Noi și tableta

Un studiu recent spune că 35% dintre americanii de peste 16 ani au tablete. Ritmul de adopție al acestor dispozitive este exploziv, iar trendul din SUA este, în linii mari, același cu cel din Uniunea Europeană sau România, chiar dacă în alte locuri procentul e mai mic de 35%. Care sunt explicațiile și mai ales consecințele acestei transformări?

Studiul citat, realizat de PEW Internet Project, dă și o defalcare interesantă pe vârste. Posesorii de tablete sunt mai numeroși printre tineri – 46% la intervalul de vârstă 16-17 ani, de exemplu. Previzibil, procentul crește la categoriile cu venituri mai mari, cu educație mai bună sau din mediul urban. Iar ritmul de creștere este impresionant: de la 3% în mai 2010 (la câteva luni după lansarea primului iPad), la 10% în decembrie 2011 și la cei 35% amintiți, în septembrie 2013.

Datele existente pentru România nu se referă la procente din populație, dar ele sunt impresionante. Orange România estima de curând că numărul de tablete vândute în trimestrul al treilea din 2013 a crescut de șapte ori față de cel din același trimestru al lui 2012, în timp ce o prognoză mai veche a Flanco spune că numărul posesorilor de tabletă îl va depăși pe cel al posesorilor de calculator în 2016.

Prima și cea mai simplă explicație a fenomenului se referă la preț. În România, o tabletă fără 3G (conexiune mobilă), de 7 inchi, fără caracteristici de top, dar care satisface toate necesitățile consumatorului mediu poate fi achiziționată pentru aproximativ 550 RON, în timp ce un laptop cu procesor i3, contemporan, costă de la 1700 RON în sus. La capătul celălalt al gamei, cel mai scump iPad disponibil în momentul de față costă 4500 de RON, față de aproximativ 5400, cel mai ieftin Macbook Air.

Tabletele sunt, în plus, sexy, ușoare, trendy și funcționează mai multe ore decât laptopurile, fără reîncărcare. La ce ne-ar mai trebui, atunci, laptopuri?

Explicația referitoare la puterea de calcul mai mare a acestora începe să nu mai conteze, de când cu apariția unor dispozitive ca Microsoft Surface sau a iPad Air, care de-abia a fost lansat și nu se găsește în România, dar are un procesor A7 care oferă cam tot ce ți-ai putea dori, în momentul de față, de la o tabletă. Principial, singurul motiv pentru care ți-ai mai putea dori un laptop este că acesta are tastatură.

Am mai scris altundeva despre faptul că la începutul lui 2010, atunci când a lansat primul iPad, Steve Jobs a intuit o schimbare de paradigmă. Calculatoarele, fie ele desktopuri sau laptopuri, fuseseră gândite ca scule de producție. Odată cu răspândirea lor tot mai largă și cu scăderea prețurilor, au început însă să fie utilizate în chip de dispozitive de consum. Trecerea de la producție la consum se vede cum nu se poate mai bine în atrofierea sau dispariția tastaturii. Varianta touch a acesteia, prezentă pe tablete și smartphone-uri, este și va rămâne mai puțin convenabilă pentru a scrie, de exemplu, textul de față. Dispozitiv predilect de input de la dispariția cartelelor perforate și a benzii magnetice, tastatura înseamnă în primul rând producție. Nu ne putem imagina o suită de tip Office cu totul funcțională, compusă din procesor de text, program de tabele și program de prezentări, fără ea. Nu întâmplător, ideea e unul din punctele forte ale Microsoft, liderul absolut în materie de sisteme de operare în ultimele două decenii. Echivalentele de tabletă sau smartphone ale unei astfel de suite sunt inevitabil mai puțin ofertante, chiar dacă, la limită, poți scrie texte și la un iPad cu o tastatură fizică, externă.

