cu pricina și mie mi s-a părut corect să accept, odată ce am spus public că s-au pus una sau două cărămizi necesare. Pe Claudiu Săftoiu abia dacă-l știam, cred că ne întâlnisem o singură dată într-un studio al unei televiziuni private, ba chiar scrisesem nu mai știu unde niște lucruri nu tocmai amabile despre faptul că nu călcase în televiziuni decât în calitate de invitat. Experiența managerială nemijlocită de TV mi se părea foarte importantă, dar s-a dovedit că se poate și fără.
Într-un fel sau altul, Săftoiu – și din nou, nu numai el – a reușit să obțină girul politic (din păcate, pe legea actuală a TVR nu se poate fără așa ceva) și să găsească portițele legale pentru a rupe pisica, prin concedierea celor peste 600 și prin reducerea de posturi TV. O să curgă lapte și miere în TVR din acest motiv? Mai e destul până acolo. De-abia e vorba de două simptome pozitive (chiar dacă neașteptate) și, după părerea mea, următorul lucru pe care ar trebui să-l arate oamenii cu putere de decizie din televiziunea publică e conținutul. Probabil că în conjunctura actuală vom mai vedea kixuri ca Eurovisionul (cu o tentativă de înnoire, dar la fel de prost ca anii trecuți), fiindcă lucrurile nu se fac imediat. O gură de oxigen pentru TVR ar fi producțiile de independenți, despre care vorbeam și aici. Dar, în orice caz, e nevoie de gândire strategică în această direcție, ca și în altele. Vor reuși Săftoiu și ai lui? Habar n-am, nu am niciun fel de afiliere legată de TVR în momentul de față și nici nu posed informații interne la zi. Dar ce-i doresc actualului management e să-și ia pumni în cap de la presă pe drept, și nu altfel.
P.S.: Am remarcat, în același text al lui Cătălin povestea cu cotidienele ținute în viață de publicitatea legată de fonduri europene, împărțită de baroni locali. Acolo e un întreg roman, punem pariu că n-o să-l citiți prea curând?