Acum mai puțin de două săptămâni, părea că Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) e pe punctul de a câștiga partida. Proiectul de lege al Guvernului se îndrepta către Parlament, iar USL-ul și președintele Băsescu aveau un consens cu privire la începerea exploatării. Era greu de crezut că mersul lucrurilor va fi tulburat, și totuși, un fantomatic apel pe Facebook a scos din nou în Piața Universității, pe 1 septembrie, tineretul, hipsterii, activiștii sau cum vrem să-i numim. Protestatarii au reapărut cu obstinație, în fiecare seară, la fel de mulți și de non-violenți, cel puțin până pe 5 septembrie, când scriu aceste rânduri. Cum de am ajuns din nou în stradă și ce semnificație are prezența manifestanților acolo?
Mă voi ajuta, ca să limpezesc toată povestea, de o treabă foarte bună făcută de prietenii de la Casa Jurnalistului, care au strâns câteva zeci de răspunsuri ale manifestanților la întrebarea “De ce protestați?”. E un bun material brut de studiu, iar primul lucru care m-a frapat, citind răspunsurile, e cât de puțini se declară tranșant, sută la sută, împotriva exploatării. Cei care protestează au ce au, mai ales, cu presa pe care o consideră vândută și cu politicienii despre care au o părere asemănătoare.
Să ne ocupăm întâi de media. În Piața Universității există percepția că singura televiziune care transmite, pe larg, protestele e Digi24. Cifrele confirmă că televiziunea RCS&RDS, care e finanțată direct de cablist și nu depinde de publicitatea Roșia Montană Gold Corporation, a reflectat copios evenimentele. Dar, de exemplu, și Realitatea TV a făcut-o, la fel ca și alte medii. Percepția s-a creat mai degrabă pornind de la faptul că Digi24 e o televiziune foarte bine dotată tehnic, care poate ține permanent, în piață, un dSNG (acea dubă cu antenă de satelit care transmite imagini live). Eu am văzut de exemplu, și o echipă a B1, formată din reporter și operator, deci mult mai puțin evidentă.
E adevărat, în general, media a minimalizat protestele din septembrie 2013, exact pe dos decât a făcut-o în ianuarie 2012, când o Antena 3 avea tot interesul să prezinte lucrurile ca mai importante decât sunt. Până la urmă, atunci, Guvernul Boc și-a dat demisia. De unde știu însă manifestanții despre faptul că presa “s-a vândut” in corpore RMGC? Desigur, din alte surse, care sunt tot media. Nu neapărat instituțională, nu afiliată politic, dar suficient de puternică pentru a crea această percepție.
Despre excursia pe care au făcut-o în Noua Zeelandă, în 2010, Emil Hurezeanu, Robert Turcescu, Mihai Tatulici și alții pe banii RMGC au relatat, de exemplu, la vremea respectivă, și publicații ca Adevărul, HotNews, Cotidianul sau Financiarul. Dar, la trei ani după ce s-a făcut de rușine acceptând invitația, un Emil Hurezeanu emite păreri echilibrate despre întreaga poveste.
În sine, nu e nimic în neregulă în a lua bani de la RMGC, pentru campanii publicitare. Problema e dacă îți modifici sumarul în funcție de acești bani și, e adevărat, unele medii au făcut-o. Pe 1 septembrie, însă, nu din acest motiv a tăcut, în primul rând, presa. Televiziunile de știri, care au fost cele mai blamate de protestatari, sunt la mâna politicului. Iar acest politic e în consens general, ca niciodată, cu privire la începerea exploatării. Roșia Montană a fost, e drept, o sursă copioasă de bani pentru presă în anii de criză, dar condiționarea acesteia a fost în mai mare măsură politică. Nu există în România, în momentul de față, partid care să susțină o televiziune și să aibă nevoie de balamuc pe străzi.
Asta ne duce la cea de-a doua idee recurentă printre manifestanți, a politicienilor corupți. Președintele Băsescu și forțele politice care-i sunt favorabile în diferite grade decontează de ani de zile poziția pro-exploatare. Dar, curios, manifestația nu e o veste atât de proastă pentru această zonă a spectrului, cât pentru USL. După ce, în opoziție, s-a declarat împotriva exploatării, această alianță și-a schimbat opțiunea. 2014 este an electoral, iar nivelul actual de bunăstare nu poate fi susținut decât prin demararea unor exploatări gen Roșia Montană sau Chevron și privatizări ca a CFR Marfă, într-o economie perdantă.
Oricâtă mită am dori să presupunem că iau corupții noștri politicieni de diferite nuanțe de la companii, aceste presupuneri nu invalidează raționamentul de mai sus. De fapt, e vorba mai ales, sau inclusiv, de bani pentru voturile din 2014.
Dar, bineînțeles, asta nu sună deloc a decizie altruistă și sacrificiu pentru binele comun. Iar opinia publică – manifestanți, popor de Facebook care dă like-uri la pozele făcute cu iPhone-ul în Piață, plus multe, multe alte categorii – e, mai degrabă, sensibilă la modul cum se va face acest proiect decât la faptul că se va face. Dacă despre oportunitatea de principiu a exploatării există păreri diferite, temerea că politicienii ar putea încheia un contract dezavantajos e cvasi-generalizată.
Așa ajungem la miezul lucrurilor, care se dovedește a fi altul decât exploatarea propriu-zisă. E vorba de un sistem politic care, evident, funcționează defectuos, democrația reprezentativă românească. Piața e însă un mecanism participativ ad hoc, iar tinerii care se strâng seară de seară acolo au aflat că acest mecanism funcționează în ianuarie 2012, când au demis Guvernul Boc. Deocamdată, ei se joacă de-a v-ați ascunselea cu jandarmii, mutând locul protestului în fiecare seară sau transformând mitingul static în marș. Cei cărora le e frică de violența lor ar trebui să-și amintească de faptul că tocmai opusul acesteia e arma letală.
Articol scris pentru ediția de joi, 12 septembrie, a săptămânalului Dilema veche.
P.S.: Textul e scris acum o săptămână. Mă întrebam dacă și cât se va infirma în săptămâna care va trece până la publicare – cine mai scrie la gazetă de hârtie știe bine această senzație. Mă bucur că stă în picioare, ba chiar am și o confirmare pentru ce spun: pe 7 septembrie, protestatarii s-au strâns la TVR, care n-are nici în clin, nici în mânecă cu cheltuielile de publicitate ale RMGC. TVR face doar vreo câteva milioane pe an din publicitate, și totuși a fost acuzată fiindcă a tăcut în privința protestelor. Faptul că instituția funcționează pe o lege caducă, care permite controlul politic, e de notorietate.