Desktopul sau laptopul sunt mai potrivite pentru producție și atunci când vine vorba de grafică sau audio-video. Procesorul mai bun, cantitatea de memorie virtuală, porturile de intrare și ecranul mai mare sunt mult mai propice pentru astfel de lucruri. Mouse-ul, tipic pentru calculator, tinde să cedeze teren în fața touchpad-urilor din ce în ce mai sofisticate, care te lasă să mânuiești cursorul, direct, cu degetele, ceea ce sugerează că într-un viitor oarecare, grafica și filmul se vor putea muta pe dispozitive cu touch screen ultraperformante. Dar mai e până atunci.

Deocamdată, pe tabletă, utilizatorul mediu poate accesa Internetul în condiții optime. Poate asculta muzică, vedea filme (în regim de streaming – transmisie online) sau poze, poate trimite și primi e-mail-uri și poate conversa cu apropiații, prin Skype sau FaceTime, nu numai în regim audio, ci și video. O tabletă ieftină, contemporană, funcționează pentru toate aceste tipuri de consum mai bine decât un calculator vechi de cinci ani. La capitolul jocuri, cele gen Angry Birds, născute pe tabletă, se răspândesc din ce în ce mai tare și nu au nevoie de tastatură, care, oricum, nu era favorita gamerilor în căutare de joystick-uri și altele nici pe calculator.

Schimbarea de paradigmă e legată și de epocă. Etica severă a muncii, pentru care calculatoarele fuseseră concepute înaintea crizei din 2007, a fost înlocuită de hedonismul la preț redus pe care îl potențează tableta. Niciunul din tipurile de entertainment enumerate nu e costisitor. Un bilet de film la Mall, pentru o persoană, costă cel puțin 18 lei, în timp ce Amazon are un program pe nume Prime, încă nedisponibil în România, dar care costă 79 de dolari (sub 260 RON) și permite accesul nelimitat la filme în regim streaming, cărți și altele. Adică 15 bilete ieftine la cinema, fără a mai socoti sucul și floricelele.

În materie de tipărituri, biografia lui Steve Jobs de Walter Isaacson, de hârtie, în românește, a fost lansată cu prețul de 85 de lei, în timp ce cartea electronică, de Kindle, costă 11 dolari, adică 35 de lei. Intelligent Life, instructivul și contemporanul supliment The Economist, costă câteva zeci de lei la chioșcurile din România, atunci când se găsește, iar pe iPad, e gratis.

Consecințele pe care le va avea generalizarea tabletei decurg din cele de mai sus. Tot mai mult conținut va fi proiectat special pentru tabletă, de la așa-numitele book apps, cărți interactive/animate, cu o grafică în același timp cool și somptuoasă, și până la estetica filmului de Web, cu durată redusă, acțional și la lumina existentă, cu corespondențe surprinzătoare cu Dogma 95 a lui Lars Von Trier. Filmele de lung-metraj sau serialele TV rămân pentru platforme gen Netflix sau Hulu, zise over-the-top. Kevin Spacey și David Fincher au lansat deja un serial care a primit premii Emmy, House of Cards, în premieră pentru o platformă online. Aici, există două prime și verosimile consecințe în materie de conținut. Prima se leagă de așa-numitul binge viewing, vizionatul a nenumărate episoade, la rând, din care decurge mai degrabă o structură de lung-metraj împărțit în mai multe părți, diferită de logica serialului TV, care cerea ca fiecare episod să aibă un sens de sine stătător, reușind în același timp să stârnească și interesul pentru următorul. A doua consecință se referă la durata non-standard a episoadelor, care nu mai sunt condiționate de spațiile din grilele liniare ale televiziunilor: 48 de minute, urmând ca restul până la 60 să fie umplut de publicitate și promo.

Binge viewing-ul nu se referă numai la episoade de serial. Pe o tabletă care costă cât 30 de bilete la film, utilizatorul poate consuma aproape nelimitat, cu costuri care țin mai degrabă de prețul conexiunii la Internet, și ea de ordinul a unu-două bilete la film pe lună. E clar al cui e viitorul și cum va arăta el.

Articol scris pentru ediția de joi, 1 octombrie, a revistei Dilema veche.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *